Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

În doctrina penală din România este utilizată noțiunea „infracțiunea cu conținut alternativ”. De exemplu, M.A. Hotca opinează: „Infracțiunile cu conținut alternativ sunt acelea care pot fi comise în mai multe modalități sau variante”. [1, p. 250] La rândul lor, F. Streteanu și D. Nițu consideră că norma de incriminare cu conținut alternativ este cea pentru care legea prevede variante alternative ale principalelor elemente constitutive, echivalente sub semnul semnificației lor penale. [2, p. 262] În Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nr. 16 din 08.06.2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la cuprinsul acțiunilor enumerate în art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se referă la un exemplu de infracțiune cu conținut alternativ: „Infracțiunea de spălare de bani are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) și cea prevăzută la lit. c) ale alin. 1 din art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalități ale elementului material. Spălarea de bani este o infracțiune la care elementul material constă într-o acțiune ce se poate realiza în șapte modalități alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea). […] Dacă infracțiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalități ale elementului material, aparținând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reținerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acțiuni ce reprezintă elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională”. [3]

În doctrina penală din Republica Moldova, S. Copețchi și I. Hadîrcă utilizează noțiunea „infracțiunea cu semne alternative” [4, p. 204-206], care este similară ca semnificație cu noțiunea „infracțiunea cu conținut alternativ”, la care se recurge în doctrina penală română. Pentru studiul de față prezintă interes unul dintre tipurile infracțiunii cu semne alternative, pe care unii doctrinari din Republica Moldova îl desemnează prin sintagma „infracțiunea cu acțiuni alternative”. [5, p. 69; 6, p. 285; 7, p. 313] Totuși, așa cum rezultă din analiza Codului penal al Republicii Moldova, infracțiunile de acest gen pot fi comise nu doar pe calea acțiunii, ci și pe calea inacțiunii. Cu toate acestea, nici sintagma „infracțiunea cu acțiuni / inacțiuni alternative” nu ar exprima la justa valoare ipoteza la care se referă. Or, o singură infracțiune presupune prezența unei singure acțiuni sau inacțiuni prejudiciabile. Două sau mai multe acțiuni ori inacțiuni prejudiciabile denotă, de regulă, prezența a două sau a mai multor infracțiuni. Excepție constituie doar următoarele tipuri de infracțiuni unice: 1) infracțiunea complexă; 2) infracțiunea în care acțiunile (inacțiunile) componente ale faptei prejudiciabile sunt săvârșite în paralel (de exemplu, infracțiunea prevăzută la art. 241¹ CP RM); 3) infracțiunea în care acțiunile (inacțiunile) componente ale faptei prejudiciabile sunt săvârșite în mod succesiv (de exemplu, infracțiunile prevăzute la art. 238 CP RM).

În acest context, consemnăm că, în doctrina penală rusă, V. Șcepelkov utilizează sintagma „infracțiunea cu componențe (conținuturi) alternative” [8] pentru a caracteriza ceea ce unii doctrinari din Republica Moldova numesc „infracțiune cu acțiuni alternative”. Considerăm că V. Șcepelkov admite o confuzie. Deducem aceasta din explicația enunțată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nr. 25 din 03.10.2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acțiunile enumerate în art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală sau variante alternative ale elementului material al infracțiunii unice de evaziune fiscală”. Astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit: „În cazul infracțiunilor cu conținut alternativ, modalitățile diferite, prevăzute în norma de incriminare, nu generează un concurs de infracțiuni, nu afectează unitatea infracțiunii. Dimpotrivă, în cazul infracțiunilor cu conținuturi alternative, dacă se realizează mai multe dintre aceste conținuturi, ne vom afla în prezența unui concurs de infracțiuni”. [9]

Despre aceeași distincție vorbesc unii doctrinari români. Astfel, M.A. Hotca menționează: „Infracțiunile cu conținuturi alternative sunt cele care reunesc sub același nomen iuris mai multe infracțiuni autonome”. [1, p. 250] F. Streteanu și D. Nițu sunt de părerea că infracțiunea cu conținuturi alternative este aceea în care sunt reunite sub aceeași denumire două sau mai multe infracțiuni de sine stătătoare. [2, p. 262-263]

