Dr. Stela Botnaru

Evelina Descalui

Garantarea securităţii juridice a devenit imperativul secolului XXI. În condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei, generată de apariția unor noi domenii de reglementare, ca urmare a dezvoltării noilor surse de drept, precum şi a evoluţiei omenirii, acest principiu se descrie ca o actualitate universală [1, p. 47]. În prezent, produsul activității de legiferare este în ascendență cantitativă, dar, oare, și calitativă? Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt marcate de frecvente sesizări referitoare la claritatea şi predictibilitatea legii, aspect ce bate alarma în ceea ce privește necesitatea întreprinderii de măsuri pentru remedierea unor lacune ce vulnerabilizează sistemul juridic al Republicii Moldova.

În cadrul societății, principiul legalității ca un strajnic fidel asigură ordinea de drept, cerându-le subiectelor raporturilor juridice să manifeste respect față de imperativitatea normelor, anume în aceste condiții făcându-și apariția rezonantul principiu „nemo legem ignorare censetur” = „necunoașterea legii nu te exonerează de răspundere”. Probabil puțini s-au întrebat ce s-ar întâmplă dacă unul dintre lexemele din această cugetare și anume „necunoașterea” ar fi substituit cu „neînțelegerea”(legii). Ce sens va căpăta atunci maxima? Care va fi destinul persoanei? Ar putea fi tras la răspundere individul atunci când a cunoscut legea, dar nu a înțeles-o, atunci când nu a putut să perceapă ce fel de conduită îi cere statul, ce este obligat să facă și de la ce este obligat să se abțină? În pofida faptului că respectarea legilor este obligatorie, nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte norma, care deși îi solicită să adopte un comportament tip, nu este clară, precisă și previzibilă, astfel încât adresatul nu poate intui consecințele conduitei sale.

Unul dintre lucrurile pe care le-am însușit în primele zile la facultatea de drept este faptul că legile, pentru a fi respectate, trebuie înțelese de către destinatarii lor. Juristul german Rudolf von Ihering susținea că: „Legiuitorul trebuie să gândească profund ca un filosof şi să se exprime ca un ţăran”. Pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi [2, p. 1].

Materializarea juridică a celor expuse supra poate fi desprinsă din Decizia Curții Constituționale nr. 36 din 19.04.2018, care statuează la pct. 35 că: „ […] pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat clar și inteligibil, fără dificultăți de ordin sintactic și pasaje obscure[…]”. În acest context, facându-se referire, în special, la materia penală, unde legislatorul trebuie să fie deosebit de precis, clar și coerent, așa cum o impune principiul legalității incriminării și al pedepsei [3].

Pertinent în acest context este principiul securității juridice care a fost abordat cu lux de amănunte în doctrina anglo-saxonă [1, p. 48] și cea franceză, fiind preluat și de cea românească spre studiere. Chintesența acestui principiu constă în faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care poate fi generat de drept [4, p. 500]. În situația cu care ne confruntăm astăzi este pe cât de relevant, pe atât de trist adagiul lui Tacitus: „Înainte sufeream pe seama infractorilor, iar acum din cauza legilor”. Desfășurarea acestui citat este reflectată în spusele distinsului profesor Ion Deleanu, din care derivă că existența unei norme juridice necalitative poate fi mai dăunătoare decât lipsa ei. Această poziție este motivată prin faptul că o regulă care nu există nu poate atrage răspunderea juridică, pe când una care are forță juridică, dar nu poate fi înțeleasă, rămâne un mijloc perfid oficializat de a face rău destinatarilor săi [5, p. 53].

