Un sistem penitenciar, într-o societate democratică, trebuie să fie bazat pe respectarea principiului umanismului și a demnității umane, pentru ca scopul instituției pedepsei penale de reeducare și de resocializare a condamnatului să fie realizat. Angajații penitenciarelor au un rol primordial în facilitarea procesului de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni. Astfel, în cadrul unui sistem sănătos, unde sunt consacrate drepturile fundamentale ale persoanei, autoritățile aplică proporționat pedepse și măsuri disciplinare, neavând loc abuzuri și depășirea limitelor de umanism și competență.

Datorită regimului și statutului penitenciarelor, respectarea principiului transparenței este, deseori, realizat cu dificultate. Persoanele condamnate, fiind limitate în drepturi și aflate pe o poziție de inferioritate, pot cădea victime aplicării disproporționate și nejustificate a măsurilor disciplinare. Un potențial control extern al aplicării acestora este, de asemenea, diminuat. Acest studiu se va axa pe determinarea modalității și frecvenței aplicării sancțiunilor disciplinare, inclusiv efectul acestora asupra deținuților.

Se ține a se menționa că pe parcursul anului 2022 au fost aplicate 5110 sancțiuni disciplinare (în anul 2021, au fost înregistrate 4792). Din perspectiva categoriilor de sancțiuni disciplinare aplicate, se atestă: în 2726 de cazuri a fost aplicată suspendarea dreptului la întrevederi; în 928 de cazuri a fost aplicată izolarea disciplinară; în 887 de cazuri a fost aplicată suspendarea dreptului la colete; în 285 de cazuri a fost aplicat avertismentul; în 132 de cazuri a fost aplicat transferul în regim inițial; în 4 cazuri a fost aplicat interdicția de a locui în afara penitenciarului; în 3 cazuri a fost aplicat transferul în regim inițial.

Măsurile disciplinare în legislația Republicii Moldova

Măsurile disciplinare aplicate persoanelor private de libertate reprezintă un set de acțiuni, fie cu caracter de stimulare, fie punitive, în scopul menținerii ordinii în instituțiile penitenciare.

În esență, măsurile disciplinare aplicate în privința deținuților sunt orientate la asigurarea respectării regimului penitenciar sub toate aspectele ce implică noțiunea următoare: securitatea și siguranța detenției, respectarea programului penitenciar, respectarea normelor de bună comportare și conviețuire între deținuți cât și asigurarea unor relații corecte cu personalul penitenciar și persoanele cu care intră în contact, participarea la instruiri sau alte ocupații prevăzute de programul penitenciar pentru asigurarea resocializării deținuților.

Sancțiunile disciplinare sunt aplicate în cazul abaterilor disciplinare și au scopul de a determina persoanele să respecte ordinea și regulamentul intern al penitenciarelor. Prevederile articolului 246 din Codul de executare al Republicii Moldova indică expres lista măsurilor disciplinare permise pentru aplicare:

a) avertismentul;

b) suspendarea dreptului la colete, pachete cu provizii și banderole, cu excepția bunurilor necesare pentru igiena individuală și asistență medicală, pe un termen de cel mult 2 luni;

c) suspendarea dreptului la întrevederi de scurtă și de lungă durată, pe un termen de cel mult 3 luni;

d) interdicția de a locui în afara teritoriului penitenciarului, în cazul condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoțire;

e) izolarea disciplinară a:

– condamnatului deținut în penitenciar de tip deschis sau semiînchis – pe un termen de cel mult 15 zile;

– condamnatului deținut în penitenciar de tip închis – pe un termen de cel mult 20 de zile;

– femeii condamnate – pe un termen de cel mult 7 zile;

– minorului condamnat – pe un termen de cel mult 3 zile;

f) transferarea condamnatului din regimul de resocializare sau, în cazul condamnatului la detențiune pe viață, din regimul înlesnit în regimul comun de deținere;

g) transferarea condamnatului în regim inițial.

Aplicarea sancțiunilor disciplinare în instituții de detenție

Secțiunea a 52-a din Statutului executării pedepsei de către condamnați conține prevederi ce explică procedura de aplicare a sancțiunilor disciplinare.

Centralizăm asupra prevederilor pct. 595 din Statutul executării pedepsei care menționează că „persoana acuzată de abateri disciplinare este informată despre încălcarea care îi se impută și are dreptul de a da explicații în apărarea sa, iar în cazul refuzului, persoana responsabilă desemnată pentru examinarea materialelor întocmește un proces-verbal în prezența la, cel puțin alți 2 funcționari publici cu statut special”.

