PARTEA I
SECȚIUNEA I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND MĂRCILE ÎN GENERAL ȘI CELE NECONVENȚIONALE ÎN PARTICULAR
Dreptul mărcilor reprezintă un element esențial al sistemului concurențial în Uniunea Europeană și la nivel național. În acest sistem, fiecare întreprindere trebuie, pentru a‑și fideliza clientela prin calitatea produselor sau a serviciilor sale, să fie în măsură să își înregistreze ca mărci semne care permit consumatorului sau utilizatorului final să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, aceste produse sau servicii de cele care au o altă proveniență[1] Prin urmare, în strategia comercială, marca reprezintă un element principal. Prin diferențierea obiectivă și subiectivă pe care o realizează în oferta globală a bunurilor și serviciilor, marca se folosește în scopul extinderii pieței. În acest context, funcțiile mărcii sunt configurate de condițiile economice și sociale. Principalele funcții îndeplinite de marcă fiind – diferențierea produselor, funcția de concurență, funcția de organizare a pieței și funcția de monopol.[2] Tradițional, mărcile comerciale sunt asociate cuvintelor sau reprezentărilor grafice pentru a distinge bunurile și serviciile. Cu toate acestea, dincolo de aceste semne distinctive obișnuite, o altă serie de elemente au intrat în joc pentru a identifica sursa unei mari varietăți de bunuri și servicii, așa-numitele „mărci comerciale netradiționale„, care cuprind, printre altele: mărcile gustative, olfactive și tactile; dinamice, hologramele, mărcile poziționale; color; sonore; tridimensionale. Astfel, în ultimii ani, agențiile sau oficiile care gestionează segmentul proprietății intelectuale, precum și instanțele judecătorești, au fost puse în fața numeroaselor cereri de înregistrare a mărcilor comerciale – siluete, forme, mirosuri, texturi, gusturi, desene animate scurte, culori unice, mișcări corporale, concepte tehnice, poziții de etichete pe produse; până și strigătul lui Tarzan a ajuns să fie înregistrat drept marcă.
Această invazie neconvențională se datorează oarecum naturii abstracte a definiției legale a unei mărci care lasă loc de o interpretare mai flexibilă. Pe de o parte, legea privind mărcile a îmbrățișat o definiție deschisă care subliniază mai degrabă statutul funcțional, decât cel ontologic, al unui semn. Pe de altă parte, sistemele de înregistrare a mărcilor au evoluat istoric în jurul noilor necesități ale politicilor concurențiale, în paralel cu diversificarea gamei de produse care necesitau a fi promovate.
Art. 2 din Legea română nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice[3] prevede că poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
În acest sens reglementează și Legea Republicii Moldova nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor[4] la art. 2 unde este definită noțiunea de marcă ca fiind orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care servește la individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice. Art. 5 din aceeași lege vine să detalieze conținutul noțiunii de marcă. Astfel, conform textului de lege, pot constitui mărci orice semne:
a. susceptibile de reprezentare grafică – cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, culori, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia, holograme, semne de poziţionare;
b. sonore, olfactive, tactile, precum şi orice combinaţii de astfel de semne, cu condiţia ca aceste semne să poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.
În același sens, articolul 2 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci[5] (în continuare – Directiva 2008/95/CE) prevede printre altele că pot constitui mărci toate semnele susceptibile de reprezentare grafică, inclusiv forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Este cunoscut faptul că condițiile pe care trebuiau să le întrunească semnele pentru a constitui o marcă erau două la număr: să fie susceptibil de reprezentare grafică și să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Aceasta era situația la nivel comunitar până în anul 2015, când a fost adoptat Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 [6]În conformitate cu pct. 9 al Regulamentului respectiv, în scopul de a permite o flexibilitate sporită, asigurând, în același timp, o mai mare securitate juridică în ceea ce privește mijloacele de reprezentare a mărcilor, cerința privind reprezentabilitatea grafică ar trebui să fie eliminată din definiția mărcii UE. Ar trebui să se autorizeze ca un semn să fie reprezentat în orice formă corespunzătoare cu ajutorul tehnologiei general disponibile, deci nu neapărat prin mijloace grafice, atât timp cât reprezentarea este clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă.
