Dr. Cristian Brînza

În Raportul de evaluare a conformității sistemului național anticorupție al Republicii Moldova cu principalele standarde internaționale în domeniul combaterii corupției și integrității în sectorul privat, se menționează: „Corupția în Republica Moldova este percepută de obicei ca un fenomen caracteristic doar domeniului public, în vizor fiind prioritar sectoarele justiție, sănătate, învățământ, poliție, administrația publică locală și centrală. O abordare mai complexă a acestui fenomen denotă implicarea și efectele distructive ale corupției și asupra sectorului privat. […] Costurile corupției în sectorul privat sunt enorme, afectând calitatea bunurilor și serviciilor furnizate populației, competitivitatea și regulile economiei de piață, procesul investițional și bugetul public național. Mita plătită de agenții economici, pentru obținerea contractelor de achiziții publice, determină o creștere frauduloasă a costurilor unor astfel de contracte și o descreștere a calității serviciilor prestate. Agenții economici și publici, dar și actorii politici, stabilesc relații ilicite pentru a obține contracte de achiziții publice și a finanța partidele politice” [1].

În Republica Moldova, reglementările, care urmăresc prevenirea și combaterea corupției în sectorul privat, se aplică în practică. Dovadă sunt rapoartele de activitate ale Centrului Naţional Anticorupţie din ultimii ani. În aceste rapoarte se arată: „Subiecţi ai infracţiunilor de corupţie şi conexe corupţiei depistate au fost: în sectorul privat […] – […] 58 directori de întreprinderi, organizaţii din sectorul privat; 5 conducători din cadrul instituţiilor financiare; 155 persoane fizice […]” [2] (anii 2014 și 2015); „În sectorul privat […] au fost reținuți: […] 74 directori de întreprinderi şi organizații din sectorul privat; 137 persoane fizice etc.” [3] (anul 2016); „Subiecţi ai infracţiunilor de corupţie şi conexe corupţiei depistate au fost: […] în sectorul privat […] – […] 109 directori de întreprinderi şi organizaţii din sectorul privat; 150 de persoane fizice etc.” [4] (anul 2017).

Luând toate acestea în considerare, apare necesitatea stabilirii conținutului noțiunii „sectorul privat”.

D. Krasnousov vede astfel conținutul respectivei noțiuni: „Sectorul privat este asociat cu acele sectoare ale economiei în care predomină proprietatea privată, în timp ce în tratarea actelor juridice internaționale noțiunea de sector privat este abordată în opoziție cu sfera publică. […] La sectorul privat ar trebui raportate activitățile economice, financiare, comerciale și necomerciale, cu excepția activităților structurilor nestatale și municipale care acordă servicii publice” [5].

