Drept penal şi contravenţional

Hărțuirea sexuală, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani și nu numai: o abordare din perspectiva Legii nr. 316/2022
06.11.2023 | Vitalie Stati

Vitalie Stati

Dr. Vitalie Stati

La 17.11.2022 a fost adoptată Legea nr. 316 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie) [1] (în continuare – Legea nr. 316/2022). Prin această lege au fost operate modificări și completări, printre altele, în Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM). În studiul de față ne propunem să analizăm efectele amendamentelor operate în art. 173-175 și 1751 CP RM.

1. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 173 CP RM avea următorul conținut:

„Articolul 173. Hărţuirea sexuală

(1) Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Aceeași faptă săvârșită din motive de prejudecată

se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 1000 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani”.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 173 CP RM are următorul conținut:

„Articolul 173. Hărțuirea sexuală

(1) Hărțuirea sexuală, adică pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu caracter sexual prin comportamentul fizic, verbal sau nonverbal, dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare, cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite,

se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

(2) Aceeași acțiune săvârșită cu bună știință asupra unui minor

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

Comparând cele două versiuni ale art. 173 CP RM, remarcăm că versiunea în vigoare a art. 173 CP RM conține, ca și versiunea anterioară a acestui articol, două alineate. În alin. (1) art. 173 CP RM, textul „Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj” a fost substituit prin textul „Hărțuirea sexuală, adică pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu caracter sexual prin comportamentul fizic, verbal sau nonverbal, dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare, cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite”.

Totodată, în alin. (2) art. 173 CP RM, textul „Aceeași faptă săvârșită din motive de prejudecată” a fost substituit prin textul „Aceeași acțiune săvârșită cu bună știință asupra unui minor” .

Așadar, în accepțiunea legii penale în vigoare, hărțuirea sexuală în varianta-tip, care este incriminată în alin. (1) art. 173 CP RM, se exprimă în hărțuirea sexuală, adică în pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu caracter sexual prin comportamentul fizic, verbal sau nonverbal, dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare, cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite.

În accepțiunea legii penale în vigoare, hărțuirea sexuală în varianta agravată, care este incriminată în alin. (2) art. 173 CP RM, se exprimă în hărțuirea sexuală săvârșită cu bună știință asupra unui minor.

Este valabilă în continuare concepția, conform căreia obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 173 CP RM „are un caracter complex” [2, p. 587]. Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei, care sunt apărate împotriva hărțuirii sexuale; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

În ipoteza în care se creează o atmosferă degradantă, umilitoare sau insultătoare pentru victimă, în plan secundar se aduce atingere, de asemenea, relaţiilor sociale cu privire la onoarea (cinstea) şi demnitatea persoanei.

În ipoteza prevăzută la alin. (2) art. 173 CP RM, obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor, care sunt apărate împotriva hărțuirii sexuale.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, „infracţiunea de hărţuire sexuală are obiect material în acele cazuri când acțiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile analizate se realizează în formă fizică (de exemplu, pe calea mângâierilor, îmbrăţişărilor, ciupiturilor, palmelor „amicale”, strângerilor ușoare de diferite părți ale corpului, săruturilor „prietenești”, îmbrâncelilor etc.)” [2, p. 588]. În astfel de cazuri, corpul victimei reprezintă obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 173 CP RM.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, victimă a infracțiunii, prevăzute la art. 173 CP RM, poate fi persoana de sex feminin sau persoana de sex masculin. Aceasta are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de subiectul infracţiunii, fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu subiectul infracţiunii.

Ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022, răspunderea se agravează conform alin. (2) art. 173 CP RM dacă infracțiunea de hărțuire sexuală este săvârșită cu bună știință asupra unui minor.

Legiuitorul nu fixează o limită inferioară pentru vârsta victimei minore. Este puțin probabil ca o persoană de vârstă fragedă să fie victimă a infracțiunii de hărțuire sexuală. În cazul unei astfel de victime, actul sexual sau acțiunea cu caracter sexual pot fi pretinse mai degrabă pe calea profitării de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, decât pe calea profitării de starea de dependență a victimei ori pe calea amenințării victimei. În ipoteza pretinderii de la o victimă de vârstă fragedă a actului sexual sau a acțiunii cu caracter sexual pe calea profitării de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, răspunderea urmează a fi aplicată conform lit. b) alin. (3) art. 171 sau lit. a) alin. (3) art. 172 CP RM.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura obiectivă a infracţiunii, prevăzute la art. 173 CP RM, constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două componente: 1) acţiunea principală; 2) acţiunea adiacentă.

În ceea ce privește acțiunea principală, aceasta îndeplinește următoarele două condiții:

1) constă în pretinderea de la victimă a unui act sexual sau a unei acțiuni cu caracter sexual prin comportament fizic, verbal sau nonverbal;

2) creează pentru victimă o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare.

Referitor la prima dintre aceste condiții, observăm anumite modificări determinate de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022. Astfel, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, condiția analizată presupunea că acțiunea adiacentă se exprima în manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal. În versiunea în vigoare a art. 173 CP RM, comportamentul fizic, verbal sau nonverbal reprezintă exteriorizarea pretinderii de la victimă a unui act sexual sau a unei acțiuni cu caracter sexual. În acest mod, legiuitorul a evidențiat legătura dintre latura obiectivă a infracțiunii, prevăzute la art. 173 CP RM, și latura subiectivă a acesteia. Or, scopul special al infracțiunii examinate se exprimă în determinarea victimei să întrețină un act sexual sau o acțiune cu caracter sexual. Pretinderea de la victimă a unui act sexual sau a unei acțiuni cu caracter sexual presupune cererea, revendicarea, solicitarea adresată victimei ca aceasta să întrețină un act sexual sau o acțiune cu caracter sexual.

