Doina-Cezara Galan

Iana Fiodorov

Constrăngerea psihică nu reprezintă un subiect nou în teoria dreptului penal, și totuși acesta rămâne a fi unul contraversat. Cu toate că constrângerea psihică este inclusă în cadrul art. 35 din Codul penal al Republicii Moldova[1], ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, putem observa că acesteia îi este acordată o analiză minimă atât în legislația Republicii Moldova, cât și în teoria dreptului penal, fapt care a jucat un rol determinativ pentru a alege anume această temă de cercetare. Problema de bază, fiind faptul că, la etapa actuală Codul penal al Republicii Moldova nu prevede o definiție clară a constrângerii psihice. Subiectul respectiv a suportat diverse abordări și modificăr în decursul anilor. Dacă anterior, pe parcursul evoluției istorice, constrângerea psihică era prevăzută ca una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ori una dintre circumstanțele atenuante, în cadrul Codului penal actual aceasta este inclusă ca:

1. cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
2. circumstanță atenuantă, precum și
3. una din modalitățile de realizare a laturii obiective.

Evoluția istorică.

Un moment important, ce nu poate fi omis, este faptul că constrângerea psihică, a fost inclusă în cauzele care înlătura caracterul penal al faptei în art. 35 CP abia în legislația penală modern. În Evul Mediu, conceptul constrângerii psihice a trezit contradicții în rândul specialiștilor, unii fiind de părerea că constrângerea psihică ar trebui să atragă după sine înlăturarea caracterului penal al faptei, iar alții considerând că merită aplicată o pedeapsă redusă.

Codul penal din 1936 în art. 130 cu titlu „Constrângerea morală” stipula următoarele: „Nu răspunde de infracțiune acela care a săvârșit faptul, sub influența unei constrângeri morale, produsă prin o amenințare, care constituie un pericol direct pentru viața, integritatea corporală, sănătatea și libertatea, fie a propriei sale persoane, fie a unei rude sau a unei persoane de care este legat printr-o temeinică afecțiune și dacă pericolul nu poate fi înlăturat prin alte mijloace”. Persoanele care făceau parte din categoria de rude și cele de „persoane legate prin temeinica afecțiune” erau indicate în art. 183 pct. 5 din același cod. [2, p.105]

Codul penal al Republicii Moldova din 1961 nu lipsea de răspundere penală persoana care comitea o infracțiune sub influența constrângerii psihice din motiv că aceasta nu era prevăzută la acea etapa ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, ci mai mult era privită din perspectiva unei circumstanțe atenuante care era indicată în art.37 pct.3 care stipula “ săvârșirea infracțiunii sub influența unei amenințări sau constrângeri…”. [2, p 106]

Astfel, analiznd evoluția istorică a constrângerii psihice putem observa modificările suportate de aceasta atât la nivel de definiție sau mai bine spus conținut cât si la modul prin care a fost și este în continuarea reglementată de Codul penal. Comparativ cu Codul penal din 1961 care încadra constrângerea psihica în art.37 pct.3 ca circumstanță atenuantă [2, p 106], actualul Cod penal al Republicii Moldova îi conferă un loc aparte în art. 35 lit. d) și art.39 care stipulează că infracțiunea săvârșită ca rezultat al constrângerii psihice, înlătură complet caracterul penal al faptei [1]. Această modificare subliniind faptul că constrângerea psihică ar trebui abordată sub aspect mai larg și merită o importanță sporită atât în legislația Republicii Moldova, cât și în teoria dreptului penal.

