Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

Alina Tamazlîcaru

Legea nr. 316 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie) [1] (în continuare – Legea nr. 316/2022) a fost adoptată la 17.11.2022. Prin această lege au fost operate modificări și completări, inter alia, în Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM). Sarcina preconizată pentru studiul de față constă în analiza efectelor pe care le-au avut amendamentele operate în art. 171 și 172 CP RM. Într-un alt studiu vor fi supuse examinării efectele amendamentelor operate prin Legea nr. 316/2022 în art. 173-175 și 175¹ CP RM.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 171 CP RM avea următorul conținut:

„Articolul 171. Violul
(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(2) Violul:
a) săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin. (1);
b) săvârşit cu bună ştiinţă asupra unui minor;
b¹) săvârşit cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide;
b²) săvârşit asupra unui membru de familie;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
g) săvârșit din motive de prejudecată,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă”.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 171 CP RM are următorul conținut:

„Articolul 171. Violul
(1) Violul, adică actul sexual neconsimțit,
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Violul:
a) săvârșit cu bună știință asupra unui minor;
b) săvârșit cu bună știință asupra unei femei gravide;
c) săvârșit asupra unui membru de familie;
d) săvârșit de două sau mai multe persoane;
e) însoțit de contaminarea intenționată cu o boală venerică;
f) săvârșit cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
g) săvârșit cu o deosebită cruzime, precum și din motive sadice,
se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) săvârșit cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani;
c) însoțit de contaminarea intenționată cu virusul HIV;
d) care a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;
e) care a provocat din imprudență decesul victimei,
se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenție pe viață”.

Comparând cele două versiuni ale art. 171 CP RM, remarcăm următoarele deosebiri:

a) în alineatul (1), sintagma „Violul, adică actul sexual neconsimțit”[1] a substituit textul „Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.

Așadar, în accepțiunea legii penale în vigoare, violul în varianta-tip, care este incriminat în alin. (1) art. 171 CP RM, se exprimă în actul sexual neconsimțit.

Legea nr. 316/2022 nu a avut un impact sesizabil asupra structurii și conținutului obiectului juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM. Este valabilă în continuare concepția, potrivit căreia „obiectul juridic special al infracțiunii de viol are, de cele mai dese ori, un caracter complex”. [2, p. 550] Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei, care sunt apărate împotriva actului sexual neconsimțit. Obiectul juridic secundar al infracțiunii, prevăzute la art. 171 CP RM, îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

Obiectul juridic special al violului nu are un caracter complex doar în cazul în care acțiunea adiacentă din cadrul acestei infracțiuni se exprimă în profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința. În acest caz, obiectul juridic special al violului îl formează relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei, care sunt apărate împotriva actului sexual neconsimțit.

În ipotezele consemnate la lit. a) alin. (2) şi lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor, care sunt apărate împotriva actului sexual neconsimțit. În aceste ipoteze, obiectul juridic special al violului nu are un caracter complex doar atunci când acțiunea adiacentă din cadrul acestei infracțiuni se exprimă în profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, obiectul material al infracţiunii prevăzute la art. 171 CP RM îl constituie corpul persoanei.

Cât privește victima violului, adoptarea Legii nr. 316/2022 a avut ca efect modificarea caracteristicilor acesteia. Înainte de intrarea în vigoare a legii în cauză, era valabilă următoarea teză: „Este important ca victima infracţiunii de viol să aibă o altă apartenenţă sexuală decât autorul acestei infracţiuni. În cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual. În raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi”. [3, p. 68]

În accepțiunea legii penale în vigoare, teza în cauză nu mai este valabilă. Aceasta deoarece unul dintre efectele Legii nr. 316/2022 constă în „mutarea accentului […] de pe a) […] diferența de apartenență sexuală a autorului infracțiunii (sau a coautorului infracțiunii care comite acțiunea principală) în raport cu victima infracțiunii pe b) prezența […] penetrării vaginale, anale sau orale de natură sexuală a corpului unei alte persoane”. [4] Drept urmare, în accepțiunea legii penale în vigoare, victima infracțiunii de viol are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de autorul infracţiunii (sau față de coautorul care săvârșește acțiunea principală din cadrul violului), fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul infracţiunii (sau cu coautorul care săvârșește acțiunea principală din cadrul violului).

În versiunea în vigoare a art. 171 CP RM, latura obiectivă a infracțiunii de viol este descrisă prin următoarea sintagmă „actul sexual neconsimțit”.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 171 CP RM constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două componente: 1) acţiunea principală; 2) acțiunea adiacentă.

Cât privește acțiunea principală, conținutul acesteia a fost modificat în rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022. Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunea principală se exprima în raportul sexual, adică în „actul sexual normal (sub aspect fiziologic) care constă în introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului, astfel creându-se condiţii pentru concepere”. [2, p. 551] Conform versiunii în vigoare a art. 171 CP RM, acțiunea principală se exprimă în actul sexual. Noțiunea „act sexual” este definită în alin. (1) art. 132² CP RM: „Prin act sexual se înțelege acțiunea de penetrare vaginală, anală sau orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau obiect”.

Din această definiție rezultă că acțiunea principală din cadrul violului presupune trei modalități normative care au un caracter alternativ:

1) penetrarea vaginală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect;

2) penetrarea anală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect;

3) penetrarea orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect.