Totuși, considerăm mai relevant răspunsul oferit de I. Serbinov: „Sfera publică (în sensul denumirii Capitolului XV al părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova) cuprinde, în primul rând, ansamblul entităților publice enumerate în art. 3 al Legii nr. 82 din 25.05.2017 a integrităţii, cu excepția societăților pe acţiuni în care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni. Or, societatea pe acţiuni (inclusiv cea în care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni) este o organizație comercială. Iar organizațiile comerciale, obștești și alte organizații nestatale formează sectorul privat în sensul denumirii Capitolului XVI al părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Aceasta reiese din examinarea coroborată a art. 124 și 333-335¹ CP RM” [6]. Această interpretare a noțiunii „sectorul privat” a lui I. Serbinov este mai fundamentată decât cea care reiese din definiția noțiunii „integritate în sectorul privat”, formulată în art. 3 al Legii nr. 82 din 25.05.2017 a integrităţii [7] (în continuare – Legii nr. 82/2017): „capacitate a organizaţiilor comerciale de a interacționa cu entităţile publice, precum și între ele, în mod legal, transparent, obiectiv şi în baza libertății concurenţei”. Potrivit art. 3 din aceeași lege, organizaţii comerciale sunt „societăţile comerciale şi întreprinzătorii individuali, înregistrați în Republica Moldova sau peste hotarele ei”. În același timp, în alin. (1) art. 43 al Legii nr. 82/2017 se prevede: „Lipsa integrităţii în sectorul public şi în cel privat conduce la săvârşirea actelor de corupţie şi a celor conexe acestora şi atrage răspunderea, după caz, disciplinară, civilă, contravenţională sau penală”. Rezultă că lipsa integrităţii în sectorul privat conduce la săvârşirea actelor de corupţie şi a celor conexe acestora şi atrage răspunderea, după caz, disciplinară, civilă, contravenţională sau penală. Printre actele, care aduc atingere integrităţii în sectorul privat și care atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în art. 44 și 45 ale Legii nr. 82/2017 sunt enumerate toate infracțiunile prevăzute în Capitolul XVI din partea specială a Codului penal. Însă, subiect al acestor infracțiuni este nu doar persoana care gestionează o organizație comercială. Așa cum stabilește art. 124 CP RM, în afară de o asemenea persoană, subiect al infracțiunilor de corupție în sectorul privat poate, de asemenea, fi persoana care gestionează o organizație obştească sau o altă organizaţie nestatală. În consecință, recomandăm completarea definiției noțiunii „integritate în sectorul privat”, formulate în art. 3 al Legii nr. 82/2017: după cuvintele „organizaţiilor comerciale” să fie introdus textul „a organizațiilor obştești sau a altor organizaţii nestatale”. În acest mod, interpretarea noțiunii „sectorul privat” din Legea nr. 82/2017 va fi ajustată cu interpretarea aceleiași noțiuni din Codul penal.

Care este pericolul social al corupției în sectorul privat? La această întrebare răspund mai mulți teoreticieni: M. A. Hotca: „Corupția privată afectează concurența liberă, relațiile de muncă, drepturile consumatorilor și alte drepturi sau libertăți ale persoanelor fizice ori juridice. Pe scurt, corupția din mediul privat afectează fundamentele economiei de piață, împiedicând dezvoltarea economică sănătoasă” [8]; R. Nicolae: „Practicile de corupţie în mediul privat distorsionează competiţia, pieţele şi determină obţinerea de avantaje nemeritate. Astfel, ceea ce contează în obţinerea unui contract nu sunt investiţiile, performanţa economică, calitatea şi expertiza unei companii, ci comisionul plătit unui factor de decizie. Unei companii care îşi mituieşte clienţii nu îi poţi stabili o valoare de piaţă, nu e sustenabilă şi nu este tranzacţionabilă. Generalizarea unor astfel de practici în cadrul unor companii mari, în sectoare economice-cheie, poate avea efecte chiar şi asupra dezvoltării economice: descurajarea investiţiilor, creşterea costurilor pentru consumatori sau scăderea calităţii serviciilor” [9]; N. F. Kuznețova: „Atunci când proprietarul privat sau managerul acestuia cauzează daune persoanei sale juridice, daune suferă nu patrimoniul acestora, nici patrimoniul comun al acționarilor. Daunele sunt cauzate unui nou tip de patrimoniu – patrimoniului persoanei juridice. Prin urmare, în toate cazurile, infracțiunea împotriva acestui patrimoniu încalcă interesele atât ale acționarilor, cât și ale altor persoane și, prin urmare, interesele societății și ale statului” [10, p. 72]; D. A. Kononov: „În relațiile economice dificile actuale, costurile economice excesive, ruinarea organizațiilor, inclusiv a celor comerciale, devine posibilă nu doar datorită unor cauze obiective economice, a gestionării defectuoase și a formelor primitive de „sustragere a bunurilor altuia”, dar și datorită unor ilegalități mai complexe, pe care noțiunea de sustragere nu le acoperă. […] Corupția în sfera economiei implică costuri, împiedicând astfel dezvoltarea economică. Aceasta afectează economia în contextul raporturilor managerului cu investitorii, subminând astfel credibilitatea investițiilor în economie. Infracțiunile de corupție dăunează direct organizațiilor, aceasta ducând la creșterea prețurilor și (sau) la scăderea calității bunurilor, lucrărilor și serviciilor. În plus, managerii corupți, nu pot, în principiu, să fie eficienți. Săvârșind infracțiuni de corupție, ei trădează interesul ce le-a fost încredințat. […] Corupția în sectorul privat este strâns legată de corupția în sectorul public, constituind un teren propice pentru aceasta din urmă. Veniturile din activitatea corupțională din sectorul privat devin o sursă de remunerare a persoanelor publice, astfel dezvoltându-se simbioza dintre segmentul de afaceri corupt și oficialități” [11, p. 3]; V. I. Golubovski și T. N. Siniukova: „Corupția în sectorul privat se caracterizează prin concentrarea unor resurse semnificative în mâinile unor organizații aparte. Conducătorul unei astfel de organizații, ca și oricare alt angajat care are capacitatea de a repartiza resurse, poate lua decizii și poate acționa în contradicție cu scopurile și obiectivele companiei, cauzându-i prejudicii [12].

