Felicia Turețchi

În societatea actuală, unde se promovează constat educația non-violentă, paradoxal, educația prin metode abuzive rămâne a fi un fenomen “absolut indispensabil” pentru creșterea unor adulți responsabili și conformați.

În linii idealizate, dreptul la o viață fără nici o formă de violență este un drept fundamental consacrat într-o multitudine de acte normative și standarde atât la nivel național, cât și internațional.

Pe parcursul ultimului deceniu, a crescut recunoașterea naturii universale și impactului violenței asupra copiilor. Totuși, fenomenul continuă să fie în mare parte nedocumentat și neraportat.

Actele normative internaționale ce consacră dreptul copilului la o viață lipsită de orice tip de maltratare și neglijare, în linii generale regăsim

-Convenția ONU cu privire la drepturile copilului * Declarația Drepturilor Copilului (1959)

-Recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului (2009)

-Recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului (2017)

Toate într-o unanimitate proclamă același obiectiv major: Copilul trebuie tratat cu respect, iar statul este obligat să îi asigure cele mai bune condiții de dezvoltare. Se cer obligator respectate drepturile copilului și normele de protecție ale acestuia și, totodată, se recomandă crearea unui mediu favorabil pentru prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului.

Norma de baza în ceea ce privește protecția drepturilor și intereselor copilului este Constituția Republicii Moldova, care prin prisma Articolului 50 „Ocrotirea mamei, copiilor și a tinerilor” subliniază considerația următoare:

“(1) Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire specială. (…)”, la fel, în cadrul alineatului (2) ne este garantat faptul că “Tinerii și copiii se bucură de un regim special de asistență în realizarea drepturilor lor ”, iar “(4) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății (…) sunt strict interzise.”

Totodată, Hotărârea Guvernului 799/2014: “Planul național de acțiuni privind prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului pe anii 2011-2015” și Hotărârea Guvernului 1177/2007: cu privire la “Instituirea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate și aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a acesteia”, la fel pun în discuție obiectivele de garantare a siguranței minorului.

Totuși ce este abuzul și comportamentul abuziv asupra minorului?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, abuzul reprezintă orice formă de maltratare fizică și/sau psihică, abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri comerciale sau orice alt tip de exploatare, care poate cauza daune efective sau potențiale pentru sănătatea, supraviețuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului, în contextul unei relații de responsabilitate, încredere sau autoritate

Astfel, abuzul poate fi definit drept încălcarea normelor legale, care apără relațiile sociale ce asigură copilului o creștere normală și o bună dezvoltare psihologică, fizică și socială. Definițiile legale ale maltratării copilului subliniază dreptul copilului la protecția vieții sale, integrității psihice și fizice.

Violența/ abuzul de orice fel își găsește reglementarea în Codul Penal al Republicii Moldova în cadrul ART 201*1 “Violența în familie”:

 Acțiunea sau inacțiunea intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin:

a) maltratare, alte acțiuni violente, soldate cu vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății;

b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei;

c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existență primară, neglijare, dacă au provocat victimei vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății,

se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.

Același articol reliefează faptul că:

(2) Faptele prevăzute la alin. (1):

c) care au provocat vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății,

se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 6 ani.

Iar (3) Faptele prevăzute la alin. (1) și (2) care:

a) au cauzat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;

b) au determinat sinuciderea sau încercarea de sinucidere

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani.

Și (4) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) care au cauzat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății soldată cu decesul victimei

se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani

La fel regăsim actul de violență și în cadrul ART 206.

Traficul de copii, ce descrie:

(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum și darea sau primirea unor plăți ori beneficii pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține controlul asupra copilului scopul:

a) exploatării sexuale comerciale sau necomerciale;

b) exploatării prin muncă sau servicii forțate;

(PF) se pedepsește cu închisoare de la 10 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani

Iar (2) Aceleași acțiuni însoțite:

a) de violență fizică și/sau psihică, de aplicare a armei de foc sau de amenințare cu aplicarea acesteia;

b) de abuz și/sau violență sexuală;

(PF) se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani,

În jur de 6 DIN 10 COPII cu vârsta de 2-14 ani din lume (aproape un miliard) sunt pedepsiți fizic de către îngrijitori în mod sistematic, iar un pic mai mult de 1 DIN 3 ELEVI cu vârsta între 13-15 ani în lume suferă de intimidare în mod sistematic.

Aproape O PĂTRIME DIN FETELE cu vârsta de 15-19 ani în lume (circa 70 milioane) raportează că au fost victime ale unei forme de violență sexuală de la vârsta de 15 ani. Dar cel mai critic este faptul că în jur de 3 DIN 10 ADULȚI în lume consideră că pedeapsa fizică este necesară pentru a crește sau educa un copil cumsecade.

În linii generale regăsim 3 tipuri majore de violență: Violență fizică, violență psihologică și violență sexuală.

Abuzul fizic este reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze în intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al înțepării, pălmuirii, lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării, lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), arderii, legării, încătușării, sechestrării, cauzate de din partea persoanei abuzatoare.

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) prezintă cele mai frecvente forme de abuz fizic față de copii, acestea fiind:

– Bătăi cu mâna sau cu un obiect (furtun, cablu, vargă) aplicate pe oricare parte a corpului

– Scuturarea copilului

– Punerea copilului în genunchi

– Trasul de păr și de urechi

– Expunerea la munci grele, care depășesc capacitățile fizice ale copilului (Ș.A.)

