Why everyone should think like a lawyer?

Recent am dat peste un articol în The Economist intitulat: Why everyone should think like a lawyer? Indeed, why? m-am întrebat inițiind dialogul intern. Articolul începe cu o afirmație protectivă la adresa avocatului: Avocații sunt adesea văzuți ca cei mai plictisitori dintre profesioniști. Și cei mai batjocoriți („Ce știi când găsești un avocat până la gât în beton? Cineva a rămas fără beton”). Totuși, această reputație damnată este nejustificată: avocații sunt de fapt modele de urmat. (trad. prop.) I-auzi, modele de urmat, undeva, un oarecare Valerian, ar fi bucuros să audă asta dacă ar avea acces la internet și probabil ar ști engleza, știți și voi „munca la slăvit pe om„.

Pe parcursul lecturii, am mai atras atenție la următoarele patru idei:

1. [Educația juridică] Te învață cum să deduci reguli din tipare, să folosești analogii, să anticipezi ce s-ar putea întâmpla în continuare, să accepți ambiguitatea și să fii pregătit să pui totul la îndoială;

2. Niciun avocat nu cunoaște toate legile, dar până la finalul pregătirii lor sunt calmi în fața necunoscutului și știu cum și unde să caute orice informație;

3. În pregătirea pentru proces, avocații încearcă să identifice și să repete ambele părți ale litigiului. Punându-se în locul oponenților lor, sunt forțați să se angajeze într-o linie de raționament cu care ar putea să nu fie de acord.

4. Poate cea mai valoroasă lecție de la avocați este atât cea mai evidentă, cât și cea mai disprețuită: antidotul pentru anxietatea de la locul de muncă nu este să-ți iei mintea de la muncă cu meditație sau Netflix, ci pregătirea disciplinată. (trad. prop.)

Evrika! Din nou aceeași greșeală, aici nu se vorbește de noi, avocații din Moldova, se vorbește despre lawyerii din common law. Iată care era problema disonanței mele literar-comprehensive, articolul se bazează pe ce vede autorul acolo – in American Dream. Asemenea criterii nu ni se aplică nouă, avocaților, juriștilor în ansamblu, ori nu avem noi nerv de savanți ai dreptului. Probabil, dintre cei care citesc unii se vor simți ofensați, îmi cer din start scuze pentru acei din breaslă care sunt o excepție decât o regulă, dar imaginea avocaturii autohtone este una proastă din următoarele motive:

1. Avocații sunt complici ai sistemului care încearcă să fie reformat, țineți minte „Prioritatea 1”.

2. Avocații înoată într-un lac care este pompat cu mizerii. Cu privire la pct. 1, problema primordială nici măcar nu constă în existența intenției avocatului să reprezinte interesele unor clienți prin orice mijloace disponibile, ci în faptul că altfel aparent nu este posibil în Moldova. Nu vrei, nu dai, nu ai, pușcăria sau banii. Sistemul închide ochii la harkoneni cu funcții decizionale, doar pentru faptul că aceștia sunt loiali intereselor celor care controlează robinetul vieții. Altfel spus, există un board game, instrucțiunile sunt scrise clar în broșura din cutie, dar tu joci cu big brother care introduce niște reguli totalmente inechitabile cu fraza „jocul meu, dacă vrei să joci, atunci doar așa, iar dacă nu, forget de visul marelui litigator„.

3. Știința nu poate exista, când la căpătâi nu stă cartea. Nu există știință, nu există efort to master the craft, iar atunci despre ce avocați cunoscători, strategi și disciplinați vorbim, avem doar umbre. Avocatura de succes în Moldova nu se numără în articole științifico-practice publicate, mecanisme juridice construite de la 0, dar la apariții în editoriale și participări la evenimente futile – networking. Nu am nimic împotrivă la cele din urmă, este un mecanism de a îți strânge clientela, dar we are not in NY și puține case de avocatură își permit delegarea oamenilor strict pentru clientelă, atunci de unde apare produsul și venitul?

4. Năravurile colegilor noștri se schimbă după cum fotoliile se metamorfozează din scaune de oficii în tronuri de instanță. Nu uităm să închidem ușa după ce intrăm, ok?

Astfel, nu, nu trebuie să gândiți ca avocații din Moldova, trebuie să gândiți ca niște medici, ghidându-vă după vestitul adagiu „primum non nocere„.

În scop de amuzament, pentru efortul intelectual depus, așa interpretează unii judecătorii aportul avocatului: