Av. Pavel Digori

I. Dispoziții generale

Protecția consumatorului dintotdeauna a constituit un subiect de o atenție sporită din partea legiuitorului, care de fiecare dată a ales să implementeze mijloace noi favorabile consumatorului, iar unul din principalele eforturi constituie introducerea protecției consumatorului la nivel de principiu al legislației civile prin art. 1 Cod Civil, în redacția în vigoare din 01.03.2019.

Un efort aparte al legiuitorului constituie și amendarea actelor normative ce reglementează condițiile pentru obținerea și utilizarea creditelor de consum în vederea sporirii nivelului de protecție pentru consumatorii care contractează aceste împrumuturi.

Așadar, până în luna aprilie a anului 2020, redacția Legii nr. 202 din 12.07.2013 privind contractele de credit pentru consumatori (în continuare în text Legea 202/2013) nu conținea plafonări ale costului total al creditului pentru consumatori, a penalităților și a altor plăți, iar organizațiile de creditare nebancară puteau să stabilească în mod liber conținutul contractului cu rezerva de a nu introduce clauze care ar putea fi constatate ca abuzive, iar potrivit art. 869 alin. (1) Cod Civil (în redacția de până la 01.03.2019) urma să prevadă o dobândă rezonabilă în raport cu rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări ale Codului Civil, organizația de creditare nebancară, în limita ordinii publice și a bunelor-moravuri, nu era ținută nici de rata de bază a BNM pentru stabilirea dobânzii aferente contractului, aceasta reieșind din dispoziția art. 1244 alin. (2) Cod Civil, unde interdicția de a nu depăși dublul ratei de referință CHIBOR pentru rata dobânzii nu se aplica organizațiilor de creditare nebancară.

Prin Legea nr. 23 din 27.02.2020 pentru modificarea unor acte legislative, Legea 202/2013 a suferit mai multe modificări, iar o completare esențială a fost prin art. 15 alin. (7) conform căreia: „Se interzice aplicarea oricăror plăți (inclusiv dobânzi, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plăți) aferente unui contract de acordare a creditului pentru consumator pe un termen mai mic de 2 ani și/sau în care suma inițială debursată este de până la 50 de mii de lei (pentru linia de credit, valoarea de referință se va considera suma maximă stabilită în contractul de credit), a căror valoare totală să depășească valoarea debursată conform contractului respectiv sau valoarea de intrare a bunului în contractul de leasing financiar”.

Prevederi similare au fost introduse și în Legea nr. 1 din 16.03.2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară.

Potrivit notei informative a acestei Legi de modificare, aceasta a avut ca scop îmbunătățirea cadrului legal aferente activității organizațiilor de creditare nebancară, o prevedere conceptuală fiind și limitarea costurilor totale ale creditului nebancar sau leasing financiar în mărime care să nu depășească valoarea debursată conform contractului respectiv. La elaborarea acestei Legi s-a ținut cont de atenuarea riscului iminent de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive la creditele de consum (în special la creditele nebancare de tip „pay-day-loans”), experiențele similare ale multor țări confirmă utilizarea atât a plafoanelor maxime la dobânzi, cât și alte mecanisme indirecte în acest sens.

Important este că potrivit art. XV alin. (2) al Legii nr. 23 din 27.02.2020 pentru modificarea unor acte legislative: „Prevederile art. X și cele ale art. XIV pct. 4 referitoare la completarea cu lit. e) și f) a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară se vor aplica situațiilor juridice în curs de realizare la expirarea termenului de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu sau fără modificarea contractelor corespunzătoare, în ceea ce privește creanțele ce urmează a fi încasate. Aceleași prevederi nu se aplică situațiilor juridice aflate pe rol în instanța de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Așadar, limitările introduse în Legea 202/2013, începând cu data de 20.06.2020 (Legea a fost publicată la 20.03.2020, a intrat în vigoare peste o lună și deja se adaugă cele 2 luni menționate mai sus) se aplică inclusiv și contractelor de împrumut încheiate de organizațiile de creditare nebancară până la această dată, dar care încă sunt în derulare sau chiar dacă termenul de plată a ajuns la scadență, debitorul întârzie să efectueze plățile potrivit contractului.