 Cu mare regret, analizând teoria dreptului penal, poate fi observat că unii susțin ideea în privința căreia constrângerea psihica nu ar trebui inclusă ca o cauză distinctă ce înlătură caracterul penal al faptei, ci ar putea fi încadrată în starea de extrema necesitate. Această opinie fiind fundamentată pe conținutul art.39 alin.(2) din Codul penal „Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penala prin constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menține posibilitatea de a-și dirija acțiunile, se stabilește în condițiile art.38.”, iar art.38 la rândul lui fiind întitulat „Starea de extrema necesitate”.[1] Luând în considerație că fiecare expunere reprezintă mai mult o parere subiectivă, aș putea spune că fiecare abordare a conceptului de constrângere psihica are la baza anumite temeiuri care a contribuit ulterior la formarea acestor concluzii. Concluziile fiind contradictorii din cauza lipsei unei abordări clare atât la nivel de doctrina cât și la nivel de jurisprudență care este practic inexistentă sau insuficientă.

Constrângerea psihică în legislația Republicii Moldova este inclusă în urmatoarele moduri:

1. cauză care înlătură caracterul penal al faptei art.35 CP [1]
2. Circumstanță atenuantă indicată în art.76 al.(1) lit. h) CP [1]
3. una din modalitățile de realizare a laturii obiective, în cazul infracțiunilor cum ar fi art.171, 189 CP.[1]

În calitate de modalitate de realizare a laturii obiective, constrângerea psihică este un atribut al subiectului activ, adică al făptuitorului îndreptat în vederea comiterii unei infracțiuni. În această ipostază decizia infracțională nu este influențată de o altă persoană terță, și atrage răspunderea penală.

Pe de altă parte, atunci când vorbim despre constrângerea psihică drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, aceasta își regăsește reglementarea legală în art. 39 din Codul penal al Republicii Moldova, care prevede că “ (1) Nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-și dirijeze acțiunile. “.[1]

În cadrul primului alineat, al articolului menționat anterior, fiind prezavute condițiile constrangerii psihice. Pornind de la conținutul art. 39 CP [1], se poate defini constrângerea psihica ca fiind situația în care o persoană săvârșește o fapta prevăzută de legea penală sub imperiul unei amenințări cu un pericol grav pentru ea sau pentru o alta persoană, care nu poate fi înlăturată în alt mod.

În cazul constrangerii psihice, deși persoana era conștientă de urmările faptei sale, aceasta nu își putea dirija voința din cauza amenințării, în concluzie putând fi acceptată ideea că fapta săvârșită de persoana care se afla sub constrângere psihică este săvârșită de aceasta fără vinovație, iar vinovăția reprezentând la rândul ei un element esențial în componența infracțiunii. Analizând din acest punct de vedere, am putea determina că acesta a fost un motiv semnificativ care a determinat includerea constrângerii psihice la cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu și calificarea acesteia ca circumstanță atenuantă. Dacă nu ar fi fost întrunite anumite condiții și nu ar fi fost constrânsă psihic, persoana nu ar fi comis infractiunea pe care a comis-o din cauza imposibilități de a acționa în alt mod. Acest lucru, în baza unei păreri subiective, justificând încadrarea constrângerii în cauzele care înlătură caracterul penal nu numai calificarea acesteia ca circumstanță atenuantă.

Cu regret însă, trebuie menționat faptul că, legislația actuală nu ne oferă o reglementare clară a ceea ce reprezintă constrângere psihica și ceea ce nu reprezintă constrângere psihică. În art. 39 Cod penal al Republicii Moldova este menționat numai faptul că persoana este liberată de răspundere penală în caz de constrângere psihică însă nu prevede expres ce ar include aceasta în sine. Unii autori fiind de părerea că aceasta ar cuprinde în sine amenințările, șantajul și alte forme asemănate prin care omul nu poate dispune liber de propria voință. Analizând teoria dreptului penal se pot regăsi și anumite teorii care ar susține că starea de hipnoză tot ar putea fi atribuită la una din formele constrangerii psihice și aceasta teorie având ca temei reglementarea insuficientă a constrangerii psihice.[3] Problematica ce ține de reglementarea infracțiunilor comise în stare de hipnoză a provocat dezvoltarea unor teorii care ar pemite încadrarea acesteia în constrângerea psihică sau ulterior completarea art.39 Cod penal al Republicii Moldova.

