Într-o realitate complexă și în continuă evoluție, prezența relelor tratamente în Republica Moldova atrage atenția asupra unei provocări fundamentale privind respectarea drepturilor omului. Aceste practici nefirești nu doar afectează individul în mod direct, ci subminează și încrederea în instituțiile sociale. Prin intermediul unui interviu detaliat, vom explora aspectele-cheie ale acestei probleme, evaluând consecințele și eforturile de a combate abuzurile. Invităm cititorii să se alăture explorării profunde a acestui subiect important, punând în lumină perspectivele expertului și direcțiile de acțiune în lupta împotriva relelor tratamente.

Armen Oganesean, procuror delegat în Procuratura Generală, dr. în drept

Înregistrarea plângerilor privind relele tratamente

Toate sesizările referitoare la admiterea torturii, tratamentului inuman sau degradant sunt înregistrate imediat, fără obstacole procedurale. Această practică este facilitată de condițiile stabilite în legislația procesual penală, precum și de actele emise la nivelul Procuraturii Generale, de actele interne departamentale adoptate de Procurorul General în colaborare cu alte entități abilitate.

În situația în care procurorul primește informații indicând existența elementelor constitutive ale infracțiunii conform articolului 166¹ din Codul Penal al Republicii Moldova, este obligat să reacționeze prompt, indiferent de momentul la care i s-au comunicat aceste informații. Primele 24 de ore reprezintă un interval crucial pentru administrarea probelor în vederea constatării infracțiunii. Această perioadă impune proceduri esențiale, cum ar fi audierea victimei, cercetarea la fața locului, verificarea registrelor, examinarea documentației medicale, analiza probelor digitale și desemnarea expertizei.

În Republica Moldova, 54 de procurori specializați sunt dedicați investigării infracțiunilor legate de rele tratamente. În pofida acestui fapt, în cadrul contextului profesional, procurorul de serviciu responsabil pentru primirea sesizărilor este obligat să inițieze rapid acțiuni pentru obținerea probelor preliminare. Specializarea procurorilor în investigarea relelor tratamente este oportună, având în vedere necesitatea unei pregătiri specializate pentru a investiga diferite forme de consumare a infracțiunilor și diversele aspecte legate de latura obiectivă ale acestora.

Cu titlu de exemplu, analizând practica judiciară și jurisprudența CtEDO, se observă că în mediul psihiatric spitalicesc sunt utilizate diverse metode de supunere a pacientului sub presiunea relelor tratamente. Acestea includ supradozarea, neglijarea necesității aplicării unui tratament urgent, plasarea în spații suprapopulate și afectate grav în condițiile de reabilitare, precum și integrarea într-un contingent de pacienți periculoși. Aceste metode reprezintă doar câteva exemple dintr-un spectru mai amplu de modalități prin care se pot cauza rele tratamente și care necesită cunoștințe specializate, examinare atentă și analiză detaliată din partea experților abilitați. Metodologiile și tacticile de investigație sunt implementate de procurorii specializați, însă gama intervențiilor ar trebui să fie diseminată la nivelul întregului corp de procurori. Aceștia sunt obligați să răspundă fenomenului criminalității cu întregul arsenal de instrumente disponibile, impunând autoritatea, asistând victima și descurajând perpetuarea unor tratamente inadmisibile în cadrul statului de drept.

În ceea ce privește repartiția procurorilor specializați, Oficiul Principal al Procuraturii municipiului Chișinău dispune de 3 responsabili dedicați investigării în domeniu. Oficiile teritoriale sunt echipate cu un responsabil sau doi, în timp ce oficiul Centru este concentrat pe monitorizarea Penitenciarului nr. 13, iar oficiul Buiucani pe Penitenciarul nr. 9 și nr. 16, precum și pe IMSP Institutul de Medicină Urgentă.

Este esențial să subliniem că sesizările referitoare la relele tratamente sunt abordate cu cea mai mare seriozitate, conform standardelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Este imperativ să se evite orice întârziere care ar putea afecta sau compromite strângerea de probe. În acest context, sancționarea disciplinară, contravențională sau penală pentru admisia inacțiunilor în procesul de înregistrare și investigare a alegațiilor de tortură este evidentă. Gradul de responsabilitate este interdependent de consecințele provocate, extinderea abaterii și forma vinovăției.