„Claritatea” este condiția indispensabilă a „predictibilității”, întrucât pentru a prevedea trebuie să fie asigurat accesul la informații suficiente și comprehensibile. Conotativ vorbind, relația dintre acești doi termini se înfățișează similară relației Yin și Yang – existența unor condiții a căror sumă compun întregul, unde una fără alta este de neconceput. În scopul fortificării argumentului invocat, ținem să subliniem că sus-amintitul Ion Deleanu opinează că sintagma „accesibil și previzibil” evocă un lanț cauzal sui generis, văzându-le nu doar ca o pereche formală, ci și ca o unitate dialectică [5, p. 53].  În același timp, însă doctrinarul menționează că nu mereu imprevizibilitatea justifică existența comportamentului social anormal, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate. Principiului generalităţii legilor nu poate admite o precizie absolută. Una dintre tehnicile clișeu de reglementare constă în recurgerea la categorii generale, ci nu la liste exhaustive, pentru a evita o rigiditate excesivă [6]. Interdependență dintre acești doi termeni se observă, cu prisosință, când se încearcă a identifica trăsăturile previzibilitatății. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în acest sens că „legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale” [7]. Adițional, din Hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 01.10.2018 pe marginea sesizării nr. 94g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin. (3) lit. d) din Codul penal, notăm că la punctul 38 este stipulat: „ […] pentru ca legea să îndeplinească cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit”. Reieșind din cele precizate anterior, Curtea a declarat neconstituțional. art. 328, alin. (3), lit. d) [8].

„Elaborarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egală măsură, o ştiinţă sau mai exact o tehnică şi, în plus, o tehnică dificilă” [2, p. 9]. Rigorile legiferării sunt consfințite în Legea din Republica Moldova privind actele normative nr. 100 din 22.12.2017, care pare să aibă menirea de a ghida legiuitorul în momentele cruciale ce țin de elaborarea corectă și calitativă a legilor. Privind sursa vizată supra prin prisma subiectului abordat, creionăm că „predictibilitatea și claritatea” sunt conceptele ce întruchipează elementele fundamentale ale acesteia. Detaliul dat este deslușit din art. 3, care printre principiile activității de legiferare stipulează oportunitatea, coerența, consecutivitatea, stabilitatea şi predictibilitatea normelor juridice (lit. d)), și asigurarea transparenţei, publicității şi accesibilității (lit. e)).  Principiile enunțate constituie o condiţie sine qua non pentru o legislaţie de calitate, care reprezintă o necesitate imanentă garantării și realizării drepturilor fundamentale ale omului într-o societate democratică. Adițional, menționăm că aceste idei diriguitoare sunt prezente ca un fir al Ariadnei pentru fiecare act emis, determinând întreaga structură a sa, dar și durata existenței acestuia: pornind de la „denumirea actului normativ, care trebuie să fie laconică şi să exprime cu claritate obiectul reglementării” (art. 42, alin. (2)), continuând cu însuși conținutul care urmează a fi expus „într-un limbaj simplu, clar şi concis, pentru a se exclude orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale, de ortografie şi de punctuaţie, fără utilizarea neologismelor, regionalismelor, dimpotrivă fiind recomandat să predomine noțiunile monosemantice” (art. 54, alin. (1)). Semnificativitatea și obligativitatea „clarității și predictibilității” sunt ilustrate de art. 65, care stabilește la alin. (2) că: „abrogarea poate intervini pentru înlăturarea discrepanțelor şi neclarităţilor”. În opinia savantului român, Rădulescu Andrei, unul dintre mijloacele generale prin care poate fi înlăturată incertitudinea dreptului, constă în „recunoaşterea şi precizarea dreptului prin legi clare şi înţelese uşor, texte cât mai puţin susceptibile de discuţii şi controverse” [9].

