Dorin Ciobanu
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova, asemenea celorlalte 14 foste state membre ale uniunii, a obținut independența ca stat unitar. Acest eveniment istoric a marcat începutul unei transformări profunde în toate aspectele vieții sociale, economice și juridice. Una dintre cele mai semnificative schimbări a fost tranziția de la un sistem economic centralizat, specific socialismului, la un sistem bazat pe economia de piață, cunoscut și sub denumirea de capitalism.
Un element esențial al acestui nou sistem economic l-a constituit apariția și consolidarea proprietății private, care a determinat o restructurare amplă a peisajului economic. Astfel, alături de întreprinderile de stat, au apărut noi forme organizatorice ale entităților economice, precum societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni, cooperativele și altele. Aceste structuri, adaptate la cerințele economiei de piață, au facilitat dezvoltarea unui sector privat dinamic și diversificat.
În acest context de schimbări economice și juridice, un moment de referință a fost anul 1992, când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat două legi fundamentale pentru economia emergentă a țării. Respectiv, Legea nr.845/03.01.1992 „Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, a stabilit cadrul legal necesar pentru desfășurarea activităților economice în mod liber și responsabil. Tot în aceiași zi, a fost adoptată Legea nr.851/03.01.1992 „ Cu privire la faliment”, care a avut ca scop reglementarea proceselor legate de insolvabilitatea agenților economici.
Adoptarea legii falimentului a fost o consecință firească a noilor realități economice, în care succesul sau eșecul unei afaceri depindea de capacitatea sa de a se adapta la cerințele pieței. Pentru a gestiona procesele complexe asociate falimentului și restructurării întreprinderilor, a apărut în societate o profesie nouă – cea de administrator al insolvabilității sau lichidator.
Dacă profesiile liberale conexe justiției, precum avocatul, notarul sau executorul judecătoresc, au existat și funcționat chiar și în perioada sovietică, societatea fiind familiarizată cu rolul acestora, profesia de lichidator și administrator al insolvabilității a fost, prin contrast, complet nouă și necunoscută pentru cetățeni. Acest fapt explică în mare parte reticența pe care o întâmpinăm încă în prezent în acceptarea și agrearea acestei profesii, în ciuda nobilei sale misiuni și a rădăcinilor istorice foarte vechi în economiile de piață.
Profesia de administrator al insolvabilității și lichidator este intrinsec legată de existența unei economii de piață și a proprietății private, elemente fundamentale care nu au fost prezente în Uniunea Sovietică. În contextul regimului socialist, proprietatea privată era înlocuită aproape în totalitate de proprietatea publică, de stat. Acest lucru a eliminat din start posibilitatea unor falimente ale afacerilor, deoarece statul în calitate de unic proprietar, îndeplinea simultan rolurile de creditor și debitor. Problemele economice sau crizele financiare nu erau gestionate prin mecanismele pieței, ci prin decizii administrative luate la nivel centralizat.
Astfel, în perioada sovietică, mecanismele economice și juridice necesare pentru a gestiona falimentul și insolvabilitatea nu au existat. Aceasta înseamnă că timp de șapte decenii, cât Republica Moldova a fost ruptă din familia lumii occidentale, societatea s-a obișnuit cu un sistem economic complet diferit, unde falimentul era un concept inexistent. În această perioadă, au trecut mai multe generații care au fost educate într-un sistem în care statul deținea și controla totul.
După destrămarea Uniunii Sovietice, odată cu reintroducerea proprietății private și a economiei de piață, profesia de administrator al insolvabilității/lichidator a apărut ca o necesitate. Totuși, pentru societatea moldovenească, această profesie a fost percepută inițial ca un element străin, necunoscut și dificil de înțeles. Chiar și astăzi, o parte semnificativă a societății nu înțelege pe deplin rolul acestor profesioniști în mecanismul economic și juridic al țării.
Această reticență poate fi explicată prin lipsa unei tradiții locale legate de gestionarea falimentului și prin faptul că administratorii insolvabilității/lichidatorii sunt adesea asociați cu închiderea afacerilor și pierderea locurilor de muncă. Totuși, această percepție omite un adevăr esențial: administratorii insolvabilității/lichidatorii sunt esențiali pentru funcționarea sănătoasă a economiei de piață.