În opinia noastră, o singură infracțiune are o singură componență (un singur conținut). Din prevederile Codului penal al Republicii Moldova nu reiese că o singură infracțiune ar putea avea mai multe componențe (conținuturi). De aceea, din perspectiva dreptului penal al Republicii Moldova, corect este să afirmăm că – în același articol sau chiar în același alineat al legii penale – poate fi prevăzută răspunderea pentru mai multe infracțiuni. Astfel, de exemplu, în alin. (1) art. 135¹ CP RM sunt reunite unsprezece variante-tip de infracţiuni. În alin. (1) art. 137 CP RM sunt reunite patru variante-tip de infracţiuni. În alin. (2) art. 137 CP RM sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni. În alin. (3) art. 137 CP RM sunt reunite cinci variante-tip de infracţiuni. În alin. (1) art. 137¹ CP RM sunt reunite două variante-tip de infracţiuni. În art. 137² CP RM sunt reunite patru variante-tip de infracţiuni. În alin. (3) art. 137³ CP RM sunt reunite cinci variante-tip de infracţiuni. În alin. (1) art. 289¹ CP RM sunt reunite șapte variante-tip de infracţiuni. În alin. (1) art. 289² CP RM sunt reunite cinci variante-tip de infracţiuni. În alin. (1) art. 289³ CP RM sunt reunite patru variante-tip de infracţiuni. Și astfel de exemple pot continua.

Luând în considerare toate cele mai menționate mai sus, suntem de părerea că, în locul sintagmei „infracțiunea cu acțiuni / inacțiuni alternative” ar fi mai potrivit să se recurgă la sintagma „infracțiunea cu modalități normative[1]alternative ale faptei prejudiciabile”. Astfel de infracțiuni sunt prevăzute la art. 135, 136, 150, 165, 172, 175¹, 176¹, 179, 197, 199 etc. CP RM. Comun pentru toate aceste infracțiuni este că ele pot fi săvârșite în oricare dintre modalitățile normative ale faptei prejudiciabile. Conform alin. (1) art. 52 CP RM, „se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă”. Din perspectiva acestei norme, oricare dintre modalitățile normative ale faptei prejudiciabile exprimă tipicitatea infracțiunii de acest gen. Indiferent de numărul de modalități normative pe care le înregistrează fapta săvârșită, infracțiunea va fi una singură.

De exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 150 CP RM, fapta prejudiciabilă se înfăţişează prin intermediul celor două modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) determinarea sinuciderii; 2) înlesnirea sinuciderii.

Folosirea în art. 150 CP RM a conjuncției „sau” între cuvintele „determinarea” și „înlesnirea” nu lasă loc pentru alte interpretări. Această conjuncție denotă că, pentru aplicarea art. 150 CP RM, este suficientă prezența în cele săvârșite a oricăreia dintre cele două modalități normative ale acțiunii prejudiciabile prevăzute de articolul în cauză. Ca urmare, persoana are calitatea de subiect al infracţiunii prevăzute la art. 150 CP RM în oricare dintre următoarele trei ipoteze: 1) persoana doar a determinat sinuciderea; 2) persoana doar a înlesnit sinuciderea; 3) persoana a determinat şi a înlesnit sinuciderea.

Nici infracțiunea prevăzută la art. 150 CP RM, nici alte infracțiuni cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile nu sunt infracțiuni complexe. Într-o infracțiune complexă, una dintre componente (și anume – acțiunea sau inacțiunea adiacentă) se află în dependență față de cealaltă componentă (și anume – față de acțiunea sau inacțiunea principală). În contrast, în cazul infracțiunilor cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile, fiecare dintre modalitățile normative este de nivel egal cu celelalte modalități normative. Nu se poate susține că, de exemplu în ipoteza infracțiunii prevăzute la art. 150 CP RM, determinarea sinuciderii reprezintă componenta principală, iar înlesnirea sinuciderii constituie componenta secundară.

Totodată, nu este exclus ca unele infracțiuni să îmbine trăsăturile infracțiunii complexe și cele ale infracțiunii cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile. De exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 165 CP RM, fapta prejudiciabilă este alcătuită din: 1) acțiunea principală, care presupune câteva modalități normative alternative, și 2) acțiunea sau inacțiunea adiacentă care, la rândul său, presupune mai multe modalități normative alternative.

