Pavel Spatari
I. Precizări prealabile
Îmbogățirea nejustificată reprezintă raportul dintre persoana îmbogățită și persoana dezavantajată, ce permite celuia din urmă să pretindă restituirea îmbogățirii sau valoarea bănească a acesteia, de la persoana ce și-a majorat patrimoniul în mod nejustificat. Una dintre piedicile clasice ale acestui remediu juridic îl constituie caracterul subsidiar al acestei acțiuni.
Caracterul subsidiar are menirea de a limita dreptul potestativ al unui subiect de a introduce o acțiune în justiție, atunci când legiuitorul prevede anumite cerințe speciale care urmează a fi probate/executate, cum ar fi necesitatea probării titlului de proprietate pentru acțiunea în revendicare, introducerea acțiunii în cadrul unui termen de decădere șamd. De fiecare dată când legea conferă un mijloc juridic special pentru situațiile similare cu îmbogățirea nejustificată, persoana dezavantajată nu poate să uzeze de acțiunea în restituire a îmbogățirii nejustificate, având în vedere că legiuitorul a prevăzut alte modalități de ași apăra drepturile. Persoana dezavantajată nu poate intenta acțiunea de restituire a îmbogățirii nejustificatepentru a ocoli prescrierea sau respingerea acțiunii de bază. În literatura de specialitate[1], s-a arătat că acțiunea în restituire nu se justifică nici în cazul în care îmbogățirea s-a realizat prin intermediul unui terț, dacă cel însărăcit poate acționa pe baza unui alt izvor de obligații pe acel terț. Acest caracter subsidar nu mai poate constitui însă un impediment, iar acțiunea trebuie să fie admisibilă dacă acțiunea normală este inoperantă, fără culpa creditorului, din cauza unui obstacol de fapt, cum ar fi insolvabilitatea debitorului.[2]
II. Cadrul legal național
În Codul Civil al Republicii Moldova[3] (în continuare C. civ.), caracterul subsidiar al acestei acțiuni urmează a fi analizat prin prisma art. 1980. În alin. (1) art. 1980 se notifică monopolul acțiunilor speciale, în materia contractelor și actelor juridice valabile și eficiente. Alin. (2) enunță că ”prezentul capitol nu afectează orice alt drept de restituire sau de recuperare prevăzut de dispozițiile legale în materie de proprietate, contracte sau alte dispoziții legale”. Ce semnificație ar avea sintagma ”nu afectează”, în sensul că aceasta acțiune nu concurează cu alte acțiuni speciale sau că aceasta nu înlătură aplicarea altor acțiuni, iar dacă concurează, în ce măsură o face?
În acest sens, urmează a fi examinat alin. (3) al art. 1980, care reglementează: în cazul în care reclamantul are la dispoziție atât o acțiune de restituire a îmbogățirii nejustificate, cât și o altă acțiune specială, atunci satisfacerea uneia dintre ele reduce corespunzător cealaltă pretenție. Alin. (4) al aceluiași articol consacră faptul că dacă persoana îmbogățită s-a folosit de bunul persoanei dezavantajate, aceasta, indiferent de prezența unui remediu special, are dreptul la recuperarea îmbogățirii, rezultate din acea folosință.
III. Draft Common Frame of Reference
Revenind la întrebarea de mai devreme, este interesant să ne referim și la Draft Common Frame of Reference (în continuare DCFR), ce constituie principalul izvor al modificărilor C. civ. recent intrat în vigoare la această materie. Acesta, conform unor opinii[4], nu consacră caracterul subsidiar în sensul său absolut, ci într-unul mai liberal, mai restrâns. Acestei întrebări îi sunt decernate art. VII.–7:101 până la VII.–7:103, iar comentariile la aceste articole trebuie să prevaleze față de alte interpretări.