Astfel, observăm că noțiunea „act sexual” este mai largă decât noțiunea „raport sexual”. Deosebirile dintre cele două noțiuni sunt următoarele:

1) noțiunea „raport sexual”, folosită în versiunea anterioară a art. 171 CP RM, se referă la una dintre variantele penetrării vaginale de natură sexuală. În contrast, noțiunea „act sexual”, folosită în versiunea în vigoare a art. 171 CP RM, se referă la oricare penetrare vaginală de natură sexuală. Mai mult, noțiunea „act sexual” se referă nu doar la penetrarea vaginală de natură sexuală, ci și la penetrarea anală sau orală de natură sexuală. Sfera de aplicare a art. 171 CP RM (în versiunea în vigoare) s-a lărgit din contul sferei de aplicare a art. 172 CP RM (în versiunea anterioară). Toate formele de penetrare de natură sexuală, care înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 se refereau la acțiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 172 CP RM, se referă acum la acțiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM[2];

2) noțiunea „raport sexual”, folosită în versiunea anterioară a art. 171 CP RM, se referă la introducerea – integrală sau parțială – a membrului viril în vagin. Pentru comparație, noțiunea „act sexual”, folosită în versiunea în vigoare a art. 171 CP RM, se referă la introducerea nu doar a membrului viril, ci și a oricărei alte părți corporale ori a oricărui obiect în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală. Important este ca introducerea oricărei părți corporale sau a oricărui obiect să fie de natură sexuală (adică să implice obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale [3]). Nu este de natură sexuală introducerea mâinii sau a unui obiect care se face, de exemplu, în scopuri medicale sau igienice bona fide.

Săvârșirea actului sexual presupune, după caz:

1) introducerea deplină a oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală;

2) introducerea parțială a oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală.

Introducerea parțială, de exemplu, a membrului viril în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală presupune pătrunderea într-o astfel de cavitate a părții anterioare a membrului viril. Nu se consideră act sexual apropierea sau atingerea de către făptuitor a oricărei părți corporale sau a oricărui obiect de cavitatea vaginală, de cavitatea anală sau de cavitatea orală a victimei. Nu ne referim la tentativa de viol, atunci când, din cauze independente de voința făptuitorului, acestuia nu i-a reușit să introducă orice parte corporală sau orice obiect într-o astfel de cavitate. Ne referim la ipoteza în care făptuitorul se limitează la apropierea sau atingerea oricărei părți corporale sau a oricărui obiect de cavitatea vaginală, de cavitatea anală sau de cavitatea orală a victimei, fără a avea intenția de a introduce orice parte corporală sau orice obiect într-o astfel cavitate. Într-o asemenea ipoteză, răspunderea poate fi aplicată în baza art. 172, 173, 175 sau 287 CP RM ori a art. 354 din Codul contravențional.

Cât privește acţiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de viol, ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, aceasta presupune oricare dintre următoarele trei modalităţi:

a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Această concluzie rezultă din definiția formulată în alin. (3) art. 132² CP RM: „Se consideră neconsimțit actul sexual […] care este [însoțit] de o constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane, sau în care se profită de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința”.[4]

Legiuitorul folosește sintagma „actul sexual neconsimțit” pentru a caracteriza latura obiectivă a violului. În pofida acestui fapt, nu oricare lipsă de consimțământ a victimei este relevantă în contextul acestei infracțiuni. Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, înșelăciunea nu poate fi privită ca modalitate normativă a acțiunii adiacente din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM. Legiuitorul nu a recurs la lărgirea listei unor asemenea modalități normative, propusă în unul dintre proiectele care stă la baza Legii nr. 316/2022. Conform acestui proiect, alin. (3) art. 132² CP RM ar fi trebuit să conțină următoarea definiție: „Se consideră neconsimțite orice acte sexuale sau acțiuni cu caracter sexual comise în lipsa consimțământului voluntar a persoanei, care pot fi însoțite de circumstanțe ce implică constrângerea fizică ori psihică, înșelăciunea (evid. ns.), profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința, aplicate împotriva victimei sau împotriva altei persoane”. [5]

În alt context, atragem atenția asupra faptului că versiunea în vigoare a art. 171 CP RM presupune că poate fi constrânsă fizic sau psihic nu doar persoana supusă actului sexual, ci și altă persoană. Această concluzie rezultă din fragmentul „[…] constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane […]” din alin. (3) art. 132² CP RM. Din acest fragment rezultă că, de fapt, victimă a infracțiunii, prevăzute la art. 171 CP RM trebuie considerată, după caz:

1) persoana supusă actului sexual, care a fost constrânsă fizic sau psihic sau de a cărei imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa a profitat făptuitorul;

2) persoana care nu fost supusă actului sexual, dar care a fost constrânsă fizic sau psihic.

Singura deosebire între cele două categorii de victime constă în numărul de acțiuni săvârșite asupra victimei: în raport cu prima victimă, făptuitorul comite atât acțiunea principală, cât și acțiunea adiacentă; în raport cu cea de-a doua victimă, făptuitorul săvârșește doar acțiunea adiacentă. Se mai poate observa că, în primul caz, este suficientă prezența unei singure victime (și anume – a persoanei supuse actului sexual, care a fost constrânsă fizic sau psihic sau de a cărei imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa a profitat făptuitorul). În cel de-al doilea caz, este necesară prezența a două victime (și anume – atât a persoanei supuse actului sexual, care a fost constrânsă fizic sau psihic sau de a cărei imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa a profitat făptuitorul, cât și a persoanei care nu fost supusă actului sexual, dar care a fost constrânsă fizic sau psihic). De asemenea, se poate susține că, în primul caz, persoana, care este supusă actului sexual, este constrânsă direct. În contrast, în cel de-al doilea caz, persoana, care este supusă actului sexual, este constrânsă indirect; aceasta cu condiția că este constrânsă direct doar persoana care nu este supusă actului sexual.

Desigur, este posibil să fie constrânse fizic sau psihic atât persoana supusă actului sexual, cât și persoana care nu este supusă actului sexual. Cu toate acestea, este suficient să fie constrânsă fizic sau psihic una dintre aceste persoane. Prin constrângerea fizică sau psihică asupra persoanei care nu este supusă actului sexual, făptuitorul influențează asupra persoanei supuse actului sexual. O astfel de constrângere constituie un factor de presiune suficient pentru a înfrânge voința persoanei supuse actului sexual. Nu este obligatoriu ca, într-un asemenea caz, făptuitorul să constrângă fizic sau psihic și persoana supusă actului sexual. Numărul de persoane constrânse fizic sau psihic poate fi luat în considerare la individualizarea pedepsei.