Astfel, pentru a face o distincție clară a ceea ce reprezintă constrângerea psihică și ce ar permite formarea unei viziuni clare cu privire la delimitarea acesteia de alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei, în cele ce urmează țin să mentionez condițiile care necesită îndeplinite pentru ca fapta comisă să reprezinte rezultat al constrângerii psihice.

Constrângerea psihică întrunește în sine următoarele 3 condiții:

– să existe o acțiune de constrângere asupra psihicului unei persoane prin amenințare;
– persoana amenințată sau o altă persoană trebuie să fie expusă unui pericol grav;
– pericolul vizat prin amenințare trebuie să fie de așa natură, încât să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

Anume în baza întrunirii acestor condiții se poate face distincția la momentul actual al constrangerii psihice de legitima apărare, starea de extrema necesitate sau alte cauze care înlătura caracterul penal al faptei. [4, p. 326]

Acest lucru merită o atenție sporită din motiv ca art.39 al.(2) din Codul penal al Republicii Moldova prevede că “ răspunderea penala pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menține posibilitatea de a-și dirija acțiunile, se stabilește în condițiile art.38”,[1] care ulterior face trimitere la starea de extrema necesitatea și reprezintă temei de a considera că constrângerea psihică poate fi inclusă în starea de extrema necesitate. Aceasta opinie ar avea la baza ei anumite idei pro și contra din motiv că legislația anumitor state cum ar fi Italia, prevăd includerea constrângerii psihice în extrema necesitate, dar în cele din urmă considerăm că constrângerea psihică ar trebui să aibă un loc aparte în legislația Republicii Moldova.

Dacă tot am menționat în paragraful anterior despre importanța reglementarii constrangerii psihice în Codul penal al Republicii Moldova, ar fi oportun să menționam și reglementarea legală a constrangerii psihice, în Codul penal al altor state.

Ceea ce ține de aspectul comparat cu legislația altor state, subliniem că Codul penal al Rusiei reprezintă unul dintre cele mai asemănătoare coduri după conținut cu cel al Republicii Moldova. Astfel, în art.40 Cod penal al Rusiei se menționează că “Constrângere fizică sau mentală (1) Nu constituie infracțiune aducerea prejudiciului unor interese protejate de legea penală ca urmare a constrângerii în urma unei astfel de constrângeri persoana nu și-a putut controla acțiunile (inacțiunea). (2) Se soluționează chestiunea răspunderii penale pentru vătămarea unor interese protejate de legea penală ca urmare a constrângerii psihice, precum și ca urmare a constrângerii fizice, în urma căreia persoana și-a păstrat capacitatea de a-și controla acțiunile. ținând cont de prevederile articolului 39 din prezentul Cod.”[5]

Analizând conținutul articolului dat și a celui prevăzut de Codul penal al Republicii Moldova putem observa că este practic identic.

Comarativ cu Codul penal al României, putem din start observa o mică deosebire în ceea ce ține de denumirea utilizată, la ei fiind constrângerea morala, iar în legislația naționala fiind utilizat termenul de constrângere psihică. Codul penal al României reglementează cauzele care înlătură caracterul penal al faptei în Capitolul V, titlul II, partea generală și anume art. 46 care prevede următoarele: “Constrîngerea fizică şi constrîngerea morală

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită din cauza unei constrîngeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.”. În cele din urmă putem observa că Codul penal al României în art.46 face o distincție între fapta săvârșită din cauza unei constrângeri fizice și cea săvârșită din cauza unei constrângeri morale. [6]

Codul penal al Olandei în secțiunea 40 de asemenea stipulează că „persoana care săvârșește o infracțiune sub constrângerea unei forte irezistibile nu va răspunde penal”.[7] În cele din urmă în cadrul forței irezistibile tot am putea presupune că poate fi inclusă și constrângerea psihică. Ca și Codul penal al Republicii Moldova care nu oferă o abordare clară a conținutului constrângerii psihice, tot așa și Codul penal al Olandei nu prevede clar ce ar reprezenta foarța irezistibilă ceea ce ne oferă o marja în propria apreciere.

