Av. Vlad Bercu
În weekend, am dat peste un articol în The Economist „Oxford University’s other diversity crisis” (link articol), care din primul paragraf conturează sarcastic gravitatea situației în lumea universitară: Good luck trying to become a professor if you don’t have family money – Succes în a deveni profesor dacă nu ai banii familiei.
Articolul prezintă povestea lui Henry, un tânăr provenit dintr-o familie de fermieri săraci din sud-vestul Angliei, care a reușit să ajungă la Universitatea Oxford și să devină un cercetător academic. Deși a avut o copilărie dificilă, echilibrând munca la fermă cu responsabilitățile școlare, Henry prin sârguința sa și-a săpat calea către studiile universitare.
După ce a primit o bursă la o școală privată pentru băieți, a fost încurajat de un profesor să aplice la Oxford, devenind astfel primul membru al familiei sale care a mers la universitate. Acest moment a marcat o schimbare majoră în viața lui, oferindu-i un sentiment de apartenență și oportunități academice unice.
După terminarea studiilor de licență în drept, Henry a fost tentat să devină avocat, dar a ales în cele din urmă să rămână în mediul academic, urmând un master și un doctorat la Oxford. Pe parcursul studiilor doctorale, pentru că bursa nu acoperea în totalitatea studiile, Henry era nevoit să lucreze part-time la alte trei joburi. Mai mult, acest lucru l-a obligat să se întoarcă la casa părintească pentru a economisi bani, iar pentru a ajunge la Oxford, acesta făcea naveta de două ori pe săptămână.
La aproape 30 de ani, după ce și-a finalizat teza, Henry a simțit o oarecare frustrare comparându-și cariera cu cea a prietenilor săi din alte domenii, spre exemplu avocatură. Deși dorința lui de a deveni cadru didactic rămânea puternică, a observat că multe dintre posturile disponibile pentru absolvenții de studii postuniversitare erau pe termen scurt și prost remunerate. Cu toate acestea, a reușit să obțină o poziție de lector la una dintre cele 44 de facultăți ale Universității Oxford, chiar dacă salariul era destul de modest.
Articolul pune în lumină dificultățile pe care le întâmpină tinerii cercetători în mediul academic, în special în contextul în care universități bogate precum Oxford oferă salarii modeste pentru pozițiile academice, în ciuda resurselor financiare considerabile de care dispun.
Tot în acest articol se oferă câteva cifre, în jur la 14.000 £ pe an pentru un cadru didactic tânăr. Pare puțin nu? Dacă este să revenim la Republica Moldova, această sumă este de cel puțin 8 ori mai mică.
Imaginați-vă în acest context despre ce viitoare generații de profesori vorbim? Mai mult, am auzit o dată următoare întrebarea: păi dacă ești așa slab remunerat, de ce te oftici și nu pleci din rândurile academice?
Întrebarea în esență este una înrobitoare, factorii negativi, nemotivanți pentru o carieră academică, nu trebuie trecuți cu vederea, ci din contra, acești factori urmează a fi eliminați și înlocuiți cu măsuri care să beneficieze mediul universitar – cum ar fi aceeași remunerație justă alocată cadrelor didactice pentru efortul magistral pe care îl depun.
Noi nu putem vorbi despre Reforma Justiție, atâta timp cât potențialii studenți nu sunt motivați să se înscrie la Facultățile de Drept din țară, pentru unul din următoarele motive:
– cadre didactice care nu sunt interesate să aloce timp suplimentar pentru a îmbunătăți calitatea studiilor;
– lipsa în rândul cadrelor didactice a practicienilor de referință (este greu să atragi profesioniști care să refuze orele facturabile doar pentru o idee filosofică de a plămădi o generație de juriști top tier).
Cum urmează să se procedeze în viziunea autorului:
1. Creșterea numărului de locuri bugetate;
2. Oferirea Facultăților de Drept posibilitatea realizării unor cursuri specifice-practice, la care să aibă acces contra plată și profesioniștii. Exemplu: pe lângă studenți, cursurile pentru unele disciplini specifice să poată fi parcurse și de juriști contra unei sume de bani cu eliberarea certificatelor;
3. Creșteri salariile semnificative pentru cadrele didactice;
4. Mărirea numărului de granturi pentru cercetări juridice, desigur că și concursul pentru aceste granturi trebuie să fie transparent și riguros.
Laitmotivul moldovenesc „nu avem buget” este unul laș și care de obicei duce cu gândul la întrebarea „dar ce câștigăm noi de la asta?”. Well, ideea reformei educative nu ține de câștiguri personale, ci de beneficiile ce urmează a fi aduse științei dreptului și studenților din Moldova.