Ecaterina Șaporda

Relativ recent, prin adoptarea Legii nr.189 din 17.07.2022 au fost operate modificări la Codul de procedură penală în sensul introducerii reglementării procedurii de punere sub învinuire în lipsa persoanei, precum și a judecării cauzei în lipsa inculpatului, pentru cazurile în care persoana se sustrage de la urmărirea penală sau se eschivează de la participarea la procesul de judecată.

În cele ce urmează, vom analiza compatibilitatea prevederilor art. 291¹ CPP, care reglementează procedura de finalizare a urmăririi penale în lipsa învinuitului, cu standarde în materia dreptului la un proces echitabil, în special, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Articolul 291¹. Finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului

(1) În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit în urma investigațiilor de căutare ori nu a fost posibilă înaintarea acuzării în conformitate cu prevederile art.  282¹, procurorul, prin ordonanță motivată, din oficiu sau la solicitarea organului de urmărire penală, dispune finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului, cu informarea apărătorului ales sau a avocatului care acordă asistență juridică garantată de stat, și înaintează un demers judecătorului de instrucție prin care solicită acordul pentru finalizarea urmăririi penale.

(2) Finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului are loc dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) în privința persoanei a fost emisă o ordonanță de punere sub învinuire pentru comiterea unei sau mai multor infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave potrivit Codului penal;

b) învinuitul se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit și nu a fost posibilă asigurarea prezenței acestuia în fața organului de urmărire penală;

c) în privința învinuitului au fost dispuse investigații de căutare;

d) persoana pusă sub învinuire nu este minoră.

(3) […]

(4) […]

Analizând aceste prevederi din perspectiva dreptului la un proces echitabil în sensul art.6 din CEDO, putem evidenția următoarele aspecte problematice:

• Limitarea principiului contradictorialității;
• Limitarea egalității armelor
• Limitarea dreptului la apărare.

Necesitatea introducerii mecanismului în cauză de finalizare a urmăririi penale și transmiterii cauzei în judecată în lipsa inculpatului se datorează necesității contracarării tergiversării procesului de examinare a cauzelor penale prin sustragerea acuzatului.

Astfel, în acest caz, inițiativa de a se sustrage aparținând persoanei acuzate, vorbim de renunțarea de către aceasta la participarea personală la proces.

În sensul Convenției Europene, trebuie să menționăm că nici litera, nici spiritul art. 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe de bunăvoie la garanțiile unui proces echitabil în mod expres sau tacit.

În acest sens, în jurisprudența sa Curtea Europeană a menționat că, pentru a fi luată în considerare, din perspectiva Convenției, renunțarea la dreptul de a lua parte la ședința de judecată trebuie să fie stabilită în mod neechivoc și să fie susținută de un minim de garanții corespunzătoare gravității sale. [1]

Una din hotărârile-cheie a Curții Europene în acest context este hotărârea în cauza Colozza c Italiei. Astfel, rezumând cele constatate de Curte, putem evidenția următoarele:

1. Deși acest lucru nu este menționat în mod expres în paragraful 1 al articolului 6, obiectul și scopul articolului luate în ansamblu arată că o persoană “acuzată de o infracțiune” are dreptul să participe la audiere. Mai mult, alineatele (c), (d) și (e) ale alineatului (3) garantează “tuturor celor acuzați de săvârșirea unei infracțiuni” dreptul “de a se apăra personal”, “de a prezenta sau a cere audierea martorilor” și “de a beneficia de asistența gratuită a unui interpret dacă nu poate înțelege sau vorbi limba vorbită în proces” și este dificil de văzut cum acuzatul ar putea exercita aceste drepturi fără a fi prezent.
2. În același timp, imposibilitatea organizării unui proces în lipsă ar putea paraliza desfășurarea procedurilor penale, întrucât ar putea conduce, de exemplu, la dispersarea probelor, la expirarea termenului limită pentru acuzare sau la o eroare judiciară.
3. Autorităţile italiene, bazându-se pe nimic mai mult decât o presupunere au tras concluzia, având în vedere statutul de „persoană care s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii” pe care îl atribuiseră dlui Colozza, că existase o asemenea renunţare. În opinia Curţii, această prezumţie nu a constituit un temei suficient.
4. Încercările de a-l depista au fost inadecvate: ele s-au rezumat la apartamentul unde fusese căutat […] şi la adresa arătată în registrele grefierului general.
5. Când legislaţia internă permite organizarea unui proces în absenţa persoanei „acuzate în materie penală”, care se găseşte în situaţia dlui Colozza, acea persoană trebuie, imediat ce află de proceduri, să poată obţine de la instanţa care a audiat-o o nouă hotărâre asupra fondului acuzaţiilor.
6. Resursele oferite de legislaţia internă trebuie să se dovedească eficiente, iar persoana „acuzată în materia penală” care se află într-o situaţie similară celei în care se găseşte dl Colozza nu trebuie să fie obligată a dovedi că nu a încercat să se sustragă justiţiei sau că absenţa sa s-a datorat unui caz de forţă majoră.

