Dr. hab. Alexandru Arseni

„Scopul argumentării sau al discuției nu ar trebui să fie victoria, ci progresul”

(Joseph Joubert)

Indubitabil, societatea umană, construită în respectivul stat contemporan are ca fundament constituțional principiul suveranității naționale. Doctrina constituțională, verificată și confirmată prin practică a identificat următoarele trei prerogative ale suveranității naționale: a) prerogativa legislativă; b) prerogativa executivă și c) prerogativa judecătorească.

Aplicarea acestui principiu în practică „s-a reușit să se organizeze astfel exercitarea atributelor suveranității de diferite organe, încât, pe de o parte, să fie asigurată și unitatea necesară, și, pe de altă parte, să poată fi evitată această concentrare excesivă a puterilor în mâna unui singur om, care ar duce la despotism”  [Stere Constantin. Curs de drept constituțional. Chișinău: Cartier juridic (Tipogr. Bons Offices), 2016, p.48; ISBN 978-9975-79-951-5].

Pe această cale s-a încetățenit principiul separației puterilor în stat. Astfel, art.1 alin.(4) din Constituția României prevede că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale” [Constituția României. Publicată în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 21 Noiembrie 1991].

1. Puterea legislativă în conformitate cu art.61, alin.(1) din Constituție este exercitată de către Parlament ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legislativă a țării. Structura și principiile de organizare și funcționare asigură funcționalitatea autentică a Parlamentului.
2. Puterea judecătorească, potrivit, justiția în conformitate cu prevederile art.126 alin.(1) din Constituție se realizează prin sistemul instanțelor judecătorești de drept comun.
3. Puterea executivă. Am admis această abatere cronologică din considerentele de specificul structurii instituționale în exercitarea puterii executive, ceea ce impune un studiu profund, implicit provocat de rezultatele precedente de desemnare a Președintelui României.

Funcționarea puterii executive

În acest context se impune să analizăm următoarele aspecte științifice și practico-juridice:

1. Identificarea instituțiilor etatice antrenate în exercitarea puterii executive;
2. Semnificația tipurilor de regim politic: structura, raportul și interrelațiile dintre aceste instituții;
3. Autenticitatea și compatibilitatea tipurilor de regim politic și a formelor de guvernământ;
4. Concluzii generale și recomandări.

A. Identificarea instituțiilor etatice antrenate în exercitarea puterii executive.

Doctrina dreptului constituțional identifică următoarele mari structuri administrative în stat, abilitate cu exercitarea puterii executive; a) Șeful de stat și b) Guvernul. Aceste două instituții etatice sunt subiecte de drept constituțional și, implicit elemente indispensabile sistemului politic al statului.

1. Șeful de stat. În funcție de forma de guvernământ, șeful statului este fie monarh, la monarhia constituțională contemporană, fie președinte de republică la forma de guvernământ republică.
2. Guvernul (noțiune generală) în funcție de sistemul constituțional este denumit: a) Cabinet de Miniștri; b) Consiliu de Miniștri sau, pur și simplu, Guvern.

Guvernul, propriu-zis este condus de Prim-ministru cu statut constituțional (Art.107 din Constituție).

B.Semnificația tipurilor de regim politic: interrelațiile dintre instituțiile etatice executive.

Regimul politic reprezintă „ansamblul instituțiilor, metodelor și mijloacelor prin care se realizează puterea. El are deci determinări mai complexe decât raporturilor dintre puteri. Regimul politic are calități valorizatoare nu doar cât privește esența și forma puterii de stat, dar și în ceea ce privește calificarea esenței întregii societăți” [Deleanu Ion. Drept constituțional și instituții politice. Tratat. Vol.2. București: Europa Nova, 1996, p.164: ISBN 973—9183-36-0].

Aplicând ca unic criteriu de clasificare, principiul separației puterilor în stat distingem trei tipuri de regim politic:

1. regim politic prezidențial;
2. regim politic parlamentar;
3. regim politic semi-prezidențial.

C. Autenticitatea și compatibilitatea tipurilor de regim politic și a formelor de guvernământ.

• Regimul politic prezidențial. Acest regim politic are la bază „ideea separării organice accentuate a puterilor în stat, dar, în același timp, suplețe în procesul exercitării acestor puteri, la colaborarea lor funcțională” [Cilson. La découverte de régime présidentiel. Paris : 1968, p.30].

Printre trăsăturile acestui regim politic (în cadrul subiectului abordat) vom menționa următoarele: „a) Stricta repartizare a atribuțiilor între puterea legislativă și cea executivă; c) Monocefalismul reprezentativ al șefului acestuia – care este, în același timp și șeful statului ales prin sufragiu universal (direct or de către electori)” [Deleanu Ion. Drept constituțional, p.165].

Astfel, în conformitate cu Art.1, Secțiunea 1 din Constituția SUA „Puterea executivă va fi exercitată de către Președintele Statelor Unite ale Americii” [David P.Currie. Constituția Statelor Unite ale Americii. Comentarii. Iași: Editura „Nord-Est” SRL, 1992, p.94; ISBN 0-226-13106-8].

Astfel, regimul politic prezidențial este în compatibilitate cu forma de guvernământ republică prezidențială.