Atragem atenția asupra sintagmei carente „pretinderea unui act sexual sau a unei alte (evid. ns.) acțiuni cu caracter sexual”[1] la care se recurge în dispoziția de la alin. (1) art. 173 CP RM. Din această sintagmă ar rezulta că actul sexual constituie o varietate a acțiunii cu caracter sexual. O asemenea teză nu corespunde prevederilor alin. (1) și (2) art. 1322 CP RM. Potrivit acestor prevederi, noțiunile „act sexual” și „acțiune cu caracter sexual” nu se intersectează, având sfere diferite. Ca urmare, recomandăm legiuitorului să excludă cuvântul „alte” din dispoziția de la alin. (1) art. 173 CP RM.

Cât privește noțiunea „comportament fizic, verbal sau nonverbal”, utilizată în art. 173 CP RM, înțelesul acesteia nu a suferit modificări în rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022. În context, este de precizat că sintagma „cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite” se referă, printre altele, la manifestarea comportamentului fizic în conjunctura hărțuirii sexuale. Prin adoptarea Legii nr. 316/2022,legiuitorul a consacrat ceea ce am afirmat anterior: „Important este ca manifestarea comportamentului fizic să nu depășească anumite limite, dincolo de care trebuie să vorbim despre constrângerea fizică exercitată asupra victimei. Astfel, în cazul hărțuirii sexuale, făptuitorul nu poate să limiteze libertatea de acţiuni şi de manifestare a voinţei victimei, pe calea aplicării violenţei. Manifestarea comportamentului fizic în contextul hărțuirii sexuale nu poate avea ca obiectiv înfrângerea împotrivirii fizice a victimei. Un asemenea obiectiv, specific constrângerii fizice, va atesta necesitatea calificării faptei în baza art. 171 sau 172 CP RM” [3, p. 83].

Referitor la cea de-a doua condiție ce caracterizează acțiunea principală din cadrul infracțiunii de hărțuire sexuală, remarcăm că, în rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022, s-a renunțat la descrierea alternativă a acesteia: „care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare”. În consecință, în accepțiunea în vigoare a art. 173 CP RM, demnitatea persoanei poate fi lezată doar atunci când se creează o atmosferă degradantă, umilitoare sau insultătoare pentru victimă.

Cât privește noțiunea „atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă”, utilizată în art. 173 CP RM, înțelesul acesteia nu a suferit modificări în rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022.

În alt context, în rezultatul intrării în vigoare a legii în cauză, este descrisă altfel acțiunea adiacentă din cadrul hărțuirii sexuale. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, acțiunea în cauză era desemnată prin sintagma „săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj”. În accepțiunea în vigoare a art. 173 CP RM, acțiunea adiacentă din cadrul hărțuirii sexuale este desemnată prin sintagma „săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare”.

Deci, conform legii penale în vigoare, acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de hărțuire sexuală presupune două modalități normative:

1) profitarea de starea de dependență a victimei;

2) amenințare.

Deși numărul modalităților normative ale acțiunii analizate a fost redus de la trei la două, în realitate, esența juridică a acțiunii adiacente din cadrul infracțiunii de hărțuire sexuală a rămas aceeași. Or, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, prin „constrângere” în sensul art. 173 CP RM, se avea în vedere profitarea de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei. Totodată, noțiunea de șantaj, care era folosită în accepțiunea anterioară a art. 173 CP RM, se referă la unul dintre tipurile amenințării. În accepțiunea în vigoare a art. 173 CP RM, noțiunea de amenințare se referă, inter alia, la ameninţarea cu divulgarea informaţiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea şi demnitatea victimei ori pot fi cauza altor urmări nedorite.

În acest registru, este de precizat că sintagma „cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite” se referă, printre altele, la amenințarea în contextul hărțuirii sexuale. Amenințarea cu violență (i.e. constrângerea psihică) nu poate forma conținutul noțiunii de amenințare, utilizate în art. 173 CP RM.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracţiunea prevăzută la art. 173 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul pretinderii unui act sexual sau a unei acțiuni cu caracter sexual prin comportamentul fizic, verbal sau nonverbal, dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșite profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare. La calificare, nu contează dacă făptuitorul a reușit sau nu să realizeze actul sexual pretins ori acțiunea cu caracter sexual pretinsă. O astfel de circumstanță poate fi luată în considerare la individualizarea pedepsei.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura subiectivă a infracţiunii de hărţuire sexuală se caracterizează prin intenţie directă.

Privită prin prisma alin. (1) și (2) art. 1322 CP RM, sintagma „pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu caracter sexual” (utilizată în art. 173 CP RM) denotă că săvârșirea infracțiunii de hărțuire sexuală este determinată de obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale. În consecință, motivul special, obligatoriu al infracțiunii, prevăzute la art. 173 CP RM, se exprimă în năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale. În lipsa acestui motiv nu poate fi aplicat art. 173 CP RM. Alte motive (de exemplu: răzbunare; motivele de prejudecată, etc.) pot eventual doar să însoțească năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Această teză rămâne valabilă chiar și în ipoteza în care infracțiunea, prevăzută la art. 173 CP RM, este comisă prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de Codul penal. În această ipoteză, este important ca atât autorul mijlocit (mediat), care este pasibil de răspundere penală, cât și autorul nemijlocit (imediat), care nu este pasibil de răspundere penală, să fie ghidați – exclusiv sau în principal – de năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Scopul infracţiunii, prevăzute la art. 173 CP RM, este unul special, şi anume: scopul de a determina victima să întrețină un act sexual sau o acțiune cu caracter sexual. În lipsa acestui scop nu poate fi aplicat art. 173 CP RM.

În art. 173 CP RM, noţiunea „act sexual” are înțelesul stabilit în alin. (1) art. 1322 CP RM. În art. 173 CP RM, prin „altă acțiune cu caracter sexual” se are în vedere acțiunea cu caracter sexual în sensul alin. (2) art. 1322 CP RM.

Nu contează rolul – de partener pasiv sau de partener activ – atribuit victimei în actul sexual preconizat sau în acțiunea cu caracter sexual preconizată. În orice caz, făptuitorul este cel care decide, împotriva voinței victimei, atribuirea unui asemenea rol.