În altă ordine de idei, în procesul de analiză a proiectelor care au stat la baza Legii nr. 316/2022, s-a recomandat ca definiția din alin. (1) art. 132² CP RM să aibă următorul conținut: „Prin act sexual se înțelege acțiunea de penetrare vaginală, anală sau orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau obiect, comisă fie asupra victimei, fie de către victimă (evid. ns.)”. [4; 6] În versiunea în vigoare a art. 171 CP RM lipsește pasajul pe care l-am evidențiat în textul precitat.

Deși implicit, în raport cu versiunea în vigoare a art. 171 CP RM este valabilă teza, conform căreia actul sexual este comis fie asupra victimei, fie de către victimă. În cazul în care actul sexual este comis de către victimă (ceea ce presupune că victima are rolul de partener activ), contează că acest act nu este consimțit de către victimă, deoarece făptuitorul (care are rolul de partener pasiv) fie o constrânge fizic sau psihic, fie profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Nu trebuie de uitat că acțiunea principală (și anume – actul sexual) nu poate fi calificat în baza art. 171 CP RM decât dacă este însoțită de acțiunea adiacentă (și anume – de constrângerea fizică sau psihică a victimei ori de profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința). În general, în cazul infracțiunii de viol, nu este relevant dacă făptuitorul are rolul de partener activ sau de partener pasiv în cadrul actului sexual. Relevant este că actul sexual este săvârșit fie prin constrângerea fizică sau psihică a victimei, fie prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

În alt context, ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, „constrângerea fizică, exercitată în cazul infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM, se poate concretiza în: 1) vătămarea intenţionată gravă, medie sau uşoară a integrităţii corporale ori a sănătăţii; 2) violenţa care nu implică un prejudiciu cauzat sănătăţii”. [2, p. 555]

În ipoteza în care constrângerea fizică, care însoţeşte actul sexual, se concretizează în vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, nu este necesară calificarea suplimentară potrivit art. 151 CP RM. Argumentul în susținerea acestei soluții de calificare se exprimă în aceea că „constrângerea fizică se aplică o singură dată. [Această stare de lucruri] însă nu este reflectată în cazul calificării prin concurs, conform art. 171 şi 151 CP RM. Din această calificare reiese că făptuitorul va fi tras de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi constrângere fizică. Adică, va fi supraevaluat pericolul social al celor săvârşite, încălcându-se principiul de neadmitere a sancționării duble a aceleiași fapte. În mod regretabil, legea penală în vigoare nu oferă nici o posibilitate ca [actul] sexual, realizat datorită şi în legătură cu cauzarea în prealabil a vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, să fie calificat fără ca pericolul social al celor comise să fie subevaluat sau supraevaluat. De aceea, alegem o alternativă, care, deşi nu este nici ea perfectă, este favorabilă făptuitorului: aplicarea doar a art. 171 CP RM, fără invocarea art. 151 CP RM”. [7, p. 394-395]

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracţiunea de viol este o infracţiune formală. Ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi, s-a modificat momentul de consumare a infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM. Astfel, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracțiunea analizată se considera consumată „din momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală”. [2, p. 561]

În accepțiunea legii penale în vigoare, infracțiunea de viol se consideră consumată din momentul începerii actului sexual, adică din momentul introducerii depline sau parţiale a oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală. Ne referim la cavitatea vaginală, cavitatea anală sau cavitatea orală a victimei ori a făptuitorului, în dependență de rolul acestora de partener activ sau de partener pasiv. La concret, infracţiunea, prevăzută la art. 171 CP RM, se consideră consumată dacă au fost traversate următoarele limite: a) labiile mari (sau labiile mici, în funcţie de particularităţile individuale) – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală; b) sfincterul exterior al rectului – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea anală; c) buzele, care delimitează cavitatea orală – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea orală.

În acest context amintim că acțiunea principală din cadrul violului presupune trei modalități normative care au un caracter alternativ. Săvârșirea infracțiunii de viol poate implica o succesiune ce presupune modalități normative de factură diferită (de exemplu, o penetrare orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect, care este urmată de o penetrare vaginală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect). Luând în considerare prevederile alin. (2) art. 30 CP RM, într-o asemenea ipoteză, infracțiunea de viol trebuie considerată consumată din momentul începerii ultimei penetrări. În prezenţa unei intenţii unice care stă la baza ambelor penetrări, nu este admisibilă soluţia unui concurs de infracţiuni.

Ca tentativă de viol trebuie calificată constrângerea fizică sau psihică, exercitată asupra victimei sau asupra unei alte persoane, care, din cauze independente de voința făptuitorului, nu a avut ca efect începerea actului sexual.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la art. 171 CP RM, se caracterizează prin intenţie directă.

Așa cum am menționat anterior, din interpretarea sistemică a alin. (1) și (2) art. 132² CP RM deducem că actul sexual (în accepțiunea alin. (1) art. 132² CP RM) presupune obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale. Drept urmare, motivul special, obligatoriu al infracțiunii de viol se exprimă în năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale. În lipsa acestui motiv nu poate fi aplicat art. 171 CP RM. Alte motive (de exemplu: răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa altora; năzuinţa de a determina victima să se căsătorească cu făptuitorul; motivele de prejudecată, etc.) pot eventual doar să însoțească năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Această teză rămâne valabilă chiar și în ipoteza în care infracțiunea de viol este săvârșită prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de Codul penal. În această ipoteză, este important ca atât autorul mijlocit (mediat), care este pasibil de răspundere penală, cât și autorul nemijlocit (imediat), care nu este pasibil de răspundere penală, să fie ghidați – exclusiv sau în principal – de năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, subiectul infracţiunii de viol este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani;

b) în alineatul (2), textul „Violul: a) săvârșit cu bună știință asupra unui minor; b) săvârșit cu bună știință asupra unei femei gravide; c) săvârșit asupra unui membru de familie; d) săvârșit de două sau mai multe persoane; e) însoțit de contaminarea intenționată cu o boală venerică; f) săvârșit cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă; g) săvârșit cu o deosebită cruzime, precum și din motive sadice” a substituit textul „Violul: a) săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin. (1); b) săvârşit cu bună ştiinţă asupra unui minor; b¹) săvârşit cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide; b²) săvârşit asupra unui membru de familie; c) săvârşit de două sau mai multe persoane; e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; f) săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice; g) săvârșit din motive de prejudecată”.

