Sursă imagine: www.nola.com
Delecolle v. Franța – 37646/13
Hotărârea din 25.10.2018 [Secția a V-a]
Articolul 34
Locus standi
Locus standi al partenerei care fusese împreună de opt ani cu reclamantul, apoi decedat
Articolul 12
Căsătoria
Refuzul de a autoriza căsătoria unei persoane aflate sub o măsură de protecție: nicio încălcare
În fapt – Reclamantul, acum decedat, s-a aflat sub o curatelă sporită (curatelle renforcée). El a solicitat autorizarea curatorului său pentru a se căsători cu partenera sa, însă cererea i-a fost respinsă. Reclamantul a contestat fără succes această decizie.
În drept
Articolul 34 (locus standi): Partenera reclamantului, care fusese împreună cu acesta timp de opt ani până la moartea sa, și-a exprimat dorința de a menține cererea în fața Curții. Nu au fost contestate nici relația lor, nici dorința de a se căsători. Cuplul a constituit o „familie” în sensul articolului 8 din Convenție și erau îndreptățiți la protecția garantată de acest articol, deși nu erau căsătoriți. Dorind să mențină cererea, partenera a susținut că obiectul său, și anume limitările exercițiului dreptului la căsătorie al persoanelor aflate sub protecție, ridica o întrebare generală importantă care depășește persoana și interesele reclamantului inițial, de vreme ce putea afecta și alte persoane.
Prin urmare, nu au fost îndeplinite exigențele prevăzute de articolului 37 § 1 din Convenție pentru radierea cererii, iar examinarea acesteia trebuia continuată. Din rațiuni practice, în textul hotărârii se va face referire în continuare la noțiunea de „reclamant”, chiar dacă această capacitate nu este exercitată de către decedat, ci de partenera sa.
Articolul 12: Persoanele aflate sub curatelă nu erau private de dreptul de a se căsători. Totuși, dreptul lor de a se căsători era supus unei autorizări prealabile, pentru că capacitatea juridică a acestor persoane era una limitată. Jurisprudența recunoștea capacitatea juridică deplină ca o condiție de fond pentru încheierea căsătoriei.
Decizia prin care reclamantului i s-a refuzat autorizația de a se căsători a fost luată mai întâi de către curator, ca urmare a ascultării atât a reclamantului, cât și a partenerei sale. Ulterior, judecătorul de tutelă a considerat că planul reclamantului contravenea interesului său. El s-a bazat în primul rând pe o anchetă socială care demonstra existența unui interes financiar care stă la baza unui conflict major de familie, în care părea să nu se acorde o atenție prea mare interesului și bunăstării reclamantului. În al doilea rând, judecătorul s-a bazat pe o evaluare psihiatrică care a relevat o anumită afectare a facultăților mintale ale reclamantului și, deși a considerat că are capacitatea de a-și da consimțământul pentru căsătorie, a conchis că acesta nu avea capacitatea de a evalua consecințele consimțământului referitoare la proprietatea și la finanțele sale. Decizia judecătorului de tutelă a oferit o motivare amplă, iar reclamantul a avut posibilitatea să o conteste. Hotărârea Curții de Apel, și ea motivată, a fost pronunțată după desfășurarea unei ședințe, pe parcursul căreia reclamantul, care a fost prezent și asistat de avocat, a avut posibilitatea de a-și susține argumentele.
Reclamantul a formulat ulterior un recurs la Curtea de Casație, exercitându-și dreptul de a ridica o chestiune prioritară privind constituționalitatea pretinsei ingerințe în principiul libertății de căsătorie, pentru că dreptul de a se căsători al unui adult aflat sub curatelă depindea de autorizarea curatorului sau a judecătorului de tutelă. Consiliul Constituțional a constatat, în hotărârea sa, că articolul 460 alineatul 1 din Codul civil nu interzicea căsătoria, ci o făcea dependentă de autorizația curatorului, al cărui refuz putea fi contestat în fața judecătorului. În continuare, după ascultarea părților, judecătorul pronunța o decizie motivată, care putea fi contestată. Instanța a conchis că, având în vedere obligațiile personale și financiare rezultate din căsătorie, această instituție era un act important al vieții civile, iar restricțiile privind libertatea de căsătorie nu ar fi constituit o ingerință disproporționată. În privința Curții de Casație, aceasta a respins recursul reclamantului, invocând decizia Consiliului Constituțional și constatând că Curtea de Apel și-a justificat în mod legal decizia prin analizarea diferitelor documente din dosar, care i-au permis să deducă că reclamantul nu a fost în măsură să-și dea consimțământul în cunoștință de cauză cu privire la căsătoria sa.
În opinia Curții Europene, statutul reclamantului a diferențiat prezenta cauză de cauzele anterioare referitoare la persoanele care aveau capacitate juridică deplină. Spre deosebire de situațiile în care persoanele erau private în toate circumstanțele de dreptul de a se căsători, obligația reclamantului de a solicita o autorizare prealabilă în acest scop putea fi explicată prin faptul că acesta se afla sub o măsură de protecție juridică – curatela. Prin urmare, în prezenta cauză autoritățile au dispus de o marjă de apreciere, atât cu privire la dispozițiile legale contestate, cât și cu privire la refuzul de a acorda autorizația, pentru a putea să-i ofere reclamantului o protecție efectivă, având în vedere toate circumstanțele și, astfel, să prevadă eventualele consecințe care îi puteau prejudicia interesele sale. Articolul 460 alineatul 1 din Codul civil garanta, de fapt, dreptul la căsătorie, așa cum a confirmat-o Consiliul Constituțional. Cu certitudine, au fost prevăzute anumite limitări, dar au fost circumscrise, fiind însoțite de căi de atac care permit accesul la un control jurisdicțional, în contradictoriu, asupra oricăror restricții privind dreptul de a se căsători. Acest fapt s-a dovedit adevărat în cazul reclamantului, pentru că el a recurs la căile de atac interne relevante și a putut să-și prezinte argumentele în cadrul unei proceduri în contradictoriu pentru a contesta decizia de respingere a autorizației. Mai mult, așa cum a subliniat Consiliul Constituțional, sistemul măsurilor de protecție avea scopul de a salvgarda interesele persoanei protejate și, pe cât posibil, de a susține autonomia persoanei respective.
În consecință, ingerința în dreptul reclamantului de a se căsători nu a limitat sau redus acest drept într-un mod arbitrar sau disproporționat.
Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).
(A se vedea, de asemenea, F. v. Elveția, 11329/85, 18 decembrie 1987; Malhous v. Cehia (dec.) [MC], 33071/96, 13 decembrie 2000, Nota informativă 26; Christine Goodwin v. Regatul Unit [MC], 28957/95, 11 iulie 2002, Nota informativă 44; B. și L. v. Regatul Unit, 36536/02, 13 septembrie 2005, Nota informativă 78; O’Donoghue și alții v. Regatul Unit, 34848/07, 14 decembrie 2010, Nota informativă 136; și Lashin v. Rusia, 33117/02, 22 ianuarie 2013, Nota informativă 159).
Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.