Drept exemplu, în cazul în care unui debitor îi sunt acordate 30000,00 lei, reiese că începând cu data de 20.06.2020, organizația de creditare nebancară nu mai poate încasa mai mult decât suma de 60000,00 lei.

Cel mai drastic este faptul că legiuitorul prin aceeași Lege de modificare, a completat art. 15 din Legea 202/2013 cu un nou alineat – alin. (9), potrivit căruia: „În cazul încălcării prevederilor alin. (7) și (8), creditorul are dreptul să solicite doar restituirea sumei inițiale debursate conform contractului de credit acordat, fără revendicarea altor plăți prevăzute în contract (inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere şi orice alt tip de plăți). Prezenta prevedere se aplică inclusiv în cazul în care creditorul a transmis unei persoane terțe dreptul de încasare a creanțelor aferente contractului de credit acordat”.

Așadar, în cazul în care organizația de creditare nebancară decide să obțină un profit de o valoare mai mare decât suma acordată consumatorului, aceasta se va alege în rezultat cu nimic mai mult decât înșiși banii oferiți consumatorului.

În continuare, prin Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative au fost aduse noi modificări ale Legii 202/2013. Iarăși, în prezentul articol atragem atenția art. 15 alin. (7) din Legea 202/2013, unde: „Se interzice: a) aplicarea ratei dobânzii de credit anuale specificate în contractul de credit dacă aceasta depășește 50%, iar toate celelalte plăți aferente (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată), cu excepția dobânzii, pe o zi de credit depășesc 0,04% din valoarea totală a creditului; b) stabilirea costului total al creditului (care include dobânzi, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) mai mare decât valoarea debursată conform contractului respectiv (sau valoarea de intrare a bunului în contractul de leasing financiar), credit care nu este destinat achiziționării, construcției sau renovării (modernizării) unei locuințe garantate cu un bun imobil în vederea asigurării obligației de plată a creditului respectiv”.

Prevederi similare au fost introduse și în Legea nr. 1 din 16.03.2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară.

Potrivit notei informative al acestei legi de modificare, s-a stipulat că amendarea actelor normative ce reglementează condițiile de formare a contractelor de credit urmărește să sporească nivelul de protecție pentru consumatorii care contractează împrumuturi, contribuind astfel la sporirea siguranței sectorului bancar precum și încrederea consumatorilor în sectorul financiar. Reglementările existente nu își ating pe deplin obiectivele, în special în legătură cu nevoile crescânde ale consumatorilor, cum ar fi în ceea ce privește creditele mici care pot duce la costuri ridicate și asimetria de informație nefavorabilă consumatorilor simpli.

Așadar, deși legiuitorul prin Legea nr. 23 din 27.02.2020 pentru modificarea unor acte legislative a limitat costurile totale ale creditului în mărime care să nu depășească valoarea debursată conform contractului respectiv și a introdus drept sancțiune pentru nerespectarea acestei reguli, imposibilitatea de a obține un venit suplimentar, totuși legiuitorul a ajuns la concluzia că doar după doi ani de zile reglementările existente nu își ating pe deplin obiectivele.

II. Aplicabilitatea noilor modificări ale Legii 202/2013 în timp

Spre deosebire de modificările operate în anul 2020 la Legea 202/2013, modificările operate în anul 2022 lasă spațiu de mai multe interpretări, îndeosebi ce țin de aplicabilitatea acestora în timp, iar organizațiile de creditare nebancară în caz de aplicare eronată a plăților contractuale, iarăși riscă conform art. 15 alin. (9) din Legea 202/2013 să solicite doar restituirea sumei acordate către consumator și nimic mai mult.