În alin. (2) art. 171 CP RM este prevăzută prima variantă agravată a infracțiunii de viol.

În comparație cu versiunea anterioară a alin. (2) art. 171 CP RM, cea în vigoare presupune o circumstanță agravantă nouă. Astfel, potrivit lit. f) alin. (2) art. 171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă această infracțiune este săvârșită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Această circumstanță agravantă este similară cu cea menționată în alte norme din Codul penal (de exemplu, în: lit. g) alin. (2) art. 164; lit. f) alin. (2) art. 166; lit. e) alin. (2) art. 188, etc.).

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, răspunderea pentru viol se agravează dacă această infracțiune este săvârșită asupra unui membru de familie. Totuși, sfera de aplicare a lit. c) alin. (2) art. 171 CP RM (în versiunea în vigoare) s-a modificat în raport cu sfera de aplicare a lit. b²) alin. (2) art. 171 CP RM (în versiunea anterioară).

Această modificare se datorează amendamentelor care au fost operate în art. 133¹ CP RM prin Legea nr. 316/2022. La concret, în acest articol: la litera a), cuvintele „sub tutelă și curatelă” au fost substituite cu cuvintele „persoanele în privința cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară”; la litera b), cuvintele „persoanele aflate sub curatelă” au fost substituie cu cuvintele „persoanele în privința cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară”. Intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 a avut ca efect lărgirea sferei de aplicare a art. 133¹ CP RM. Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, calitatea de membru de familie o aveau, printre altele: a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate sub tutelă şi curatelă; b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate sub curatelă. În accepțiunea legii penale în vigoare, calitatea de membru de familie o au, printre altele – atât în condiţia de conlocuire, cât și în condiţia de locuire separată – persoanele în privința cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară.

Din alin. (4) art. 27, art. 32, 93, 102 etc. din Codul civil aflăm că există trei forme de ocrotire judiciară: 1) ocrotire provizorie; 2) curatelă; 3) tutelă. În consecință, făptuitorul are în raport cu victima una dintre următoarele trei calități speciale: 1) ocrotitor provizoriu; 2) curator; 3) tutore. Făptuitorul poate avea în raport cu victima, inter alia, calitatea de: curator supleant sau tutore supleant (în sensul art. 112 din Codul civil); curator special sau tutore special (în sensul art. 113 din Codul civil).

Oricare dintre cele trei forme de ocrotire judiciară poate fi instituită asupra: 1) minorului care a împlinit vârsta de 14 ani (în condițiile stabilite în alin. (4) art. 27 din Codul civil); 2) persoanei care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa (în condițiile stabilite în alin. (1) art. 32 din Codul civil); 3) persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu (în condițiile stabilite în alin. (1) art. 93 din Codul civil); 4) minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu, dar care a împlinit vârsta de 17 ani (în condițiile stabilite în alin. (2) art. 93 din Codul civil). Doar curatela poate fi instituită asupra persoanei care, fără a fi lipsită complet de discernământ, are nevoie, în temeiul dispoziţiilor alin. (1) art. 65 din Codul civil, să fie asistată în mod continuu, dacă prin ocrotirea provizorie nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei (în condițiile stabilite în alin. (1) și (2) art. 102 din Codul civil). Doar tutela poate fi instituită asupra persoanei care, în temeiul dispoziţiilor alin. (1) art. 65 din Codul civil, trebuie să fie reprezentată în mod continuu, dacă nici prin ocrotirea provizorie şi nici prin curatelă nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei (în condițiile stabilite în alin. (3) și (4) art. 102 din Codul civil).

În alt context, în comparație cu versiunea anterioară a alin. (2) art. 171 CP RM, cea în vigoare nu presupune agravarea răspunderii pentru violul comis: 1) de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alineatul (1) din același articol; 2) din motive de prejudecată.

Referitor la prima dintre aceste ipoteze, menționăm că intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 are ca efect reținerea la calificare a unui concurs de infracțiuni în ipoteza succesiunii a două sau mai multor infracțiuni prevăzute la art. 171 CP RM. Nu este relevant alineatul din acest articol, care prevede răspunderea pentru viol. Așadar, în accepțiunea legii penale în vigoare, indiferent de gravitatea infracțiunilor de viol care formează o succesiune, vom fi în prezența unui concurs dintre aceste infracțiuni.

Cât privește cea de-a doua ipoteză, legiuitorul a demonstrat lipsă de consecvență. Or, prin Legea nr. 111 din 21.04.2022 pentru modificarea unor acte normative, alin. (2) art. 171 CP RM a fost completat cu litera g) care avea următorul conținut: „săvârșit din motive de prejudecată” [8].[5] După nici un an de la intrarea în vigoare a acestei legi, în art. 171 CP RM nu se mai regăsește agravanta care, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316 /2022, era prevăzută la lit. g) alin. (2) art. 171 CP RM. Ceea ce reprezintă o omisiune regretabilă. Pe cale de consecință, recomandăm completarea alin. (2) art. 171 CP RM cu litera h), care ar putea avea următorul conținut: „săvârșit din motive de prejudecată”[6];

c) în alineatul (3), textul „Violul: a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului; b) săvârșit cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani; c) însoțit de contaminarea intenționată cu virusul HIV; d) care a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății; e) care a provocat din imprudență decesul victimei” a substituit textul „Violul: a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei; f) soldat cu alte urmări grave”.

În alin. (3) art. 171 CP RM este prevăzută cea de-a doua variantă agravată a infracțiunii de viol.

Remarcăm că anumite modificări au suportat prevederile de la lit. b) și c) alin. (3) art. 171 CP RM.