Analiza textelor de lege trecute în revistă supra, ne confirmă încă o dată faptul că domeniul mărcilor este unul variat și extrem de flexibil, fapt care ne permite astăzi să purtăm discuția asupra mărcilor neconvenționale care nu mai sunt astăzi o noutate și care ridică în contextul realității juridice de astăzi, întrebarea dacă mai pot fi acestea considerate neconvenționale sau nu.
Ne-am propus spre studiu în contextul acestui demers științific, două tipuri de mărci neconvenționale: mărcile sonore și mărcile tridimensionale. Vom analiza istoricul apariției acestor mărci, susceptibilitatea și condițiile înregistrării lor, și, de asemenea, vom trece în revistă spețe notorii aferente acestor mărci.
SECȚIUNEA II. MĂRCILE SONORE
Mărcile sonore reprezintă acele semne distinctive de natură să permită diferențierea produselor și serviciilor, care sunt realizate sub forma unor sunete, fraze muzicale, linii melodice care personalizează și permit consumatorilor să recunoască rapid serviciile și produsele care sunt promovate prin intermediul acestor mărci. Prevederi importante cu privire la mărcile sonore găsim în Ghidul privind examinarea mărcilor comerciale în cadrul Uniunii Europene, Partea B – Examinarea, Secțiunea 2 – Formalități – ediția 2017[7].
Menționăm cele mai importante prevederi în acest sens:
– O marcă sonoră urmează a fi reprezentată grafic prin utilizarea metodelor standarde de reproducere grafică a sunetului, în particular, notația muzicală. Descrierea sunetelor prin utilizarea cuvintelor, nu este suficientă. Versurile unui cântec, combinate cu notele muzicale și tempou, sunt acceptabile;
– O sonogramă prin sine însăși nu este acceptată drept o reprezentare grafică a unei mărci sonore dacă aceasta nu este însoțită de un fișier electronic care să conțină acel sunet. În cazul în care sunetul aplicat nu poate fi descris în notația muzicală convențională, o sonogramă însoțită de un fișier sonor reprezintă singurul mijloc de a reprezenta marca. Culorile utilizate în sonogramă nu fac parte din marcă deoarece aplicantul solicită înregistrarea unei mărci sonore;
– Anexarea unui fișier sonor MP3 este opțională atunci când o notație muzicală a fost anexată, și este posibil doar în situația aplicărilor online. Oficiul nu va accepta solicitarea care conține doar un fișier audio, atâta timp cât o reprezentare grafică sau o sonogramă este necesară. Fișierul audio urmează a respecta formatul MP3 și să nu depășească 2 megabiți;
– Aplicantul poate anexa la cererea de înregistrare doar notația muzicală. Aceasta va satisface cerința reprezentării grafice a mărcii. În aceste situații, un fișier electronic poate fi anexat, dar nu este obligatoriu.
Spre exemplu, de-a lungul timpului, Oficiul pentru mărci și modele industriale din Olanda, cu sediul în Alicante, a primit trei cereri de înregistrare mărcii comunitare a strigătului lui Tarzan, făcută de celebrul star american Johnny Weissmuller. Prima cerere a fost depusă în februarie 2004, iar la cerere a fost anexată sonograma sunetului respectiv.
OHIM a refuzat înregistrarea pe motiv că nu respectă cerința ca reprezentarea grafică a mărcii să fie clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă, obiectivă și concisă. Comisiile de apel independente ale OHIM au confirmat obiecția examinatorului la 27 septembrie 2007. Cu toate acestea, o a doua cerere care a fost însoțită de o notație muzicală a fost acceptată pentru înregistrare, deoarece a respectat formalitățile de mai sus, iar “strigătul” pe care l-a descris a fost considerat a fi distinctiv.
2.1 MĂRCILE SONORE LA NIVEL COMUNITAR. CAUZA SHIEL MARK BV V JOOST KIST H.O.D.N. MEMEX[8]
La nivel comunitar, prima cerere de înregistrare a unei mărci sonore, constând din răgetul leului, a fost depusă la 01.04.1996 de către compania “Metro-Goldwin-Mayer”, însă a fost respinsă pe motivul imposibilității reprezentării sale grafice. Astfel, prima marca sonoră înregistrată la nivel comunitar este marca cu nr. 000907527, înregistrată la 19.09.2000 pe numele companiei European Broadcasting Union. Marca a fost depusă pentru clasele 016 (Produse din hârtie și material tipărit), 038 (Servicii de comunicații; difuzarea de programe radio și de televiziune; servicii telex; servicii de telefonie (operarea rețelei telefonice); servicii radio (transmitere de mesaje); colectarea și furnizarea de știri, inclusiv evenimente sportive; sunet și imagine prin satelit și Internet), 009 (Produse informatice, software, electrice și științifice).
