Pe 27 septembrie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Negru v. Republica Moldova. Reclamanta se plânge de încălcarea drepturilor sale în baza Articolelor 8 și 13 din Convenție.
În fapt:
Reclamanta și tatăl său, I.N., au avut o dispută în privința unei case. În timp ce procedurile civile erau pendinte, I.N. a formulat mai multe plângeri penale împotriva reclamantei. În luna decembrie 2007, la cererea lui I.N., a fost pornită urmărirea penală în privința reclamantei, ea fiind acuzată de fals în înscrisuri (art. 361 din Codul penal). În cadrul acestui dosar penal, la 19 iulie 2008 reclamanta, fiind citată, s-a prezentat la sediul poliției, unde a fost reținută în baza art. 166 din Codul de procedură penală, dar eliberată câteva ore mai târziu. Cu toate acestea, la 16 septembrie 2008 Inspectoratul de Poliție Râșcani a dispus darea în căutare a reclamantei.
Reclamanta a plecat din Republica Moldova în Italia la scurt timp după eliberarea sa din arest în 2008.
La 18 septembrie 2008, la cererea lui I.N., a fost inițiată o altă urmărire penală referitoare la acuzația de amenințare (art. 155 din Codul penal). Mai exact, procurorul s-a referit la afirmația lui I.N. conform căreia, la 2 august 2008, reclamanta și o persoană necunoscută ar fi încercat să-l lovească cu o mașină, iar apoi l-ar fi amenințat cu moartea și vătămarea corporală gravă. În perioada 6 martie – 26 august 2009 procesul a fost suspendat, nefiind stabilit autorul infracțiunii.
La 24 mai 2010 procurorul sectorului Râșcani a decis să pună reclamanta sub învinuire în lipsa ei. Ordonanța reitera descrierea evenimentelor prevăzută în ordonanța din 18 septembrie 2008 de inițiere a urmăririi penale. Reclamanta nu a fost informată în legătură cu ordonanța de punere sub învinuire. La 25 mai 2010 procurorul sectorului Râșcani a anunțat reclamanta în căutare menționând în ordonanță că reclamanta se ascunde de organul de urmărire penală.
Potrivit reclamantei, la 7 septembrie 2010 avocatul său a observat, întâmplător, pe panoul public al Inspectoratului de Poliție Râșcani, că reclamanta fusese pusă sub învinuire și dată în căutare de către poliție. La 19 octombrie 2010 avocatul reclamantei a înaintat judecătorului de instrucție o cerere în baza art. 313 din Codul de procedură penală, solicitând să i se furnizeze o copie a dosarului penal, precum și încetarea urmăririi penale și anularea ordonanței de dare în căutare a reclamantei. La 3 decembrie 2010 judecătorul de instrucție al sectorului Râșcani a respins cererea formulată de către avocatul reclamantei.
Aprecierea Curții:
Deși această chestiune nu a fost contestată de către părți, Curtea consideră oportun să reitereze că, fotografia reclamantei a fost publicată la sediul public al cel puțin unui inspectorat de poliție, cu intenția de a facilita accesul publicului și de a identifica reclamanta ca fiind dată în căutare în legătură cu un dosar penal. În plus, Curtea reține că, potrivit legislației moldovenești, decizia de a include o persoană în lista persoanelor căutate implica prelucrarea datelor cu caracter personal în Sistemul național integrat automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a infractorilor, avea un impact asupra cazierului judiciar al persoanei și autoriza Serviciul Grăniceri să rețină persoana în cauză.
Curtea reiterează că orice ingerință poate fi justificată în baza Articolului 8 § 2 numai dacă este prevăzută de lege.
În prezenta cauză, este necontestat faptul că ordonanța procurorului de a da reclamanta în căutare a avut, în principiu, o bază legală, și anume art. 288 din Codul de procedură penală. Cu privire la mijloacele de protecție juridică împotriva ingerințelor arbitrare, Curtea reține că această prevedere legală stabilește două temeiuri în baza cărora procurorul era împuternicit să adopte o astfel de ordonanță: fie atunci când locul aflării persoanei respective nu era cunoscut, fie atunci când persoana s-a ascuns în urma punerii sale sub învinuire. Curtea a menționat că Guvernul nu a prezentat nicio dovadă că autoritățile moldovenești ar fi încercat cu adevărat să citeze și să găsească reclamanta, din 2008 până în 2010, anterior adoptării acestei ordonanțe. Prin urmare, chiar dacă procurorul a fost, într-adevăr, autorizat să declare reclamanta în căutare, Curtea nu este convinsă că procedurile aplicate pentru a lua această decizie au fost „conforme cu legea”. În consecință, a existat o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:
Curtea a stabilit că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Republica Moldova, trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data devenirii definitive a hotărârii în conformitate cu Articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume:
- 4.500 EUR, plus orice taxă care poate fi percepută, pentru prejudiciul moral;
- 1.925 EUR, plus orice taxă care poate fi percepută reclamantei, pentru costuri și cheltuieli;