Cât privește prevederea de la lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM, versiunea în vigoare a acestei litere conține sintagma „cu bună știință”. În acest fel, a fost uniformizată poziția legiuitorului față de atitudinea psihică a făptuitorului care comite violul asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani. În contrast, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, la lit. b) alin. (2) art. 171 CP RM era prevăzută răspunderea pentru violul săvârşit cu bună ştiinţă asupra unui minor, pe când la lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM era prevăzută răspunderea pentru violul unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani. Astfel, buna știința făptuitorului cu privire la vârsta victimei reprezenta condiția obligatorie în ipoteza consemnată la lit. b) alin. (2) art. 171 CP RM, nu și în ipoteza consemnată la lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM. În accepțiunea legii penale în vigoare, buna știința făptuitorului cu privire la vârsta victimei reprezintă condiția obligatorie în ambele ipoteze – atât în cea consemnată la lit. a) alin. (2) art. 171 CP RM, cât și în cea consemnată la lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM.

Vizavi de prevederea de la lit. c) alin. (3) art. 171 CP RM, observăm că sintagma „virusul HIV” a substituit sintagma „maladia SIDA”.[7] În acest mod, legiuitorul a rectificat textul respectivei prevederi, luând în considerare argumentul pe care l-am prezentat, în legătură cu o ipoteză similară,  încă în 2005: „Maladia SIDA reprezintă stadiul terminal al evoluţiei, în organismul uman, a infecţiei HIV. Această maladie se poate instala după trecerea mai multor ani de la recepţionarea virusului HIV. Ar fi incorect a afirma că infracţiunea se consideră consumată din momentul apariţiei maladiei SIDA, deoarece legea penală se interesează de momentul când persoana devine purtător al virusului HIV, devenind implicit periculoasă pentru cei din jur, pentru sănătatea publică”. [9, p. 347] De bună seamă, nu momentul de debut al maladiei SIDA în organismul victimei, ci momentul recepționării de către victimă a virusului HIV este cel care a marcat și marchează consumarea infracțiunii prevăzute la lit. c) alin. (3) art. 171 CP RM. Dacă s-ar fi interpretat altfel, atunci infracțiunea în cauză ar fi trebuit să rămână, pe parcursul poate al mai multor ani, la etapa de tentativă până la debutul maladiei SIDA în organismul victimei.

În fine, remarcăm că în versiunea în vigoare a alin. (3) art. 171 CP RM nu se mai regăsește prevederea „soldat cu alte urmări grave”. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, o astfel de prevedere se conținea la lit. f) alin. (3) art. 171 CP RM. Este notabil că legiuitorul a exclus prevederea „soldat cu alte urmări grave” din lit. f) alin. (3) art. 171 CP RM. Aceasta chiar dacă Curtea Constituțională, în Decizia nr. 67 din 15.06.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr. 27g/2020 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 171 din Codul penal, a constatat, între altele, că „[…] deși Codul penal nu definește textul de urmare gravă în contextul violului, Curtea reține că există repere jurisprudențiale și acte ale Curții Supreme de Justiție, care ajută destinatarul legii să prevadă sensul textului contestat. Imprevizibilitatea textului contestat nu poate fi invocată, deoarece calificarea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii de viol ca fiind „urmări grave” se va efectua de instanța de judecată în funcție de condițiile concrete ale cazului dedus judecății”. [10]

Argumentele împotriva acestei poziții a Curții Constituționale au fost prezentate într-un studiu amplu. În cadrul acestuia, s-a afirmat, inter alia, că „dispoziția de la lit. f) alin. (3) art. 171 din Codul penal al Republicii Moldova (care prevede răspunderea pentru violul soldat cu alte urmări grave (altele decât vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decât decesul victimei)) are un efect „poluant” asupra textului legii penale, oferind priliej pentru aplicarea abuzivă a acestei dispoziții. În cazul acestei dispoziții, detalierea sintagmei „alte urmări grave” nu-și are rostul. Prevederile clare și previzibile de la lit. d) („care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”) și lit. e) („care a provocat din imprudenţă decesul victimei”) din alin. (3) art. 171 din Codul penal al Republicii Moldova epuizează conținutul noțiunii „urmări grave”, fiind astfel suficiente. În concluzie, este necesară abrogarea prevederii de la lit. f) alin. (3) art. 171 din Codul penal al Republicii Moldova”. [11]

Nu putem să nu ne exprimăm satisfacția în legătură cu poziția legiuitorului care a acceptat aceste argumente. Or, în versiunea în vigoare a alin. (3) art. 171 CP RM, prevederile clare și previzibile de la lit. d) („care a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății”) și lit. e) („care a provocat din imprudență decesul victimei”) sunt suficiente și nu necesită prezența în acest alineat a unei litere în care ar fi incriminat violul soldat cu alte urmări grave.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 172 CP RM avea următorul conținut:

„Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
(1) Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin. (1);
b) săvârşite cu bună ştiinţă asupra unui minor;
b¹) cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide;
b²) săvârşite asupra unui membru de familie;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
g) săvârşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
h) săvârșite din motive de prejudecată,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani;
a¹) au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă”.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 172 CP RM are următorul conținut:

„Articolul 172. Acțiuni cu caracter sexual neconsimțite
(1) Acțiunile cu caracter sexual neconsimțite
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Aceleași acțiuni:
a) săvârșite cu bună știință asupra unui minor;
b) săvârșite cu bună știință asupra unei femei gravide;
c) săvârșite asupra unui membru de familie;
d) săvârșite de două sau mai multe persoane;
e) săvârșite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) săvârșite cu o deosebită cruzime, precum și din motive sadice,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care:
a) au fost săvârșite cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani;
b) au fost săvârșite asupra unei persoane care se afla în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;
c) au cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;
d) au provocat din imprudență decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani”.

Dacă vom compara cele două versiuni ale art. 172 CP RM, vom putea remarca următoarele deosebiri:

a) în alineatul (1), sintagma „Acțiunile cu caracter sexual neconsimțite” a substituit textul „Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”.

Astfel, în accepțiunea legii penale în vigoare, varianta-tip a infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, se exprimă în acțiunile cu caracter sexual neconsimțite.