Astfel, ca și în cazul modificărilor operate la Legea 202/2013 în anul 2020, și această Lege cu nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative conține în cuprinsul său regula privind aplicarea noilor dispoziții ale legii în timp. Respectiv, potrivit art. V alin. (1) al Legii nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative: „Prevederile art. I punctul 3, ale art. II punctul 1 și ale art. IV punctul 3 care țin de aplicarea limitei la rata dobânzii și a celorlalte plăți aferente se vor aplica situațiilor juridice în curs de realizare, cu sau fără modificarea contractelor corespunzătoare, în ceea ce privește creanțele ce urmează a fi încasate, prin calcularea produsului dintre 0,177%, aplicat soldului creditului rămas la expirarea termenului de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, și numărul de zile rămase până la scadența contractului de credit/leasing financiar”.

Așadar, și de această dată limitările introduse în Legea 202/2013, începând cu data de 29.07.2022 (Legea a fost publicată la 29.04.2022, a intrat în vigoare peste o lună și deja se adaugă cele 2 luni menționate mai sus) se aplică inclusiv și contractelor de împrumut încheiate de organizațiile de creditare nebancară până la această dată, dar care încă sunt în derulare/în curs de realizare.

Precum am menționat, modificările din anul 2022 ridică mai multe semne de întrebare și de interpretare, cum ar fi de ce anume limita de 0,177% și nu alt cuantum; care este ecuația privind aplicarea acestei limite; aceasta se aplică pentru contractele de credit care nu au ajuns la scadență sau și contractelor ale căror termen a fost împlinit etc.

În primul rând, considerăm că legiuitorul la stabilirea cuantumului de 0,177% a pornit de la limitele instituite asupra dobânzii și altor plăți prevăzute la art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea 202/2013 (50% pentru rata dobânzii de credit anuale, iar pentru celelalte plăți – 0,04% pe o zi de credit).

Astfel, rata dobânzii nu poate depăși 50% anual, adică 0,137% zilnic (50/365). Însumând cuantumul maxim al plăților ce pot fi încasate zilnic de 0,04% cu 0,137% obținem anume suma de 0,177%. Așadar, prin stabilirea acestui plafon de 0.177% legiuitorul a urmărit să pună în aplicare limitele costului de credit stabilite la art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea 202/2013, indiferent de mărimea costurilor stipulate în contract.

În continuare, ne punem ca scop analiza aplicabilității în timp a acestei reguli pentru contractele care au fost încheiate până la noile modificări. Or, în cazul contractelor încheiate după data intrării în vigoare a legii, regula este una mai simplă și anume organizațiile de creditare nebancară urmează să stabilească costurile totale ale creditului în limitele stabilite de art. 15 alin. (7) din Legea 202/2013.

III. Aplicabilitatea Legii 202/2013 cu noile modificări în timp pentru contractele în curs de realizare ale căror scadență nu a survenit

Așadar, cu privire la aplicarea acestei ecuații prevăzute la art. V alin. (1) al Legii nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative, pentru contractele de credit care au fost încheiate până la data de 29.05.2022 și sunt în curs de realizare, iar scadența acestora nu a survenit, organizația de creditare nebancară va calcula creanțele (dobânda și alte comisioane, plăți) începând cu 29.07.2022 potrivit regulii stabilite de acest articol, indiferent de costurile care au fost stabilite în contract.

Adică, dacă un contract de credit (suma împrumutată fiind de exemplu de 6000 lei) a fost încheiat la data de 01.03.2022 pentru un termen de 6 luni, pentru început, organizația de creditare nebancară calculează și poate încasa costurile acestuia conform prevederilor contractuale, chiar dacă rata dobânzii anuale depășește 50% și celelalte plăți, inclusiv penalități depășesc suma de 0,04% pe zi. Aceasta se argumentează prin prisma art. 7 alin. (1) Cod Civil, conform căruia: „Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică și nici nu suprimă condițiile de constituire a unei situații juridice constituite anterior, nici condițiile de stingere a unei situații juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de realizare.

Însă, începând cu data de 29.07.2022, organizația de creditare nebancară poate calcula zilnic doar 0,177% din soldul creditului până la scadența creditului. Adică, dacă debitorul a achitat 4000 lei din corpul împrumutului, începând cu data de 29.07.2022 și până la 01.09.2022, organizația de creditară nebancară nu mai ține cont de costurile stabilite în contract inițial, ci calculează creanțele în felul următor: 0,177% x 2000 lei (6000 – 4000) x 34 zile (29.07.2022-01.09.2022), ceea ce este egal cu 120,36 lei.