Din păcate, aceste aspecte pozitive sunt mai puțin înțelese de o societate care a fost, timp de decenii, deconectată de la valorile și mecanismele economiei de piață. Este nevoie de eforturi susținute pentru a explica publicului cu privire la rolul acestei profesii și pentru a demonta prejudecățile legate de administratorii autorizați. Doar astfel se poate consolida încrederea în această profesie și în importanța sa pentru o economie funcțională și sănătoasă.
Respectiv, în acest articol, vă propun să explorăm originile istorice ale profesiei de administrator autorizat, să analizăm contextul în care aceasta a evoluat și să evidențiem rolul esențial pe care îl joacă în societatea contemporană. De asemenea, voi reflecta asupra modului în care această profesie contribuie la dezvoltarea unui climat de încredere și responsabilitate în mediul de afaceri. Prin intermediul unei incursiuni în trecut și a unei priviri asupra prezentului, vom înțelege mai bine importanța și complexitatea acestei profesii.
Astfel, profesia de administrator autorizat, așa cum o cunoaștem astăzi, este strâns legată de conceptul de administrare fiduciară, care presupune gestionarea bunurilor altora pe baza încrederii și responsabilității. În multe țări, profesia de administrator autorizat este identificată direct cu noțiunea de administrator fiduciar, un exemplu relevant fiind Statele Unite, unde acești profesioniști sunt denumiți trustees (administratori fiduciari). Această asociere cu administrarea fiduciară subliniază esența profesiei: gestionarea responsabilă și imparțială a bunurilor altora, fie că este vorba despre active ale debitorilor în procesul de insolvabilitate, fie despre alte resurse economice sau juridice.
Pentru a înțelege mai bine originile și semnificația acestei profesii, este necesar să privim în trecut, până în Roma Antică, unde administrarea fiduciara a apărut ca un mecanism legal și economic fundamental. Această incursiune în istorie arată că actuala profesie de administrator autorizat nu este doar o invenție modernă, ci un rezultat al unei tradiții îndelungate, cu un rol bine definit în societate.
În Roma Antică, conceptul de administrare fiduciara (bazată pe fiducia, adică încredere) era bine stabilit și utilizat în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea bunurilor, moștenirilor și obligațiilor economice. Administrarea fiduciara presupunea transferul temporar al proprietății unui bun de la un deținător (fiduciant) către un administrator (fiduciar), cu scopul de a gestiona bunurile sau a îndeplini anumite sarcini în beneficiul unei terțe părți. Administratorul avea obligația de a acționa în interesul părților implicate, respectând reguli stricte de onestitate și echitate.
Această formă de gestionare avea aplicații diverse, inclusiv în contextul economic, unde creditorii și debitorii foloseau acest mecanism pentru a asigura lichiditatea și pentru a soluționa conflictele financiare. În cazurile de insolvabilitate, administratorii fiduciali erau desemnați pentru a supraveghea distribuirea echitabilă a bunurilor unui debitor în rândul creditorilor. Rolul lor era să asigure că procedura respecta legislația romană și că interesele tuturor părților implicate erau protejate.
Un exemplu remarcabil al administrării fiduciare din Roma Antică îl constituie procedura cessio bonorum. Aceasta permitea unui debitor insolvent să evite pedepsele severe (inclusiv sclavia pentru datorii) prin cedarea voluntară a bunurilor sale către un administrator desemnat de magistrat. Administratorul avea responsabilitatea de a evalua bunurile, de a le vinde și de a distribui veniturile obținute creditorilor, conform unei ordini prestabilite și respectând principiile justiției.
În această perioadă, administrația fiduciara era considerată un act de mare responsabilitate, iar persoanele care ocupau acest rol trebuiau să fie de încredere, să aibă competențe juridice și economice și să respecte cu strictețe regulile impuse de legea romană.