În plus, existența Ordinului nr. 77 din 31 decembrie 2013, care a aprobat Regulamentul privind procedura de identificare, înregistrare și raportare a presupuselor cazuri de tortură, tratament inuman sau degradant, a facilitat responsabilitatea autorităților de a informa organele Procuraturii cu privire la existența acestor abuzuri. Cu toate acestea, se impune concluzia că cercul actorilor trebuie extins pentru a preveni sub-raportarea și instalarea criminalității latente, inclusiv prin includerea figurilor private în algoritmul de denunțare.

În această ordine de idei, consider că metodica identificării relelor tratamente ar trebui lărgită, cu ridicarea nivelului de responsabilitate și de monitorizare, făcând posibilă sancționarea relelor tratamente ne aduse la cunoștința organelor de drept.

Durata investigației privind relele tratamente

În conformitatea prevederilor alin. (3)¹ art. 274 Cod de procedura penală, procurorul urmează să decidă în termen de 15 zile asupra începerii urmăririi penale. În vederea respectării unei diligențe speciale, consider că termenul lărgit ar trebui utilizat ca excepție, responsabilul fiind angajat să intervină în termeni imediați, fără a se lăsa intervenția în termenii marginali de stingere a obligației.

Consider că în prezent Republica Moldova asistă la tendințe pozitive, procurorii inițiind investigația relelor tratamente în regim prioritar. Într-adevăr, anterior Republica Moldova era condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru durata excesivă a cazurilor de tortură, tratament inuman sau degradant, critici valabile pentru anii 2007-2010. În prezent, observăm o asumare a responsabilității pentru neregularitățile comise în trecut.

Cu toate acestea, apreciez faptul că, după emiterea condamnărilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au fost redeschise proceduri naționale pentru reconstruirea retrospectivă a incidentelor. În ciuda acestor eforturi, consider curgerea termenului de 10 ani de la momentul comiterii infracțiunii ar putea compromite calitatea investigației, sabotând intențiile de a repara prejudiciile aduse victimei.

Cercetarea la fața locului privind relele tratamente

Una dintre cele mai fundamentale acțiuni în procesul de urmărire penală este reprezentată de cercetarea la fața locului, necesitând o abordare tactică distinctă. După înregistrarea plângerii, prima etapă constă în audierea preliminară a victimei, orientarea către examinarea medico-legală și deplasarea la locul incidentului pentru administrarea probelor.

Întrucât cercetarea la fața locului reprezintă un instrument crucial pentru administrarea probelor, avem în vedere o metodologie complexă și avansată pentru a facilita cumularea de probe de înaltă calitate. Cadrele legale departamentale, inclusiv ordinele emise de Procurorul General în anii 2013 și 2014, împreună cu practicile aliniate la standardele impuse de Convenția ONU împotriva torturii și a altor tratamente inumane, precum și Protocolul de la Istanbul, asigură o coerență și o abordare profesională fluentă în construirea investigației.

Se ține a se concretiza că în procesul de stabilire a circumstanțelor infracțiunii sau a altor elemente relevante pentru cauză, se efectuează cercetarea la fața locului cu promptitudine, având în vedere asigurarea confidențialității, fără a dezvălui intențiile investigațiilor față de actorii implicați, fie direct, fie indirect, în săvârșirea relelor tratamente.

În plus, procurorul prezent la fața locului în multiple cazuri ar trebui să beneficieze de sprijinul specialiștilor abilitați, care să permită ridicarea de înregistrări video relevante de la locul incidentului. Mai mult, procurorii trebuie să fie echipați cu capacitatea de a verifica și contrapune înregistrările efectuate de administrația instituției penitenciare în registrele speciale, să trianguleze informațiile colectate, să demonstreze o capacitate critică în analiza documentației medicale și să construiască o alianță de colaborare cu presupusa victimă și martorii implicați.

În mod evident, în cadrul investigațiilor, se pune în discuție și asigurarea protecției pentru victimă și martori. În acest sens, se aplică prevederile art. 215 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova și ale Legii nr. 105 din 16 mai 2008 privind protecția martorilor și a altor participanți la procesul penal. Prin intermediul unei ordonanțe emise de procuror, se dispune asigurarea protecției și se transmit aceste directive pentru executare către administrația instituției penitenciare și subdiviziunii specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției. Printre măsurile adoptate pentru a asigura protecția împotriva presiunilor se numără transferul presupusei victime într-o altă instituție penitenciară și furnizarea mijloacelor de comunicare necesare.