Din interpretarea sistemică a dispoziției de la alin. (1) art. 173 CP RM, rezultă că actul sexual sau acțiunea cu caracter sexual, a cărui / cărei realizare este urmărită de către făptuitor, nu trebuie să fie consimțit(ă) de către victimă. Ceea ce „înseamnă că infracţiunea presupune o atitudine neechivocă a victimei de neacceptare a unor asemenea forme de manifestare a „atenţiei” făptuitorului faţă de ea. […] Dacă refuzul victimei a fost de circumstanţă (de formă) şi nu categoric (adică, putea fi interpretat şi în sens de acceptare a [actului sexual sau a acțiunii cu caracter sexual]), cele comise nu pot fi calificate conform art. 173 CP RM” [2, p. 599-600].

Intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 nu a avut niciun impact asupra caracteristicilor subiectului infracţiunii specificate la art. 173 CP RM. Acesta este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani. Subiect poate fi persoana de sex feminin sau persoana de sex masculin. Acesta are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de victima infracţiunii, fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu victima infracţiunii. Nu este necesar ca subiectul să aibă o calitate specială.

  1. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 174 CP RM avea următorul conținut:

„Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani

(1) Raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, comise asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(2) Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”.

2. După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 174 CP RM are următorul conținut:

„Articolul 174. Actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani

(1) Actul sexual consimțit, săvârșit cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani,

se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.”

(11) Aceeași acțiune:

  1. a) săvârșită asupra unei persoane care se află în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;
  2. b) săvârșită de două sau mai multe persoane;
  3. c) însoțită de contaminarea intenționată cu virusul HIV,

se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani.

(2) Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”.

Dacă vom compara cele două versiuni ale art. 174 CP RM, vom observa că, spre deosebire de versiunea anterioară a art. 174 CP RM, cea în vigoare conține trei alineate. În alin. (1) art. 174 CP RM, textul „Raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, comise asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani” a fost substituit prin textul „Actul sexual consimțit, săvârșit cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”.

Totodată, spre deosebire de versiunea anterioară a art. 174 CP RM, cea în vigoare conține alineatul (11). Ca și versiunea anterioară a art. 174 CP RM, cea în vigoare conține alineatul (2) al cărui conținut nu a fost modificat.

a) Astfel, în accepțiunea legii penale în vigoare, varianta-tip a infracțiunii, prevăzute la art. 174 CP RM, se exprimă în actul sexual consimțit, săvârșit cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Obiectul juridic special al infracțiunii, prevăzute la art. 174 CP RM, îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei având vârsta de până la 16 ani, care sunt apărate împotriva actului sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 nu a avut niciun impact asupra caracteristicilor obiectului material și ale victimei infracţiunii specificate la art. 174 CP RM.

Nu poate fi considerat consimțit actul sexual săvârșit cu o persoană de vârstă fragedă. Într-un asemenea caz, deoarece făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se aplică lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 174 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, această acţiune era desemnată prin sintagma „raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele”. După intrarea în vigoare a legii în cauză, sintagma „actul sexual consimțit” caracterizează acțiunea prejudiciabilă prevăzută la art. 174 CP RM.

În art. 174 CP RM, noţiunea „act sexual” are înțelesul stabilit în definiția din alin. (1) art. 1322 CP RM. Din această definiție rezultă că acțiunea prejudiciabilă, prevăzută la art. 174 CP RM, presupune trei modalități normative care au un caracter alternativ:

1) penetrarea vaginală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect;

2) penetrarea anală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect;

3) penetrarea orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect.

În vederea stabilirii conținutului acestor modalități normative, este indicat să se apeleze la explicaţiile privind infracţiunea specificată la art. 171 CP RM (pe care le-am oferit într-un alt studiu, consacrat efectelor pe care adoptarea Legii nr. 316/2022 le-a avut asupra art. 171 și 172 CP RM), cu ajustările de rigoare.

Cât privește noțiunea „act sexual consimțit”, înțelesul acesteia trebuie stabilit pe calea interpretării per a contrario a noțiunii „act sexual neconsimțit”, care este definită în alin. (3) art. 1322 CP RM.[2] Prin urmare, prin „act sexual consimțit” în sensul art. 174 CP RM se înțelege actul sexual care nu este însoțit de constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane, sau în care nu se profită de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

De asemenea, actul sexual în sensul art. 174 CP RM nu poate presupune: profitarea de starea de dependență a victimei; amenințare. În caz contrar, un asemenea act sexual ar trebui calificat în baza art. 173 CP RM.

În alt context, în versiunea în vigoare a alin. (1) art. 174 CP RM se recurge la formularea „actul sexual consimțit, săvârșit […] cu (evid. ns.) o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, în același alineat era folosită formularea „raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, comise asupra (evid. ns.) unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani”. Modificarea operată sugerează că, în raport cu versiunea în vigoare a art. 174 CP RM este valabilă teza, conform căreia actul sexual este comis fie asupra victimei, fie de către victimă. În cazul în care actul sexual este comis de către victimă, aceasta are rolul de partener activ, pe când făptuitorul are rolul de partener pasiv. Această atribuire a rolurilor este decisă de către făptuitor și nu poate influența asupra răspunderii acestuia în baza art. 174 CP RM.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracţiunea prevăzută la art. 174 CP RM este o infracţiune formală.

În accepțiunea legii penale în vigoare, infracțiunea analizată se consideră consumată din momentul începerii actului sexual, adică din momentul introducerii depline sau parţiale a oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală, în cavitatea anală sau în cavitatea orală. Ne referim la cavitatea vaginală, cavitatea anală sau cavitatea orală a victimei ori a făptuitorului, în dependență de rolul de partener activ sau de partener pasiv al acestora. La concret, infracţiunea, prevăzută la art. 174 CP RM, se consideră consumată dacă au fost traversate următoarele limite: a) labiile mari (sau labiile mici, în funcţie de particularităţile individuale) – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea vaginală; b) sfincterul exterior al rectului – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea anală; c) buzele, care delimitează cavitatea orală – în cazul introducerii oricărei părți corporale sau a oricărui obiect în cavitatea orală.