Vorbind despre claritatea legii, menționăm că aceasta priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora [10, p. 40]. În această ordine de idei, este important ca norma juridică să fie accesibilă și inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie să conștientizeze posibilele consecinţe ale faptelor lor. Claritatea nu ar avea nici o valoare dacă receptorii nu ar ști despre existența actului normativ. Din cele expuse reiese o condiție necesarmente ce ține de aducerea la cunoştinţa publică a legii – pentru ca aceasta să producă efecte juridice, trebuie să fie cunoscută de destinatarii săi. În dreptul intern, regulile privind intrarea în vigoare a actelor normative sunt prevăzute de art. 76 Constituția Republicii Moldova: „Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia” și art. 56 din Legea cu privire la actele normative. O relevanță deosebită în contextul dat aparține art. 23 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia: „Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative”. Prin urmare, asigurarea clarității legilor este o îndatorire constituțională a statului, un prim element al mecanismului de garantare a drepturilor omului [9], remarcant fiind dreptul la un proces echitabil, care oferă persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Pentru a fortifica aspectele teoretice invocate anterior, ținem să facem referire la jurisprudența națională, și anume, la sesizarea nr. 174g/2021 expediată spre examinare Curții Constituționale, la data de 21 iulie 2021, în vederea exercitării controlului constituționalității prevederilor art. 220, alin. (1) Cod penal și art. 89, alin. (1) Cod contravențional al Republicii Moldova. De menționat că autorii, Nicoară Vasile și Ursu Nicolae, și-au întemeiat afirmațiile pe art. 23, alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, notând că instanța de judecată a reținut în sarcina inculpatei că aceasta a comis proxenitismul, procurorul indicând că: „serviciile erau prestate prin intermediul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor electronice”. În această ordine de idei, autorii sesizării au precizat că: „prin prostituție se are în vedere practicarea de acte sexuale, prin urmare nu poate această noțiune presupune prestarea de servicii sexuale online”, în așa mod subliniind că art. 220, alin. (1) din Codul penal nu întrunește condițiile unei norme calitative [11]. De menționat că situații similare identificăm și în alte sesizări (nr. 190g/2021, nr. 160g/2021, nr. 110g/2021), care încă nu au fost examinate de către Curtea Constituțională, dar care au tangență în sensul invocării încălcării art. 23 din Constituția Republicii Moldova.

Claritatea legii este condiționată de mai mulți factori precum: alegerea formei exterioare a reglementării, alegerea modalității de reglementare, care se referă la opțiunea legiuitorului în legătură cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise subiecților de drept și utilizarea procedeelor de stabilire a unor noțiuni sintetice, într-un limbaj adecvat, printr-un instrument logic potrivit construcției normative [9]. Dintr-un articol inedit al Ramonei D. Popescu am dedus o formulă matematică de aplicare juridică, conform căreia: claritate + predictibilitate = calitate. Cele două noţiuni sunt utilizate, atât în cadrul controlului de convenţionalitate exercitat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului [12], cât şi în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Referindu-ne la calitatea legii, specialiştii în domeniu reflectă că, „[…] legea este făcută pentru a impune, a interzice, a sancţiona. Ea nu este făcută pentru a crea iluzii, a provoca ambiguităţi şi decepţii […]” [13, p. 49]. Aceste probleme au fost asimilate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a pus, în mod prioritar, accentul pe respectarea exigenţelor de calitate a legislației interne, specificând că normele trebuie să aibă o redactare fluentă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, să corespundă lex certa– astfel încât să permită oricărei persoane să îşi rectifice conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-o faptă a sa [9].

Din această perspectivă, Ramona Duminică susţine că inflaţia legislativă, nerespectarea cerinţelor de tehnică legislativă, la care se adaugă şi incertitudinea care planează asupra condiţiilor de aplicare, creează o insecuritate juridică dificil de suportat pentru omul obişnuit, confruntat cu aplicarea dreptului, punându-l în dificultate chiar şi pe specialistul în drept [14]. În temeiul tuturor celor expuse supra, totalizăm că o lege clară se individualizează prin următoarele trăsături: indică precis și cu exactitate reprezentarea conștientă a legiutorului în legătură cu conduita subiectelor participante la relațiile sociale; are un stil al exprimării fără incertitudini, deslușit și comprehensibil.

Făcând referință la predictibilitatea legii, ne raliem la opinia doctrinarilor ce susțin că efectele acesteia trebuie să fie previzibile, în măsura în care să permită subiecților de drept să-și gândească conduita conform reglementărilor sale [15, p. 117]. Astfel, previzibilitatea se referă la urmările efectivității normei, impunând ca legile să fie calculate și fiabile. „În special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”, acestea reies din practica judiciară a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, fiind oferită drept exemplu cauza Faccini Dori c. Recreb [16], prin care s-a reiterat că legislaţia trebuie să fie clară și predictibilă, unitară şi coerentă [17, p. 146].