În materie contractuală, DCFR exclude aplicabilitatea acțiunii de restituire a îmbogățirii nejustificate, ci merge pe ideea acțiunilor rezultate din contracte: restituirea prestațiilor în urmare rezoluțiunii, executarea în natură a obligației, reducerea prețului, denunțarea contractului etc. Însă, în materia proprietății sau a răspunderii civile delictuale, DCFR permite concurența acțiunilor. În situația în care reclamantul, pentru apărarea drepturilor sale, are la dispoziție atât o acțiune în revendicare, cât și o acțiune de restituire a îmbogățirii nejustificate, cu privire la același bun, acestea pot fi înaintate alternativ, la libera sa apreciere, alegându-se unul dintre acele 2 remedii, pe care îl va considera cel mai oportun. Similar este și în cazul delictelor, reclamantul poate opta pentru repararea prejudiciului (spre exemplu cazul survenit din preluarea ilicită a posesiei asupra bunului) sau pentru restituirea îmbogățirii nejustificate, îmbogățire survenită de pe urma posedării și folosirii bunului pentru o perioadă de timp. Pe de altă parte, autorii DCFR consideră că nu se naște un drept la restituirea îmbogățirii nejustificate, rezultat din stingerea unei datorii, de către un debitor solidar – față de alți debitori solidari. Aceasta deoarece, stingând datoria, debitorul are tendința de a-și stinge propria obligație, nu pe ale altor debitor solidari, în urma căruia, în patrimoniul, său se naște un drept de regres față de ei.
IV. Aspecte de drept comparat
Urmează de analizat cum apreciază teoria și practica judiciară străină caracterului subsidiar al acțiunii în restituire a îmbogățirii nejustificate și de a aprecia, dacă este acesta o necesitate sau reprezintă o barieră de care ne-am fi putut lipsi. În materie contractuală nu apar divergențe, teoria și practica judiciară fiind unanime, cristalizându-se supremația acțiunilor contractuale, asupra acțiunii de restituire de drept comun. Noul Cod Civil al României, prin art. 1348, expres reglementează caracterul subsidiar al acestei acțiuni, stabilind că cererea nu va fi admisă dacă cel prejudiciar are la îndemână o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.
În practica judiciară din România, într-o speță în care reclamanta, în calitate de atreprenor, a executat în beneficiul pârâtei lucrări de reparații suplimentare, peste cele care au făcut obiectul contractelor de prestări de servicii și al actelor adiționale la acestea, fără acordul scris al beneficiarului, s-a apreciat că s-a interpretat și s-a aplicat eronat principiul conținut de dictonul ”actio de in rem verso”[5], deoarece singura cale de recuperare a contravalorii lucrărilor suplimentare de reparații efectuate, care s-a soldat cu sărăcirea patrimoniului reclamantei și, corelativ, cu îmbogățirea corespunzătoare a patrimoniului pârâtului, era promovarea unei acțiuni întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză (nejustificate), având în vedere că lucrările erau deja executate la data pronunțării hotărârilor. Astfel, a reține că pentru recuperarea contravalorii acestora, reclamanta avea la dispoziție încheierea unui nou contract de achiziție este lipsit de temei, din moment ce beneficiara a acceptat și, ulterior, a confirmat executarea lucrărilor.[6]
Putem deduce că legiuitorul român a optat pentru subsidiaritatea acțiunii în restituirea îmbogățirii nejustificate Dar chiar și aici, practica judiciară nu este absolut categorică cu privire la caracterul subsidiar, putând fi găsite practici unde caracterul subsidiarnu constituie un impediment pentru exercitarea acțiunii împotriva celui îmbogățit, dacă, din cauza unei anumite situații de fapt, cum este insolvabilitatea, cel sărăcit, fără culpă, nu se mai poate despăgubi de la subiectul cu care a avut raporturi contractuale.
