Nicoleta Șalari

În data de 4 octombrie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat definitiv în cauza Tristan v. Republica Moldova. Reclamanta se plânge de încălcarea drepturilor sale în baza Articolului 7 § 1 din Convenție.

Situația de fapt:

La 25 decembrie 2008, un procuror din cadrul Procuraturii Cimișlia a pus reclamanta sub învinuire pentru exces de putere săvârșit de către o persoană cu funcții de răspundere, infracțiune prevăzută la art. 328 alin. (1) din Codul Penal. El a acuzat reclamanta că ar fi sustras fonduri în timpul exercitării mandatului său de primar.

La 23 martie 2011 procurorul a recalificat învinuirea adusă reclamantei, astfel faptele reclamantei au fost calificate în baza art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal, în redacția în vigoare la acel moment, adică exces de putere săvârșit de către o persoană cu înaltă funcție de răspundere. În aceeași zi, procurorul a semnat rechizitoriul și a expediat cauza către instanța de judecată competentă.

În timpul examinării cauzei, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 245 din 2 decembrie 2011 care, inter alia, a modificat prevederile art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal, prin înlocuirea, în special, a expresiei
„persoană cu înaltă funcție de răspundere” cu expresia „persoană cu funcție de demnitate publică”.

La 28 iunie 2012, procurorul responsabil de caz a emis o ordonanță în care a menționat că reclamanta era învinuită de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal, în redacția nouă. Ulterior, prin sentința Judecătoriei Cimișlia din 20 iulie 2012, reclamanta a fost recunoscută vinovată pentru exces de putere comis de către o „persoană cu funcție de demnitate publică”, fiind condamnată la 6 ani de închisoare, însă a fost absolvită de executarea acestei pedepse, în baza unei legi cu privire la amnistie. Totodată, reclamanta a fost privată de dreptul de a ocupa funcții de demnitate publică pe un termen de 3 ani.

Reclamanta a depus o cerere de apel prin care a contestat probele care au stat la baza sentinței adoptate în privința sa, și a solicitat să fie achitată. Curtea de Apel Chișinău a admis cererea, dar în baza altor motive decât cele invocate de reclamantă, și anume, din motiv că învinuirea adusă reclamantei era vagă și imprecisă. Ulterior, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat să fie recunoscută nevinovată. Examinând cauza, CSJ a constatat că procesul penal nu fusese clasat în corespundere cu prevederile legale și a transmis cauza spre reexaminare la Curtea de Apel Chișinău.

La 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantei ca nefondat, a admis apelul procuraturii și a casat parțial sentința pronunțată de către instanța de fond în partea privind absolvirea de la executarea pedepsei de șase ani de închisoare. Curtea de Apel a respins argumentul reclamantei, potrivit căruia ea nu era o „persoană cu funcție de demnitate publică”, deoarece această formulare înlocuia expresia „persoană cu înaltă funcție de răspundere” din art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal. Reclamanta a contestat cu recurs, plângându-se,  că învinuirea adusă îi atribuise calitatea de „persoană cu funcție de demnitate publică”. Prin decizia sa definitivă din 30 iulie 2014, CSJ a respins recursul și a menținut decizia Curții de Apel din 11 noiembrie 2013.

La 22 decembrie 2014, Plenul CSJ a adoptat o hotărâre explicativă în care a susținut că un primar nu este o „persoană cu funcție de demnitate publică”, în sensul legii penale. În baza acestei hotărâri, reclamanta a depus recurs în anulare, pe care însă CSJ l-a respins ca inadmisibil, invocând că hotărârea explicativă din 22 decembrie
2014 avea caracter de recomandare, fiind destinată să uniformizeze practica judiciară, și că ea putea fi aplicată din momentul adoptării sale, care, potrivit CSJ, avusese loc ulterior încetării procesului în privința reclamantei.

Aprecierea Curții:

Curtea notează, în principal, că legea penală anterioară, în vigoare la momentul evenimentelor, folosea expresia „persoană cu funcție de răspundere”, definind-o ca fiind o persoană care a ocupat funcția respectivă printr-o metodă de numire sau alegere reglementată de Constituția Republicii Moldova și legile organice.

În continuare, Curtea observă că noua lege penală, care a intrat în vigoare în timpul examinării cauzei și în baza căreia reclamanta a fost condamnată, utiliza expresia „persoană cu funcție de demnitate publică”. În principal, ea notează că definiția acestei noțiuni  era diferită de cea care corespundea expresiei „persoană cu funcție de răspundere”. Curtea observă că, spre deosebire de vechea definiție, noua definiție nu face nicio referire la legile organice ca norme care ar putea reglementa metoda de alegere prin vot a persoanelor vizate de această definiție. În același timp, ea constată că noua definiție stabilește două categorii de persoane care pot fi calificate ca deținând funcția de demnitate publică, și anume, pe de o parte, persoanele alese în funcție în cadrul unui sistem de vot reglementat de Constituție și, pe de altă parte, persoanele numite în funcție de către Parlament, Președintele Republicii sau Guvern. Curtea observă că, în timpul examinării cauzei, reclamanta a susținut, în principal, că ea nu îndeplinea criteriile stabilite în noua definiție, ceea ce constituia o interpretare restrictivă a noilor dispoziții penale.

Curtea notează că instanța de apel, și anume Curtea de Apel Chișinău a aplicat o interpretare extensivă, care presupunea că primarii intrau în sfera de aplicare a noii definiții. În aceste condiții, Curtea consideră că faptul că
instanțele naționale nu au făcut o distincție între aceste două noțiuni, în situația în care legiuitorul face acest lucru, fără nicio justificare, nu poate fi considerat o interpretare conformă cu textul dispozițiilor în cauză. În plus, ea consideră că, prin această interpretare, Curtea de Apel a introdus o incertitudine suplimentară, în timp ce sarcina sa era de a elimina ambiguitățile din dispozițiile penale relevante în prezenta cauză.

Având în vedere cele expuse supra, Curtea consideră că, de fapt, constatările instanțelor naționale nu erau previzibile în mod rezonabil. Prin urmare, a existat o încălcare a Articolului 7 § 1 din Convenție.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:

Curtea a stabilit că a avut loc o încălcare a Articolului 7 § 1 din Convenție.

Republica Moldova, trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data devenirii definitive a hotărârii în conformitate cu Articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume:

• 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, pentru prejudiciul moral;
• 2.500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută reclamantei, pentru costuri și cheltuieli.