Este de menționat că, de exemplu, în Codul penal al României din 1936 [13], în Secțiunea I „Darea şi luarea de mită” a Capitolului II „Delicte săvârşite de funcţionari sau particulari” al Titlului III „Crime şi delicte contra administraţiei publice” din partea specială, ca subiect al luării de mită este menționat doar funcționarul public. O situație similară se atestă în Secțiunea IV „Despre mituirea funcționarilor publici” a Capitolului II „Crime și delicte comise de funcționari publici în exercițiul funcțiunii lor” al Titlului VIII „Crime și delicte contra intereselor publice” din partea specială a Codului penal al României din 1864 [14]. Însă, starea societății din acea epocă nu poate fi comparată cu starea societății moderne. Pe bună dreptate, G. Boguș afirmă: „În lumea modernă, în care capitalul privat joacă un rol semnificativ și adesea hotărâtor în viața societății, iar marile corporații, în ceea ce privește puterea și influența lor economică, nu sunt inferioare multor state, abuzurile managerilor privați poate provoca daune care nu sunt inferioare daunelor provocate prin faptele similare ale funcționarilor publici, iar, uneori, chiar le depășesc ca mărime” [15].

Pericolul social al corupției în sectorul privat și oportunitatea aplicării răspunderii juridice pentru actele de corupție în sectorul privat îl confirmă și unele acte cu vocație internațională în materie.

Astfel, de exemplu, în pct. 8 din Raportul final al Comitetului consultativ al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU privind impactul negativ al corupției asupra exercitării drepturilor omului, se menționează: „În multe state, subiecții nestatali joacă un rol cheie în proliferarea corupției. Companiile pot comite corupția prin coruperea subiecților publici sau a altor subiecți nestatali sau prin luarea de mită. Subiecții nestatali poartă răspundere pentru oricare fapte de corupție în care sunt implicați. Aceștia sunt chemați să respecte legislația penală și civilă, și trebuie să conștientizeze plenar răspunderea juridică pe care o poartă. […] Statului îi revine obligația de a proteja drepturile omului împotriva oricăror consecințe dăunătoare cauzate de corupția din sectorul privat” [16].

În afară de aceasta, art. 21 „Corupţia în sectorul privat” din Convenţia ONU împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31.10.2003 [17], stabilește: „Fiecare stat parte urmăreşte să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie în cadrul activităţilor economice, financiare sau comerciale: a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentru un altul, în scopul de a îndeplini ori de a se abţine de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale; b) faptei oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează pentru o astfel de entitate, orice funcţie ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale”.

De asemenea, art. 7 „Corupţia activă în sectorul privat” al Convenţiei penale cu privire la corupţie, adoptate la Strasbourg la 27.01.1999 [18], prevede: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative sau alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a stabili drept infracţiune penală în conformitate cu dreptul său intern, în cazul când actul a fost comis intenţionat, în cadrul unei activităţi comerciale, faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice avantaj necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează în cadrul unei entităţi din sectorul privat, pentru ea însăşi sau pentru altcineva, pentru ca persoana să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând îndatoririle sale”. Articolul 8 „Corupţia pasivă în sectorul privat” din aceeași Convenție stabilește: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a stabili drept infracţiune penală în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat, în cadrul unei activităţi comerciale, acţiunea oricărei persoane care conduce sau lucrează în cadrul unei entităţi din sectorul privat de a solicita sau primi, direct sau prin intermediul unui terţ, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferirea sau promisiunea unui asemenea avantaj, pentru ea însăşi sau pentru oricine altcineva, pentru ca persoana să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând îndatoririle sale”.