• Regimul politic parlamentar. Acest tip de regim politic are la bază tot principiul separației puterilor în stat dar aplicând „colaborarea puterilor”. Astfel, „separația puterilor – presupunând autonomia funcțională a celor trei categorii de organe … în care organul executiv și organul legislativ, efectiv distincte, sunt ținute să colaboreze în exercitarea funcțiilor etatice și dispun de mijloace politice care le permit să se controleze eventual” [Debbasch, Y.Daudot. Lexique de termes juridiques – Dalloz, 1981, p.251]. Printre trăsăturile caracteristice ale acestui tip de regim politic vom menționa:„a) Disocierea organului executiv în funcția de șef de stat și guvern. Cu alte cuvinte, existența unui executiv bifurcat, dualist, bicefal; c) … guvernul – ca organ colegial – răspunde politicește în fața parlamentului, care îl poate demite”.

Astfel, „Pivotul regimului parlamentar” este guvernul, în special primul ministru, el trebuind să realizeze și să concilieze aceste raporturi (dintre Șeful statului și Parlament) [J.Gicquel. Droit constitutionnel et institutions politiques. 8^e éd. Paris : Ed. Montchrestien, 1985, p.200].

Regimul politic parlamentar are la bază conceptul practico-juridic, adică „Logica instituțiilor și nu speculațiile teoretice au condus la instaurarea regimului parlamentar” [Pierr Pactet. L’institution politique et Droite constitutionnel. Pars, 1991, p.143].

Vom remarca practica constituțională de funcționare a regimului politic parlamentar în formele de guvernământ: monarhia – Anglia, Țările Scandinave, Țările de Jos …,  precum și în republici parlamentare (desemnarea Șefului de stat de către Parlament). Ex.: Germania, Italia.

• Regimul politic semiprezidențial sau, cum mai este cunoscut în literatura de specialitate „regimul mixt”. Acest tip de regim politic îmbinând calitățile regimului parlamentar cât și cele ale regimului prezidențial în raport cu structura puterii executive.

Astfel, executivul este bicefal, disociat în două instituții distincte: a) Șef de stat; b) Guvernul.

Șeful de stat este desemnat prin vot universal, direct de către popor.

Guvernul este organ colegial, în funte cu Prim-ministru și învestit de către Parlament, în fața căruia poartă răspundere politică a Șefului de stat, precum și a Prim-ministrului.

Pe de altă parte, însăși procedura electorală de desemnate a Președintelui implică partidele politice conturând apartenența și dependența politică a candidatului, ulterior Președinte de Republică. Or, potrivit art.80, alin.(1) din Constituție „Președintele României reprezintă statul român …”, iar art.4 alin.(1) precizează: „Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi”.

Funcționarea acestui tip de regim politic, consfințit și în Constituția Țării, a îmbrăcat forma „… intermitent prezidențială, întrucât președintele și prim-ministru își partajează atribuțiile executive, cu intensitate variabilă și în funcție de circumstanțe” [Deleanu Ion. Drept constituțional, p.175-176].

Or, tocmai această stare „de facto” și „de jure” duce la dualitatea puterii executive și, în același timp, eschivarea de la răspunderea atât politică cât și juridică.

Și încă un aspect. Însăși scrutinul electoral de alegere a președintelui cuprinde două etape: a) prescrutin și b) scrutin propriu-zis.

Astfel, pentru înregistrarea candidatului la funcția de președinte fiecare concurent electoral trebuie să colecteze 200000 de semnături de la cetățeni cu drept de vot, pentru care sunt cheltuieli financiare, care vor fi restituite ulterior din bugetul țării.

Scrutinul electoral propriu-zis, la sistemul politic pluripartidist, cum este în țară prevede două tururi de scrutin. Din nou cheltuieli bugetare atât pentru campanie, cât și restituirea concurenților electorali.

Și toate aceste, pentru a avea o dualitate de puteri în ramura executivă.

D. Concluzii generale și recomandări

Studiul efectuat ne permite să constatăm că în orice tip de regim politic puterea executivă exercitată de structurile instituțiilor etatice constituie elementul forte. În acest context Guvernul ca instituție distinctă de drept constituțional și element al sistemului politic este „forța motrică” a mecanismului statal.

Pe această cale se impune stabilirea cu claritate și precizie a statutului Guvernului și, implicit al Prim-ministrului, în exercitarea funcțiilor și atribuțiilor puterii executive. Și, aceasta cu un singur scop ca această instituție să „slujească” cu credință la Altarul Neamului Românesc și nicidecum în alte scopuri.

Urmând regula logică concepțiile enunțate au fost supuse controlului rațiunii prin confruntarea cu realitatea constituțională în care puterea executivă funcționează eficient, asigurând buna funcționare a întregului mecanism de stat.

Așadar, dat fiind că „pivotul regimului parlamentar” este guvernul, în special Primul ministru, concluzionăm că și pentru Țara noastră – România regimul politic autentic ar fi regimul politic parlamentar.

Evident, că în aceste circumstanțe se impune și forma de guvernământ compatibil, fie „republică parlamentară”, fie „monarhie constituțională contemporană”.

Propunere. Pornind de la practica constituțională engleză bazată pe principiul „Logica instituțiilor și nu speculațiile teoretice …” de a institui regimul politic parlamentar și forma de guvernământ compatibilă.

Concluziile și recomandările le-am dedus din natura lucrurilor și nu din prejudecăți.

ARSENI Alexandru, profesor universitar, doctor habilitat în dreptul constituțional, votant și semnatar al Declarației de Independență.