Infracțiunile cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile trebuie deosebite, de asemenea, de infracțiunile în care acțiunile (inacțiunile) componente ale faptei prejudiciabile sunt săvârșite în paralel. Putem, desigur, presupune că, de exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 165 CP RM, aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei este săvârșită în paralel cu ţinerea în servitute. Totuși, un asemenea paralelism nu are un caracter obligatoriu, spre deosebire de cel atestat, de exemplu, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 241¹ CP RM. În acest ultim caz, acţiunea de practicare a activităţii financiare trebuie să fie însoțită necesarmente de inacţiunea de omisiune a înregistrării şi/sau obţinerii autorizării (licenței) în modul prevăzut de legislaţie. Altminteri, art. 241¹ CP RM nu va putea fi aplicat.

Infracțiunile cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile trebuie deosebite, de asemenea, de infracțiunile în care acțiunile (inacțiunile) componente ale faptei prejudiciabile sunt săvârșite în mod succesiv. De exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 238 CP RM, acţiunea de prezentare a unor informaţii false este urmată de acţiunea fie de obţinere a unui credit, a unui împrumut sau a unei despăgubiri/indemnizaţii de asigurare, fie de majorare a sumei acestora, fie de obţinere a unui credit sau împrumut în condiţii avantajoase. În ipoteza infracțiunilor cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile, nu este obligatoriu ca fapta săvârșită să presupună succesiunea modalităților normative alternative. Așa cum am afirmat supra, prezența oricăreia dintre aceste modalități este suficientă pentru ca infracțiunea să se consume. În contrast, în ipoteza infracțiunilor în care acțiunile (inacțiunile) componente ale faptei prejudiciabile sunt săvârșite în mod succesiv, dacă lipsește una dintre aceste componente, vom vorbi fie despre tentativa de infracțiune, fie despre lipsa în genere a infracțiunii.

Unii doctrinari încearcă să găsească tangențe între infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile și infracțiunea prelungită (continuată). De exemplu, M. Pocora susține: „În cazul infracţiunii continuate, fiecare act ce formează elementul material poate atrage răspunderea penală a subiectului activ”. [10] De asemenea, poate genera interpretări contradictorii următoarea afirmație a lui C. Bulai și B.N. Bulai cu privire la infracțiunea continuată: „Infracțiunea, în forma ei tipică, se consumă în momentul consumării primei acțiuni sau inacțiuni, iar săvârșirea celorlalte reprezintă o amplificare atât a activității infracționale, cât și a rezultatului infracțional”. [11, p. 440-441] În același context, poate fi menționată afirmația lui M. Basarab: „În ce privește momentul consumării infracțiunii continuate, doctrina majoritară este în sensul că infracțiunea se consumă de la prima acțiune care întrunește trăsăturile unei infracțiuni, însă, prin repetarea faptei, momentul consumării se prelungește în timp până la momentul epuizării”. [12, p. 580]

Totuși, alin. (2) art. 30 CP RM prevede: „Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale”. O abordare similară decurge din alin. (2) art. 154 al Codului penal al României, potrivit căruia „termenele prevăzute în prezentul articol (se au în vedere termenele de prescripție a răspunderii penale – n.a.) încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor […] continuate [termenul curge] de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni […]”.[2]

Infracţiunea prelungită (continuată) nu poate fi considerată consumată din momentul săvârşirii primului act infracţional care alcătuiește fapta prejudiciabilă. A afirma contrariul înseamnă a confunda (sub aspectul momentului de consumare) infracțiunea prelungită (continuată) cu infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile.

În cazul infracțiunii prelungite (continuate), actele alcătuitoare au nu un caracter alternativ, ci cumulativ. Pentru ca infracțiunea prelungită să se consume, este necesar ca toate aceste acte să fie săvârșite. Doar în acest mod poate fi realizată integral intenția infracțională. Doar astfel poate fi respectată prevederea de la alin. (1) art. 25 CP RM: „Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune”.

Cât privește infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile, tocmai datorită caracterului alternativ al acestor modalități, infracțiunea se consideră consumată în prezența oricăreia dintre aceste modalități. De exemplu, dacă este săvârșită fabricarea și punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false (art. 236 CP RM), infracțiunea se consumă din momentul săvârșirii faptei în prima dintre modalitățile normative – fabricarea, nu din momentul săvârșirii faptei în a doua dintre modalitățile normative – punerea în circulație.