În această ordine de idei, amintim că acțiunea prejudiciabilă, prevăzută la art. 174 CP RM, presupune trei modalități normative care au un caracter alternativ. Săvârșirea infracțiunii, prevăzute la art. 174 CP RM, poate implica o succesiune ce presupune modalități normative de factură diferită (de exemplu, o penetrare orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect, care este urmată de o penetrare vaginală de natură sexuală cu orice parte corporală sau cu orice obiect). Într-o asemenea ipoteză – având în vedere prevederile alin. (2) art. 30 CP RM – infracțiunea, prevăzută la art. 174 CP RM, trebuie considerată consumată din momentul începerii ultimei penetrări. În prezenţa unei intenţii unice care stă la baza ambelor penetrări, nu este admisibilă soluţia unui concurs de infracţiuni.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la art. 174 CP RM, se caracterizează prin intenţie directă.

Din interpretarea sistemică a alin. (1) și (2) art. 1322 CP RM deducem că actul sexual (în accepțiunea alin. (1) art. 1322 CP RM) presupune obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale. Drept urmare, motivul special, obligatoriu al infracțiunii, prevăzute la art. 174 CP RM, se exprimă în năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale. În lipsa acestui motiv nu poate fi aplicat art. 174 CP RM. Alte motive (de exemplu: răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa altora; năzuinţa de a determina victima să se căsătorească cu făptuitorul; motivele de prejudecată, etc.) pot eventual doar să însoțească năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Această teză rămâne valabilă chiar și în ipoteza în care infracțiunea, prevăzută la art. 174 CP RM, este săvârșită prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de Codul penal. În această ipoteză, este important ca atât autorul mijlocit (mediat), care este pasibil de răspundere penală, cât și autorul nemijlocit (imediat), care nu este pasibil de răspundere penală, să fie ghidați – exclusiv sau în principal – de năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

În rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022, în alin. (1) art. 174 CP RM, sintagma „cu certitudine” a fost înlocuită prin sintagma „cu bună știință”. Această modificare a fost nu de substanță, ci de formă, fiind menită să contribuie la uniformizarea terminologiei utilizate în normele din Capitolul IV al părții speciale a Codului penal. Drept urmare, rămâne valabilă următoarea teză: „Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la momentul comiterii faptei victima nu a împlinit vârsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora cunoaşterii anterioare a victimei, aspectului exterior al acesteia, manierei de conduită a victimei etc. Dacă la momentul săvârşirii infracțiunii făptuitorul nu avea o astfel de certitudine, nu-i poate fi aplicată răspunderea conform art. 174 CP RM. În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că săvârșește [actul sexual consimțit cu o persoană] care nu a împlinit vârsta de 16 ani, calificarea trebuie făcută conform art. 27 şi 174 CP RM” [3, p. 88].

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, subiectul infracţiunii specificate la art. 174 CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. Subiect poate fi persoana de sex feminin sau persoana de sex masculin. Acesta are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de victima infracţiunii, fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu victima infracţiunii.

b) În alin. (11) art. 174 CP RM este prevăzută varianta agravată a actului sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani. În legătură cu circumstanţele agravante consemnate în acest alineat, este admisibilă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente ale infracțiunii de viol, cu ajustările de rigoare;

c) Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, în (2) art. 174 CP RM este stabilit un caz de liberare de răspundere penală: „Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”.[3]

3. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 175 CP RM avea următorul conținut:

„Articolul 175. Acțiuni perverse

Acțiunile perverse săvârșite față de o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter sexual,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, art. 175 CP RM are următorul conținut:

„Articolul 175. Acțiuni cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani

(1) Acțiunile cu caracter sexual consimțite, săvârșite cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani,

se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 3 ani.

(2) Aceleași acțiuni săvârșite:

a) asupra unei persoane care se află în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) de două sau mai multe persoane;
c) asupra unui membru de familie

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 6 ani.

(3) Persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la un nivel apropiat de cel al victimei în ceea ce privește vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”.

Comparând cele două versiuni ale art. 175 CP RM, remarcăm că, spre deosebire de versiunea anterioară a art. 175 CP RM, cea în vigoare conține trei alineate. În alin. (1) art. 175 CP RM, textul „Acțiunile perverse săvârșite față de o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter sexual” a fost substituit prin textul „Acțiunile cu caracter sexual consimțite, săvârșite cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”.

Spre deosebire de versiunea anterioară a art. 175 CP RM, cea în vigoare conține alineatele (2) și (3).

a) Așadar, în accepțiunea legii penale în vigoare, varianta-tip a infracțiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, se exprimă în acțiunile cu caracter sexual consimțite, săvârșite cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Obiectul juridic special al infracțiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei având vârsta de până la 16 ani, care sunt apărate împotriva acțiunilor cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 nu a avut niciun impact asupra caracteristicilor obiectului material și ale victimei infracţiunii specificate la art. 175 CP RM.

Nu pot fi considerate consimțite acțiunile cu caracter sexual săvârșite cu o persoană de vârstă fragedă. Într-un asemenea caz, întrucât făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se aplică lit. a) alin. (3) art. 172 CP RM.

Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art. 175 CP RM se exprimă în fapta prejudiciabilă concretizată în acţiune.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, această acţiune era desemnată prin textul „acțiunile perverse […] constând în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter sexual”. După intrarea în vigoare a legii în cauză, sintagma „acțiunile cu caracter sexual consimțite” caracterizează acțiunea prejudiciabilă prevăzută la art. 175 CP RM.