Așadar, începând cu 29.07.2022, OCN poate încasa suma de 2120,36 lei de la debitor, însă cu condiția ca tot costul total al creditului (inclusiv cele calculate și încasate până la 29.07.2022) să nu depășească valoarea debursată a creditului (conform art. 15 alin. (7) din Legea 202/2013 în redacția de până la modificările noi operate, dar și în redacția din prezent).

Avem totuși aici o lacună în lege, pentru că legiuitorul prevede cazurile de calcul al creanțelor pentru numărul de zile rămase doar până la scadența contractului de credit, însă nu prevede și cazurile în care debitorul ar încălca termenii de plată și va avea datorie restantă după data de 01.09.2022. Cu toate acestea, considerăm că și după această dată OCN poate calcula careva creanțe, la caz cel puțin penalitatea de întârziere.

Întrebarea este dacă OCN poate calcula penalitatea în cuantumul prevăzut inițial în contract sau în cuantumul de 0,04% stabilit prin art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea 202/2013. Considerăm că întru evitarea oricăror dubii și în vederea interpretării legii în favoarea consumatorului, OCN să calculeze penalitatea în mărime de 0,04% pe zi din soldul creditului, mai ales că potrivit art. 7 alin. (2) Cod Civil: „Legea nouă este aplicabilă situațiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare”.

Ce ține de dreptul de a calcula tot cuantumul de 0,177% din soldul creditului chiar și după scadența contractului, ținând cont de descifrarea acestuia așa cum am descris mai sus, adică s-a luat în considerare cuantumul maxim pe zi al dobânzii aferente și al celorlalte costuri, considerăm că există un risc în cazul în care OCN va solicita și alte plăți în afară de penalitatea de întârziere (sau dobânda de întârziere) odată ce scadența contractului a survenit, iar cuantumul dobânzii a fost luat în considerare deja pe toată perioada contractului potrivit graficului de rambursare.

IV. Aplicabilitatea Legii 202/2013 cu noile modificări în timp pentru contractele în curs de realizare ale căror scadență a survenit

În continuare, urmează să analizăm incidența normei prevăzute la art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative pentru contractele de credit la fel în curs de realizare, însă a căror termen de scadență deja a survenit până la data de 29.05.2022, adică în cazul întârzierii ratelor de către debitor.

Dacă să reiterăm dispoziția art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative, potrivit acesteia: „Prevederile art. I punctul 3, ale art. II punctul 1 și ale art. IV punctul 3 care țin de aplicarea limitei la rata dobânzii și a celorlalte plăți aferente se vor aplica situațiilor juridice în curs de realizare, cu sau fără modificarea contractelor corespunzătoare, în ceea ce privește creanțele ce urmează a fi încasate, prin calcularea produsului dintre 0,177%, aplicat soldului creditului rămas la expirarea termenului de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, și numărul de zile rămase până la scadența contractului de credit/leasing financiar”.

Aparent, observăm că această normă privind aplicarea Legii de modificare în timp se aplică doar pentru contractele de credit care încă nu au ajuns la scadență, iar pentru celelalte contracte ar reieși că nu se aplică.

La fel, ca o primă ipoteză de interpretare, prin prisma principiului constituțional de neretroactivitate a legii și conform art. 7 alin. (1) Cod Civil, OCN ar urma să se guverneze doar de clauzele contractului, indiferent că clauzele acestuia contravin legii noi, cu condiția de a respecta plafonul de 100% pentru orice plăți aferente instituit prin modificările la Legea 202/2013 din anul 2020. Aceasta se va întemeia și pe dispoziția art. 7 alin. (4) Cod Civil unde: „în cazul situațiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura și întinderea drepturilor și obligațiilor părților, precum și orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel”.