Deși Codul de executare nu indică expres asupra modalităților de anulare a sancțiunilor disciplinare aplicate, Statutul executării pedepsei de către condamnați, în pct. 601 lit. b) prevede patru modalități de anulare a sancțiunii disciplinare aplicate: (1) prin hotărârea definitivă a instanței de judecată; (2) prin decizia directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor; (3) prin Încheierea judecătorului de instrucție; (4) în cazul efectuării controlului departamental realizat în conformitate cu prevederile art. 178 din Codul de executare.

Cu toate acestea, nici Codul de executare, nici Statutul executării pedepsei de către condamnați nu reglementează efectele acestei anulări în condițiile în care sancțiunile deja au fost executate. Deși, în acest caz, condamnatul va fi îndreptățit să solicite recuperarea prejudiciului cauzat în ordinea răspunderii delictuale. Totuși, având în vedere că anumite sancțiuni produc ingerințe în viața privată a persoanei, eventual urmează a fi transpusă în legislația execuțional-penală regula legislației civile privind repunerea părților în situația anterioară actului juridic declarat nul (art. 331 alin. (1) din Codul civil). În consecință, condamnatul va putea beneficia cu efect retroactiv de apărarea dreptului care i-a fost îngrădit.

Sancțiunile disciplinare – o potențială formă de tortură psihologică

În conformitate cu prevederile Protocolului de la Istanbul (1999) și a Convenției Națiunilor Unite împotriva torturii din 1984, tortura este ,,orice act prin care durerea sau suferința acută, fie ea fizică sau mentală, este provocată în mod intenționat unei persoane, pentru scopuri cum ar fi obținerea de la aceasta sau de la o terță persoană de informații sau mărturisiri, pedepsind-o pentru o faptă pe care aceasta sau o terță persoană a comis-o sau este suspectată de a o fi comis sau intimidarea sau constrângerea ei sau a unei terțe persoane pentru oricare motiv, ce are la bază discriminarea de orice fel, atunci când această durere sau suferință este produsă de către, la instigarea, cu consimțământul sau acordul tacit al unei oficialități publice sau al altei persoane care acționează în calitate de oficială. Aceasta nu include durerea sau suferința ce apar din sancțiuni juridice inerente sau incidentale.”

Conform Organizației Mondiale împotriva Torturii, tortura psihologică (de exemplu în cazul privării de somn, izolare prelungită sau amenințare a unei persoane cu pericol față de familia sau cunoscuții săi) poate avea același impact sau consecințe ca și în cazul torturii fizice.

Analizând categoriile de sancțiuni disciplinare prin prisma acestor definiții, izolarea disciplinară a unei persoane private de libertate se află sub cel mai mare risc de a reprezenta o formă de tortură.

Celelalte măsuri disciplinare, în cazul în care sunt aplicate abuziv sau cu scop de constrângere, pot, în rezultat, să intimideze și să limiteze persoana căreia îi sunt aplicate. În cazul în care penitenciarele ar trebui să fie un loc de reeducare și de corectare a persoanelor care au comis fapte sancționate de lege, abuzul angajaților penitenciarelor duce la crearea unui spațiu intimidant, instabil și stresant pentru persoanele aflate sub supraveghere.

În cazul suspendării dreptului la întrevederi, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) a recomandat revizuirea legislației pentru ca această măsură disciplinară să nu fie aplicată decât doar în cazul când infracțiunea ar avea tangențe cu aplicarea acestei măsuri.

Izolarea disciplinară

Toate întemnițările de lungă durată pot avea efecte de desocializare asupra deținuților. În afară de faptul că sunt instituționalizați, acești deținuți pot fi afectați de o serie de probleme psihologice (dintre care pierderea respectului de sine și deteriorarea capacităților sociale) și tind a se detașa treptat de societatea în care majoritatea dintre ei vor recidiva. După părerea CPT-ului, regimurile propuse deținuților care execută pedepse lungi ar trebui să compenseze aceste efecte într-un mod pozitiv și pro-activ.

Izolarea îndelungată a unei persoane afectează starea psihologică a acesteia. În general, izolarea unei persoane într-un spațiu mic, întunecat și rigid afectează starea psiho-emoțională și poate produce consecințe ireversibile. În timpul izolării, sunt frecvente halucinații, stare de panică și crize emoționale, diminuarea stabilității mintale. În timpul perioadei de izolare și imediat după, studiile au arătat că auto-mutilarea poate avea loc din cauza instabilității și suferinței psihice a persoanei.  Mai mult, în baza pct. 98 din Raportul CPT din 2020 , auto-mutilarea poate fi pedepsită cu izolare disciplinară (art. 2422 (8) din Codul de Executare al RM), ceea ce poate duce la crearea unui cerc vicios – persoana se auto-mutilează din diferite motive (condiții inumane de detenție, lipsa îngrijirii medicale, starea de disperare), este plasată în izolare, în urma izolării continuă să se rănească.