În art. 175 CP RM, noţiunea „acțiuni cu caracter sexual” are înțelesul stabilit în definiția din alin. (2) art. 1322 CP RM. Din această definiție rezultă trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească acțiunea prejudiciabilă din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 175 CP RM:

1) presupune obținerea unei satisfacții sexuale prin contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul victimei;

2) nu reprezintă un act sexual în sensul alin. (1) art. 1322 CP RM;

3) nu intră sub incidența art. 173 și 287 CP RM sau a art. 354 din Codul contravențional.

În vederea stabilirii conținutului acestor condiții, este indicat să se apeleze la explicaţiile privind infracţiunea specificată la art. 172 CP RM (pe care le-am oferit într-un alt studiu, consacrat efectelor pe care adoptarea Legii nr. 316/2022 le-a avut asupra art. 171 și 172 CP RM), cu ajustările de rigoare.

Precizăm că noțiunea „acțiuni cu caracter sexual” are același înțeles atât în contextul infracțiunii prevăzute la art. 172 CP RM, cât și în contextul infracțiunii prevăzute la art. 175 CP RM. Nu pot să formeze conținutul acestei noțiuni: exhibarea făptuitorului în prezența unei persoane care nu a împlinit vârsta de 16 ani; discuțiile cu caracter obscen sau cinic purtate de către făptuitor cu o persoană, care nu a împlinit vârsta de 16 ani, referitoare la actele sexuale sau la acțiunile cu caracter sexual; determinarea unei persoane, care nu a împlinit vârsta de 16 ani, să asiste la spectacole pornografice; punerea la dispoziția persoanei, care nu a împlinit vârsta de 16 ani, a materialelor cu caracter pornografic; alte asemenea acțiuni care nu presupun obținerea unei satisfacții sexuale prin contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul unei persoane care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Aplicarea în asemenea cazuri a art. 175 CP RM ar presupune aplicarea acestui articol prin analogie. Ceea ce ar însemna încălcarea regulii fixate în alin. (2) art. 3 CP RM. În prezența condițiilor necesare, acțiunile, care nu presupun obținerea unei satisfacții sexuale prin contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul unei persoane care nu a împlinit vârsta de 16 ani, pot fi calificate în baza art. 173 și 287 CP RM, a art. 354 din Codul contravențional etc.

În ceea ce privește noțiunea „acțiuni cu caracter sexual consimțite”, înțelesul acesteia trebuie stabilit pe calea interpretării per a contrario a noțiunii „acțiuni cu caracter sexual neconsimțite”, care este definită în alin. (3) art. 1322 CP RM.[4] Pe cale de consecință, prin „acțiuni cu caracter sexual consimțite” în sensul art. 175 CP RM se înțelege acțiunile cu caracter sexual care nu sunt însoțite de constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane, sau în care nu se profită de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

De asemenea, acțiunile cu caracter sexual în sensul art. 175 CP RM nu pot presupune: profitarea de starea de dependență a victimei; amenințare. Altminteri, astfel de acțiuni cu caracter sexual ar trebui calificate în baza art. 173 CP RM.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, era în vigoare următoarea teză: „Pentru calificarea faptei în baza art. 175 CP RM nu contează dacă acţiunile perverse sunt comise asupra victimei sau în prezenţa victimei” [2, p. 612]. Intrarea în vigoare a acestei legi a schimbat lucrurile.

În primul rând, așa cum am menționat supra, acțiunea prejudiciabilă din cadrul infracțiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, presupune, printre altele, obținerea unei satisfacții sexuale prin contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul victimei. Drept urmare, nu este posibil ca această infracțiune să fie săvârșită în prezența victimei, în lipsa unui contact dintre făptuitor și victimă.

În al doilea rând, în versiunea în vigoare a alin. (1) art. 175 CP RM se recurge la formularea „acțiunile cu caracter sexual consimțite, săvârșite […] cu (evid. ns.) o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, în același alineat era folosită formularea „acțiunile perverse săvârșite față de (evid. ns.) o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani”. Modificarea operată sugerează că, în raport cu versiunea în vigoare a art. 175 CP RM este valabilă teza, potrivit căreia acțiunile cu caracter sexual sunt săvârșite fie asupra victimei, fie de către victimă. În cazul în care acțiunile cu caracter sexual sunt săvârșite de către victimă, aceasta are rolul de partener activ, pe când făptuitorul are rolul de partener pasiv. Această atribuire a rolurilor este decisă de către făptuitor și nu poate influența asupra răspunderii acestuia în baza art. 175 CP RM.

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, infracţiunea prevăzută la art. 175 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul începerii acţiunii cu caracter sexual. Acest moment este marcat, după caz, de:

1) atingerea de către făptuitor – cu oricare parte corporală sau cu orice obiect – a organului genital, a anusului sau a gurei victimei ori a părților corporale adiacente ale victimei;

2) atingerea de către făptuitor – cu organul genital – a oricărei părți corporale a victimei;

3) atingerea de către victimă – cu oricare parte corporală sau cu orice obiect – a organului genital, a anusului sau a gurei făptuitorului ori a părților corporale adiacente ale făptuitorului;

4) atingerea de către victimă – cu organul genital – a oricărei părți corporale a făptuitorului.

Diferențierea dintre ipotezele 1) și 2), menționate mai sus, de ipotezele 3) și 4), specificate mai sus, este condiționată de rolul de partener activ sau de partener pasiv, atribuit de către făptuitor.

Ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, se caracterizează prin intenţie directă.

Din alin. (2) art. 1322 CP RM rezultă că acțiunile cu caracter sexual presupun obținerea de către făptuitor a unei satisfacții sexuale. În consecință, motivul special, obligatoriu al infracțiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, se exprimă în năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale. În lipsa acestui motiv nu poate fi aplicat art. 175 CP RM. Alte motive (de exemplu: răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa altora; motivele de prejudecată, etc.) pot eventual doar să însoțească năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

Această teză rămâne valabilă chiar și în ipoteza în care infracțiunea, prevăzută la art. 175 CP RM, este comisă prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de Codul penal. În această ipoteză, este important ca atât autorul mijlocit (mediat), care este pasibil de răspundere penală, cât și autorul nemijlocit (imediat), care nu este pasibil de răspundere penală, să fie ghidați – exclusiv sau în principal – de năzuința de obținere a unei satisfacţii sexuale.