La nivel comunitar, de o pondere deosebită în contextul mărcilor sonore este speța Shield Mark BV v Joost Kist h.o.d.n. Memex. În fapt, Shield Mark BV, o societate de consultanţă în domeniul proprietăţii intelectuale stabilită în Olanda, are drept obiect de activitate înregistrarea ca mărci sonore a diferitelor indicative sonore. Câteva dintre mărcile înregistrate de compania respectivă conţineau primele nouă note ale compoziţiei muzicale „Fur Elise” ( „E, D#, E, D#, E, B, D, C, A”),[9] altele conţin onomatopee ce sugerează în olandeză cântecul unui cocoş. Compania de consultanță în comunicaţii Memex, a utilizat melodia „Fur Elise” şi cântecul de cocoş în cursul unei campanii publicitare în cadrul activităţii sale profesionale. În consecinţă, Shield Mark a introdus o acţiune în contrafacere[10] şi pentru concurenţă neloială. Curtea Supremă Olandeză sesizată în ultimă instanţă a cerut Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (în continuare – Curtea) să precizeze dacă directiva comunitară privind mărcile permite înregistrarea mărcilor sonore, fiindu-i adresate următoarele întrebări preliminare:
1. (a) Urmează ca articolul 2 din Directiva 2008/95/CE să fie interpretat în sensul interzicerii sunetelor sau zgomotelor ca fiind considerate drept mărci comerciale? (b) Dacă răspunsul la întrebarea 1(a) este negativ, sistemul stabilit prin Directiva 2008/95/CE prevede că sunetele sau zgomotele sunt susceptibile a fi considerate drept mărci comerciale?
2. (a) Dacă răspunsul la întrebarea 1(a) este negativ, care sunt cerințele stabilite de Directivă pentru mărcile sonore luând în considerație prevederile art.2 care stabilește necesitatea susceptibilității semnelor de a fi reprezentate grafic, și împreună cu aceasta, cu privire la modalitatea de a înregistra asemenea mărci? (b) În particular, sunt cerinețele la care s-a făcut trimitere la lit. (a) satisfăcute dacă sunetul sau zgomotul este înregistrat în una din următoarele forme: note muzicale; o descriere scrisă sub forma unei onomatopee; o descriere sub altă formă; o reprezentare grafică, cum ar fi o sonogramă; o înregistrare sonoră anexată la formularul de înregistrare; o înregistrare digitală accesibilă prin internet; o combinație a acestor metode; o altă formă și, dacă da, care?
Soluția și principiile degajate de Curte
Curtea consideră că lista însemnelor susceptibile de a constitui o marca, listă ce figurează în articolul 2 al Directivei 2008/95/CE, nu este exhaustivă. Însemnele care nu sunt susceptibile de a fi percepute vizual, cum ar fi sunetele nu sunt deci excluse expres de către directiva menționată. Prin natura lor, sunetele nu sunt incapabile de a distinge produsele. În aceste circumstanțe, articolul 2 urmează a fi interpretat în sensul că sunetele pot constitui mărci comerciale. Același articol, nu interzice înregistrarea sunetelor drept mărci comerciale. Prin urmare, statele membre, de principiu, nu pot interzice o asemenea înregistrare. Totuși, pentru a fi înregistrate ca mărci, semnele sonore trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– trebuie să permită distingerea produselor și serviciilor unei firme de cele ale unei alte firme;
– să fie susceptibile de o reprezentare grafică (prin intermediul figurilor, liniilor sau caracterelor) care să fie clară, precisă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă. (a. Evident, discuția cu privire la reprezentarea grafică nu se mai poartă în lumina Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 menționat anterior).