Nu în ultimul rând, alin. (1) art. 2 „Corupția activă și pasivă din sectorul privat” din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind combaterea corupției în sectorul privat [19] prevede: „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca actele men-ționate în continuare, săvârș ite cu intenție în cadrul activităților profesionale, să fie considerate infracțiuni: (a) faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau prin intermediul unui terț, unei persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel pentru o entitate din sectorul privat, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăș i sau pentru o terță persoană, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale; (b) faptul că o persoană, în exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, sub orice formă, pentru o entitate din sectorul privat, solicită sau primeș te, direct sau prin intermediarul unui terț, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăș i sau pentru o terță persoană, sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale”.

Nu putem agrea opinia acelor autori care optează pentru dezincriminarea faptelor de corupție din sectorul privat. De exemplu, L. D. Prozumentov consideră că „legiuitorul, fără a avea suficiente temeiuri, a raportat la manifestările de corupție abuzul de serviciu, luarea de mită și darea de mită, al căror obiect de atentare îl formează interesele serviciului în organizațiile comerciale și în alte asemenea organizații” [20]. Un al autor, E. A. Grișcenko, afirmă: „Corupție reprezintă fie activitatea persoanelor fizice, care are drept scop acordarea de bunuri, beneficii, protecție etc. unor anumite persoane cu funcție de răspundere, pentru ca acestea să comită acțiuni care încalcă ordinea de exercitare a funcțiilor statului (coruperea activă), fie săvârșirea de către persoana cu funcție de răspundere a unor astfel de acțiuni (coruperea pasivă), fie altă utilizare a situației de serviciu în scop de cupiditate, care cauzează daune intereselor patrimoniale ale statului sau intereselor statului în sfera de administare” [21]. În viziunea lui S. M. Budatarov, „Subiecți ai corupției pot fi doar reprezentanții puterii – persoanele care sunt chemate să asigure interesele publice (de stat). Acest concept cuprinde o gamă largă de persoane – funcționarii de stat și cei municipali, deputații, candidații în deputați, judecătorii și alte persoane cu funcție de răspundere, angajații băncii naționale etc. Într-un cuvânt, sunt vizați toți cei care acționează la însărcinarea, în numele și în interesul societății (statului). Spre deosebire de un angajat al unei companii private, „angajatorul” unui reprezentant al puterii este societatea (statul). De aceea, în instituțiile de stat, nu atât se lucrează, cât se servește societatea. […] Managerii organizațiilor private, care au comis luarea de mită și alte abuzuri de serviciu, nu pot fi considerași corupți. Managerul, care a obținut o remunerație ilicită („comision”), dăunează unei anumite persoane – proprietarului privat, proprietarului afacerii, nu și societății” [22]. O. Z. Zaharciuk susține: „Infracțiune de corupție trebuie considerată fapta socialmente periculoasă care aduce atingere relațiilor, protejate de legea penală, din sfera prestării serviciilor publice, pentru a căror săvârșire făptuitorului i se aplică răspunderea stabilită de legea penală” [23].

Punctele de vedere ale acestor autori, care reduc fenomenul corupției la corupția în sfera publică, intră în contradicție cu definiția noțiunii de corupție din art. 3 al Legii nr. 82/2017: „corupţie – utilizare a funcţiei, contrar legii, în interes privat”.