În rezultatul intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022, în art. 175 CP RM, sintagma „cu certitudine” a fost înlocuită prin sintagma „cu bună știință”. Această modificare a fost nu de substanță, ci de formă, fiind menită să contribuie la uniformizarea terminologiei utilizate în normele din Capitolul IV al părții speciale a Codului penal. Drept urmare, rămâne valabilă următoarea teză: „Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la momentul comiterii faptei victima nu a împlinit vârsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora cunoaşterii anterioare a victimei, aspectului exterior al acesteia, manierei de conduită a victimei etc. Dacă la momentul săvârşirii infracțiunii făptuitorul nu avea o astfel de certitudine, nu-i poate fi aplicată răspunderea conform art. 175 CP RM. În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că săvârșește acţiuni perverse faţă de o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, calificarea trebuie făcută conform art. 27 şi 175 CP RM” [2, p. 614].

Ca și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, subiectul infracţiunii specificate la art. 175 CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 14 ani. Subiect poate fi persoana de sex feminin sau persoana de sex masculin. Acesta are fie o altă apartenenţă sexuală faţă de victima infracţiunii, fie aceeaşi apartenenţă sexuală cu victima infracţiunii.

b) În alin. (2) art. 175 CP RM este prevăzută varianta agravată a acțiunilor cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani. În legătură cu circumstanţele agravante consemnate în acest alineat, este admisibilă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente ale infracțiunii de viol, cu ajustările de rigoare;
c) spre deosebire de versiunea anterioară a art. 175 CP RM, cea în vigoare prevede în alineatul (3) un caz de liberare de răspundere penală: „Persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la un nivel apropiat de cel al victimei în ceea ce privește vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”. Condițiile, în care se aplică această prevedere, sunt similare cu cele în care se aplică prevederea de la alin. (2) art. 174 CP RM.

4. Prin Legea nr. 316/2022, în alin. (1) art. 1751 CP RM, după cuvintele „în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor” a fost introdus textul „ , inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice,”.

Pentru a fi mai clar contextul la care se referă această completare, reproducem următorul citat: „Săvârșirea acțiunii prejudiciabile prevăzute la art. 1751 CP RM presupune parcurgerea următoarelor trei etape: 1) adresarea către victimă a propunerii, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, de întâlnire cu aceasta; 2) săvârșirea unor fapte materiale, care obiectivează propunerea adresată anterior și care conduc la o întâlnire cu victima minoră (de exemplu: stabilirea locului și timpului de întâlnire; deplasarea făptuitorului către locul de întâlnire; rezervarea de către făptuitor a unui spațiu în vederea întâlnirii; întreprinderea de către făptuitor a unor acțiuni având scopul asigurării caracterului secret al întâlnirii cu victima minoră, etc.); 3) întâlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu victima minoră (evid. ns.)” [2, p. 618].

Așadar, întâlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu victima minoră constituie ultima, cea de-a treia etapă de comitere a acțiunii prejudiciabile prevăzute la art. 1751 CP RM. Efectul completării operate în art. 1751 CP RM prin Legea nr. 316/2022, constă în aceea că rețeaua de comunicații electronice este prezentată ca exemplu de mijloc de săvârșire a întâlnirii propriu-zise a făptuitorului cu victima minoră.

Noțiunea „reţea de comunicaţii electronice” este definită în art. 2 al Legii nr. 241 din 15.11.2007 a comunicaţiilor electronice: „reţea de comunicaţii electronice – sisteme de transmisie şi, după caz, echipamente de comutare sau rutare, precum şi alte resurse care permit transmiterea semnalelor prin suport fizic, electromagnetic sau prin orice alte mijloace, incluzând reţele de comunicaţii prin satelit, reţele fixe (cu comutare de circuite sau comutare de pachete, inclusiv Internet) şi reţele mobile terestre, reţele de transport al energiei electrice, în cazul în care acestea sunt utilizate şi pentru transmiterea semnalelor, reţele utilizate pentru difuzarea programelor audiovizuale, reţele de televiziune prin cablu, indiferent de tipul informaţiei transmise” [4]. Putem observa că, printre tipurile de reţele de comunicaţii electronice, sunt specificate, de exemplu, Internetul şi reţeaua mobilă terestră.

Nu putem trece cu vederea următoarea afirmație: „În sensul prevederii de la art. 1751 CP RM, noțiunea de întâlnire presupune nu numai o întrevedere în același punct topografic, dar și o întrevedere virtuală, când făptuitorul și victima se găsesc la distanță unul de celălalt (de exemplu, în localități sau țări diferite). Ultima ipoteză – când făptuitorul și victima se află la distanță unul de celălalt – este valabilă mai ales în situația în care subiectul infracțiunii prevăzute la art. 1751 CP RM urmărește să săvârșească nu o infracțiune oarecare cu caracter sexual, dar infracțiunea specificată la art. 175 CP RM, atunci când aceasta se concretizează în: discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale; determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice; punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter pornografic, etc. (evid. ns.)” [5]. Fragmentul, pe care l-am evidențiat, reflecta realitatea dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, lucrurile s-au schimbat.

Or, așa cum am afirmat mai sus, în accepțiunea legii penale în vigoare, infracțiunea, prevăzută la art. 175 CP RM, presupune contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – al făptuitorului cu corpul victimei; nu este posibil ca această infracțiune să fie săvârșită în lipsa unui contact dintre făptuitor și victimă. Obligativitatea unui asemenea contact condiționează existența unui interval de timp suficient care să permită săvârșirea infracțiunii, prevăzute la art. 175 CP RM, după întâlnirea propriu-zisă – prin intermediul unei rețele de comunicații electronice – a făptuitorului cu victima minoră.