În Raportul adresat către Guvern, în urma vizitei din 28 ianuarie – 7 februarie 2020, CPT a reiterat că perioada maximă de izolare, pentru condamnații adulți într-un penitenciar de tip închis, nu poate depăși 20 de zile. Având în vedere efectele negative ale izolării asupra sănătății mintale, somatice și sociale, această perioadă ar trebui să dureze cel mult 14 zile, pentru o anumită infracțiune și, în special pentru infracțiuni mai mici.

În special, în urma observațiilor, celulele de izolare din unele penitenciare sunt într-o stare deplorabilă (lipsa luminii zilei, lipsa unui pat, lipsa apei curgătoare curate) și astfel izolarea unei persoane în astfel de spații limitate nu corespunde cu presupusul scop de corectare a comportamentului, ci reprezintă un tratament inuman și excesiv de chinuitor.

Aplicarea măsurilor disciplinare față de minori

Faptul că infracțiunea a fost săvârșită de un copil, nu este o scuză pentru a exclude culpabilitatea acestuia, important este că pedepsele penale trebuie să fie aplicate în altă formă decât față de cei adulți.

Esențial, în aplicarea sancțiunilor disciplinare față de minorii în detenție, este principiul proporționalității, care nu trebuie privit doar ca raport între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată, dar ca elemente ale raportului respectiv trebuie să fie apreciate și personalitatea minorului, nivelul de maturitate și de înțelegere a copilului, precum și respectarea interesului superior al acestuia.

Inițial trebuie de menționat că art. 245-248 din Codul de executare practic nu diferențiază procedurile și sancțiunile disciplinare în raport cu vârstă sau cu sexul persoanei, unicele particularități vizând durata sancțiunii încarcerării, care în cazul minorilor și femeilor ce execută pedeapsa penală este de până la 7 zile, în raport cu 15 și 20 zile (reieșind din tipul de penitenciar stabilit) pentru adulți. În același timp, precizăm că sancțiunea încarcerării pentru minorii aflați în arest preventiv poate fi dispusă pe o durată de până la 5 zile. De asemenea, conform prevederilor alin. 5 art. 246 din Codul de executare, sancțiunea încarcerării nu se aplică femeilor gravide și femeilor cu copii sugari, normă care include și minorele de sex feminin care se încadrează în criteriile respective.

Diversitatea sancțiunilor aplicate minorilor în procesul executării unei pedepse penale, din lista celor prevăzute de lege, se reduce în funcție de regimul de detenție în care se află persoana, astfel, condamnaților aflați în regim inițial sau comun, nu pot fi aplicate sancțiunile privind transferarea din regimul de deținere de resocializare în regimul comun și interdicția de a locui în afara teritoriului penitenciarului.

Legislația națională asigură respectarea unui șir de drepturi ale minorilor cum ar fi dreptul la informare, de participare, de a fi auzit și de a exprima opinii – reprezentate prin obligativitatea informării privind abaterea ce i se impută, posibilitatea de a depune explicații și contestații în cadrul cercetării abaterii disciplinare și contestării deciziei de sancționare. În același timp, legea nu prevede expres consilierea deținutului minor de către specialiști (pedagogi, asistenți sociali, psihologi) sau acordare a asistenței juridice în cadrul procedurilor disciplinare. Cu toate acestea, legea are un caracter permisiv și lipsa unor reglementări exprese, deși acestea se impun, nu împiedică ca minorul să poată beneficia de asistența respectivă.

În partea ce ține de aplicarea sancțiunii de izolare asupra minorilor, CPT a subliniat faptul că orice formă de izolare a minorilor este o măsură care poate compromite integritatea lor fizică și/sau mentală, și, prin urmare, acestea ar trebui să se aplice numai ca mijloc de ultimă instanță.

Prin urmare, se recomandă revizuirea condițiilor aplicării acestei sancțiuni sau chiar eliminarea acesteia față de minori.