Raportând aceste concluzii ale Curții Europene la prevederile Codului de procedură penală al Republicii Moldova, putem să identificăm un șir de garanții prevăzute pentru asigurarea echității procesului și contrabalansarea limitărilor impuse prin posibilitatea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului:

1. Conform prevederilor art. 69 alin. (1) pct. 14) CPP participarea apărătorului este obligatorie în cazul în care procesul penal se desfășoară în lipsa învinuitului, inculpatului care se sustrage de la urmărirea penală sau judecată – astfel se asigură respectarea dreptului la apărare a acuzatului
2. În cazul în care persoana nu a fost prezentă la nici o audiere în fața organului de urmărire penală și nu cunoaște despre acuzarea înaintată – nu poate fi finalizată urmărirea penală în privința acesteia. În așa caz se dispune efectuarea investigațiilor în vederea căutării învinuitului și se suspendă urmărirea penală.
3. Finalizarea urmăririi penale și transmiterea cauzei în judecată în cazul în care acuzatul cunoaște despre învinuirea înaintată se face cu informarea apărătorului ales sau a avocatului care acordă asistența juridică garantată de stat
4. Pentru finalizarea urmăririi penale în cazul învinuitului care se sustrage – procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucție prin care solicită acordul pentru finalizarea urmăririi penale. Astfel, se asigură aprecierea motivării aduse de către procuror de către o instanță, care corespunde tuturor rigorilor impuse de CEDO (instituită prin lege, independentă și imparțială), pentru a nu admite comiterea abuzului din partea procuraturii. Astfel, un element cheie, reflectat și în concluziile Curții citate anterior, este că sarcina probei în ceea ce privește dovada sustragerii acuzatului îi revine procurorului la motivarea demersului în fața judecătorului de instrucție.
5. Sunt prevăzute anumite cerințe, care întrunite cumulativ permit finalizarea urmăririi penale în lipsa inculpatului
6. Mecanismul respectiv este unul excepțional și se aplică atunci, când procedura generală nu poate fi aplicată, iar toate eforturile în vederea citării, informării și căutării învinuitului au fost depuse și nu au avut un rezultat.
7. O garanție compensatorie instituită urmare a introducerii acestui mecanism de finalizare a urmăririi penale și de jucare a cauzei în lipsa inculpatului se regăsește în Titlul II, Capitolul V, Secțiunea a 3-a din PS a CPP – procedura de reluare a examinării cauzei penale în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. Astfel, s-a urmărit scopul de a asigura dreptul persoanei la un proces echitabil, beneficiind în prezența de toate garanțiile ale unui astfel de proces, urmare a aflării despre condamnarea sa.

Prezența acestor garanții a fost apreciată și de Curtea Constituțională a RM, drept rezultat fiind Decizia nr.138 din 29.09.2022 de inadmisibilitate a sesizării privind excepțiile de neconstituționalitate a  articolului 291¹ alineatele (1) și (2) și a articolului 305¹ alineatele (2), (4) și (5) din Codul de procedură penală.

În acest sens, cu privire la pretinsa neconstituționalitate a articolului 291¹ alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală (finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului), Curtea a menționat că:

• Curtea Europeană a constatat că nu există o încălcare a dreptului la un proces echitabil atunci când persoana acuzată a fost informată cu privire la data şi la locul procesului sau atunci când a fost apărată de către un avocat pe care l-a mandatat în acest scop.
• Curtea Europeană a menționat că o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni nu este decăzută din dreptul de a fi apărată de un avocat doar pentru că nu s-a prezentat la judecată.
• Curtea notează le revine autorităților naționale să analizeze dacă persoana acuzată a demonstrat un motiv întemeiat pentru lipsa ei sau dacă în dosarul cauzei a existat un detaliu care constată lipsa ei din motive care îi depășesc controlul

Astfel, Curtea a constatat că articolul 291¹ alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală respectă condițiile impuse de jurisprudența Curții Europene în ceea ce privește respectarea dreptului persoanei la un proces echitabil.

[1] Ghid privind articolul 6 din Convenție. Dreptul la un proces echitabil (latura penală). Disponibil: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2018/11/Ghid-art.-6-pen-2013.pdf