Extrapolând, să nu uităm că scopul infracțiunii, prevăzute la art. 1751 CP RM, este cel de săvârşire împotriva victimei a oricărei infracţiuni privind viața sexuală. În accepțiunea legii penale în vigoare, întâlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu victima minoră, realizată prin intermediul unei rețele de comunicații electronice, nu poate fi urmată imediat de săvârșirea unei infracţiuni privind viața sexuală. Contactul – nemijlocit sau prin intermediul unui obiect – cu corpul victimei este necesar nu doar în cazul infracțiunii prevăzute la art. 175 CP RM. Un asemenea contact este indispensabil, de asemenea, în cazul oricărui act sexual sau al oricărei acțiuni cu caracter sexual în sensul art. 171-174 CP RM. De aceea, este obligatoriu să existe un interval de timp suficient care să permită săvârșirea unei infracţiuni privind viața sexuală după întâlnirea propriu-zisă – prin intermediul unei rețele de comunicații electronice – a făptuitorului cu victima minoră.

5. Prin Legea nr. 316/2022, art. 177 CP RM a fost completat cu alineatul (3) care are următorul conținut:

„Răspândirea informației cu caracter sexual, incluzând imagini și înregistrări cu conținut sexual, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale, în scop de răzbunare, ură, înjosire sau lezare a onoarei și demnității persoanei

se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani”.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022, în art. 177 CP RM, sub aceeași denumire marginală de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale erau reunite trei variante-tip de infracțiuni. După intrarea în vigoare a acestei legi, art. 177 CP RM reunește patru variante-tip de infracțiuni. Una dintre aceste variante-tip este prevăzută la alin. (3) art. 177 CP RM.

Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin. (3) art. 177 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art. 28 din Constituţie, a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, care sunt apărate împotriva răspândirii informației cu caracter sexual în scop de răzbunare, ură, înjosire sau lezare a onoarei și demnității persoanei.

Obiectul imaterial al acestei infracțiuni îl reprezintă informația cu caracter sexual, incluzând imagini și înregistrări cu conținut sexual.

Conform art. 2 al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, prin „informaţie despre viaţa privată şi de familie” se înțelege „orice informaţie, inclusiv imagine, privind viaţa familială, viaţa la domiciliu, corespondenţa şi conţinutul ei, sănătatea şi defectele fizice, orientarea şi viaţa sexuală, precum şi comportamentul persoanei, în condiţiile în care persoana contează, în mod rezonabil, pe intimitate” [6]. Informația cu caracter sexual constituie una dintre categoriile de informaţii despre viaţa privată şi de familie, întrucât are ca obiect viaţa sexuală sau comportamentul sexual al victimei, în condiţiile în care aceasta contează, în mod rezonabil, pe intimitate. Nu este obligatoriu ca informația cu caracter sexual să aibă conotații pornografice. Așadar, nu este indispensabil ca informația cu caracter sexual să presupună prezentarea de manieră vulgară, brutală a manifestărilor indecente ale vieţii sexuale sau prezentarea de o manieră impudică a organelor genitale.

În dispoziția de la alin. (3) art. 177 CP RM, imaginile și înregistrările cu conținut sexual sunt specificate ca exemple de informație cu caracter sexual. În afară de aceste exemple, noțiunea „informație cu caracter sexual” este reprezentată de oricare altă expunere de fapt, opinie sau idee sub formă de text, sunet şi/sau imagine cu caracter sexual.

Victimă a infracţiunii prevăzute la alin. (3) art. 177 CP RM este titularul dreptului la inviolabilitatea informației cu caracter sexual. Cu alte cuvinte, se are în vedere persoana pe care o vizează informația cu caracter sexual, răspândită de către făptuitor.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin. (3) art. 177 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răspândire a informației cu caracter sexual.

Prin „răspândirea informației cu caracter sexual” se înţelege comunicarea, transmiterea, remiterea informaţiei respective fie şi unei singure persoane (exceptând victima).

Conform art. 10 al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, „orice persoană are dreptul la respectul vieţii private şi de familie” [6] (alin. (1)); „dreptul la respectul vieţii private şi de familie nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată şi de familie răspândite cu acordul expres sau tacit al persoanei sau obţinute în locurile publice când persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate” [6] (alin. (2)).

Rezultă că alin. (3) art. 177 CP RM nu poate fi aplicat în următoarele două ipoteze:

1) informația cu caracter sexual este răspândită cu acordul expres sau tacit al titularului acestei informații;

2) informația cu caracter sexual este obţinută în locurile publice când titularul informației cu caracter sexual nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.

Per a contrario, alin. (3) art. 177 CP RM se aplică în următoarele două ipoteze:

1) informația cu caracter sexual este răspândită fără acordul expres sau tacit al titularului acestei informații;

2) informația cu caracter sexual este obţinută în locurile care nu sunt publice (adică în locurile care prin natura sau destinaţia lor nu sunt accesibile publicului fie în genere, fie doar în momentul săvârșirii infracțiunii) când titularul informației cu caracter sexual poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.

În alt context, sintagma „inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale”, utilizată în alin. (3) art. 177 CP RM, sugerează că tehnologiile informaționale reprezintă unul dintre mijloacele de săvârșire a infracțiunii prevăzute de această normă. Pentru aplicarea alin. (3) art. 177 CP RM, nu este relevant dacă răspândirea informației cu caracter sexual s-a făcut prin intermediul tehnologiilor informaționale sau fără utilizarea unor astfel de tehnologii (de exemplu, prin comunicarea directă a făptuitorului cu alte persoane). Totuși, în planul individualizării pedepsei, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, prin recurgerea la tehnologiile informaționale, făptuitorului îi este mai lesne să stabilească contactul cu un număr mai mare de persoane. Respectiv, în lipsa utilizării tehnologiilor informaționale, o astfel de posibilitate este mai redusă.