Este valabilă în continuare concepția, potrivit căreia obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 172 CP RM „are, de cele mai dese ori, un caracter complex”. [2, p. 577] Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei, care sunt apărate împotriva acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite. Obiectul juridic secundar al infracțiunii, specificate la art. 172 CP RM, îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

Obiectul juridic special al acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite nu are un caracter complex doar în cazul în care acțiunea adiacentă din cadrul acestei infracțiuni se exprimă în profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința. În acest caz, obiectul juridic special al acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite îl constituie relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei, care sunt apărate împotriva acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite.

În ipotezele prevăzute la lit. a) alin. (2) şi lit. a) alin.(3) art. 172 CP RM, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor, care sunt apărate împotriva acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite. În aceste ipoteze, obiectul juridic special al acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite nu are un caracter complex doar atunci când acțiunea adiacentă din cadrul acestei infracțiuni se exprimă în profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, obiectul material al infracţiunii specificate la art. 172 CP RM îl constituie corpul persoanei.

În legătură cu victima acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite, este de menționat modificarea caracteristicilor acesteia ca urmare a adoptării Legii nr. 316/2022. Înainte de intrarea în vigoare a legii în cauză, era valabilă următoarea teză: „Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie de modalitatea sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective. Astfel, în prezența modalității de homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul infracţiunii. În cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu persoana care realizează actul de homosexualitate. În raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită. În prezența modalității de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de autorul infracţiunii. În cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de persoana care îşi satisface pofta sexuală în forme perverse. În raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi”. [3, p. 80]

După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, teza în cauză nu mai este valabilă. Cu această ocazie, reiterăm că unul dintre efectele Legii nr. 316/2022 constă în „mutarea accentului […] de pe a) […] diferența de apartenență sexuală a autorului infracțiunii (sau a coautorului infracțiunii care comite acțiunea principală) în raport cu victima infracțiunii pe b) prezența […] penetrării vaginale, anale sau orale de natură sexuală a corpului unei alte persoane”. [4] Ca urmare, în accepțiunea legii penale în vigoare, victima infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de autorul infracţiunii (sau față de coautorul care săvârșește acțiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 172 CP RM), fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul infracţiunii (sau cu coautorul care săvârșește acțiunea principală din cadrul infracțiunii, specificate la art. 172 CP RM). În acest plan, infracțiunea, prevăzută la art. 172 CP RM, nu se deosebește de cea specificată la art. 171 CP RM. Aceste două infracțiuni se deosebesc nu prin caracteristicile victimei, ci prin conținutul acțiunii principale din cadrul faptei prejudiciabile.

În accepțiunea legii penale în vigoare, latura obiectivă a infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, este descrisă prin următoarea sintagmă „acțiunile cu caracter sexual neconsimțite”.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura obiectivă a infracţiunii în cauză constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două componente: 1) acţiunea principală; 2) acțiunea adiacentă.

În ceea ce privește acțiunea principală, conținutul acesteia a fost modificat în rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022. Înainte ca această lege să intre în vigoare, acțiunea principală se exprima în homosexualitate sau în satisfacerea poftei sexuale în forme perverse. Criteriul, ce deosebea aceste două modalități normative ale acțiunii principale, se referea la identitatea / diferența de apartenență sexuală a autorului infracțiunii (sau a coautorului infracțiunii care comite acțiunea principală) în raport cu victima infracțiunii. Or, în cazul actului de homosexualitate, autorul infracțiunii (sau coautorul infracțiunii care comitea acțiunea principală) avea, în raport cu victima infracțiunii, aceeaşi apartenenţă sexuală. În contrast, în cazul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse, autorul infracțiunii (sau coautorul infracțiunii care comitea acțiunea principală) avea, în raport cu victima infracțiunii, o apartenenţă sexuală diferită.

Potrivit versiunii în vigoare a art. 172 CP RM, acțiunea principală este desemnată prin sintagma „acțiuni cu caracter sexual”. Noțiunea „acțiuni cu caracter sexual” este definită în alin. (2) art. 132² CP RM: „Prin acțiuni cu caracter sexual se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale decât cele indicate la alin. (1), precum și alte acțiuni decât cele care intră sub incidența art. 173 și 287 din prezentul cod sau a art. 354 din Codul contravențional”.

Din această definiție rezultă trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească acțiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 172 CP RM:

1) presupune obținerea unei satisfacții sexuale prin contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul victimei;

2) nu reprezintă un act sexual în sensul alin. (1) art. 132² CP RM;

3) nu intră sub incidența art. 173 și 287 CP RM sau a art. 354 din Codul contravențional.

Cât privește prima dintre aceste condiții, este necesar de menționat că nu presupune obținerea unei satisfacții sexuale săvârșirea unei acțiuni, de exemplu, în scopuri medicale sau igienice bona fide. Obținerea unei satisfacții sexuale este condiționată de motivul special al infracțiunii prevăzute la art. 172 CP RM, la care ne vom referi infra.

Deoarece nu este îndreptat împotriva unei persoane, actul de necrofilie și cel de zoofilie nu pot fi calificate conform art. 172 CP RM. În astfel de cazuri, este aplicabil art. 222 sau 222¹ CP RM. În cazuri de altă natură, cum este voaierismul (care implică obținerea de satisfacţie sexuală prin privirea unei persoane dezbrăcate sau a persoanelor care întrețin un act sexual ori care săvârșesc acțiuni cu caracter sexual), poate fi aplicat art. 177 CP RM, pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii persoanei.

Referitor la a doua condiție, este de menționat că acțiunea principală din cadrul infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, nu trebuie să se exprime în penetrarea vaginală, anală sau orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau obiect. Conform legii penale în vigoare, o asemenea penetrare cade sub incidența art. 171 CP RM. De aceea, acțiunea principală din cadrul infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, se poate exprima, de exemplu, în: contactul dintre organele genitale sau dintre organele genitale și orice alte părți corporale sau orice obiecte; masturbare în lipsa penetrării; actul oralo-genital, dacă acesta nu implică penetrare; săvârşirea unor fricţiuni cu membrul viril în spaţiul dintre mamelele persoanei de sex feminin, coapsele, umărul şi gâtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia, etc.

