Vasile Soltan
Sursă imagine: https://www.foodlog.nl
Hotărârea din 13 noiembrie 2018 în cauza C-310/17 Levola Hengelo BV/Smilde Foods BV
Litigiul principal:
„Heksenkaas” sau „Heks’nkaas” (denumit în continuare „Heksenkaas”) este o brânză tartinabilă ce conţine smântână și ierburi aromatice, creată de un comerciant cu amănuntul de legume și produse proaspete olandez în anul 2007. Printr‑un contract încheiat în cursul anului 2011, creatorul ei a transferat către Levola drepturile sale de proprietate intelectuală cu privire la acest produs, în schimbul unei redevențe calculate în funcție de cifra de afaceri realizată din vânzarea lui.
Începând cu luna ianuarie a anului 2014, Smilde fabrică un produs denumit „Witte Wievenkaas”, pentru un lanț de supermarketuri din Țările de Jos. Levola a dat în judecată Smilde la rechtbank Gelderland (Tribunalul din Gelderland, Țările de Jos), întrucât a considerat că fabricarea și vânzarea Witte Wievenkaas îi încalcă drepturile de autor asupra „gustului” Heksenkaas.
Esența întrebărilor preliminare:
Instanța de trimitere consideră că problema centrală care se pune în cauza principală este aceea dacă gustul unui produs alimentar poate fi protejat prin dreptul de autor. Părțile din cauza principală susțin poziții diametral opuse cu privire la această chestiune.
Potrivit Levola, gustul unui produs alimentar poate fi calificat drept operă literară, științifică sau artistică protejată prin dreptul de autor. Levola se bazează prin analogie în special pe hotărârea din 16 iunie 2006, Lancôme (NL:HR:2006:AU8940), pronunţată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), în care s‑a admis, în principiu, posibilitatea de a recunoaște un drept de autor asupra mirosului unui parfum.
În schimb, potrivit Smilde, protecția gusturilor nu este conformă cu sistemul dreptului de autor care privește doar creațiile vizuale și sonore. Pe de altă parte, caracterul perisabil al unui produs alimentar și caracterul subiectiv al percepţiei gustative s‑ar opune calificării gustului unui produs alimentar drept operă protejată prin dreptul de autor. În plus, drepturile exclusive de proprietate intelectuală ale autorului unei opere și limitările de la acestea sunt în practică inaplicabile în cazul gusturilor.
Răspunsul CJUE:
Gustul unui produs alimentar nu poate fi protejat prin dreptul de autor în temeiul Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, decât dacă un astfel de gust poate fi calificat drept „operă” în sensul acestei directive. În această privință, pentru ca un obiect să poată fi calificat drept „operă” în sensul Directivei 2001/29, trebuie să fie întrunite două condiţii cumulative.
- Pe de o parte, trebuie ca obiectul vizat să fie original, în sensul că el constituie o creaţie intelectuală proprie autorului său (Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, punctul 97).
- Pe de altă parte, calificarea drept „operă” în sensul Directivei 2001/29 este limitată la elementele care sunt expresia unei astfel de creaţii intelectuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International, punctul 39, precum şi Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, punctul 159).
Prin urmare, noțiunea „operă” avută în vedere de Directiva 2001/29 presupune în mod obligatoriu să existe o expresie a obiectului protecţiei în temeiul dreptului de autor care îl face identificabil în mod suficient de precis şi de obiectiv, chiar dacă această expresie nu ar fi neapărat permanentă. Astfel, pe de o parte, autorităţile însărcinate cu supravegherea protecţiei drepturilor exclusive inerente dreptului de autor trebuie să poată cunoaşte în mod clar şi precis obiectele astfel protejate. Pe de altă parte, necesitatea de a înlătura orice element de subiectivitate, dăunător securităţii juridice, în procesul de identificare a obiectului protejat presupune ca acesta din urmă să poată face obiectul unei expresii precise şi obiective.
Or, posibilitatea unei identificări precise şi obiective lipseşte în cazul gustului unui produs alimentar. Astfel, spre deosebire de exemplu de o operă literară, de pictură, cinematografică sau muzicală, care este o expresie precisă şi obiectivă, identificarea gustului unui produs alimentar se bazează în esenţă pe senzaţii şi experienţe gustative care sunt subiective şi variabile întrucât ele depind în special de factori care au legătură cu persoana care gustă produsul în cauză, cum ar fi vârsta sa, preferinţele sale alimentare şi obiceiurile sale de consum, precum şi de mediul sau de contextul în care este gustat acest produs.
În plus, o identificare precisă şi obiectivă a gustului unui produs alimentar, care să permită deosebirea lui de gustul altor produse de aceeaşi natură, nu este posibilă prin mijloace tehnice în stadiul actual al dezvoltării ştiinţifice.
Prin urmare, trebuie să se concluzioneze pe baza tuturor considerațiilor care precedă că gustul unui produs alimentar nu poate fi calificat drept „operă” în sensul Directivei 2001/29. Ținând seama de cerinţa de a interpreta uniform noțiunea „operă” în cadrul Uniunii, trebuie de asemenea concluzionat că Directiva 2001/29 se opune posibilităţii ca o legislaţie naţională să fie interpretată în sensul că acordă gustului unui produs alimentar protecţie în temeiul dreptului de autor.