Este adevărat că definiția noțiunii de corupție din art. 3 al Legii nr. 82/2017 prezintă anumite similitudini cu alte definiții. De exemplu, în opinia Băncii Mondiale, „corupţia este întrebuinţarea ilegală a resurselor publice în scopul unui câştig personal” [24]. În viziunea lui S. M. Budatarov, „corupția este substituirea de către reprezentanții puterii a interesului public prin interesul privat” [22]. După părerea lui T. F. Vagabov, „în cazul corupției se utilizează nu situația de serviciu a unei persoane, dar oportunitățile publice obținute de la stat și societate pentru o anumită perioadă de timp sau pentru o perioadă nedeterminată” [25]. Dezavantajul acestor definiții este că, spre deosebire de definiția noțiunii de corupție din Legea nr. 82/2017, ele nu se referă la corupția în sectorul privat. Or, definiția propriu-zisă a noțiunii de corupție din art. 3 al Legii nr. 82/2017 este urmată de următoarea propoziție, extrem de importantă: „În acest sens, utilizarea funcţiei poate avea loc în cadrul entităţilor publice sau private (sublinierea ne aparține – n.a.)”.

Faptul că corupția în sectorul privat este parte componentă a fenomenului corupției îl confirmă și dispozițiile de la lit b) și e) alin. (2) art. 44 al Legii nr. 82/2017. Conform acestora, sunt acte de corupție cu caracter infracțional darea de mită și luarea de mită. O concepție similară a fost consacrată în dispozițiile de la lit. d) și e) art. 16 al Legii nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei [26] (abrogate la 25.05.2017). Potrivi acestora, sunt acte de corupţie luarea de mită și darea de mită.

Despre necesitatea diferențierii tipurilor corupției în funcție de sectorul (sfera) în care se manifestă aceasta, vorbesc mai mulți doctrinari. Astfel, I. Gațcan menționează: „Clasificarea corupției mai poate fi realizată la nivel general și în dependență de sectorul de manifestare. Astfel, deosebim, pe de o parte, corupția caracteristică instituțiilor publice, iar, pe de altă parte, corupția din sectorul privat” [27, p. 41]. La rândul lor, V. I. Golubovski și T. N. Siniukova afirmă: „După statutul subiecților, corupția poate fi divizată în cea publică și cea privată” [12]. Nu în ultimul rând, A. V. Onufrienko susține: „În funcție de sfera de activitate a subiecților faptelor de corupție, poate fi deosebită corupția în sfera administrației publice și corupția în sectorul privat. În acest caz, principala diferență ține de sectorul (sfera) în care acționează subiectul faptei de corupție” [28, p. 26].

Implicit, aceeași diferențere o fac alți autori. De exemplu, V. Cuşnir menționează: „Noţiunea infracţiunii de corupţie poate fi definită ca fapta unui funcţionar public sau funcţionar angajat în sectorul privat (sublinierea ne aparține – n.a.), care constă în traficarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute în schimbul unor foloase sau specularea în aceleaşi scopuri a influenţei pe lângă funcţionarii publici, faptă prevăzută în legea penală” [29, p. 16]. De asemenea, I. Nastas afirmă: „În ultimul timp, asistăm la o nouă abordare a corupţiei, prin care se încearcă a cuprinde în ea toate abuzurile comise de către cei cărora le-au fost încredinţate anumite atribuţii, inclusiv funcţionariii din sectorul privat (sublinierea ne aparține – n.a.)” [30, p. 18].

Nu poate fi trecută cu vederea nici poziția exprimată de organizația Transparency International: „Corupția – oferirea sau primirea oricărui cadou, împrumut, taxe, recompense or a altui avantaj din partea oricărei persoane sau incitarea la a face ceva neonest, ilegal sau care constituie un abuz de încredere în conduita de afaceri a unei întreprinderi” [31]. La fel, în Programul global împotriva corupţiei, adoptat de ONU în 1999, se arată: „Corupția în afaceri (în sectorul privat) se referă la experiențele întreprinderilor și comercianților cu amănuntul, inclusiv percepția oamenilor de afaceri atât în mediul intern, cât și în cel internațional. Corupția în afaceri subminează concurența economică normală și corectă și distorsionează procesele și relațiile pieței; este deosebit de gravă atât pe piețele emergente, cât și pe cele în care se desfășoară procese de privatizare pe scară largă. La nivel internațional, produce monopoluri și concurență neloială pe piața internațională” [32].

Care este conținutul fenomenului corupției în sectorul privat?