Sistemul common law reglementează aplicarea violenței non-mortale (nepericuloase pentru viață – n.a.), aplicarea violenței mortale (periculoase pentru viață – n.a.), aplicarea violenței rezonabile la prevenirea infracțiunilor; executarea obliației legitime, supunerea ordinului superiorului.

În SUA constrângerea psihică este considerată o cauză scuzabilă. O cauză scuzabilă operează atunci când conduita făptuitorului este percepută ca una prejudiciabilă, inacceptabilă, însă, din anumite motive, iertată. Această categorie îl face pe individ responsabil moral pentru faptele sale, însă nu îl blamează pentru acestea. Provocarea și constrângerea sunt considerate drept cauze scuzabile. În conformitate cu par.(1) Secțiunea 2.09 (Constrângere) din Codul penal model al Statelor Unite ale Americii din 1962, fapta nu va constitui infracțiune dacă persoana a fost impusă să procedeze în acest mod prin aplicarea violenței sau amenințării cu violența, cu violența ilegală împotriva făptuitorului sau împotriva unei alte persoane, cu condiția că o astfel de violență ar deveni irezistibilă petru o altă persoană rezonabilă. Cauza nu este aplicată în cazul în care persoana s-a pus în această stare din sineîncredere exagerată sau din neglijență. Totodată, legea penală americană prevede expres în par.(3) Secțiunea 2.09 că nu se recunoaște sub constrângere soția care săvârșește infracțiunea executând ordinul propriului soț, cu excepția cauzelor când ea a fost sub constrângere în sensul par.(1) Secțiunea 2.09. [8]

Într-o altă ordine de idei, Statutul Curții Penale Internaționale (adoptat la Roma la 17 iulie 1998) nu operează cu expresiile „cauzele care înlătură caracterul penal al faptei”, spre deosebire de Codul penal al Republicii Moldova, sau cu „cauzele justificative” și „cauzele de neimputabiltiate”, cum ar fi în cazul Codului penal român, dar folosește sintagmele „lipsa de competență” (cum ar fi în cazuri minorilor sub 18 ani) și „motive de exonerare a răspunderii penale”.

În conformitate cu prevederile art.26 din Statutul Curții Penale Internaționale (Lipsa de competenţă în privinţa persoanelor sub 18 ani), Curtea nu are competenţă faţă de o persoană sub vârsta de 18 ani în momentul pretinsei comiteri a unei crime. Cu toate acestea, Statutul de la Roma (1998) prevede următoarele motive de exonerare a răspunderii penale: 1) iresponsabilitatea; 2) intoxicația; 3) legitima apărare; 4) constrângerea fizică sau psihică; 5) extrema necesitate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.31 din Statutul Curții Penale Internaționale (Motive de exonerare a răspunderii penale), în afara altor motive de exonerare a răspunderii penale prevăzute de Statut, o persoană nu răspunde penal dacă, în momentul comportamentului în cauză: iv) comportamentul despre care se susţine că ar constitui o crimă ce ţine de competenţa Curţii a fost adoptat sub constrângere, rezultând dintr-o ameninţare cu moartea iminentă sau dintr-o atingere gravă, continuă ori iminentă a propriei integrităţi fizice sau a altuia şi dacă a acţionat din necesitate şi într-un mod rezonabil pentru a înlătura această ameninţare, cu condiţia să nu fi avut intenţia de a produce un prejudiciu mai mare decât cel pe care a încercat să îl evite. Această ameninţare poate fi: i) fie exercitată de alte persoane; ii) fie constituită de alte circumstanţe independente de voinţa sa.[9]

Cu toate că legislația anumitor state preia aceeași poziție ca și legislația națională, sunt și anumite state legislația cărora diferă. Unele dintre aceste state fiind Cehia și Italia.