Cu privire la cea de-a treia condiție[8], întrucât nu presupun contactul cu o altă persoană, nu pot fi calificate în baza art. 172 CP RM: exhibarea făptuitorului în prezența unei alte persoane; automasturbarea făptuitorului în prezența unei alte persoane. În asemenea cazuri, în prezența condițiilor necesare, răspunderea poate fi aplicată pentru huliganismul nu prea grav (art. 354 din Codul contravenţional). Dezbrăcarea unei alte persoane, ruperea sau smulgerea hainelor de pe o altă persoană sau alte asemenea acțiuni, dacă acestea nu presupun obținerea unei satisfacții sexuale și nu sunt îndreptate spre săvârșirea acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite, nu pot fi calificate în baza art. 172 CP RM. Într-o astfel de ipoteză, în prezența condițiilor necesare, poate fi aplicat art. 104 sau 354 din Codul contravenţional ori art. 197 sau 287 CP RM. Nu poate fi aplicat art. 172 CP RM nici în cazul pretinderii unei acțiuni cu caracter sexual prin comportament fizic, verbal sau nonverbal[9], dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare. Într-un asemenea caz, fapta se califică în conformitate cu art. 173 CP RM.

În ceea ce privește acţiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de viol, ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, aceasta presupune oricare dintre următoarele trei modalităţi:

a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Această concluzie rezultă din definiția formulată în alin. (3) art. 132² CP RM: „Se consideră [neconsimțită] acțiunea cu caracter sexual care este însoțită de o constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane, sau în care se profită de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința”.

În esență, acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, se aseamănă cu acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 171 CP RM. Iată de ce, în vederea stabilirii înțelesului noțiunilor „constrângere fizică”, „constrângere psihică” și „profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința”, este indicat să se apeleze la explicaţiile privind infracţiunea specificată la art. 171 CP RM (pe care le-am oferit supra), cu ajustările de rigoare.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracţiunea, prevăzută la art. 172 CP RM, este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul începerii acţiunii cu caracter sexual. Acest moment este marcat, după caz, de:

1) atingerea de către făptuitor – cu oricare parte corporală sau cu orice obiect – a organului genital, a anusului sau a gurei victimei ori a părților corporale adiacente ale victimei;

2) atingerea de către făptuitor – cu organul genital – a oricărei părți corporale a victimei;

3) atingerea de către victimă – cu oricare parte corporală sau cu orice obiect – a organului genital, a anusului sau a gurei făptuitorului ori a părților corporale adiacente ale făptuitorului;

4) atingerea de către victimă – cu organul genital – a oricărei părți corporale a făptuitorului.[10]

Diferențierea dintre ipotezele 1) și 2), menționate mai sus, de ipotezele 3) și 4), specificate mai sus, este condiționată de rolul de partener activ sau de partener pasiv, atribuit de către făptuitor.

Ca tentativă la infracțiunea, prevăzută la art. 172 CP RM, trebuie calificată constrângerea fizică sau psihică, exercitată asupra victimei sau asupra unei alte persoane, care, din cauze independente de voința făptuitorului, nu a avut ca efect începerea acţiunii cu caracter sexual.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, se caracterizează prin intenţie directă.

Din alin. (2) art. 132² CP RM rezultă că acțiunile cu caracter sexual presupun obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale. În consecință, motivul special, obligatoriu al infracțiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, se exprimă în năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale. În lipsa acestui motiv nu poate fi aplicat art. 172 CP RM. Alte motive (de exemplu: răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa altora; motivele de prejudecată, etc.) pot eventual doar să însoțească năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Această teză rămâne valabilă chiar și în ipoteza în care infracțiunea, prevăzută la art. 172 CP RM, este comisă prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de Codul penal. În această ipoteză, este important ca atât autorul mijlocit (mediat), care este pasibil de răspundere penală, cât și autorul nemijlocit (imediat), care nu este pasibil de răspundere penală, să fie ghidați – exclusiv sau în principal – de năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, subiectul infracţiunii, prevăzute la art. 172 CP RM, este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani;

b) în alin. (2) art. 172 CP RM, textul „Aceleași acțiuni: a) săvârșite cu bună știință asupra unui minor; b) săvârșite cu bună știință asupra unei femei gravide; c) săvârșite asupra unui membru de familie; d) săvârșite de două sau mai multe persoane; e) săvârșite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă; f) săvârșite cu o deosebită cruzime, precum și din motive sadice” a substituit textul „Aceleaşi acţiuni: a) săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin. (1); b) săvârşite cu bună ştiinţă asupra unui minor; b¹) cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide; b²) săvârşite asupra unui membru de familie; c) săvârşite de două sau mai multe persoane; d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; g) săvârşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice; h) săvârșite din motive de prejudecată”.

În alin. (3) art. 172 CP RM, textul „Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care: a) au fost săvârșite cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani; b) au fost săvârșite asupra unei persoane care se afla în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului; c) au cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății; d) au provocat din imprudență decesul victimei” a substituit textul „Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care: a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani; a¹) au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului; b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) au provocat din imprudenţă decesul victimei; e) au provocat alte urmări grave”.

În alin. (2) și (3) art. 172 CP RM sunt prevăzute cele două variante agravate ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite. În legătură cu circumstanţele agravante consemnate în aceste două alineate, este admisibilă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente ale infracțiunii de viol, cu ajustările de rigoare.

Precizăm doar că în art. 172 CP RM nu găsim prevederi similare cu cele de la: lit. e) alin. (2) art. 171 CP RM („însoțit de contaminarea intenționată cu o boală venerică”); lit. c) alin. (3) art. 172 CP RM („însoțit de contaminarea intenționată cu virusul HIV”). Drept urmare, acțiunile cu caracter sexual neconsimțite, însoțite de contaminarea intenționată cu o boală venerică, se califică în baza art. 172 și 211 CP RM. Acțiunile cu caracter sexual neconsimțite, însoțite de contaminarea intenționată cu virusul HIV, se califică în conformitate cu art. 172 și 212 CP RM.