După căderea Imperiului Roman, conceptul de administrare fiduciară a fost preluat și dezvoltat în Evul Mediu. În orașele-stat italiene, precum Veneția, Genova sau Bruges și în alte centre comerciale europene, au apărut primele tribunale comerciale care reglementau insolvabilitatea negustorilor. Astfel, negustorii și bancherii medievali se confruntau adesea cu insolvențe, iar tribunalele comerciale desemnau administratori pentru a gestiona bunurile datornicilor în interesul creditorilor.
În această perioadă, administratorii, cunoscuți sub denumiri precum syndici sau curatori, acționau într-un cadru juridic similar cu cel din Antichitate, având rolul de a vinde bunurile datornicilor și de a distribui veniturile conform legii. Rolul lor se asemăna cu cel al administratorilor autorizați moderni, fiind ghidați de aceleași principii de responsabilitate și integritate.
Aceeași practică s-a regăsit în Franța și Anglia secolelor XVI-XVIII, unde Ordonanța din 1673 emisă de Ludovic XIV a introdus mecanisme formale referitoare la „Falimente și Bancrute”. Administratorii fiduciari erau desemnați pentru a supraveghea lichidarea bunurilor debitorilor și distribuirea lor către creditori. Conceptul de trustee s-a dezvoltat în această perioadă, fiind strâns legat de principiile economiei de piață și ale proprietății private.
În prezent, profesia de administrator autorizat păstrează multe dintre principiile și valorile fundamentale ale administrării fiduciare din trecut. La fel ca în Roma Antică sau în perioada medievală, administratorii autorizați moderni sunt responsabili de gestionarea cu încredere a bunurilor altora, fie că este vorba despre active ale debitorilor aflați în insolvabilitate, fie despre alte resurse economice.
În multe jurisdicții, denumirea de trustee este încă utilizată pentru a descrie acest rol, reflectând continuitatea istorică a profesiei. Prin rigoare, profesia de administrator autorizat, strâns legată de administrarea fiduciara, este mai mult decât o meserie modernă – este o tradiție care își are rădăcinile în practicile legale și economice ale Antichității. De la administratorii fiduciari din Roma Antică la trustees-ii contemporani, rolul acestor profesioniști a rămas același: gestionarea cu încredere a bunurilor altora, protejarea intereselor părților implicate și asigurarea echilibrului economic. Profesia demonstrează astfel o relevanță atemporală, adaptându-se nevoilor societăților contemporane, dar păstrând valorile fundamentale ale responsabilității, transparenței și încrederii.
Totodată este de remarcat că, profesia de administrator autorizat, prin competență și responsabilitate, are un rol esențial în gestionarea și protejarea patrimoniului altor persoane sau entități, fie în mod benevol, pe baza unor convenții civile, fie impus prin proceduri judiciare. Scopul fundamental al profesiei este de a menține echilibrul economic, având o contribuție esențială la buna funcționare a circuitului capitalului. Cel mai cunoscut domeniu în care administratorii autorizați intervin este cel al insolvenței, având misiunea de a restructura sau lichida activele în așa fel încât să fie păstrată continuitatea economică.
Într-o economie funcțională, circulația capitalului este esențială pentru menținerea unui sistem economic echilibrat și dinamic. Economia, așa cum este explicată prin teoria clasică a circuitului „marfă – bani – marfă”, presupune un flux continuu de resurse, unde bunurile și serviciile sunt schimbate contra capitalului financiar, iar acest capital este reinvestit în producție pentru a susține ciclul economic. În doctrina dreptului, acest mecanism este cunoscut sub numele de circuit civil, care definește fluxul legal și economic al tranzacțiilor comerciale.
Problema apare atunci când acest circuit se întrerupe din cauza incapacității de plată a unei entități economice. Dacă o companie achiziționează marfă, dar nu mai poate efectua plata către furnizori, banii nu mai revin în economie, iar acest lucru generează un efect de blocaj financiar. Exact așa cum într-un organism viu circulația sângelui este vitală pentru funcționarea organelor, iar întreruperea acesteia duce la paralizie sau chiar moarte celulară, într-o economie, o întrerupere a circuitului capitalului poate avea efecte grave asupra unei ramuri economice sau chiar asupra întregului sistem financiar.
