Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova
Comentariile sunt închise pentru Acord de colaborare Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova – JURIDICE MOLDOVA

Acord de colaborare Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova – JURIDICE MOLDOVA
03.10.2019 | Vlad Bercu

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Societatea de Științe Juridice (al cărei exponent media este JURIDICE.ro și JURIDICE MOLDOVA) au încheiat marți, 1 octombrie 2019, un acord de colaborare referitor la publicarea știrilor, comunicatelor și punctelor de vedere provenind de la Facultatea de Drept, inițierea și desfășurarea unor proiecte științifice comune privind popularizarea informației juridice, organizarea de manifestări științifice și cooperarea în domeniul practicii de specialitate a studenților.

Potrivit acordului semnat de către Decanul Facultății de Drept, dr. hab. prof. univ. Serghei Brînza, toate cadrele didactice vor putea beneficia de avantaje semnificative în ce privește documentarea juridică, după cum urmează:
– o reducere de 50% pentru membership documentare juridică JURIDICE.ro, care asigură acces la transmisiunile live, înregistrările video și transcripturile conferințelor și dezbaterilor juridice;
– participarea gratuită la evenimentele cu plată organizate de JURIDICE MOLDOVA și JURIDICE.ro.

Studenții care excelează la studii vor beneficia de programul Lex Discipulo Laus
JURIDICE GOLD pentru studenții studioși, gratuit.

Acordul reprezintă rezultatul firesc a evoluției relațiilor între Facultatea de Drept și Societatea de Științe Juridice de-a lungul timpului, care a avut un frumos moment simbolic prin semnarea acestuia la data de 1 octombrie 2019, când Facultatea de Drept a celebrat 60 de ani de la înființare, eveniment transmis cu sprijinul JURIDICE MOLDOVA.


Aflaţi mai mult despre



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.