Este important de menționat că, deși cadrul legal este bine construit și furnizează un minim de garanții, în practică, intențiile legiuitorului nu sunt întotdeauna puse în aplicare cu precizie.

Calitatea expertizării privind relele tratamente

În lumina unor eventuale imperfecțiuni în procesul de expertizare a relelor tratamente, se poate iniția audierea expertului, dispune expertiză suplimentară sau expertiză complexă. În situații în care există indicii privind periclitarea intenționată a concluziilor, se poate recurge la expertiza repetată, acest demers este însoțit de reacții imediate din partea Procuraturii, urmate de acțiuni de diferire justiției persoanei culpabile.

În plus, calitatea expertizei privind relele tratamente poate fi afectată de două surse principale:

• absența unei componente de expertizare psihologică a presupusei victime. Centrul de Medicină Legală se confruntă cu o lipsă în ceea ce privește această specialitate profesională, generând un vid în procesul de evaluare a aspectelor psihologice ale cazurilor;
• subdiviziunile teritoriale ale Centrului de Medicină Legală nu beneficiază de o asigurare adecvată cu instrumentar de expertizare. Resursa profesională disponibilă uneori este insuficientă pentru a face față volumului de solicitări, iar mijloacele de analiză existente sunt învechite, neîndeplinind standardele modernizate așteptate în acest domeniu.

Accesul victimei la investigații privind relele tratamente

Victima se percepe ca fiind cel mai important aliat al Procuraturii în cadrul investigației privind relele tratamente. Din această perspectivă, este esențial ca aceasta să aibă o implicare activă, exercitându-și drepturile pentru a se familiariza cu toate materialele gestionate și pentru a contribui la îmbogățirea masei probatorii. În același timp, procurorul are responsabilitatea de a ține victima informată cu privire la evoluția investigației și este direct implicat în garantarea excluderii dublei victimizări.

Mai mult, se apreciază necesară aplicarea pe durata urmăririi penale a prevederilor Legii nr. 137 din 29 iulie 2016 privind reabilitarea victimelor infracțiunilor. Această inițiativă esențială vizează asigurarea unui suport complet pentru victimă, deoarece orice întârziere în furnizarea acestui pachet de sprijin nu poate elimina integral consecințele unui act brutal, precum tortura, tratamentul inuman sau degradant.

Având în vedere că un act de justiție întârziat poate fi asimilat unui act nerealizat, se invită autoritățile să acționeze cu îndemânare, diligență și o abordare holistică pentru a răspunde prompt și adecvat nevoilor victimelor relelor tratamente. Este esențial să se ofere sprijinul necesar într-un timp cât mai scurt, astfel încât consecințele traumei să poată fi gestionate eficient și într-un mod comprehensiv.

Integritatea investigatorului privind relele tratamente

Instituția procurorului specializat exclude orice tangență profesională cu anumiți subiecți susceptibili de răspundere conform prevederilor art. 166¹ din Codul penal al Republicii Moldova. Totodată, în situația în care apar circumstanțe care pot afecta imparțialitatea subiectului responsabil, prin intermediul unei ordonanțe emise de Procurorul General sau a Adjunctului acestuia, se poate dispune retragerea cauzei penale de la un organ de urmărire penală specific, cu direcționarea acesteia către o altă procuratură teritorială sau Specializată (PCCOCS) pentru evitarea oricărui conflict de interese.

Combaterea impunității privind relele tratamente

Existența unor mecanisme interne de monitorizare și control reprezintă un sprijin esențial în asigurarea performanței acuzației și în reglementarea eventualelor neregularități. În acest sens, Procurorul General, Adjunctul acestuia, procurorul ierarhic superior, Inspecția Procurorilor, Colegiul de disciplină și etică, precum și Consiliul Superior al Procurorilor, constituie instituțiile disponibile pentru a fi sesizate ori de câte ori există suspiciuni cu privire la conduite profesioniste neconforme.

Mai mult, în urma condamnării Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în perioadele anterioare, s-au implementat măsuri instituționale pentru a evita multiplicarea practicilor neadecvate. Acestea includ organizarea de recomandări privind metodologia de investigație, desfășurarea ședințelor operative și sublinierea necesității ca în cauzele pendinte să nu se repete erorile admise anterior.

De asemenea, pentru a institui o practică de toleranță zero în privința relelor tratamente, ar trebui adoptate politici penale severe, care să nu permită eschivarea de răspundere penală și să nu faciliteze condițiile pentru cei implicați în săvârșirea tratamentelor inumane sau degradante.