Această reacție în lanț afectează nu doar compania care este în incapacitate de plată, ci și furnizorii săi, creditorii, angajații și toate entitățile care depind de acest flux financiar. Dacă firmele care au de încasat sume de bani nu primesc plățile la timp, ele însele pot intra în dificultate financiară, ceea ce determină o propagare a crizei economice. Aceasta poate duce fie la colapsul unor sectoare economice, fie la o criză generalizată, mai ales în cazul în care fenomenul se extinde asupra mai multor industrii interconectate.
Pentru a preveni acest colaps, există mecanisme juridice și economice care permit tratamentul entităților insolvabile, astfel încât acestea să nu genereze haos financiar. Așa cum într-un organism viu se aplică un bandaj pentru a opri hemoragia și a permite regenerarea țesutului afectat, în economie se aplică proceduri colective care au scopul de a restabili fluxul normal al capitalului. Astfel, atunci când o companie nu mai poate opera în condiții normale, aceasta este scoasă temporar din circuitul civil și plasată sub un regim juridic special, cunoscut sub numele de procedura de insolvență.
În acest cadru, bunurile și activele firmei sunt administrate de un administrator autorizat, desemnat de creditori și aprobat de instanță, având rolul de a gestiona resursele rămase și de a încerca fie salvarea și reinserția companiei în circuitul economic, fie, dacă acest lucru nu mai este posibil, lichidarea ordonată a activelor pentru a minimiza pierderile și a preveni o criză sistemică. Această măsură asigură că efectele negative ale insolvenței sunt controlate și nu se propagă în mod necontrolat în economie.
Astfel, administratorul autorizat devine un medic al economiei, având misiunea de a gestiona și trata problemele financiare ale unei entități aflate în dificultate, cu scopul de a o redresa și de a o reintegra în circuitul civil. Dacă redresarea nu este posibilă, administratorul are rolul de a asigura o ieșire ordonată din piață, prin lichidarea activelor și plata datoriilor în mod echitabil, astfel încât impactul asupra celorlalte companii să fie minimizat.
Acest mecanism de intervenție este esențial pentru sănătatea economică generală. Dacă nu ar exista un astfel de sistem de administrare și restructurare, orice întrerupere a fluxului financiar ar putea duce la crize economice grave, cu efecte negative extinse asupra întregii societăți. În acest fel, administratorii autorizați nu doar că gestionează activele firmelor în dificultate, ci au un rol critic în menținerea stabilității economice și prevenirea colapsului financiar.
Totodată este de menționat că, în societate s-a creat adesea impresia că o procedură de insolvență este considerată un succes doar atunci când o companie reușește să se restructureze și să fie reintegrată în circuitul economic. Cu toate acestea, nu trebuie neglijat rolul esențial al procedurii falimentului, prin care societățile insolvabile, care nu mai au nicio șansă reală de restructurare, sunt lichidate definitiv. Deși falimentul este privit uneori ca un eșec, în realitate acesta are un rol vital în menținerea echilibrului economic și în optimizarea utilizării resurselor productive.
Orice afacere se naște dintr-o idee de business, care se materializează printr-un anumit tip de activitate economică. Pentru a pune în practică această idee, antreprenorii investesc capital, ceea ce duce la acumularea de bunuri precum echipamente, utilaje, stocuri de materii prime și alte active necesare desfășurării activității. Atunci când o companie ajunge în incapacitate de plată și intră în procedura de insolvență, bunurile acesteia devin inactive, fiind scoase temporar din circuitul economic. Aceasta înseamnă că ele nu mai sunt utilizate în procesul de producție, nu mai generează valoare și, în timp, riscă să se degradeze sau să-și piardă din utilitate.
În acest context, procedura falimentului are la bază principiul celerității, ceea ce înseamnă că scopul principal al acesteia este transferul rapid al bunurilor de la entitatea insolvabilă către alte companii viabile, care pot să le utilizeze în mod productiv. Astfel, resursele blocate într-o companie falimentară nu sunt lăsate să se degradeze, ci sunt repuse în circulație economică, contribuind direct la creșterea PIB-ului și la dezvoltarea societății.
