În cadrul conferinței științifico-practice internaționale Statul, securitatea și drepturile omului în era digitală, au fost organizate ateliere de discuții privind drepturile copilului și progresele înregistrate de Republica Moldova în asigurarea eficienței mecanismelor de protecție a familiei și copiilor.
Atelierele dedicate drepturilor copiilor și-au desfășurat lucrările în contextul discuțiilor cu privire la Implementarea de către Republica Moldova a recomandărilor ONU pentru drepturile copilului. Rezultate, Provocări, Progrese, Priorități, moderat de către Traian ȚURCAN, specialist în protecția copilului UNICEF; Impactul tehnologiei, crizelor și conflictelor asupra drepturilor fundamentale ale omului și necesitatea de a fortifica mecanismele de protecție a copilului, moderat de către Livia MĂRGINEANU, manager de Program CCF Moldova și Vladimir COJOCARU, Oficiul Avocatului Poporului; Dreptul la un mediu neprimejdios pentru generațiile de azi cele de viitor, moderat de către Irina PUNGA, Secretar General adjunct, Ministerul Mediului și Valentin ROȘCA, doctor în drept, conferențiar universitar.
Vasile COROI, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, prezent la eveniment, a vorbit despre acțiunile conjugate care necesită a fi adoptate la nivel de țară pentru a progresa și proteja copiii. De asemeni, a scos în vizor acțiuni ale OAP care au fost implementate pe parcursul acestui an.
În context, Andrew PAINTER, ofițer superior de protecție în cadrul UNHCR în Moldova a vorbit despre criza refugiaților, numărul mare de copii și de efortul depus în vederea susținerii și protejării acestora. În aceeași direcție a necesității consolidării eforturilor societății, a organizațiiilor internaționale, a mediului academic și a autorităților pentru a asigura protecția copiilor s-a expus și Traian ȚURCAN (UNICEF), susținut în unanimitate de toți participanii la eveniment.