Dr. hab. Alexandru Arseni

Dr. Pintilie Pârvan

„Constituţia şi legile fundamentale sunt planul  în  temeiul căruia Naţiunea a hotărât să lucreze spre fericirea ei”

Vattel

Practica istoriei ne demonstrează cu precădere faptul că apariţia şi cristalizarea constituţiilor scrise autentice constituie un proces  în  evoluţie,  în  funcţie cu specificul fiecărui stat. Acest proces este declanşat fie de Declaraţii de Independenţă, fie de Declaraţii de drepturi.

Astfel Statele Unite ale Americii şi-au proclamat Independenţa la 4 iulie 1776, iar Constituţia de la Filadelfia  în  26 septembrie 1787,  în  vigoare şi astăzi, fiind completată cu 27 de amendamente, adică completări la textul initial (spre exemplu din 29 iulie 1994 și până în prezent constituția Republicii Moldova a suportat circa 50 de modificări asupra a 36 articole, modificări, de multe ori neargumentate științific menite să satisfacă dorința forțelor politice revanșarde). Ambele legi fundamentale constituie Blocul de Constituţionalitate.

Ca rezultat al Revoluţiei Franceze, Adunarea Naţională adoptă la 26 august 1789 „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”, în vigoare şi astăzi, iar la 3 septembrie 1791 prima Constituţie scrisă.

Deputaţii Poporului al Parlamentului Independenţei pornind atât de la practica juridico-istorică a procesului de elaborare şi adoptare a Constituţiei, precum şi a specificului concret istoric a ţinut cont de valoarea spiritului şi literei Legii Fundamentale.

 În acest context, Parlamentul prin Hotărârea din 16 iunie 1990 nr.118-XII a creat Comisia pentru elaborarea proiectului noii Constituţii, pornind de la voinţa Poporului de a dobândi de jure şi de facto suveranitatea.

Ulterior, urmând logica lucrurilor, Parlamentul, la 23 iunie 1990, adoptă Declaraţia Suveranităţii, stabilind  în  art.13 că „Prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii … perfecţionarea legislaţiei republicane”. Astfel s-a pus temelia juridică pentru acţiuni concrete care au context, inclusiv prin adoptarea legilor respective.

Procesul constituţional s-a plasat pe un nou făgaş odată cu adoptarea, la 27 august 1991 de către parlament a Declaraţiei de Independenţă şi a Imnului „Deşteaptă-te române”, ambele acte epocale, pe calea emancipării şi revenirii poporului „ în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, au fost legitimate prin votul unanim al delegaţilor plenipotenţiari la Marea Adunare Naţională.

Pe această cale Comisia Constituţională a primit direct de la Poporul Suveran, unicul în drept să traseze calea sa spre fericire, Comisia a revenit la spiritul şi semnificaţia autohtonă a Constituţiei, expuse plastic în formula filosofului german Hegel: „Poporul trebuie să aibă faţă de constituţia lui sentimentul dreptului său şi al stării sale de fapt, altfel ea poate exista, e drept,  în  chip exterior, dar nu are nici o semnificaţie şi nici o valoare: fiecare popor îşi are constituţia care i se potriveşte şi care i se cuvine” [G.W. Hegel. Principiile filosofiei dreptului. Bucureşti: Editura Academiei, 1969, p.316].

Anticipând această generalizare, autorii Constituţiei SUA în preambul au stabilit: „Noi, poporul american,  în vederea formării unei uniuni mai perfecte, stabilirii justiţiei, asigurării liniştei interioare, asigurării apărării comune, dezvoltării bunăstării generale şi asigurării binefacerilor libertăţii pentru noi şi urmaşii noştri poruncim şi stabilim prezenta Constituţie”.

Aceste deziderate, cu valoare de principiu ş-au regăsit reflectarea şi în Proiectul Constituţiei Republicii Moldova, adoptat la 12 martie 1993 în prima lectură de către Deputaţii Poporului. Astfel, preambulul stabilea. „Pornind de la Declaraţia suveranităţii şi declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, ţinând seama de procesele ireversibile, ce au loc  în  Europa şi  în  lume, de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept, reafirmând egalitatea  în  drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki şi normelor  de drept internaţional, noi, poporul Republicii Moldova, stabilim textul Constituţiei, precum urmează”

Proiectul votat stabilea și:

Art.13 alin.(4) „Imnul de stat al Republicii Moldova este stabilit de lege” (pe atunci) („Deșteaptă-te române!”, legitimat prin votul delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională din 27 august 1991);

Art.14, alin. „(1) Limba oficială a republicii Moldova este limba română

(2) Modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege” (nici astăzi o asemenea lege nu este adoptată);

Art.104 alin.(1) „Teritoriul Moldovei este împărțit în județe, orașe și comune”;

Art.106 „Consiliul județean”,

În Titlul VII. Dispoziții finale și tranzitorii alin.6 se stipula: Proiectul Constituției a fost definitivat de grupul de lucru în următoarea componență: Boris Negru – conducător; Alexandru Arseni; Mihai Cotorobai; Raisa Grecu; Tudor Negru; Nicolai Osmochescu; Mihai Petrachi; Ion Plămădeală; Ilie Teacă. [„Moldova Suverană” nr.42(18104) din 20 martie 1993].

Proiectul adoptat a fost supus dezbaterilor publice timp de două săptămâni, iar  în  perioada 28-31 mai la Chişinău şi-a ţinut lucrările Conferinţa ştiinţifico-internaţională cu genericul „proiectul Constituţiei Republicii Moldova”. Obţinând şi avizele a două instituţii Internaţionale, urma, mai apoi ca proiectul să fie votat  în  parlament  în  a doua lectură şi supus referendumului republican.

Însă Parlamentul nou ales (1994-1998) a adoptat actuala Constituţie fără să facă referinţă la prima etapă modificând şi Preambulul, precum și articolele menționate nesupunând Constituţia referendumului republican.

Cu toate acestea, actuala Constituţie, adoptată la 29 iulie 1994,  în  vigoare din 27 august 1994 cu modificările ulterioare îmbracă caracterul de lege Fundamentală cu forţă juridică supremă (art.7 din Constituţie).

Toate legile fundamentale enunţate supra sunt elemente constitutive ale „Blocului de constituţionalitate” [Arseni A. Blocul de constituţionalitate – legalitate şi legitimitate. În: Studia Universitatis Moldaviae nr.3/143, 2021, p.12-25].

Pe această notă, în  speranţa ca fiecare dintre noi să fie pătruns de ideea că „libertatea fără constituţie este un ideal irealizabil … ea fiind … un talisman, capabil să deschidă cele mai ferecate porţi din calea făuririi unei ordini sociale, bazate pe libertate şi respectul personalităţii umane” [Drăganu Tudor. Drept constituţional şi instituţii politice. Târgu Mureş: Lumina, Lex, 2010, vol.1, p.9].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu  în  calea făuririi Unităţii noastre Naţionale!