Cu referire la marca sonoră, Curtea a menționat că aceste exigențe nu sunt îndeplinite de către o reprezentare grafică a semnului sonor ce indică notele dintr-o operă muzicală cunoscută sau o succesiune de note muzicale, fără alte precizări sau pur și simplu o onomatopee. În aceste cazuri, reprezentării grafice îi lipsește precizia și claritatea.
În cazul în care semnul sonor este reprezentat grafic printr-un portativ cu note muzicale și alte simboluri muzicale, condițiile sunt îndeplinite pentru că ansamblul acestor notații constituie o reprezentare fidelă a succesiunii sunetelor care formează melodia ce trebuie înregistrată ca marcă.
2.2 MĂRCILE SONORE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Pe plan internațional, prima marcă sonoră înregistrată este marca companiei National Broadcasting Company (NBC), constând din sunetul clopotelor, depusă la oficiul SUA de Brevete si Mărci la 20 noiembrie 1947 pentru a identifica serviciile de radiodifuziune. Conform cererii de aplicare, sunetul respectiv datează din anul 1927.
Exemple de mărci sonore
 |
Marcă sonoră reprezentată prin notație muzicală. Este marca sonoră a companiei de telefonie mobilă – Nokia. Compania a obținut înregistrarea în anul 2007 în SUA. |
 |
Marca sonoră deținută de Metro-Goldwyn-Mayer Lion Corporation. Marca reprezintă sunetul unui leu cu o durată de aproximativ 2,5 secunde. Aceasta a fost înregistrată 04.03.2008 prin depunerea unei cereri la data de 29.06.2006, fiind anexată sonograma și un fișier audio. |
2.3 MĂRCILE SONORE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
După cum am văzut anterior, Legea Republicii Moldova nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor, permite înregistrarea sunetelor drept mărci. O deosebită importanță în această materie o are Hotărârea Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 1 din 06.02.2017 ” Cu privire la aplicarea unor prevederi ale legislaţiei în domeniul protecţiei mărcilor„[11] Astfel, se atenţionează instanţele de judecată asupra faptului că, spre deosebire de noţiunea mărcii, în redacţia Legii nr. 38-XVI din 29.02.2008, care trata marca drept un semn susceptibil doar de reprezentare grafică, actuala noţiune, introdusă prin Legea nr. 162/30.07.15 (în vigoare din 28.08.2015), defineşte marca astfel: „orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care serveşte la individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice, de cele ale altor persoane fizice sau juridice” (art. 2 din Legea nr. 38 /29.02.2008 privind protecţia mărcilor). Este salutabil faptul că hotărârea face trimite și la Regulamentul de modificare (UE) nr. 2015/2424 care elimină cerinţa referitoare la reprezentarea grafică. Aceasta înseamnă că semnele vor putea fi reprezentate în orice formă corespunzătoare, cu ajutorul tehnologiei general disponibile, atâta timp cât reprezentarea este clară, precisă, autonomă, uşor accesibilă, inteligibilă, durabilă şi obiectivă.
În aceeași ordine de idei, menționăm că prima marcă sonoră, având Republica Moldova ca țară desemnată, a fost înregistrată pe cale internațională la 30.07.2003, iar la momentul actual există 3 marci sonore înregistrate pe cale internațională prin Sistemul de la Madrid[13], titulari fiind Henkel AG&Co (Germania) – 2 mărci și HARMSEN&UTESCHER (Germania) – 1 marcă.
2.4 MĂRCILE SONORE ÎN ROMÂNIA
Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în 2014, spre deosebire de varianta precedentă, reglementează susceptibilitatea semnalelor sonore de a constitui mărci. Astfel, art 2. din lege prevede că poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Ca atare, trebuie stabilit dacă o marcă alcătuită exclusiv dintr-un semn sonor este susceptibilă de reprezentare grafică. Răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, întrucât orice semnal sonor sau fragment muzical poate fi reprezentat pe portativ, acesta fiind cel mai folosit mijloc de reprezentare grafică a mărcilor sonore, însă nu și singurul, sunetele putând fi reproduse grafic și printr-o oscilogramă, sonogramă sau spectrogamă
Exemple de mărci sonore înregistrare în România:
 |
M 2002 01959 – VINUL DE PIETROASA V-A PREZENTAT ORA EXACTĂ;
|
 |
M 2004 04324 – LA CRAMA DE LA JIDVEI SE GĂSEŞTE TOT CE VREI VINURI DULCI ŞI VINURI SECI SĂ TOT BEI ŞI SĂ PETRECI
|
Cu toate că este acceptat faptul că mărcile sonore sunt susceptibile de reprezentare grafică (precum exemplele de mai sus), din considerente de ordin practic, considerăm că cel mai oportun ar fi ca fiecare marcă sonoră înregistrată să fie însoțită de un fișier audio. Or, aceasta pornește de la faptul că nu oricine posedă cunoștințe muzicale pentru a citi notele muzicale. Alte dificultăți ar putea fi întâlnite în cazul sunetelor non-muzicale care nu sunt susceptibile de redare prin note. În acest sens, s-a acceptat prezentarea sonogramelor însoțite de un fișier audio.