Tocmai din acest motiv, în cadrul falimentului, bunurile urmează a fi vândute la preț de lichidare, și nu la prețul pieței. Scopul esențial nu constă în maximizarea profitului din vânzarea activelor, ci repunerea acestora în utilizare cât mai rapid posibil, înainte ca ele să se uzeze sau să își piardă avantajul economic. Un utilaj industrial, spre exemplu, dacă rămâne nefolosit timp îndelungat, se poate degrada fizic sau poate deveni învechit tehnologic, iar valoarea sa economică scade drastic. În schimb, dacă acesta este vândut rapid către o companie activă, poate fi folosit imediat pentru producție, generând valoare și menținând fluxul economic funcțional.
Prin urmare, chiar dacă falimentul este perceput negativ, el reprezintă o formă necesară de curățare a mediului economic, eliminând companiile care nu mai sunt viabile și redistribuind resursele către entități care pot să le folosească eficient. Acest proces asigură un circuit economic sănătos, în care capitalul și activele sunt utilizate optim, prevenind stagnarea resurselor și blocajele financiare. În final, rolul procedurii falimentului nu este doar de a închide o afacere nereușită, ci de a redirecționa resursele către actorii economici care pot contribui la creșterea economică, la inovare și la bunăstarea societății în ansamblu.
Astfel, profesia de administratorul autorizat reprezintă o piesă esențială în mecanismul economic, având un rol determinant în gestionarea situațiilor de criză generate de incapacitatea de plată. Această profesie, cu o tradiție îndelungată, este fundamentală pentru menținerea echilibrului economic și prevenirea blocajelor financiare care ar putea destabiliza întregul sistem. Într-o lume guvernată de dinamica pieței și de interdependența dintre entitățile economice, situațiile de insolvență sunt inevitabile. Oricât de bine ar fi gestionate afacerile, există factori economici, financiari sau de piață care pot conduce la dificultăți financiare și, implicit, la incapacitate de plată. În astfel de momente, intervenția administratorului autorizat devine inevitabilă, acesta având misiunea de a asigura o tranziție controlată și eficientă, fie prin restructurare, fie prin lichidare ordonată.
În absența acestei profesii, economia s-ar confrunta cu blocaje majore, deoarece nu există un alt mecanism mai eficient de gestionare a crizelor economice decât procedurile colective de insolvență. Acestea sunt administrate exclusiv de către specialiștii acestei bresle, ceea ce le conferă un rol de neînlocuit în menținerea sănătății economice.
În esență, economia funcționează pe baza unui circuit continuu al capitalului, iar dacă acest flux este întrerupt, consecințele pot fi dezastruoase. Dacă o companie nu își poate plăti datoriile, creditorii săi vor suferi pierderi, iar la rândul lor, aceștia pot ajunge în dificultate financiară, creând un efect de domino care poate destabiliza sectoare întregi ale economiei. Administratorii autorizați sunt cei care intervin pentru a preveni extinderea acestor crize, fie prin salvarea și restructurarea companiilor care mai pot fi viabile, fie prin lichidarea ordonată a celor care nu mai pot funcționa, astfel încât activele acestora să fie reintroduse rapid în circuitul economic.
Administratorul autorizat este, așadar, un garant al stabilității economice, având responsabilitatea de a gestiona aceste procese într-un mod echilibrat și eficient. Această profesie este recunoscută și reglementată în toate economiile dezvoltate, fiind o componentă indispensabilă a unui sistem economic funcțional. Prin activitatea sa, administratorul autorizat asigură că economia rămâne dinamică, că resursele sunt utilizate eficient și că întreprinderile aflate în dificultate sunt gestionate în mod responsabil.
Mai mult decât atât, un stat nu poate funcționa eficient fără o economie sănătoasă, iar în lipsa unor mecanisme care să asigure continuitatea circuitului economic, statul nu ar putea garanta pachetul social prevăzut prin Constituție. Prin urmare, toate profesiile care contribuie la buna funcționare a economiei sunt vitale, iar administratorii autorizați au un rol central în menținerea echilibrului financiar și economic al societății.
