La data de 30 august 2022, Ministerul Justiției a anunțat inițierea procesului de elaborare a unui proiect de lege pentru implementarea unui mecanism ce ar permite încheierea unui acord judiciar între procuror și persoana juridică, învinuită de comiterea unor infracțiuni (pentru infracțiunile economice, precum și cele ce prejudiciază în mod substanțial interesele statului, etc.), acord care urmează a fi validat de către instanța de judecată. Conform Ministerului introducerea unei asemenea instituții, ar genera o serie de avantaje care ar reveni în beneficiul și interesul public, printre care:
– asigurarea celerității procesului penal;
– încasări mai mari la bugetul de stat;
– stabilitatea mediului de afaceri.
Reamintim că, conform art. 63 Cod Penal răspunderea penală a persoanei juridice pot fi aplicate trei categorii de pedepse: amenda, privarea de dreptul de a exercita o activitate sau lichidarea persoanei juridice, fără proceduri alternative pentru urmărirea penală și înfăptuirii justiției. Dacă infracțiunea este comisă de către o persoană fizică, ca proceduri alternative ar fi posibil aplicarea procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției (art. 504-509 din Codul de procedură penală) sau judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art. 3641 din Codul de procedură penală) care reduc semnificativ din durata proceselor penale în fața instanțelor de judecată și a pedepselor aplicate.
Conform Ministerului, conceptul proiectului se desprinde din practica penală a Franței, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Olandei, Elveției, SUA. În aceste state, asemenea acorduri sunt încheiate între procuror și persoana juridică învinuită pentru anumite tipuri de infracțiuni expres prevăzute în legislație. Cu toate că acordul nu este o condamnare penală a persoanei juridice, acesta implică indetificarea și recunoașterea existenței faptului infracțional și a calificării juridice, achitarea unei amenzi judiciare a cărui cuantum este mai mare decît amenda penală prevăzută pentru categoria de infracțiuni de care este învinuită persoana juridică și exclude aplicarea sancțiunii sub formă de lichidare a persoanei juridice. Suplimentar, persoana juridică acceptă o perioadă de monitorizare de maxim 3 ani de către autoritățile competente, înlătură de la posturile de administrare, persoanele responsabile de comiterea infracțiunii și exclude riscurile corupționale. Un aspect esențial al acestei proceduri alternative este că validarea acordului de instanța de judecată nu înlătură răspunderea penală a persoanelor fizice care au comis infracțiunea. Dosarele penale în privința persoanelor fizice sunt examinate în proceduri separate.
Aflaţi mai mult despre Cod de Procedură Penală
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.