Codul penal aI Italiei, la art.46 indică numai constrângerea fizică ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, în conținutul căruia se menționează că “ Nu poate fi pedepsit cel care a comis o faptă fiind constrâns de alții prin violență fizică, căreia nu-i putea rezista sau de care nu putea scăpa.

În acest caz, de fapta comisă de persoana constrânsă, este răspunzător autorul violenței.”.[10] Constrângerea psihică fiind exclusă din cauzele ce înlătură caracterul penal al faptei și fiind comasată cu starea de necesitate care indică la art.54 “ Nu se pedepsește cel care a comis o faptă fiind constrâns de nevoia de a se salva sau de a salva pe alții de pericolul real al unui prejudiciu grav adus persoanei, pericol cauzat de el în mod involuntar, care nu ar fi putut fi evitat în alt fel, cu condiția ca fapta să fie proporțională cu pericolul.

Această dispoziție nu se aplică celor care au o datorie juridică specială de a se expune pericolului.

Dispoziția din prima parte a acestui articol se aplică chiar dacă starea de necesitate este determinată de amenințările altuia; dar, în acest caz, de fapt comisă de către persoana amenințată este răspunzător cel care a obligat-o să o comită. “.[10] Comparativ cu legislația Republicii Moldova care face o distincție între constrângerea psihică și starea de extrema necesitate, Codul penal al Republicii Italia include constrângerea psihică în extrema necesitate din motiv că conțin condiții similare care se regăsesc la ambele și ulterior au condus la comasarea acestora intr-o singură cauză.

Codul penal al Republicii Cehe în general nu prevede constrângerea psihică ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, aceasta fiind considerată una dintre circumstanțele atenuante. Conform art.41 lit d)Cod penal al Republicii Cehe “Instanța poate considera ca atenuante următoarele circumstanțe mai ales atunci când făptuitorul:

d) a săvârșit infracțiunea sub imperiul constrângerii sau violenței,”.[11]

În urma realizării aspectului comparat al legislației naționale cu cea a Republicii Cehe putem observa o tangență mai mare a reglementării constrângerii psihice care era în Codul penal al Republicii Moldova din 1961, care asemenea încadra constrângerea psihică în circumstanțele atenuante decât cu actualul Cod penal al RM.

Analizând legislația diferitor state, putem observa că aceasta diferă de la stat la stat și de la o anumita etapă istorică la alta din motiv că în dependență de aceste criterii statul are ca scop apărarea anumitor valori sociale. Unele state aplicând o pedeapsa redusă persoanelor care au săvârșit infracțiunea în urma constrângerii psihice care este considerată circumstanță atenuantă, spre exemplu Codul penal al Republicii Cehe, iar altele încadrând constrângerea psihică în cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, și în acest mod ocrotind interesele persoanei care a săvârșit infracțiunea din cauza imposibilități de a dirija propria voință care a fost afectată de terțe persoane, spre exemplu Codul penal al Republicii Moldova, al Rusiei sau cel al României.

Popunere de lege ferenda

În urma analizei constrangerii psihice sub aspect juridico-penal, am observat necesitatea completării art.39 care ar oferi o definiție legală a ceea ce reprezintă constrângerea psihică și a categoriilor sau formelor pe care aceasta le poate îmbracă sau sub forma cărora se pote manifesta pentru a garanta formarea unei viziuni mai clare a acestei cauze.