Astfel, administratorul autorizat nu este doar un executor al legislației economice, ci un arhitect al stabilității financiare, un specialist care contribuie la prevenirea crizelor economice, protejarea creditorilor și angajaților și optimizarea utilizării resurselor economice. Prin profesionalism și responsabilitate, această profesie aduce o valoare incontestabilă economiei și societății în ansamblu.
Dincolo de insolvență, administratorii autorizați își extind influența și în alte domenii importante ale economiei și ale dreptului. După cum s-a menționat anterior, funcția de bază a unui administrator autorizat este administrarea bunurilor altora cu responsabilitate și profesionalism. Această competență extinsă permite implicarea administratorilor autorizați în administrarea societăților comerciale, inclusiv cu capital de stat, prin mecanismul de outsourcing. Acest fenomen este deja bine conturat în economiile dezvoltate, unde grupurile de companii apelează la specialiști în administrare pentru a optimiza gestionarea afacerilor lor.
Această tendință de externalizare a serviciilor administrative este benefică nu doar pentru mediul privat, ci și pentru sectorul public. În cazul societăților comerciale cu capital de stat, angajarea administratorilor autorizați poate reprezenta o soluție optimă pentru asigurarea unei gestionări eficiente și responsabile a resurselor publice. Spre deosebire de alți administratori desemnați pe criterii birocratice, administratorii autorizați sunt profesioniști atestați, având un nivel ridicat de competență și responsabilitate juridică.
Atragerea administratorilor autorizați în gestionarea societăților comerciale aduce multiple avantaje. În primul rând, aceștia sunt profesioniști autorizați de stat pentru a presta astfel de servicii și dețin o experiență profesională de cel puțin cinci ani în domeniu. În plus, administratorii autorizați sunt obligați să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, ceea ce înseamnă că, în cazul unui management defectuos, angajatorul își poate recupera eventualele prejudicii.
Un alt avantaj major al acestor profesioniști constă în formarea continuă. Administratorii autorizați trebuie să urmeze anual cel puțin 30 de ore de pregătire profesională continuă, ceea ce îi menține la un nivel ridicat de competență și actualizare în domeniul administrării afacerilor. În comparație cu alte persoane care pot fi desemnate ca administratori ai societăților comerciale fără a îndeplini astfel de cerințe stricte, administratorii autorizați oferă o garanție superioară de competență și profesionalism.
În prezent, această direcție de activitate a profesiei de administrator autorizat nu este suficient valorificată, însă implementarea acesteia ar aduce beneficii considerabile atât mediului de afaceri, cât și economiei în ansamblu. Dacă administratorii autorizați ar fi implicați mai frecvent în gestionarea întreprinderilor comerciale, inclusiv a celor cu capital de stat, impactul ar fi pozitiv asupra ratei de succes a afacerilor și asupra sustenabilității economice. O administrare profesionistă și eficientă a întreprinderilor ar reduce numărul falimentelor și ar consolida mediul economic.
Este esențial să se înțeleagă faptul că prevenirea crizelor economice este mai eficientă decât gestionarea lor post-factum. Așa cum în medicină prevenția prin vaccinare sau măsuri profilactice este mai eficientă decât tratamentul prin intervenții chirurgicale, la fel și în economie, administrarea proactivă a afacerilor de către profesioniști calificați poate preveni situațiile de insolvență. Implicarea administratorilor autorizați în administrarea societăților comerciale ar reduce semnificativ riscul de eșec economic, asigurând o gestionare corectă a resurselor și o planificare strategică eficientă.
Prin urmare, administratorii autorizați sunt o resursă valoroasă, a cărei expertiză trebuie utilizată nu doar în procedurile de insolvență, ci și în administrarea întreprinderilor publice și private. Statul și mediul de afaceri ar trebui să recunoască și să promoveze această profesie ca pe un instrument de optimizare economică, reducând astfel riscurile financiare și asigurând o gestionare mai eficientă a bunurilor. Extinderea utilizării administratorilor autorizați în managementul societăților comerciale ar aduce beneficii semnificative, contribuind la dezvoltarea unei economii mai sănătoase și mai reziliente.