Cu toate acestea, o astfel de interpretare este una riscantă pentru OCN, fapt ce iarăși, poate atrage consecința art. 15 alin. (9) din Legea 202/2013, conform căreia: „În cazul încălcării prevederilor alin. (7) și (8) din prezentul articol și ale art. 381 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 202/2017 privind activitatea băncilor, creditorul are dreptul să solicite doar restituirea sumei inițiale debursate conform contractului de credit acordat, fără revendicarea altor plăți prevăzute în contract (inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere şi orice alt tip de plăți). Prezenta prevedere se aplică inclusiv în cazul în care creditorul a transmis unei persoane terțe dreptul de încasare a creanțelor aferente contractului de credit acordat”.

Da, potrivit art. 6 alin. (3) Cod Civil: „nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspunderea civilă”, totuși devine interesantă aplicabilitatea acestui articol în raport cu organizațiile de creditare nebancară, odată ce aparent contravine „mecanismului de protecție al consumatorului” instituit de către legiuitor.

Explicația rezidă în faptul că deși art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative nu prevede situația de aplicare a legii în timp și pentru contractele ale căror scadență a fost atinsă, totuși precum am enunțat mai sus, nota informativă a acestei legi a urmărit să sporească nivelul de protecție pentru consumatorii care contractează împrumuturi. Conform art. 71 alin. (4) din Legea nr. 100 din 22-12-2017 cu privire la actele normative: „La interpretarea actului normativ se ţine cont de nota informativă care a însoţit proiectul actului normativ respectiv şi de alte documente care permit identificarea voinţei autorităţii publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ”. Astfel, având în vedere intenția legiuitorului, considerăm că și în cazul contractelor ale căror scadență a survenit, pentru evitarea oricăror dubii, OCN urmează să se conducă de prevederile Legii noi, în special de art. 15 alin. (7) din Legea 202/2013.

Aceasta rezultă în principiu și din dispoziția art. 7 alin. (2) Cod Civil conform căreia: „Legea nouă este aplicabilă situațiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare”. Așadar, observăm că această normă juridică are similitudini cu dispoziția art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative și dacă să atragem atenția cea din urmă este o lege mai blândă, deoarece legea nouă se aplică la expirarea termenului de 2 luni de la data intrării în vigoare.

Continuând această comparație, considerăm că unii profesioniști ar putea interpreta că dispoziția art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative se aplică doar și doar pentru contractele ale căror scadență nu a survenit, iar pentru cele ale căror scadență a survenit, devine aplicabilă dispoziția art. 7 alin. (2) Cod Civil, iar OCN începând cu data de 29.05.2022 (și nu 29.07.2022) deja urmează să țină cont de dispozițiile legii noi pentru aceste contracte.

Explicația dată se fundamentează și pe dispoziția art. 7 alin. (5) Cod Civil, ipoteza a doua, unde: „[…] De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispozițiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic”.

Dispoziția art. 15 alin. (7) din Legea 202/2013 inclusiv în redacția actuală este una imperativă și de aceea, potrivit art. 1082 alin. (2) Cod Civil: „Dispozițiile legale imperative substituie clauzele care contravin lor, sub rezerva dispozițiilor legale în materie de nulitate”, clauzele contractuale care prevăd limite mai mari decât cele stabilite de dispozițiile Legii noi vor fi substituite cu cuantumul prevăzut de aceasta. Reiterăm însă, că această regulă se aplică pentru sumele noi calculate începând cu data de 29.05.2022, în rest creanțele calculate până la data de 29.05.2022 urmează a fi încasate potrivit prevederilor contractuale, or art. 7 alin. (1) Cod Civil prevede că: „[…] De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de realizare”.

Apare și întrebarea ce cuantum poate calcula OCN din soldul creditului rămas, 0,177% potrivit art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative sau după altă modalitate.

Având în vedere descifrarea cuantumului de 0,177% așa cum am descris mai sus, adică este compusă din dobândă și alte plăți, inclusiv penalități, pentru cazul în care contractul a ajuns la scadență, iar debitorul înregistrează datorii, OCN ar putea calcula doar penalitatea de 0,04% din soldul creditului rămas (celelalte plăți, inclusiv dobânda devenind scadente potrivit graficului de rambursare), dar deja cu excepția cazului în care în contract a fost prevăzută rata dobânzii pentru plățile expirate conform art. 10 alin. (3) lit. l) din Legea 202/2013.