În Franța, caracterul subsidiar al acestei acțiuni își are sediul în art, 1303-3 din Codul Civil Francez, acest remediu aplicându-se doar în cazuri excepționale. Într-un caz, soluționat de Curtea de Casație a Franței, s-a statuat că, acțiunea bazată pe îmbogățire nejustificată poate fi admisă doar dacă reclamantul nu are la îndemână nici o altă acțiune, în particular, aceasta nu poate fi admisă în situațiile în care reclamantul nu poate înainta acțiunea pe motiv de scurgerea termenului de prescripție, de confiscare a bunului, de impedimente legale sau din cauza efectului res judecata sau din cauza că reclamantul nu poate dobândi probele necesare pentru demonstrarea poziției sale. Dacă o altă acțiune este la îndemâna reclamantului, pe care acesta evită să o înainteze sau pentru care el este împiedicat legal să o facă, acțiunea de restituire a îmbogățirii nejustificate la fel nu trebuie admisă. Doar obstacolul de fapt poate servi ca justificare pentru înaintarea acțiunii de restituire a îmbogățirii nejustificate, în detrimentul altei acțiuni speciale.[7]
Într-o altă speță, Curtea de Casație franceză a conferit o semnificație mai largă a acțiunii de restituire a îmbogățirii nejustificate, apropiind foarte mult obstacolele de fapt, față de obstacolele de drept. Curtea a admis acțiunea de restituire, constatând că acțiunea în răspundere civilă delictuală, pe care o putea înainta reclamantul, suferea din cauza lipsei probelor, ce s-a produs din culpa pârâtului.[8] Astfel, și în Franța, ce este un pledant pro caracaterul subsidiar, s-au stârnit dezbateri juridice cu privire la rolul caracterului subsidiar și necesitatea sa. Au survenit opinii contrare, unii considerând că rolul acestei instituții este unul subsidiar, de a acoperi golurile sistemului judiciar, acolo unde nu există o acțiune specială, dar există o îmbogățire nejustificată, iar alții, în contrar, și-au format opiniile conform cărora de multe ori acțiunile speciale nu sunt în stare să restabilească echitatea din diverse circumstanțe, fiind echitabil să fie permisă alegerea de a acționa pe baza la mecanismul îmbogățirii nejustificate.[9]
În Germania aceasta acțiuni nu este una subsidiară și este permisă libera concurență a acțiunilor, fiind necesară respectarea cerințelor fiecăreia.
Doctrina din Federația Rusă a apreciat că caracterul subsidiar al acestei acțiuni se deduce din art. 1103 Codul Civil al Federației Ruse[10] (în continuare CCFR) și exclude oricare posibilitate de concurență cu alte remedii speciale. Remediile speciale, ca acțiunea în revendicare, în despăgubire a prejudiciului suferit din delicte, restituirea prestațiilor de pe urma rezoluțiunii contractului etc., sunt îndreptate nu pentru a recupera îmbogățirea de la pârât, ci au scopul său special principal și se înaintează indiferent de existența sau inexistența îmbogățirii. S-a apreciat că acest mecanism are o natură independentă și secundară. Dacă, în cazuri speciale, s-a produs o îmbogățire, aceasta are doar un caracter secundar, creând condiții pentru a aplica în subsidiar mecanismul îmbogățirii nejustificate, dar doar în măsura în care aceste dispoziții legale nu contravin normelor speciale și acoperă golurile acestora. Anume de aceasta dispozițiile din această materie constituie regula generală în materia restituției și mereu cedează în fața regulilor speciale, după adaugiul latin lex specialis derogat lex generalis. Natura independentă se manifestă prin faptul că această acțiune poate fi înaintată atât separat, cât și în coroborare cu alte acțiuni, de exemplu acțiunea în despăgubire pentru bunul furat (delictuală), împreună cu acțiunea de restituire a îmbogățirii nejustificate pentru folosința bunului.[11]
Caracterul subsidiar este promulgat și de practica judiciară din Federația Rusă, într-o speță, Curtea Supremă de Arbitraj a Federației Ruse, a decis că dacă a fost încheiat un contract de locațiune a unui bun imobil de către un neîndreptățit (nefiind proprietar, uzufructuar, locatar etc.) cu un terț, veniturile obținute de către locatorul aparent trebuie să fie restituite proprietarului, nu conform regulilor îmbogățirii nejustificate, ci conform regulilor speciale din materia apărării dreptului de proprietate (CCFR completează mecanismul revendicării cu dispoziții speciale, pentru înlăturarea tuturor încălcărilor, dispoziții din art. 301 – 306), acestea având prioritate, datorită caracterului subsidiar al acțiunii în restituire a îmbogățirii nejustificate. Toate veniturile pe care le-a extras sau trebuia să le extragă locatorul aparent, de rea-credință, urmează a fi restituite conform acestor reguli, către adevăratul proprietar.[12] În Republica Moldova așa acțiune ar fi fost admisă pe motiv de inexistența a așa tip de dispoziții din domeniul apărării proprietății.