Conform art. 2 al Legii nr. 1069 din 22.06.2000 cu privire la informatică, prin „tehnologii ale informaţiei” se înțelege „tehnologiile specifice informaticii, precum şi acelei părţi a comunicaţiei aferente traficului informatic în reţelele informatice” [7]. Potrivit art. 3 al Legii nr. 467 din 21.11.2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat, prin „tehnologie informaţională” se are în vedere „totalitatea de metode, procedee şi mijloace de prelucrare şi transmitere a informaţiei şi regulile de aplicare a acesteia” [8]. Adaptând aceste definiții la caracteristicile faptei prevăzute la alin. (3) art. 177 CP RM, se poate susține că prin „tehnologii informaţionale” se înțelege tehnologiile de transmitere a informaţiei cu ajutorul sistemelor informatice şi al mijloacelor de telecomunicaţie. Rețeaua de comunicații electronice (Internetul, reţeaua mobilă terestră etc.) este unul dintre exemplele de tehnologii informaţionale.

Infracțiunea, prevăzută la alin. (3) art. 177 CP RM, este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată din momentul în care informația cu caracter sexual este recepționată și percepută de către o altă persoană (exceptând victima).

Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin. (3) art. 177 CP RM se caracterizează prin intenţie directă.

În dispoziția de la alin. (3) art. 177 CP RM se recurge la sintagma „în scop de răzbunare, ură, înjosire sau lezare a onoarei și demnității persoanei”. De fapt, răzbunarea și ura sunt exemple de motive ale infracțiunii, nu de scopuri ale infracțiunii. Or, motivul infracțiunii răspunde la întrebarea „De ce este săvârșită infracțiune?”, în timp ce scopul infracțiunii răspunde la întrebarea „Pentru ce este săvârșită infracțiune?”. După această notă de clarificare, menționăm că motivul special al infracțiunii, prevăzute la alin. (3) art. 177 CP RM, constă în răzbunare sau ură. Scopul special al infracțiunii analizate se exprimă în înjosirea sau lezarea onoarei și demnității victimei. În lipsa motivului special și/sau a scopului special, menționat în alin. (3) art. 177 CP RM, această normă nu poate fi aplicată.

Este posibil ca scopul de înjosire sau lezare a onoarei și demnității victimei să aibă la bază motivul de răzbunare sau de ură. Totodată, nu se exclude ca acest scop să aibă la bază motive de alt gen (de exemplu: motivele de prejudecată; interesul material; gelozia; năzuinţa de discreditare a concurentului electoral sau a concurentului în afaceri, etc.).

Subiectul infracţiunii, prevăzute la alin. (3) art. 177 CP RM, este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii specificate la alin. (3) art. 177 CP RM.

* Acest articol a fost publicat în: SSRN Electronic Journal. https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=4359657


[1] Este adevărat că, într-un studiu recent, s-a propus ca dispoziția de la alin. (1) art. 173 CP RM să fie reformulată în felul următor: „Pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu caracter sexual, pentru sine sau pentru un terț, dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă, săvârșită prin profitarea de starea de dependență a victimei sau prin amenințare, cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor violente cu caracter sexual neconsimțite”.* Totuși, această propunere a fost făcută ținând cont de terminologia Codului penal dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 316/2022. Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, nu era greșit să se afirme că actul sexual constituia o varietate a acțiunii cu caracter sexual. În accepțiunea legii penale în vigoare, această afirmație nu are un suport normativ.
* STATI, V., BOTNARENCO, M. Practica aplicării răspunderii penale pentru hărțuire sexuala: problematica și perspective de soluționare. În: Prevenirea hărțuirii: realitate și soluții legislative (26-27 noiembrie 2021, Chișinău). Chişinău: CEP USM, 2022, p. 36-45. ISBN 978-9975-159-55-5.
[2] Sub acest aspect, art. 174 CP RM îndeplinește rolul de antiteză în raport cu lit. a) alin. (2) și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM.
[3] Intrarea în vigoare a Legii nr. 316/2022 nu a avut niciun impact asupra alin. (2) art. 174 CP RM. Or, alin. 8 art. II al acestei legi prevede:
„La articolul 174:
denumirea articolului și alineatul (1) vor avea următorul cuprins:
„Articolul 174. Actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani
(1) Actul sexual consimțit, săvârșit cu bună știință cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani,
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.”
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
„(11) Aceeași acțiune:
a) săvârșită asupra unei persoane care se află în grija, sub ocrotirea, sub protecția, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) săvârșită de două sau mai multe persoane;
c) însoțită de contaminarea intenționată cu virusul HIV,
se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani.”*
Subliniem acest fapt, întrucât, la adresa https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=134446&lang=ro, art. 174 CP RM nu cuprinde alineatul (2). În realitate, Legea nr. 316/2022 nu conține nicio mențiune privind excluderea alineatului (2) din art. 174 CP RM.
* Legea nr. 316 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr. 394-400.
[4] Din această perspectivă, art. 175 CP RM îndeplinește rolul de antiteză în raport cu lit. a) alin. (2) și lit. a) alin. (3) art. 172 CP RM.

Referințe:

  1. Legea nr. 316 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr. 394-400.
  2. BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea specială. Vol. I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 1328 p. ISBN 978-9975-53-469-7.
  3. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea specială: Compendiu. Chișinău: CEP USM, 2021. 370 p. ISBN 978-9975-158-47-3.
  4. Legea nr. 241 din 15.11.2007 a comunicaţiilor electronice. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 51-54.
  5. BRÎNZA, S. Infracţiunile prevăzute la art. 173-1751 CP RM în lumina ultimelor amendamente operate în legea penală. În: Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe Sociale), 2013, nr. 3, p. 131-141. ISSN 1814-3199.
  6. Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 117-118.
  7. Legea nr. 1069 din 22.06.2000 cu privire la informatică. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 73-74.
  8. Legea nr. 467 din 21.11.2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 6-12.

Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.