Un domeniu insuficient valorificat al profesiei de administrator autorizat este administrarea bunurilor puse sub sechestru. Sechestrul aplicat bunurilor are două funcții esențiale: indisponibilizarea și administrarea acestora. Dacă prima funcție este realizată prin notarea sechestrului în registrele publice, precum registrul bunurilor imobile sau registrul persoanelor juridice, și prin aplicarea sancțiunii nulității actelor de înstrăinare, administrarea bunurilor indisponibilizate presupune fie conservarea, fie exploatarea acestora în scopuri economice.
În Republica Moldova, aplicarea sechestrului se limitează în principal la indisponibilizare, iar administrarea bunurilor are loc doar sub forma conservării acestora, prin păstrarea în custodia debitorului. Această abordare restricționează considerabil potențialul economic al acestor bunuri și limitează posibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele.
În contrast, în multe state europene, funcția de administrare a bunurilor indisponibilizate este transferată unui administrator specializat, numit administrator de sechestru. Acesta are dreptul și responsabilitatea de a exploata bunul, maximizând astfel valoarea patrimoniului debitorului și sporind șansele creditorilor de a-și recupera creanțele.
Un exemplu relevant îl reprezintă sechestrarea bunurilor imobile. În acest caz, după notarea sechestrului în registrul bunurilor imobile, autoritatea care aplică sechestrul poate desemna un administrator care să gestioneze bunul prin închiriere sau locațiune. Veniturile obținute din această exploatare pot fi direcționate către contul creditorului, contribuind astfel la acoperirea datoriilor debitorului.
Un alt exemplu este sechestrarea părților sociale deținute de debitor într-o societate comercială. Valoarea părții sociale este direct legată de valoarea activelor societății, însă deținătorul cotei nu gestionează în mod direct aceste active. Prin desemnarea unui administrator de sechestru, se poate asigura că administratorul statutar al societății nu va lua decizii care să diminueze artificial valoarea activelor, iar în unele cazuri, administratorul de sechestru poate chiar înlocui conducerea societății pentru a proteja interesele creditorilor.
Profesioniștii autorizați în administrare pot avea un rol esențial în aceste proceduri, deoarece cadrul legal permite astfel de forme de administrare. Totuși, în practică, ele sunt utilizate doar în cazuri excepționale, deși ar trebui să devină o regulă. Este necesar ca autoritățile competente să dispună nu doar indisponibilizarea bunului, ci și exploatarea acestuia prin desemnarea unui administrator autorizat. O astfel de abordare ar aduce un plus de valoare sistemului judiciar și ar îmbunătăți eficiența recuperării creanțelor în Republica Moldova.
Prin urmare, profesia de administrator autorizat se dovedește a fi una nobilă și deosebit de importantă atât pentru economia țării, cât și pentru consolidarea sistemului de justiție. Deși acest domeniu se află într-o continuă dezvoltare, există un potențial uriaș care încă nu a fost valorificat pe deplin, ceea ce impune necesitatea unei mai bune înțelegeri și apreciere a rolului pe care îl joacă această profesie.
Anul acesta marchează un moment semnificativ pentru Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova, care celebrează 10 ani de activitate. Acest deceniu a fost un parcurs de dezvoltare continuă, de provocări și realizări importante, iar aniversarea este un prilej de reflecție asupra drumului parcurs. În acest context, Uniunea își propune să promoveze activ importanța și rolul esențial al administratorilor autorizați în societate, astfel încât profesia să fie percepută corect, fără rezerve sau prejudecăți.
În încheiere, îmi doresc ca acest articol să vă fi fost util în aprecierea importanței profesiei de administrator autorizat și în înțelegerea rolului său esențial în economie și justiție. Îmi propun să continui să aduc în atenția publicului aspecte relevante despre această breaslă și să revin cu alte materiale care să evidențieze importanța și impactul acestei profesii în societate.
Prin urmare, transmit cele mai sincere felicitări tuturor celor implicați în această nobilă breaslă, urându-le succes, perseverență și realizări remarcabile.
La mulți ani UAAM!