Standarde internaționale

Ansamblul de Reguli Minime ale Națiunilor Unite pentru tratamentul deținuților (Regulile Nelson Mandela) impun: înainte de a impune sancțiuni disciplinare, administrația penitenciarelor trebuie să examineze modul în care boala mintală sau dezabilitatea de dezvoltare a deținutului ar fi putut contribui la comportamentul său sau la comiterea încălcării sau a faptei care a stat la baza sancțiunii disciplinare. Administrația penitenciarelor nu va sancționa nici un comportament al deținutului care este considerat un rezultat direct al bolii sale mentale sau al dizabilității intelectuale.

De asemenea, Recomandarea Comitetului de Miniștri referitoare la regulile penitenciare europene REC (2006) statuează: procedurile disciplinare vor constitui mecanisme de ultim resort. Atunci când este posibil, autoritățile penitenciarului vor folosi mecanisme restaurative și de mediere pentru soluționa disputele cu deținuții sau dintre aceștia. Doar comportamentul care constituie o amenințare pentru ordine, siguranță, securitate poate fi definit ca abatere disciplinară. Legislația națională va stabili: acțiunile sau inacțiunile deținuților care constituie abateri disciplinare; procedurile care trebuie urmate în domeniul disciplinar; tipul și durata sancțiunilor care pot fi impuse; autoritatea competentă care poate impune sancțiuni; instanța la care poate apela deținutul pentru a contesta.

Orice încălcare a regulilor de disciplină de către un deținut trebuie să fie imediat raportată autorităților competente, care va întreprinde investigația neîntârziat.

Deținuții acuzați de comiterea unor abateri disciplinare trebuie: să fie informați, într-o limbă pe care o înțeleg, detaliat, cu privire la acuzația care li se aduce; să dispună de timp și de mijloace suficiente care să le permită pregătirea apărării; să fie autorizați să se apere singur sau printr-un reprezentant legal; să poată aduce martori, să-i poată interoga sau aceștia să poată a fi interogați de către alte persoane; să beneficieze de asistența gratuită a unui interpret dacă nu înțeleg sau dacă nu vorbesc limba folosită în timpul audierilor.

Orice pedeapsă impusă după condamnare pentru o abatere disciplinară se va aplica conform legii. Severitatea oricărei pedepse trebuie să fie proporțională cu gravitatea abaterii. Sancțiunile colective, pedepsele corporale, izolarea într-o celulă întunecată și alte forme de sancțiuni inumane sau degradante vor fi interzise. Sancțiunea nu poate consta în interzicerea totală a contactelor cu familia. Izolarea nu poate fi considerată sancțiune decât în cazuri excepționale și pentru o perioadă definită de timp, cât mai scurtă posibil. Mijloacele de constrângere nu vor fi folosite niciodată ca sancțiuni. Niciun deținut nu va putea ocupa în penitenciar o funcție sau un post care să-i confere puteri disciplinare. Un deținut nu va fi niciodată pedepsit de două ori pentru aceeași faptă sau pentru același comportament.

Concluzii

Într-un sistem penitenciar ancorat în valorile democrației și a respectului pentru demnitatea umană, gestionarea situațiilor conflictuale dintre deținuți și regulile de conduită trebuie să se concentreze asupra unui aspect fundamental: remedierea non-ofensivă. Realitatea în care persoanele private de libertate se confruntă cu sancțiuni disciplinare este inevitabilă, însă, modul în care aceste sancțiuni sunt aplicate poate face diferența între reabilitare și degradare.

Pentru a asigura un mediu penitenciar propice reabilitării și resocializării, abordarea trebuie să fie multi-dimensională și sensibilă. În primul rând este necesar să se promoveze comunicarea între deținuți și autorități în vederea prevenirii escaladării conflictelor. O atitudine preventivă prin intermediul consilierii și medierii poate aduce, în prim-plan, soluții constructive care să evite sancțiunile dure și să susțină disciplina voluntară.

De asemenea, educația și conștientizarea ar trebui să constituie piloni esențiali în remedierea conflictelor. Instruirea privind regulile de conduită și consecințele încălcărilor acestora trebuie să fie accesibilă și ușor de înțeles. O astfel de abordare educațională poate să asigure înțelegea și respectarea normelor penitenciare, minimalizând situațiile de confruntare.

În ceea ce privește sancțiunile disciplinare, în sine, acestea ar trebui să aibă un caracter formativ, nu unul punitiv. Măsurile luate ar trebui să fie proporționale cu gravitatea abaterilor, evitând excesele care ar putea afecta demnitatea și sănătatea mentală a deținuților. Alături de sancțiuni, oferirea de alternative constructive pentru reabilitare, cum ar fi programe de dezvoltare personală și profesională, poate contribui, semnificativ, la schimbarea atitudinii și la pregătirea pentru reintegrarea în societate.

Vlada Rusu