Nicoleta Șalari

În data de 4 aprilie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Mașaev v. Republica Moldova. Reclamantul se plânge de încălcarea drepturilor sale în baza articolului 5 § 1 din Convenție.

Situația de fapt:

În luna februarie 2017 a fost inițiată o urmărire penală cu privire la presupuse acte de corupție comise de către reclamant. În particular, se pretindea că el, în calitatea sa de angajat al unui departament din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ceruse și obținuse mită de la o companie privată.

La 12 iulie 2017 reclamantul a fost reținut, iar la 14 iulie 2017 Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a hotărât plasarea sa în arest pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța a constatat, inter alia, că exista o bănuială rezonabilă că el ar fi comis infracțiunea care i se imputa și s-a referit în acest sens la o serie de documente anexate de către procuror la demersul său privind aplicarea arestului preventiv, dar fără a le descrie conținutul.

Reclamantul a contestat încheierea, motivând că nu există bănuiala rezonabilă că el ar fi comis infracțiunea, deoarece din documentele anexate nu rezultă nicio conexiune dintre el și crima care i se impută, dar recursul acestuia a fost respins.

La 8 august 2017 Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a prelungit privarea de libertate a reclamantului, dar a înlocuit arestarea sa preventivă cu arest la domiciliu. Referitor la bănuiala rezonabilă, instanța s-a referit la
aceleași documente ca și în încheierea sa din 14 iulie 2017.  Curtea de Apel a admis parțial recursul procurorului,
iar la 23 august 2017 măsura a fost înlocuită din nou cu arest preventiv.

La 7 septembrie 2017 Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a prelungit detenția reclamantului pentru alte 30 de zile, făcând trimitere la aceeași bănuială rezonabilă ca și anterior, dar de această dată Curtea de Apel a casat această încheiere la 20 septembrie 2017 și a dispus eliberarea reclamantului.

Reclamantul s-a plâns că privarea sa de libertate între 14 iulie și 20 septembrie 2017 nu a fost bazată pe bănuiala rezonabilă că el comisese infracțiunea care i se imputa și, astfel, a fost contrară Articolului 5 § 1 din Convenție.

Aprecierea Curții:

Guvernul a susținut că cererea era prematură, deoarece reclamantul ar avea disponibil în viitor un remediu în baza Legii nr. 1545, în cazul în care el va fi achitat definitiv în cadrul procesului penal împotriva sa, aflat încă pe rol.
Curtea reamintește că a constatat deja în cauza Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, §§ 54 și 59, că Legea nr. 1545 este aplicabilă numai persoanelor care au fost achitate sau în privința cărora a fost încetată urmărirea penală. Considerând că situația invocată nu este și situația reclamantului, Curtea  menționează că nu este convinsă că remediul sugerat de către Guvern este efectiv în privința plângerilor reclamantului. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă.

Curtea notează că deciziile instanțelor naționale nu s-au referit la nicio probă sau declarații ale martorilor care să susțină bănuiala rezonabilă că reclamantul ceruse și obținuse mită. Ele s-au referit pur și simplu la o listă de documente anexate de către procuratură la demersul său de aplicare a arestării preventive în privința reclamantului. Iar din conținutul acestor documente, Curtea nu a constatat niciun element care să reprezinte o probă în sprijinul existenței unei bănuieli rezonabile în privința reclamantului, în corespundere cu învinuirea adusă.

Curtea a concluzionat că materialele prezentate de către organul de urmărire penală și pe care instanțele naționale
s-au bazat pentru a-l priva pe reclamant de libertate timp de mai mult de două luni nu au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv de faptul că reclamantul ar fi putut săvârși infracțiunea care i se imputa.

În consecință Curtea a constatat că a existat o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:

Republica Moldova trebuie să plătească reclamantului următoarele sume:

7.500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, pentru prejudiciul moral;
1.012 EUR (una mie doisprezece euro), plus orice taxă care poate fi percepută reclamantului, pentru costuri și cheltuieli