Însă, într-o altă speță, s-a optat pentru neglijarea caracterului subsidiar și permisiunea de a merge pe calea îmbogățirii nejustificate. În acest caz, întreprinderea municipală, fără consimțământul proprietarului, a demontat construcția garajului nefinalizat și a preluat plitele de beton, utilizându-le în propriile interese. Restituirea în natură nefiind posibilă, întemeind acțiunea pe îmbogățirea nejustificată, proprietarul s-a adresat cu acțiune pentru recuperarea îmbogățirii survenite din folosința de bunurile reclamantului, precum și prejudiciul suferit din acțiunile ilicite ale pârâtului, solicitând prețului de piață al acestor plite și cheltuielile de montare ale acestora. Pârâtul a optat că mecanismul îmbogățirii nejustificate nu trebuie să fie aplicabil în acest caz, deoarece a avut loc pricinuirea unui prejudiciu, situație reglementată de dispozițiile răpsunderii civile delictuale. Instanța a admis acțiunea reclamantului, argumentând că mecanismul îmbogățirii nejustificate, în conformitate cu art. 1103 CCFR, este aplicabil și situațiilor de recuperare a prejudiciilor.[13]
La fel un argument contra caracterului subsidiar din practica judiciară a Federației Ruse îl constituie Hotărârea Curții Constituționale, care a precizat că cetățeanul nu poate fi limitat la a alege ce metodă să utilizeze pentru a-și apăra dreptul încălcat în instanța de judecată și nu impune ca condiție, pentru folosirea remediilor generale civile de apărare, existența unor drepturi speciale. Curtea a mai accentuat că persoanele fizice și juridice sunt în drept să facă această alegere la libera sa viziune.[14]
Acesta și constituie principalul argument contra caracterului subsidiar – posibilitatea alegerii remediului, pe care reclamantul îl consideră cel mai efectiv, pentru apărarea drepturilor sale. Un alt argument ar fi sporirea rolului conștiinței juridice și promovarea juristului în societate, prin punerea la îndemâna lui a mai multor remedii, ce pot fi utilizate la contruirea strategiei de apărare. În sistemele de drept, în care există dualitatea îmbogățirii nejustificate și plății nedatorate, pentru a cere plata nedatorată nu necesită să nu existe alte remedii speciale, fapt ce iarăși denotă că în sistemele unitare soluția acestei dezbateri, nu este evidentă și trebuie apreciată în dependență de împrejurări. Argumente pro ar fi neadmiterea riscului abuzului de drept, neadmiterea impreviziunii legale, neadmiterea haotizării sistemului de drept.
V. Concluzii
Cu privire la reglementările naționale, constatăm că, legiuitorul moldav a urmărit să preia reglementările DCFR-ului, prin urmare să-i facă aplicabile și comentariile acestuia. Prin urmare, caracterul subsidiar al acestei acțiuni, deși continuă să existe în C. civ., nu își mai menține absolutismul francez, din redacția trecută a C. civ. Acesta primește o nouă formă, una mult mai liberală. Fiind posibilă concurența dintre această acțiune și cele din materia proprietății și răspunderii civile delictuale, se conferă un drept de a alege cea mai bună apărare pentru reclamant. Practica judiciară a altor state demonstrează că alte sisteme de drept la fel ajung la soluții similare, însă reieșind din cadrul legal în vigoare, în acest spațiu geografic.
