Sursă imagine reprezentativă: https://lawtech.asia/
Victor Calac, student anul IV, Facultatea de Drept, USM.
Odată cu dezvoltarea accelerată a Internetului, un număr impunător de organizații ce soluționează disputele în mod clasic, și-au impus autoritatea și în spațiul cibernetic prin activități de comerț electronic (e-commerce) business to business (B2B) ce s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani. Aceasta a facilitat evoluția sistemelor de soluționare disputelor on-line, atât de către instanțele de drept comun, cât și de organizațiile și instituțiile arbitrale.
În 1996 a demarat un proiect pilot sub numele „Magistratul Virtual”, orientat către disputele cu care se confruntă operatorii de sistem. Problema pe care magistratul virtual trebuia să o rezolve era transmiterea informațiilor și fișierilor care pun sistemul operator în pericol. După punerea în aplicare a proiectului trebuia de evaluat valoarea potențială a acestuia prin intermediul a doi factori: viteza de rezolvare a conflictului și expertiza magistraților.
Un alt proiect timpuriu on-line a fost „Cybercourt”. Proiectul încerca să folosească toate mijloacele pentru a crea o procedură pe cât de mult posibil asemănătoare unui proces real. E-mailul (se are în vedere notificare/citare) a fost folosit pentru comunicarea între părțile implicate și Curte, în cursul audierilor fiind stabilită legătură video.
În august 2017, în „capitala” e-commerce a Chinei, orașul Hangzhou, The Hangzhou Internet Court a examinat primul său caz, cu referire la o dispută privind încălcarea drepturilor de autor între un scriitor și o companie web. Reprezentanții din Hangzhou și Beijing au accesat instanța prin calculatoarele lor, iar procesul a durat 20 de minute. Curtea de la Hangzhou este prima instanță specializată în soluționarea disputelor on-line, permițând utilizarea tehnologiei blockchain pentru stocarea și punerea probelor la dispoziția părților în proces. Președintele Curții, Du Qian, menționează că instanța a soluționat peste 10.000 de litigii, durata medie a cauzei (inclusiv pronunțarea hotărârii) fiind în mediu de 40 zile, adică jumătate din termenul care ar fi fost necesar pentru soluționarea în mod clasic a litigiului. Datorită succesului activității acestei instanțe, se intenționează să se înființeze astfel de instanțe on-line și în alte orașe (Beijing, Guangzhou).
Cu referire la soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului, multe dintre instituțiile de arbitraj majore își desfășoară activitatea și pe internet (ex:Asociația Americană de Arbitraj (AAA); Curtea de arbitraj din Viena (VIAC) ș.a.). În mod similar arbitrajului tradițional, arbitrajul on-line poate fi definit ca fiind o formă de jurisdicție nestatală, cu caracter particular, susceptibilă de utilizare în raporturile de comerț internațional, constituită prin voința părților aflate în litigiu, în vederea soluționării disputelor ivite între ele în spațiul cibernetic, prin canale securizate și printr-o procedură lipsită de formalități.
Pe lângă organizațiile convenționale de arbitraj, au apărut câteva noi organizații și proiecte pilot. Printre primele exemple a fost o casă de avocatură virtuală ce avea un număr de arbitri specializați în diferite arii de practică, care puteau fi contactați pe Internet pentru a rezolva disputele apărute. Însă, au existat și proiecte care au încercat să dezvolte modalități de soluționare a conflictelor direct on-line.
Arbitrajul are ca principal atu flexibilitatea procedurilor menite să se raporteze la necesitățile părților. Astfel, arbitrajul on-line trebuie să fie un sistem internet real-time pentru administrarea disputelor, cât mai apropiat sistemului din lumea reală. Ca și în cazul arbitrajului tradițional, forma on-line este o procedură de soluționare a disputelor private, ceea ce înseamnă că părțile doresc numirea unui terț neutru însărcinat cu pronunțarea unei decizii. Părțile pot decide dacă doresc o sentință cu efecte executorii sau doar consiliere. Comunicarea dintre aceștia funcționează electronic prin e-mail (avem în vedere scrisori tipice spațiului virtual), corespondența fiind schimbată prin canalele securizate electronic. Uneltele de comunicare digitală permit părților să depună cereri prin completarea formularelor electronice, să depună documente și să schimbe corespondența on-line prin canale sigure.
Din cele expuse, ne dăm bine seama că pe lângă viteza accelerată a acțiunilor de comunicare, există și alte avantaje precum: accesibilitatea sistemului, confidențialitatea, costuri reduse ș.a. Dezvoltarea tehnologiilor informaționale ușurează munca organizațiilor de arbitraj prin simplificarea procedurii, reducerea formalităților și a termenelor de soluționare a disputelor.
Arbitrajul on-line nu trebuie confundat cu inteligența artificială, deoarece de soluționarea cauzelor nu se ocupă sistemul computerizat, ci „inteligența naturală” a arbitrilor profesioniști.
Referințe.
- Margaret L. Moses, The Principles and Practice of International Commercial Arbitration, Cambridge University Press, 2008.
- Alina Mioara Cobuz-Băgnaru, Arbitrajul ad-hoc conform regulilor Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comericial Internațional, București 2010.
- Chinese „cyber-court” launched for online cases,https://www.bbc.com/news/technology-40980004
- China launches cyber-court to handle internet-related disputes, https://www.theverge.com/tech/2017/8/18/16167836/china-cyber-court-hangzhou-internet-disputes