Propunem următoarea versiune a normei:

Articolul 39. Constrîngerea psihică și constrângerea fizică

(1)Nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii psihice, realizată exercitarea unor presiuni asupra psihicului persoanei, comisă prin orice mijloace, în asa fel încat, sub stapanirea unei temeri grave, privind expunerea la un pericol grav, real și iminent ce nu poate fi înlăturat în alt mod, îndreptat asupra sa, sau a unei alte persoane apropiate, persoana să nu-și poată dirija acţiunile.decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

(2)Nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice, realizată prin exercitarea unor presiuni asupra fizicului persoanei, comisă prin orice mijloace, în asa fel încat, sub stapanirea unei temeri privind expunerea la un pericol grav real și iminent privind viața sau integritatea corporală a sa, ce nu poate fi înlăturat în alt mod, persoana să nu-și poată dirija acţiunile decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

(3) Acţiunea de constrângere asupra fizicului ori psihicului unei peroane fiind consecința unor evenimente naturale (inundaţie, viscol, cutremur etc.), a unor evenimente neprevăzute, în urma căreia persoana este lipsită de posibilitatea de a-şi dirija acţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.

Propunem excluderea alin.(2) art.39 din actuala redacție a Codului penal pentru a nu cauza divergențe în practica judecară.

Concluzii.

O astfel de reglementare ar contribui semnificativ la excluderea interpretărilor greșite sau neuniforme a definiției constrângerii psihice prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova.

De asemenea aceasta ar putea contribui la o aplicare practică mai eficientă, deoarece analizând atât practica națională cât și internațională am observat o problema în aplicarea constrangerii psihice ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, precum și o percepere greșită a acesteia în rândul societății, mulți având o închipuire greșită a constrângerii psihice sau confundând în mare parte această cauză cu starea de extremă necesitate.

În continuare, punem în evidență importanța dezvoltării subiectului respective și prin intermediul aspectului comparat care permite preluarea anumitor concepte din legislația altor state pentru perfectarea Codului penal al Republicii Moldova.

Surse bibliografice:

1. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV, adoptat la 18 aprilie 2002/ Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13 septembrie 2002
2. GRAMA (Timotin) Mariana­ -VARIABILE JURIDICE ÎN SFERA PENALĂ CONTEMPORANĂ:CAZUL CONSTRÂNGERII PSIHICE. Conferința “Infracţiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept şi Criminologie”, conferinţă ştiinţifică naţională”, Ediția I-a. p. 105-106. Disponibil: IBN (.md)
3. Stela Botnaru; Ecaterina Șaporda: Starea de hipnoză în dreptul penal substanțial al Republicii Moldova. JURIDICE MOLDOVA
4. Stela BOTNARU, Alina ȘAVGA, Vladimir GROSU, Mariana GRAMA- DREPT PENAL. Partea generală .Volumul I din 2005. p. 326
5. Уголовный кодекс Российской Федерации. Москва. Disponibil: УК РФ Статья 40. Физическое или психическое принуждение \ КонсультантПлюс (consultant.ru) [Accesat la 16.03.2024]
6. Codul Penal al României, Disponibil: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/223635 [Accesat la 17.03.2024]
7. Codul penal al Olandei. În :CODEX PENAL. Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Disponibil: Codex Penal – Codul penal al Regatului Ţărilor de Jos (Olanda) (just.ro) [Accesat la 17.03.2024]
8. Dorel Velenciuc- o nouă viziune asupra cauzelor de exonerare a răspunderii penale în dreptul penal substanțial. Studia Universitatis Moldaviae , 2020, nr.8(138). p. 202
9. Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale din 17 iulie 1998. Intrat în vigoare din 1 iulie 2002. Disponibil: legal-tools.org/doc/759f54/pdf/ [Accesat la 19.03.2024]
10. Codul penal al Republicii Italia. În :CODEX PENAL. Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Disponibil: Codex Penal – Codul penal al Republicii Italia (just.ro) [Accesat la 18.03.2024]
11. Codul penal al Republicii Cehe. În :CODEX PENAL. Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Disponibil: Codex Penal – Codul penal al Republicii Cehe (just.ro) [Accesat la 18.03.2024]