Iată cum răspunde S. D. Krasnousov la această întrebare: „Corupția în sectorul privat constituie utilizarea – de către persoana care fie dirijează activitatea unei organizații ce realizează sarcini economice sau financiare, ori care lucrează pentru o astfel de organizație, fie desfășoară activități comerciale sau necomerciale în cadrul oricăror organizații nestatale sau municipale (cu excepția activității de acordare  a serviciilor publice) – a situației lor de serviciu contrar intereselor de serviciu, în scopul obținerii unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale pentru sine sau pentru terți, ori acordarea unor astfel de avantaje” [33, p. 6]. În opinia lui A. V. Onufrienko, „corupția în sectorul privat este folosirea ilegală de către reprezentanții unei organizații comerciale sau ai altei asemenea organizații a resurselor aparținând acestei persoane juridice, pe calea folosirii atribuțiilor sale de serviciu contrar intereselor organizației în cauză” [28, p. 26].

În ce ne privește, considerăm că, în contextul legislației Republicii Moldova, corupția în sectorul privat poate avea doar înțelesul care rezultă din definiția noțiunii de corupție din art. 3 al Legii nr. 82/2017. Interpretând această definiție, conchidem: corupția în sectorul privat se exprimă în utilizarea funcţiei în cadrul entităţilor private, contrar legii, în interes privat. Precizăm că, în acest caz, prin interes privat se are în vedere nu interesul entității private în care coruptul își desfășoară activitatea. Conform art. 3 al Legii nr. 82/2017, prin „interes privat” se are în vedere „interesul persoanelor fizice (personal sau de grup), al persoanelor apropiate acestora sau al persoanelor juridice (departamental, corporativ sau clientelar) de realizare a drepturilor şi libertăţilor, inclusiv în vederea obţinerii bunurilor, serviciilor, privilegiilor, avantajelor sub orice formă, a ofertei sau promisiunii lor”. Așadar, interesul privat, care se află la baza utilizării funcţiei în cadrul entităţilor private, contrar legii, este un interes eminamente ilegal.

Unii autori disting o varietate a corupției în sectorul privat – corupția corporativă. Această idee poate fi susținută, fiind în concordanță cu unele prevederi ale anexei la Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 67/10 din 24.12.2015 cu privire la aprobarea Codului de guvernanță corporativă [34] (în continuare – Hotărârea CNPF 67/10 din 2015): „Prezentul Cod prevede cele mai bune practici naţionale şi internaţionale şi reprezintă un set de standarde de guvernanţă pentru managementul şi acţionarii societăţii în aplicarea conducerii eficiente a unei societăţi, direcționate spre: […] asigurarea funcţionării societăților pe acțiuni într-un mediu lipsit de corupţie”; „Cu privire la asigurarea funcţionării societăților într-un mediu lipsit de corupţie, organele de conducere și supraveghere ale societății, în contextul obligaţiilor îndreptate spre îndeplinirea scopurilor strategice şi promovării valorilor corporative ale societății, își vor asuma aplicarea principiului „toleranţă zero faţă de corupţie”, pentru identificarea potenţialelor acte de corupție, precum și pentru definirea unor măsuri şi activităţi eficiente întru prevenirea acestor cazuri, prin elaborarea și aprobarea Codului de conduită”; „Codul de conduită trebuie să prevadă expres, cel puțin următoarele: […] societatea dă dovadă de „toleranţă zero faţă de corupţie” prin introducerea în toate contractele sale de afaceri cu părțile terțe a „clauzei anticorupție”.

Despre corupția corporativă vorbesc N. A. Podolnâi și N. N. Podolnaia: „Corupția corporativă este un fenomen social negativ care pune în pericol bunăstarea economică a persoanelor juridice ca urmare a acțiunilor angajaților lor care posedă competențe organizatorice și autoritare sau care au acces la informații ce constituie secrete comerciale, și care utilizează atribuțiile, ce le-au fost acordate, contrar intereselor acestei persoane juridice, pentru a obține un câștig personal” [35]. În viziunea lui G. Boguș, „prin corupție corporativă se înțelege fenomenul social-juridic care constă fie în folosirea ilegală de către conducătorii (managerii) societăților pe acțiuni a competențelor lor contrar intereselor de serviciu în scop personal de cupiditate, fie în acordarea ilegală de avantaje materiale unor astfel de persoane sau persoanelor asociate cu acestea, în legătură cu îndeplinire de către ele a obligațiilor de serviciu. Corupția corporativă este una dintre principalele forme ale corupției în sectorul privat” [15].