În funcție de forma abuzului trăit de copil, acesta va prezenta sechele fizice corespunzătoare. În cazul abuzului fizic vor fi prezente hematoame, arsuri, contuzii, fracturi, suprafețe de piele înroșită, etc. Pe lângă consecințele fizice, situația abuzivă cauzează diverse tulburări psihosomatice (cefalee, enurezis, bulimie, anorexie, tulburări ale somnului, etc.)

În cazul abuzului psihologic sau emoțional, Legea nr 45 din 2007 cu privire la “Prevenirea și combaterea violenței în familie”, prezintă termenul de violență psihologică drept “impunere a voinței sau a controlului personal, provocare a stărilor de tensiune și de suferință psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, șantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor, prin amenințări verbale, prin afișare ostentativă a armelor, izolare de familie, de comunitate, de prieteni; interzicere a realizării profesionale, interzicere a frecventării instituției de învățământ sau alte acțiuni cu efect similar.”.

Mai frecvent sunt întâlnite următoarele forme de abuz emoțional: respingerea, izolarea, terorizarea, ignorarea. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat.

Violența sexuală este reprezentată ca fiind o formă gravă și din păcate frecventă în viața unui minor. Aceasta constă în comentarii jignitoare la adresa copilului, hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, etc.

În jur de 120 milioane de fete din lume (un pic mai mult de 1 din 10) au fost supuse relațiilor sexuale forțate. Cei mai răspândiți făptași ai violenței sexuale împotriva fetelor sunt actualii sau foștii soți, parteneri sau iubiți iar în cazul genului masculin, fiecare al patrulea băiat a fost abordat în public de către răufăcătorii pedosexuali, la fiecare al 12-lea are loc agresiune sexuală de la exhibiționism până la viol.

Un fenomen clasic regăsit în procesul de educare și creștere a unui copil este și “educația tradițională” sau recunoscuta educație prin violență. Conform statisticilor actuale, mult mai mulți copii suferă de violență sub forma de disciplină . În medie, aproximativ 6 din 10 copii din lume (aproape 1 miliard) cu vârsta între 2 și 14 ani sunt supuși pedepsei fizice (corporale) de către îngrijitorii lor în mod sistematic, copiii fiind expuși unei combinații dintre pedeapsa fizică și agresiunea psihologică.

Câteva dintre amalgamul de probleme apărute în procesul de prevenire și combatere a violenței asupra copiilor regăsim :

• Neinformarea sau informarea superficială a minorilor despre fenomenul violenței și impactul negativ al acestuia asupra sănătății cognitive și dezvoltării fizice. Copiii, mai ales din localitățile rurale, discută o data sau de 2 ori pe an, într-o oră academică despre tipurile de violență, trecând peste această informație într-o manieră fugitivă și ignorantă.

• În cadrul educației preșcolare (grădiniță) nu se discută despre violența în familie sau despre abuzul la care aceștia pot fi supuși zilnic, deși, statistica ne arată că actelor de agresiune sunt supuși minorii de la vârsta de 1-2 ani.

• Neinformarea părinților despre fenomenului violenței, impactul acesteia asupra copilului, dar și traumele cu care se vor confrunta viitorii adulți. Părinții și/sau îngrijitorii nu cunosc cum să comunice nonviolent cu minorii.

Prevenirea fenomenului dat poate avea loc prin intermediul câtorva strategii eficiente de combatere a fenomenului vicios. Acestea pot fi :

1. Susținerea părinților, îngrijitorilor și familiilor (emoțională, materială)
2. Sprijinirea copiilor și adolescenților să facă față situațiilor de risc (cum pot evita astfel de cazuri, dezvoltarea abilităților de a răspunde provocărilor fără a folosi violența și de la cine să ceară ajutor)
3. Schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează violența și discriminarea
4. Promovarea și dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru copii (Încurajarea copiilor să caute sprijin profesionist și să raporteze cazurile de violență)
5. Cercetarea și colectarea datelor (Înțelegerea tuturor aspectelor ce țin de fenomenul violenței- de la motive, la context, la abordare și soluții alternative)

Soluția UNICEF

Prin activitatea sa în Moldova, UNICEF susține crearea unor sisteme naționale puternice de protecție a copilului, care să funcționeze în interesul superior al tuturor copiilor, inclusiv al celor mai vulnerabili. Activitățile de îmbunătățire a sistemului de protecție a copilului vizează trei domenii principale: păstrarea familiilor împreună, accesul la justiție și prevenirea violenței împotriva copiilor.

Concluzie

Pentru a concluziona toate cele relatate anterior, pot expune faptul că abuzul față de minori nu are nici o scuză, nici o circumstanță, nici un motiv.

Deși informațiile despre impactul temeinic dăunător al abuzului față de copii și influența prejudiciabilă a violenței sunt răsunătoare, din păcate fenomenul dat este și rămâne în continuare o normalitate, iar în familiile dezinformate ia imaginea unei necesități absolute în formarea adultului cinstit și chibzuit. Îngrijitorii, și nu doar, neglijează consecințele nefaste ce influențează întreaga viață a minorului.

Afectându-i comportamentul social, dezvoltarea cognitivă propice, dorința de a întemeia o familie și simpla încredere în cei adulți, violența le afectează întreg planul social. Violența, indiferent de tipul acesteia, promovează discriminarea, amplifica dorința de a “evada” din propria lume sau din contra, predispune inhibarea în propriul univers. Abuzul asupra copiilor crește adulți agresivi, delincvenți, cu traume emoționale și incapacitatea de exprimare a emoțiilor.