*Acest articol a fost publicat în: SSRN Electronic Journal. https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4359604

[1] Sintagma „Violul, adică actul sexual neconsimțit” constituie dovada că s-a ținut cont de recomandarea formulată într-un articol științific* și, drept urmare, s-a renunțat la definirea tautologică a noțiunii de viol, care a fost propusă în unul dintre proiectele care stă la baza Legii nr. 316/2022. Or, odată ce alin. (1) art. 132² CP RM deja conține definiția noțiunii „act sexual”, lipsește necesitatea în a reproduce definiția în cauză în alin. (1) art. 171 CP RM.*
* BRÎNZA, S., STATI, V., COPEȚCHI, S. Infracțiunile privind viața sexuală din perspectiva legii penale a Republica Moldova: aspecte de lege ferenda. În: SSRN Electronic Journal.
https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4217985
** Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală). Disponibil: http://www.justice.gov.md/public/files/dir_elab_acte_norm/Proiect_21.02.2020.pdf
[2] În legile penale ale unor state este promovată o concepție similară. În aceste legi penale, acțiunea principală din cadrul violului este caracterizată prin termeni sau sintagme ca: „act de penetrare sexuală” (Codul penal al Republicii Franceze*; Codul penal al Regatului Belgiei**); „penetrarea vaginală, anală sau orală ori […] introducerea de părţi ale corpului sau de obiecte pe una din primele două căi” (Codul penal al Regatului Spaniei***), etc.
* Codul penal al Republicii Franceze. Disponibil: https://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Franta-RO.html
** Codul penal al Regatului Belgiei. Disponibil: https://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Belgia-RO.html
*** Codul penal al Regatului Spaniei Disponibil: https://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Spania-RO.html
[3] O astfel de interpretare rezultă din interpretarea sistemică a alin. (1) și (2) art. 132² CP RM. Or, în alineatul (2) al acestui articol se recurge la sintagma „orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale”. Reiese că actul sexual (în accepțiunea alin. (1) art. 132² CP RM) presupune obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale.
[4] În context, este de menționat că, încă în 2007, s-a recomandat „definirea, în alin. (1) art. 171 CP RM, a noţiunii de viol ca fiind actul sexual de orice natură, implicând penetrare, săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”.*
* BRÎNZA, S., STATI, V. Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii. În: Revista Naţională de Drept. 2007, nr. 5, p. 2-10. ISSN 1811-0770.
[5] Conform alin. (1) art. 134²¹ CP RM, prin „motive de prejudecată” se înțelege „ideile preconcepute ale făptuitorului bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, cetățenie, sex, gen, limbă, religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privința persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate, în privința bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privința persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind una reală sau percepută ca fiind reală”.
[6] Din considerente similare, recomandăm ca circumstanța agravantă „săvârșită din motive de prejudecată” să fie restabilită în art. 172 și 173 CP RM.
[7] Modificări similare au fost operate în art. 165, 174, 206 și 212 CP RM.
[8] Această condiție constituie o dovadă a faptului că a fost acceptată recomandarea de fi stabilit un „prag” inferior al definiției noțiunii „acțiuni cu caracter sexual” cu scopul de a evita enumerarea în alin. (2) art. 132² CP RM a modalităților de obținere a unei satisfacții sexuale, altor decât acțiunile cu caracter sexual.*
* BRÎNZA, S. Proiectul de remaniere a capitolului IV „Infracțiunile privind viața sexuală” din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova: observații critice. În: Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie (25-26 martie 2021, Chişinău). Chișinău: CEP USM, 2021, p. 319-328. ISBN 978-9975-158-12-1.
[9] Comportamentul nonverbal în contextul hărțuirii sexuale se poate exprima în: demonstrarea victimei de către făptuitor a unor imagini pornografice sau a altor obiecte având conotații sexuale; exhibarea făptuitorului în prezența victimei; automasturbarea făptuitorului în prezența victimei, etc.
[10] Bineînțeles, oricare dintre atingerile, menționate în pct. 1-4) trebuie să presupună obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale.

Referințe:

1. Legea nr. 316 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr. 394-400.
2. BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea specială. Vol. I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 1328 p. ISBN 978-9975-53-469-7.
3. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea specială: Compendiu. Chișinău: CEP USM, 2021. 370 p. ISBN 978-9975-158-47-3.
4. BRÎNZA, S., STATI, V., COPEȚCHI, S. Infracțiunile privind viața sexuală din perspectiva legii penale a Republica Moldova: aspecte de lege ferenda. În: SSRN Electronic Journal. ISSN 1556-5068. Disponibil: https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4217985
5. Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală). Disponibil: http://www.justice.gov.md/public/files/dir_elab_acte_norm/Proiect_21.02.2020.pdf
6. BRÎNZA, S. Proiectul de remaniere a capitolului IV „Infracțiunile privind viața sexuală” din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova: observații critice. În: Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie (25-26 martie 2021, Chişinău). Chișinău: CEP USM, 2021, p. 319-328. ISBN 978-9975-158-12-1.
7. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011. 1062 p. ISBN 978-9975-53-029-3.
8. Legea nr. 111 din 21.04.2022 pentru modificarea unor acte normative. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr. 164-169.
9. BRÎNZA, S., ULIANOVSCHI, X., STATI, V. et al. Drept penal. Partea specială. Chișinău: Cartier, 2005. 804 p. ISBN 9975-79-325-8.
10. Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 15.06.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr. 27g/2020 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 171 din Codul penal (alte urmări grave ale infracțiunii de viol). Disponibil: www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=decizii&docid=813
11. BRÎNZA, S., STATI, V. Noțiunea „alte urmări grave” în contextul infracțiunii de viol: analiza poziției Curții Constituționale a Republicii Moldova. În: SSRN Electronic Journal. ISSN 1556-5068. Disponibil: https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4217967