Nu putem fi de acord cu I.A. Zincenko care este de părerea că, atunci când infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile presupune realizarea câtorva dintre aceste modalități, vom fi în prezența unei infracțiuni prelungite (continuate). [13, p. 307]  A face o astfel de afirmație înseamnă a confunda momentul de consumare a infracțiunii cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile cu momentul de epuizare a acesteia. T.M. Daniliuk afirmă: „Moment de consumare juridică a infracțiunii cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile trebuie considerat momentul realizării primei dintre aceste modalități. Moment de consumare faptică a unei astfel de infracțiuni îl constituie momentul realizării ultimei dintre aceste modalități”. [14, p. 14] Ideea, exprimată de către T.M. Daniliuk, este, fără doar și poate, corectă. Or, consumarea faptică a unei infracțiuni nu poate avea relevanță în planul calificării acesteia. Chiar și așa, nu este necesar să folosim sintagme ca „momentul de consumare juridică a infracțiunii” și „momentul de consumare faptică a infracțiunii” în locul sintagmelor deja consacrate în terminologia dreptului penal – „momentul de consumare a infracțiunii” și „momentul de epuizare a infracțiunii”.

După E.-G. Simionescu, „momentul epuizării este important, întrucât în raport cu acesta sunt incidente unele instituţii de drept penal cum ar fi: aplicarea legii penale în timp, incidenţa actelor de clemenţă, calcularea termenelor de prescripţie”. [15] O asemenea interpretare este în disonanță cu alin. (1) art. 25 CP RM, dar și cu concluzia formulată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nr. 16 din 08.06.2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la cuprinsul acțiunilor enumerate în art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002. În această decizie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală face următoarea observație cu privire la infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile: „Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice”. [3] Așadar, nu momentul de epuizare a infracțiunii, ci momentul de consumare a infracțiunii este relevant sub aspectul aplicării legii penale în timp, al incidenţei actelor de clemenţă și al calculării termenelor de prescripţie.

În cazul infracțiunii cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile, epuizarea este posibilă datorită amplificării activității infracționale, adică a realizării celei de-a doua, a treia, a patra etc. modalități normative.

Însă, în acest context, trebuie să facem o precizare. Astfel, în primul rând, vorbim despre epuizarea infracțiunii atunci când aceeași persoană realizează cel puțin două modalități normative ale faptei prejudiciabile. În acest caz, momentul consumării nu poate coincide cu momentul epuizării.

În al doilea rând, epuizarea infracțiunii cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile este posibilă în ipoteza coautoratului.[3] În acest caz, este posibil ca fiecare coautor să realizeze o singură modalitate normativă a faptei prejudiciabile. În ipoteza coautorului care realizează ultima modalitate normativă a faptei prejudiciabile, momentul consumării va coincide cu momentul epuizării.

Apare întrebarea: care este momentul de consumare în cazul în care infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile presupune prezența câtorva asemenea modalități, fiecare dintre acestea fiind realizate de către persoane diferite? A. Tănase răspunde la această întrebare, prezentând ca exemplu infracțiunile prevăzute la art. 165 CP RM: „Este posibil ca la fiecare etapă a traficului de fiinţe umane să intervină un alt făptuitor. Atunci, momentul de consumare a infracţiunii trebuie stabilit pentru fiecare din aceşti făptuitori: 1) pentru recrutor: din momentul recrutării victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 2) pentru transportator: din momentul transportării victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 3) pentru cel care realizează transferul: din momentul transferării victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 4) pentru cel care realizează adăpostirea: din momentul adăpostirii victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 5) pentru cel care realizează primirea: din momentul primirii victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente. […] În cazul în care realizarea fiecărei modalităţi a acţiunii principale este marcată de intervenţia unui nou făptuitor, momentul de consumare a infracţiunii trebuie stabilit individualizat pentru cele săvârşite de fiecare din aceşti făptuitori, aşa cum am punctat mai sus”. [16]

Sprijinim acest punct de vedere. Orice altă abordare ar presupune un non-sens, și anume că intervenția unui nou coautor are loc după consumarea infracțiunii. Din interpretarea sistemică a alin. (1) art. 25, art. 41, 51 și 52 CP RM, rezultă că participația este posibilă la orice etapă de săvârșire a infracțiunii, însă până la consumarea acesteia. Important este ca intenția de intervenție a unui nou coautor, care urmează să realizeze o altă modalitate normativă a faptei prejudiciabile, să se formeze fie până la realizarea de către un alt coautor a modalității normative antecedente a faptei prejudiciabile, fie în procesul realizării de către un alt coautor a modalității normative antecedente a faptei prejudiciabile. Însă, nicidecum după aceasta. Altfel, intenția infracțională își pierde caracterul unitar, iar fiecare dintre făptuitori va trebui să răspundă nu pentru infracțiunea comună, ci pentru o infracțiune distinctă.