Pornind de la înțelesul noțiunii de corupție în sectorul privat pe care l-am stabilit supra și având în vedere prevederile anexei la Hotărârea CNPF 67/10 din 2015, propunem următoarea definiție a noțiunii „corupție corporativă”: „utilizarea funcţiei în cadrul societăților pe acțiuni, contrar legii, în interes privat”.

Care fapte constituie conținutul fenomenului corupției în sectorul privat? De exemplu, S. D. Krasnousov susține: „Corupția în sectorul privat se manifestă sub forma abuzului de serviciu, a dării de mită și a luării de mită” [33, p. 8]. Probabil, această opinie este relevantă în contextul legislației ruse. În contextul legislației autohtone, lucrurile stau altfel. Din art. 44 al Legii nr. 82/2017, deducem că acte de corupție în sectorul privat sunt: darea de mită; luarea de mită; primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei; manipularea unui eveniment; pariurile aranjate; finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale; delapidarea mijloacelor din fondurile externe; utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau fondurile externe; utilizarea fondurilor nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate pentru finanţarea partidelor politice. Cu excepția ultimei dintre faptele în cauză, care este o contravenție, toate celelalte au un caracter infracțional. Tocmai aceste fapte – infracționale sau contravenționale – formează conținutul fenomenului corupției în sectorul privat.

Precizăm că unele dintre faptele, enumerate mai sus, pot forma și conținutul fenomenului corupției în sectorul public. Aceasta se atestă în cazurile în care subiectul faptei de corupție utilizează funcţia în cadrul entității publice, contrar legii, în interes privat. O astfel de ambivalență a faptei de corupție este posibilă în cazul: primirii unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei; manipulării unui eveniment; pariurilor aranjate; finanţării ilegale a partidelor politice sau a campaniilor electorale; delapidării mijloacelor din fondurile externe; utilizării contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau fondurile externe.

BIBLIOGRAFIE:

1. Raportul de evaluare a conformității sistemului național anticorupție al Republicii Moldova cu principalele standarde internaționale în domeniul combaterii corupției și integrității în sectorul privat (Chișinău, octombrie 2016). Disponibil: http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/library/effective_governance/raport-de-evaluare-coruptie-privat/
2. Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie (perioada 2014-2015). Disponibil: https://www.cna.md/doc.php?l=ro&idc=143&id=1305&t=/Studii-si-analize/Rapoarte-de-activitate/Raport-de-activitate-al-Centrului-National-Anticoruptie-pe-anii-2014-2015
3. Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie (2016). Disponibil: https://www.cna.md/doc.php?l=ro&idc=143&id=1479&t=/Studii-si-analize/Rapoarte-de-activitate/Raport-de-activitate-al-CNA-pe-anul-2016
4. Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie (2017). Disponibil: https://www.cna.md/doc.php?l=ro&idc=143&id=1823&t=/Studii-si-analize/Rapoarte-de-activitate/Raport-de-activitate-al-CNA-pe-anul-2017
5. Красноусов С. Д. К вопросу о коррупции в частном секторе // Актуальные проблемы экономики и права, 2012, № 4, p. 58-62.
6. Serbinov I. Unele considerații privind obiectul juridic al infracțiunilor de neglijență în serviciu (art. 329 din Codul penal) // Revista Națională de Drept, 2017, nr. 7, p. 33-41.
7. Legea nr. 82 din 25.05.2017 a integrităţii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 229-243.
8. Hotca M. A. Corupția în mediul privat. Disponibil: http://htcp.eu/coruptia-in-mediul-privat/
9. Nicolae R. Corupţia între privaţi. Cui îi pasă? Disponibil: dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/coruptia-intre-privati-cui-ii-pasa
10. Курс уголовного права: Общая часть. Том 1: Учение о преступлении / Под ред. Н. Ф. Кузнецовой, И. М. Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999. 577 р.
11. Кононов Д. А. Злоупотребление полномочиями и коммерческий подкуп / Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2016. 27 р.
12. Голубовский, В. Ю., Синюкова, Т. Н. Формы и виды проявления коррупции в современном российском обществе. În: Политическая лингвистика, 2015, № 2, p. 240-246.
13. Codul penal al României din 17.03.1936 // Monitorul Oficial al României, 1936, nr. 65.
14. Codicele penal și Codicele de procedură criminală. București: Editura Librăriei Leon Alcalay, 1895. 614 p.
15. Богуш Г. Корпоративная коррупция. Disponibil: http://traccc.gmu.edu/pdfs/publications/Moscow_Center_Resources_and_Publications/bogush01.doc
16. Окончательный доклад Консультативного комитета Совета по правам человека по вопросу о негативном воздействии коррупции на осуществление прав человека. Disponibil: https://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/RegularSessions/Session28/Documents/A_HRC_28_73_ru.doc
17. United Nations Convention against Corruption. Disponibil: http://www.unodc.org/pdf/crime/convention_corruption/signing/Convention-e.pdf
18. Criminal Law Convention on Corruption. Disponibil: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/173.htm
19. Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind combaterea corupției în sectorul privat. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003F0568&from=RO
20. Прозументов Л. М. К понятию «коррупция» в российском уголовном законодательстве // Современное состояние и проблемы развития российского законодательства: материалы регион. науч.-практич. конф. / отв. ред. И. Ю. Остапович. Горно-Алтайск: РИО ГАГУ, 2010, p. 157-160. 276 p.
21. Грищенко Е. А. Понятие коррупции в белорусском законодательстве // Сборник работ 72-й научной конференции студентов и аспирантов Белорусского государственного университета (11-22 мая 2015, Минск). Ч. 3. Минск: БГУ, 2015, p. 154-157. 454 p.
22. Будатаров С. М. Понятие коррупции в российском законодательстве и юридической литературе // Вестник Томского государственного университета, 2012, № 359, p. 106-110.
23. Захарчук О. З. Нормативное закрепление коррупционных преступлений по законодательству Украины и их классификация // Вісник Національного університету «Львівська політехніка». Серія: Юридичні науки, 2015, № 813, p. 33-38.
24. Helping Countries Combat Corruption: The Role of the World Bank. Disponibil: http://www1.worldbank.org/publicsector/anticorrupt/corruptn/corrptn.pdf
25. Вагабов Т. В. Коррупция: понятие и структура // Право и образование, 2005, № 4, p. 195-203.
26. Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 103-105.
27. Gațcan I. Corupţia ca fenomen social: particularități ale manifestării în Republica Moldova / Teză de doctor în sociologie. Chişinău, 2015. 188 p.
28. Онуфриенко А. В. Система преступлений коррупционной направленности / Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2015. 234 р.
29. Cușnir V. Incriminarea corupţiei în legislaţia penală a Republicii Moldova / Autoreferat al tezei de doctor habilitat în drept. Chişinău, 2005. 58 p.
30. Nastas I. Coruperea pasivă şi coruperea activă în reglementarea legislaţiei penale a Republicii Moldova / Teză de doctor in drept. Chişinău, 2009. 196 p.
31. Transparency International’s Business Principles for Countering Bribery. Disponibil:www.transparency.org/global_priorities/private_sector/business_principles
32. Global Programme against Corruption: an outline for action. Disponibil: https://www.unodc.org/documents/treaties/corruption_outline_4_action.pdf
33. Красноусов С. Д. Коммерческий подкуп как форма коррупции в частном секторе: понятие и противодействие / Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Владивосток, 2012. 27 p.
34. Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 67/10 din24.12.2015 cu privire la aprobarea Codului de guvernanță corporativă // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 49-54.
35. Подольный Н. А., Подольная Н. Н. Корпоративная коррупция: обоснование проблемы // Всероссийский криминологический журнал, 2016, Том 10, № 3, p. 521-530.