Înainte de a ne pune întrebarea dacă este acțiunea subsidiară sau nu, trebuie să determinăm dacă îmbogățirea survenită din situația de fapt este una justificată sau nejustificată. Dacă aceasta provine dintr-un act juridic sau contract valabil și eficient, dintr-o hotărâre judecătorească sau pe un alt temei legal, nici nu se mai pune în discuție întrebarea subsidiarității, ci imediat se merge la remediul special. Așa ar fi situațiile dobândirii bunului în baza unui contract, dobândirea bunului în baza prevederilor accesiunii din C. civ. sau în baza prevederilor uzucapiunii etc.
Este important ca cele 2 acțiuni concurente să fie înaintate alternativ, nu concomitent. Dacă în urma unui delict, a fost preluat un bun – reclamantul are la dispoziție ambele acțiuni în mod alternativ, neputând cere și repararea întregului prejudiciului și restituirea îmbogățirii rezultate din folosința bunului. Motivarea acesteia o constituie faptul că bunul nu poate să se afle concomitent în posesia și folosința titularului și a unei terțe persoane și ar fi o dublă sancționare pentru același fapt. În unele situații, reieșind din circumstanțele de fapt, aceste acțiuni ar putea coexista, însă având un obiect diferit. Spre exemplu dacă cineva a sustras automobilul unui persoane, spargându-i geamul și cauzându-i careva avarieri – va putea fi introdusă și acțiunea de repararea prejudicului pentru avarieri și spargerea geamului, precum și acțiunea de restituire a îmbogățirii nejustificate rezultate din folosința acestui automobil. Dacă însă, automobilul nu a suferit avarieri sau careva deprecieri, atunci reclamantul va avea la dispoziție cele 2 acțiuni, în mod alternativ, acestea având același obiect – plata pentru lipsirea de posesie și folosință a titularului.
Caracterul subsidiar își păstrează importanța în situațiile în care acesta a rămas a fi aplicabil, de exemplu în cazul îmbogățirii rezultate pentru părți, în urma rezoluțiunii contractului. Pentru acest caz, legiuitorul a creat un regim juridic special, al rezoluțiunii, stabilind un mecanism special pentru restituirea prestațiilor contractuale executate. Astfel, caracterul subsidiar, în forma în care există acesta la momentul actual, nu constituie o piedică, ci o necesitate în situațiile în care acesta trebuie să existe.
[1] Adam I., Adam A. R., Codul Civil. Cartea a V-a. Despre obligații. Titlurile I-VIII (art. 1164-1649). Comentarii și explicații, București: Editura C.H. Beck, 2016, p. 616.
[2] Spre exemplu, într-o decizie celebră a Curții de Casație Franceze din anul 1892 dată într-un litigiu denumit ”afacerea îngrășămintelor” (l’arrêt Boudier), litigiu referitor la o îmbogățire indirectă. Astfel, un proprietar reziliase contractul de arendare, deoarece arendașul nu plătise arenda și, pentru a se despăgubi de datoria arendașului, se folosește de recolta rămasă pe teren, exercitându-și privelegiul pe care i-l dă legea. Dar, în perioada imediat anterioară rezilierii contractului de arendare, recolta a fost produsă de arendaș în urma îngrășării pământului cu produse chimice cumpărate de la un comerciant care i le furnizase pe credit. Comerciantul, neplătit pentru îngrășămintele furnizate pe credit, nu urmărește pe arendaș care este insolvabil, ci pe proprietar care, având un drept de privelegiu asupra recoltei, se folosește de el. Nu există raport direct între comerciantul de îngrășăminte și proprietar, astfel încât proprietarul a invocat în apărarea sa principiul relativității efectelor contractului, el fiind un terț față de contractul intervenit între arendaș și comerciant. Comerciantul însă și-a fondat acțiunea pe faptul că, în urma îngrășării pământului cu produsele sale chimice, s-a sporit cantitatea recoltei și, astfel, s-a îmbogoțit proprietarul care, altfel, ar fi avut o recoltă mai redusă ce nu ar fi acoperit integral datoria arendașului. Este o îmbogățire nejustificată a proprietarului în dezavantajul comerciantului, prin intermediul patrimoniului arendașului. Pentru detalii a se vedea: Niemesch O. C., Faptul juridic licit, București: Editura Hamangiu, 2016, p. 204.