Supra am afirmat că momentul de consumare a infracțiunii este relevant sub aspectul aplicării legii penale în timp. Astfel, având în vedere prevederile art. 9 CP RM, deducem că – în ipoteza în care infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile presupune prezența câtorva asemenea modalități, fiecare dintre acestea fiind realizate de către persoane diferite – timpul săvârşirii faptei se consideră timpul realizării de către fiecare coautor a respectivei modalități. Dezvoltând ideea și luând în considerare prevederile alin. (1) art. 12 CP RM, deducem că, în aceeași ipoteză, locul săvârşirii faptei se consideră locul realizării de către fiecare coautor a modalității normative corespunzătoare.

Infracțiunea cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile poate avea un caracter transnațional (de exemplu, recrutarea victimei traficului de ființe umane este săvârșită în Republica Moldova, iar adăpostirea sau primirea acesteia este săvârșită în Republica Turcia). În conformitate cu alin. (2) art. 12 CP RM, „locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă: a) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă, cel puţin, unui alt stat; b) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substanţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers; c) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară activitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers; d) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinţe grave într-un alt stat, şi invers”.

Interpretând alin. (2) art. 12 CP RM, Gh. Ulianovschi și I. Ulianovschi susțin: „Regulile menţionate dau temei de a concluziona că în cazul infracţiunii transnaţionale toate activităţile infracţionale săvârşite în Republica Moldova şi în alte state în ansamblul lor constituie o singură infracţiune unică conform legii penale atât a Republicii Moldova, cât şi a fiecărui stat unde ea s-a manifestat spaţial. De aceea, considerăm că, în cazul infracţiunii transnaţionale, pentru a respecta principiul non bis in idem, garantat de art. 7 C.pen. şi de art. 22 C.proc.pen., Republica Moldova poate aplica legea sa penală numai cu condiţia că persoanele participante la ea, în momentul descoperirii ei nu au fost trase la răspundere penală în alt stat pentru activităţile săvârşite în vederea realizării infracţiunii”. [17]

În ipoteza în care infracțiunea transnațională cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile implică prezența câtorva asemenea modalități, fiecare dintre acestea fiind realizate de către persoane diferite în state diferite, locul săvârşirii faptei ar trebui identificat în mod individualizat. Deci, locul în cauză ar trebui considerat acel stat în care fiecare coautor a realizat modalitatea normativă corespunzătoare. Totodată, aderând la opinia exprimată de Gh. Ulianovschi și I. Ulianovschi, menționăm că nu este admisibil ca, în ipoteza analizată, coautorul să fie tras la răspundere pentru aceeași faptă în conformitate cu legislația penală a două sau a mai multor state.

* Acest articol a fost publicat în: Conferinţa ştiinţifică internaţională „Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie”, Ediţia a 2-a, 24-25 martie 2022, Chişinău: Culegere de comunicări / coordonatorii ediţiei: Stati Vitalie, Gurev Dorina. Chişinău: CEP USM, 2022, p. 114-125.

