Ministerul Educaţiei și Cercetării al Republicii Moldova lansează concursul de selecție a localității ce va deține statutul ,,Capitala Tineretului 2023”, se arată într-un comunicat. Programul presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova, în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţii administrației publice locale, organizațiilor necomerciale sau societății civile, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale autorităților administrației publice centrale.
Profilul aplicantului:
La Program aplică autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi, inclusiv cele constituite în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, și autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea constituite pe teritoriul municipiului, cu excepţia municipiului Chișinău și a autorităților administrației publice locale care au deținut titlul ,,Capitala Tineretului” în ultimii 3 ani de la ediția pentru care se depune dosarul de aplicare (com. Sipoteni, r-nul Călărași – anul 2020 și 2021, or. Ștefan Vodă – anul 2022).
Direcţii prioritare de intervenţie:
⮚ implementarea politicii de tineret la nivel local;
⮚ încurajarea autorităţilor administraţiei publice locale şi consolidarea capacităţilor acestora în procesul de dezvoltare a unui model eficient de implementare a politicii de tineret la nivel local;
⮚ apropierea administraţiei publice locale faţă de tineri;
⮚ susţinerea autorităţilor administraţiei publice locale în dezvoltarea parteneriatelor;
⮚ consolidarea sectorului de tineret la nivel local.
Domenii de finanțare:
- Programe și proiecte pentru tineri;
- Participarea tinerilor și activism civic;
III. Inovație socială și inițiative comunitare;
- Consolidarea democrației participative și drepturile tinerilor
Beneficiile pentru localitatea câștigătoare:
⮚ suport financiar și logistic din partea autorităților publice centrale, Ministerul Educației și Cercetării va acorda suport financiar în valoare de cca 1.000.000,00 lei, în funcție de calitatea programului de activități înaintat de către Aplicant;
⮚ vizibilitate și promovarea activităţilor pe durata titulaturii la nivel național;
⮚ comunicare cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale, partenerii de dezvoltare;
⮚ participarea în elaborarea politicilor naţionale de tineret, consultarea politicilor;
⮚ consolidarea parteneriatelor locale între ONG-urile de tineret şi administraţia publică locală;
⮚ atractivitate pentru parteneri, instituţii naționale, finanţatori şi fundaţii.
În Capitala Tineretului 2023 pot fi desfășurate următoarele tipuri de activități:
⮚ activităţi de stimulare a participării tinerilor la luarea deciziilor, care vor favoriza participarea tinerilor la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei active;
⮚ activităţi de promovare a oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională;
⮚ iniţiative în care tinerii să se implice, pentru a dobândi experienţă în domeniul profesional, precum lucru în echipă, managementul echipei, managementul proiectului, comunicare eficientă;
⮚ activități de tineret creative şi inovative în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii serviciilor de tineret;
⮚ proiecte în colaborare cu agenţi economici, pentru ca potenţialul angajator să se implice în dezvoltarea viitorilor angajaţi;
⮚ promovarea orientării vocaționale la nivel regional;
⮚ difuzare de filme (documentare, artistice, educaţionale);
⮚ discuții publice pe teme diverse ce prezintă interes pentru tineri (educaţie, voluntariat, angajare în câmpul muncii, modul sănătos de viață);
⮚ evenimente/activităţi în care se promovează mesaje din domeniul tineretului;
⮚ seminare de informare cu privire la politicile de tineret și tematicile prioritare din domeniu;
⮚ seminare de consultare cu privire la arealul de interese al tinerilor din Capitala Tineretului cu scopul diversificării activităţilor;
⮚ organizarea concursurilor de tineret;
⮚ alte activităţi ce corespund priorităţilor Strategiei Naţionale / Locale de Tineret.
Activități obligatorii care trebuie organizate:
⮚ program de granturi la nivel local pentru susţinerea tinerilor;
⮚ eveniment național de marcare a Zilei Internaționale a Tineretului;
⮚ cel puţin un eveniment de promovare a modului sănătos de viață, de importanţă regională/naţională.
Procedura de aplicare:
Aplicantul va depune următorul set de acte:
formularul de aplicare, conform anexei;
declarația scrisă de susținere financiară din partea autorității administrației publice locale pentru implementarea acțiunilor stipulate în formularul de aplicare;
acorduri de parteneriat;
dispoziția prin care este desemnat coordonatorul local de Program.
Dosarul va fi depus on-line la adresa de e-mail: [email protected] [email protected] până la data de 14 noiembrie 2022, ora 17:00.
Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, precum și implementarea Programului este stabilită în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 347/2020 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a Programului „Capitala Tineretului”.
Persoana de contact:
Lucia Stegarescu, consultant, Direcţia tineret
tel: 022 820 865
e-mail: [email protected]
Aflaţi mai mult despre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.