[3] Monitorul Oficial Nr. 66-75 din 01.03.2019.
[4] Smits J. M., A European Law on Unjustified Enrichment? A Critical View of the Law of Restitution in the Draft Common Frame of Reference. disponibilă online la sursa: https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1103826 [27.06.2019].
[5] În sistemele de drept în care există dualitatea dintre plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză, printre care se numără și România, actio de in rem verso o reprezintă pe cea din urmă. În sistemele unitare s-a legiferat mecanismul roman – condictio.
[6] Înalta Curte de Casație și Justiție a României, decizia nr. 5197 din 02 decembrie 2004.
[7] Dame Masselin v. Decaens, Cass. Civ., 29 April 1971, Gaz. Pal. 1971.2.554, D. 1971 Somm. 197, JCP 1971.IV.145.
[8] Cass. Civ., 3 June 1997, JCP.1998.1157.
[9] Van Maanen G. E., Subsidiarity of the Action for Unjustified Enrichment – French Law and Dutch Law: Different Solutions for the Same Problem, disponibilă online la sursa: https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.kluwer/erpl0014&div=30&id=&page=&t=1559665750 [27.06.2019].
[10] Textul original al acestui articol:
Поскольку иное не установлено настоящим Кодексом, другими законами или иными правовыми актами и не вытекает из существа соответствующих отношений, правила, предусмотренные настоящей главой, подлежат применению также к требованиям:
1) о возврате исполненного по недействительной сделке;
2) об истребовании имущества собственником из чужого незаконного владения;
3) одной стороны в обязательстве к другой о возврате исполненного в связи с этим обязательством;
4) о возмещении вреда, в том числе причиненного недобросовестным поведением обогатившегося лица.
[11] Новак Д. В., Гербутов В. С., Ключевые проблемы обязательств из неосновательного обогащения, disponibil online la sursa: https://center-bereg.ru/b395.html?fbclid=IwAR2QNNwbvUwbz2C8WdO2Jz6Rp9suTWO305Plke7cKeRjwS5ha8Eh4G2ptSg [22.06.2019].
[12] Постановление Пленума Высшего Арбитражного Суда РФ от 17 ноября 2011 г. N 73
„Об отдельных вопросах практики применения правил Гражданского кодекса Российской Федерации о договоре аренды”, disponibilă online la sursa: http://base.garant.ru/70106590/ [28.05.2019].
[13] Информационное письмо Президиума ВАС РФ от 11.01.2000 № 49, Обзор практики рассмотрения споров, связанных с применения норм о неосновательном обогащении, disponibilă online la sursa: http://www.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?req=doc&base=LAW&n=25979&fld=134&dst=1000000001,0&rnd=0.9860604974329306#047325241208449387 [28.06.2019].
[14] Постановление Конституционного Суда РФ от 21.04.2003 № 6-П „По делу о проверке конституционности положений пунктов 1 и 2 статьи 167 Гражданского кодекса Российской Федерации в связи с жалобами граждан О.М.Мариничевой, А.В.Немировской, З.А.Скляновой, Р.М.Скляновой и В.М.Ширяева”, disponibil online la sursa: http://base.garant.ru/12130610/ [29.06.2019].