Mai mult, a se ține cont că potrivit art. 1770 alin. (1) Cod Civil: „În cazul în care a rezolvit contractul de credit pentru neexecutarea fără justificare a obligațiilor de către debitor, banca sau organizația de creditare nebancară nu are dreptul de a cere dobînda pe care o va rata din cauza încetării înainte de termen a contractului de credit. Această regulă nu împiedică banca sau organizația de creditare nebancară să ceară repararea prejudiciului cauzat conform dispozițiilor alin. (2) și, după caz, dispozițiilor privind neexecutarea obligațiilor”. Așadar, cu atât mai mult în cazul în care până la data intrării în vigoare a noilor modificări operate în Legea 202/2013, OCN a rezoluționat contractul de credit, aceasta nu mai are dreptul de a cere dobânda pe care ar fi putut încasat-o, respectiv prezintă riscuri calculul din soldului creditului a cuantumului de tocmai 0,177% care cuprinde și limita ratei dobânzii aferente.

De o altă părere este totuși Comisia Națională a Pieței Financiare, care prin Hotărârea nr. 36/17 din 26 iulie 2022 privind aprobarea cu titlu de opinie consultativă a unei scrisori privind aplicarea Legii nr. 93/2022 pentru modificarea unor acte normative (actul este publicat pe pagina web a Comisiei Naționale a Pieței Financiare) a analizat această situație dintr-un punct de vedere mai favorabil pentru organizațiile de creditare nebancară.

Astfel, CNPF s-a expus că în cazul în care creditul nebancar a devenit scadent până la 29.05.2022, însă are plăți expirate, pentru calculul creanțelor (dobânzii și altor plăți aferente) ce urmează a fi încasate se va utiliza aceeași formulă (0,177%/zi), numărul de zile aplicat fiind perioada între 29.07.2022 – data depunerii cererii pe rol în instanța de judecată.

Totuși, a se atrage atenția că, așa cum a reiterat și CNPF, opinia expusă în această scrisoare constituie un punct de vedere al CNPF la speța, de aceea în cadrul unui eventual litigiu, s-ar putea ajunge și la o altă concluzie.

V. Concluzii

În concluzie, considerăm că dispoziția art. V alin. (1) din Legea nr. 93 din 07.04.2022 pentru modificarea unor acte normative s-ar putea aprecia ca fiind aplicabilă doar și doar pentru contractele ale căror scadență nu a survenit, iar pentru cele ale căror scadență a survenit, devine aplicabilă dispoziția art. 7 alin. (2) Cod Civil, iar organizațiile de creditare nebancară începând chiar cu data de 29.05.2022 (și nu 29.07.2022) deja urmează să țină cont de dispozițiile legii noi pentru aceste contracte.

Totodată, având în vedere că mărimea cuantumului de 0,177% a pornit de la limitele instituite inclusiv asupra dobânzii și altor plăți prevăzute la art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea 202/2013, considerăm că în cazul în care contractul a ajuns la scadență, iar debitorul înregistrează datorii, OCN ar putea începând cu data intrării în vigoare a noii legi să calculeze doar penalitatea de 0,04% din soldul creditului rămas, iar celelalte plăți, inclusiv dobânda devenite scadente la cuantumul maxim potrivit graficului de rambursare, vor putea fi încasate deja în conformitate cu condițiile contractuale, legea nouă neavând efect retroactiv.

Cu toate acestea, Comisia Națională a Pieței Financiare are o poziție mai favorabilă în raport cu organizațiile de creditare nebancară cu privire la acest aspect, menționând că în cazul în care creditul nebancar a devenit scadent până la 29.05.2022, însă are plăți expirate, pentru calculul creanțelor (dobânzii și altor plăți aferente) ce urmează a fi încasate se va utiliza aceeași formulă (0,177%/zi), numărul de zile aplicat fiind perioada între 29.07.2022 – data depunerii cererii pe rol în instanța de judecată. Totuși, atragem atenția că aceasta reprezintă strict o opinie care nu are putere legală și în caz de un eventual litigiu, s-ar putea ajunge și la o altă concluzie.