[1] Modalitățile normative ale unei fapte prejudiciabile trebuie deosebite de modalitățile faptice ale acesteia. Astfel, modalitățile normative sunt specificate de către legiuitor în dispoziția de incriminare. În opoziție, modalitățile faptice ale unei infracțiuni nu sunt specificate de către legiuitor în dispoziția de incriminare, iar prezența acestora este dedusă pe calea interpretării doctrinare.
Spre exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 237 CP RM, modalitățile normative ale faptei prejudiciabile sunt: 1) fabricarea; 2) punerea în circulaţie. La rândul său, modalitatea normativă de fabricare se prezintă sub două modalităţi faptice: a) contrafacere; b) alterare. Modalitatea normativă de punere în circulaţie presupune, de asemenea, două modalităţi faptice: a)  înstrăinare/desfacere; b) folosire.
Modalități faptice pot fi atestate nu doar în ipoteza infracțiunilor cu modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile. De exemplu, în cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) art. 252 CP RM, deducem prezența a două modalităţi faptice ale faptei prejudiciabile: 1) crearea insolvabilităţii; 2) agravarea insolvabilităţii.
[2] În literatura de specialitate, s-a menționat cu drept cuvânt că, pentru a distinge infracțiunea unică în formă continuată de pluralitatea de infracţiuni în formă de concurs, este necesar să se facă distincţia între act ca parte componentă a acţiunii (inacțiunii), pe de o parte, și acţiune (inacțiune) ca element al infracţiunii, pe de altă parte.* Nici în alin. (2) art. 30 CP RM, nici în alin. (2) art. 154 al Codului penal al României, această axiomă nu este respectată.
*A se vedea în acest sens, de exemplu: Bulai C. Unitatea simplă ca formă a unităţii naturale de infracţiune. În: Studii şi Cercetări Juridice, 1985, nr. 1, p. 65-70.
[3] Precizăm cu această ocazie că persoanele, care realizează cea de-a doua, a treia, a patra etc. modalitate normativă, nu pot fi considerate complici ai celui care realizează prima dintre modalitățile normative. Asemenea persoane sunt considerate coautori, ca și persoana care realizează prima dintre modalitățile normative.

BIBLIOGRAFIE:

1. HOTCA, M.A. Codul penal. Comentarii și explicații. București: C.H. Beck, 2007. 1593 p.
2. STRETEANU, F., NIȚU, D. Drept penal. Partea generală, Vol. 1. București: Universul Juridic, 2014. 520 p.
3. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din România nr. 16 din 08.06.2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la cuprinsul acțiunilor enumerate în art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002. În: Monitorul Oficial al României, 2016, nr. 654.
4. COPEȚCHI, S., HADÎRCĂ, I. Calificarea infracțiunilor. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 352 p.
5. BARBĂNEAGRĂ, A., ALECU, GH., BERLIBA, V. et al. Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu (Legea nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. Cu toate modificările operate până la republicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 72-74/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale.). Сhișinău: Sarmis, 2009. 860 p.
6. GRAMA, M., BOTNARU, S., ȘAVGA, A. et al. Drept penal. Partea generală. Chișinău: Cartier, 2005. 624 p.
7. GRAMA, M., BOTNARU, S., ȘAVGA, A., GROSU, V. Drept penal. Partea generală. Vol. 1. Chișinău: Tipografia Centrală, 2012. 328 p.
8. ЩЕПЕЛЬКОВ, В. Квалификация преступлений с альтернативными составами. În: Российская юстиция, 2001, № 10, p. 32-34.
9. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din România nr. 25 din 03.10.2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acțiunile enumerate în art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală sau variante alternative ale elementului material al infracțiunii unice de evaziune fiscală”. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 936.
10. POCORA, M. Aspecte comparative privind infracțiunea continuată, infracțiunea de obicei și concursul real omogen. În: Conferința internațională „Integrarea europeană, realități și perspective” (Galați, 16-17 mai 2008). București: Editura Didactică și Pedagogică, 2008, p. 190-194.
11. BULAI, C., BULAI, B.N. Manual de drept penal. Partea generală. București: Universul Juridic, 2007. 678 p.
12. MITRACHE, C., STĂNOIU, R.M., MOLNAR, I. et al. Noul Cod penal comentat. Vol. I (art. 1-56). București: C.H. Beck, 2006. 600 p.
13. Энциклопедия уголовного права. Т. 3. Понятие преступления. Санкт-Петербург: Издание профессора Малинина, 2005. 514 p.
14. ДАНИЛЮК, Т.М. Теоретико-прикладні проблеми встановлення моменту закінчення злочину / Автореферат дисертації на здобуття наукового ступеня кандидата юридичних наук. Львів 2009. 24 p.
15. SIMIONESCU, E.-G. Infracţiunea consumată – formă a infracţiunii intenţionate. În: Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, 2013, nr. 4, p. 25-32.
16. TĂNASE, A. Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de fiinţe umane (art. 165 C.Pen. RM). În: Revista Națională de Drept, 2010, nr. 11, p. 18-33.
17. ULIANOVSCHI, Gh., ULIANOVSCHI, I. Locul săvârşirii infracţiunii. Importanţa şi criteriile de stabilire a lui. În: Revista Naţională de Drept, 2009, nr. 7, p. 16-19.