[1] A se vedea în acest sens Hotărârea Lego Juris/OHIM (C‑48/09 P, EU:C:2010:516, punctul 38 și jurisprudența citată).
[2] Ioan Macovei – Tratat de drept al proprietății intelectuale, București, Editura C.H.Beck, 2010, p. 326 – 327.
[3] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 337 din 8 mai 2014.
[4] Legea Nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor; Publicată la data 06.06.2008 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 99-101, art. Nr. 362; Data intrării în vigoare: 06.09.2008.
[5] Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci – http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:32008L0095
[6] Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară și a Regulamentului (CE) nr. 2868/95 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2869/95 al Comisiei privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale).
[7] Guidelines for examination in the office for harmonization in the internal market (trade marks and designs) on community trade marks. Part B: examination, Section 2 Formalities – 01.02.2017 – https://euipo.europa.eu/ohimportal/en/trade-mark-guidelines-test
[8] Hotărârea C-283/01, Shield Mark BV v. Joost Kist h.o.d.n. Memex, ECLI:EU:C:2003:641 – http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62001CJ0283
[9] „Für Elise” este o bagatelă pentru pian, în La minor, WoO 59, compusă de Ludwig van Beethoven, în jurul anului 1810. Lucrarea este supranumită Für Elise deoarece pe manuscrisul original scria Für Elise am 27 April zur Erinnerung von L. v. Bthvn (Pentru Elise, în 27 aprilie, ca amintire de la L. v. Bthvn). Nu se știe cu exactitate cine a fost Elise. Totuși, unii specialiști, între care și Max Unger, au sugerat că ar fi trebuit să se numească Für Therese, deoarece manuscrisul a fost găsit în posesia lui Therese von Brunswick, de care se îndrăgostise Beethoven. – https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%BCr_Elise
[10] În cazul acțiunii în contrafacere, are capacitate procesuală activă titularul mărcii, după momentul publicării mărcii. Potrivit art. 36 alin 2 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, solicitantul poate cere despăgubiri potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.În cauza LOUIS VUITTON MALLETIER S.A vs. S.C. E.C. S.R.L – Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8955 din 7 noiembrie 2006 a arătat că calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contrafacere întemeiată pe art. 35 alin. 3, lit. c) din Legea nr. 84/1998 are pârâtul care folosește în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului mărcii, un semn identic sau similar cu marca înregistrată, de natură să producă în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.
[11] http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=212
[12] Clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (CIPS). Clasificarea de la Nisa este un sistem de clasificare a produselor și serviciilor pentru cererile de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene (UE). Este formată din 45 de clase. În Clasificarea de la Nisa, produsele sunt cuprinse în clasele 1-34, iar serviciile în clasele 35-45. Fiecare clasă este reprezentată de un titlu de clasă, care oferă informații generale despre tipul de produse sau servicii pe care le cuprinde. De exemplu, titlul clasei 25 este „Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului”, iar al clasei 15 „Instrumente muzicale”.
[13] Protocolul de la Madrid pentru înregistrarea internațională a mărcilor este un tratat administrat de Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) de la Geneva. Acesta este în vigoare din aprilie 1996 și a fost ratificat de numeroase țări ale lumii, printre care majoritatea țărilor europene, SUA, Japonia, Australia, China, Rusia și, în octombrie 2004, de Uniunea Europeană (UE) ca atare. Protocolul de la Madrid oferă titularilor mărcilor posibilitatea de a-și proteja mărcile în mai multe țări prin simpla depunere a unei singure cereri direct la propriul oficiu pentru mărci național sau regional.