În acest context este prielnic de consemnat că, la data de 25 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a emis Hotărârea asupra Sesizării 15a/2010, adresată la 18 iunie 2010, prin care s-au declarat drept neconstituţionale prevederile art. 7 alin. (1) lit. h) şi lit. n) din Legea nr. 1104-XV din 6 iunie 2002 „Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” şi prevederile art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 190-XVI din 26 iulie 2007 „Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”. Or, normele în cauză nu reglementează cu claritate competenţele şi tehnicile de investigare la fiecare fază de activitate: atât în afara procesului penal, inclusiv în cadrul unor activităţi cu caracter administrativ, cât şi în cadrul unui proces penal. Prin urmare, Hotărârea a fost fundamentată pe faptul că normele contestate operează cu un şir de noţiuni care nu au fost definite, creând numeroase incertitudini în aplicarea acestor legi, fiind în discordanţă cu exigenţele clarităţii şi previzibilităţi legii [18].

Abordată prin prisma răspunderii juridice, „previzibilitatea” se înfățișează ca o dimensiune a laturii subiective, evocându-se, astfel, formele intelective și volitive ale „vinovăției” subiectului: intenția directă sau indirectă și imprudența. Astfel, analizând acest aspect în lumina Codului penal al Republicii Moldova, constatăm că libertatea persoanei depinde de situația în care aceasta avea posibilitatea să anticipeze, rațional, urmările sau consecințele acelui fapt și, putea ori era obligată să-și adapteze voința obiectivă în raport cu ele [19].

Spre final, ținem să raportăm cele menționate pe parcurs la ampla jurisprudenţă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care prin hotărârile referitoare la Sunday Times c. Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979 [20] și Dammann c. Elveţiei, 2005 [21] a subliniat importanţa asigurării clarității şi previzibilităţii legii, instituind o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le ia în considerație pentru asigurarea implementării acestora.

Considerând că scopul deductibil din incipitul lucrării a fost atins prin analiza în detaliu a conceptelor „claritate” și „predictibilitate”, prin ilustrarea legăturii indisolubile dintre aceste două noțiuni, prin încununarea acesteia atât cu repere din dreptul intern, cât și din cel comunitar, am ajuns la momentul prielnic pentru a concluziona toate cele expuse supra. Pe ultima sută de metri, ținem doar să accentuăm importanța subiectului abordat, punctând că anume „claritatea și predictibilitatea” sunt unii dintre pilonii statului de drept, stat care este apreciat și elogiat pentru calitatea legilor sale.

Literatură:

1. Patricia Popelier „Five Paradoxes on Legal Certainty and the Lawmaker” [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://www.researchgate.net/publication/233701447_Five_Paradoxes_on_Legal_Certainty_and_the_Lawmaker.
2. Ion Predescu, Marieta Safta „Principiul securităţii juridice, fundament al statului de drept. Repere jurisprudenţiale” [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/predescu.pdf
3. Decizia nr. 36 din 19.04.2018 de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 173g/2017 și nr. 37g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 din Codul penal și a articolului 89 din Codul contravențional (proxenetismul și practicarea prostituției) [citat 04.09.2021]. Disponibil: https://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=decizii&docid=449&l=ro?tip=decizii&docid=449&l=ro
4. François L. Le problème de la sécurité juridique. In: La sécurité juridique. Liège: Jeune Barreau de Liège, 1993.
5. Ion Deleanu, „Accesibilitatea și previzibilitatea legii în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale Române”, revista Dreptul nr. 8/2011, pag. 52-53 [citat 02.09.2021]. Disponibil: https://lege5.ro/gratuit/gm3toobwgmzq/accesibilitatea-si-previzibilitatea-legii-in-jurisprudenta-curtii-europene-a-drepturilor-omului-si-a-curtii-constitutionale-romane.
6. Hotărârea CtEDO din 24 august 2007, 77.193/01[citat 04.09.2021]. Disponibil: https://lege5.ro/gratuit/geztkmjvga/hotararea-in-cauza-dragotoniu-si-militaru-pidhorni-impotriva-romaniei-din-24082007.
7. Decizia Curții Constituționale a României nr. 589 din 14 iulie 2020. Publicată în Monitorul Oficial nr. 710 din 7 august 2020 [citat 05.09.2021]. Disponibil: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/228715.
8. Hotărârea nr. 22 din 01.10.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin. (3) lit. d) din Codul penal (excesul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave) [citat 02.09.2021]. Disponibil: https://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=670#top
9. Rădulescu Andrei „Siguranţa dreptului”. Bucureşti: Curierul Judiciar, 1932, apud [citat 01.09.2021]. Disponibil: http://integral.md/accesibilitatea-si-previzibilitatea-legii/.
10. Dumitru Baltag „Configuraţia și conţinutul securităţii juridice în statul de drept [citat 07.09.2021]. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/37-44.pdf.
11. Sesizarea nr. 174g din 23 iulie 2021 privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 220 alin. (1) din Codul penal și a articolului 89 alin. (1) din Codul contraven’ional. [citat 01.09.2021], disponibil: https://www.constcourt.md/public/ccdoc/sesizari/174g_2021.07.23.pdf
12. Popescu Ramona, „Accesibilitatea şi previzibilitatea legii analizate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale” [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://drept.unibuc.ro/Ramona-Delia-POPESCU-Lector-dr.-Facultatea-de-Drept-Universitatea-din-Bucuresti-Accesibilitatea-si-previzibilitatea-legii-analizate-prin-prisma-jurisprudentei-Curtii-Europene-a-Drepturilor-Omu-s397-a685-ro.htm.
13. Enicov Vadim, „Securitatea juridică – element al securităţii persoanei în statul de drept” [citat 05.09.2021]. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/46_50_Securitatea%20juridica%20%E2%80%93%20element%20al%20securitatii%20persoanei%20in%20statul%20de%20drept.pdf.
14. Duminică Ramona „Criza legii contemporane”. Bucureşti: C.H. Beck, 2014, pag. 103. [citat 04.09.2021]. Disponibil: http://sd-vp.info/2016/securitatea-juridica-principiu-fundamental-in-statul-de-drept/.
15. Enicov Vadim, „Teză de doctor în drept: Securitatea juridică a persoanei în Republica Moldova: dimensiuni constituționale și comunitare” [citat 03.09.2021]. Disponibil: https://icjps.md/sites/default/files/files/teza_enicov.pdf
16. Hotărârea CtEDO din 14 iulie 1994, nr. C-91/92 [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:61992CJ0091&from=EN.
17. Trevor Hartley, „The foundations of European Community law”, Oxford University Press, 2007, pag. 146.
18. Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 25.11.2010 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.1104-XV din 06.06.2002 “Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” şi Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” (Monitorul Oficial 247-251/28, 17.12.2010) [citat 04.09.2021]. Disponibil: https://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=hotariri&docid=46&l=ro
19. Deleanu Ion, „Accesibilitatea și previzibilitatea legii în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale Române”, revista Dreptul nr. 8/2011, pag. 52-53 [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://lege5.ro/gratuit/gm3toobwgmzq/accesibilitatea-si-previzibilitatea-legii-in-jurisprudenta-curtii-europene-a-drepturilor-omului-si-a-curtii-constitutionale-romane.
20. Hotărârea CtEDO din 26 aprilie 1979, 6538/74 [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:61992CJ0091&from=EN.
21. Hotărârea CtEDO din 25 aprilie 2006, cererea nr. 77551/01 [citat 01.09.2021]. Disponibil: https://lege5.ro/Gratuit/ge3dqnjygi4a/hotararea-privind-dammann-contra-elvetia.