Joi, 3 octombrie 2019, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, ca urmare a unei sesizări depuse de Curtea Supremă de Justiție.
Autorul sesizării a susținut în fața Curții că dispozițiile care fac obiectul controlului de constituționalitate instituie un tratament discriminatoriu între membrii Consiliului Superior al Magistraturii aleși din rândul profesorilor titulari de drept și membrii aleși din rândul corpului judecătorilor, în privința remunerării lor.
Analiza Curții:
Fiind suverană în materie de control de constituționalitate, Curtea a precizat că este competentă să recalifice faptele care îi sunt deduse judecății, importante fiind argumentele autorului sesizării. Din acest motiv, Curtea a stabilit că obiect al controlului de constituționalitate nu este articolul V pct. 2 din Legea nr. 271 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative, așa cum a invocat autorul sesizării, ci poziția cu numărul patru (desemnată cu codul A1034) din compartimentul alte funcții de demnitate publică la nivel central din Tabelul nr. 1 la Anexa nr. 3 din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere, în special, faptul că dispozițiile Anexei nr. 3 se aplică tuturor persoanelor care exercită funcții de demnitate publică, cu excepția judecătorilor și a procurorilor, care se supun regulilor stabilite în Tabelul nr.1 la Anexa nr. 4 din aceeași Lege. De asemenea, Curtea a ținut cont și de prevederile Anexei la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, care prevăd că este considerată funcție de demnitate publică activitatea membrului Consiliului Superior al Magistraturii desfășurată în cadrul Consiliului, dacă aceasta este activitatea lui de bază. Curtea a precizat că noțiunea utilizată în Tabelul nr.1 la Anexa nr. 3 din Legea cu privire sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar trebuie interpretată într‑un sens larg, cuprinzând în câmpul său de aplicare și funcția de membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ales din rândul profesorilor titulari de drept.
Curtea a analizat această sesizare prin prisma articolelor 16 și 43 din Constituție, care garantează principiul egalității în fața legii și a autorităților publice și, respectiv, dreptul la muncă și la protecția muncii.
Curtea a menționat că tratamentul diferențiat din acest caz are în vedere aplicarea unor condiții salariale preferențiale față de membrii Consiliului Superior al Magistraturii aleși din rândul corpului judecătorilor în raport cu membrii Consiliului aleși din rândul profesorilor titulari de drept. Curtea a făcut trimitere, în acest sens, la constatările sale din decizia de admisibilitate, unde a reținut că coeficientul de salarizare aplicabil acestor categorii de subiecte este de – 10,19, în cazul membrilor aleși din rândul profesorilor titulari de drept, de – 11,79, în cazul membrilor aleși din rândul judecătorilor cu o vechime în muncă de pană la 16 ani și de – 12,29, în cazul judecătorilor cu o vechime în muncă de peste 16 ani.
Cutea a observat că componența Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată la articolul 3 din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Acest articol stabilește că Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri, șase fiind aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, trei fiind aleși de către Parlament, din rândul profesorilor de drept titulari și trei membri de drept. Cu privire la procedura alegerii membrilor Consiliului din rândul corpului judecătorilor, Legea stabilește la alineatul (5) că judecătorii aleși în Consiliului Superior al Magistraturii sunt detașați în cadrul Consiliului pe durata mandatului. Pe de altă parte, așa cum a stabilit Curtea la etapa admisibilității sesizării, numirea profesorului titular de drept în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu atrage și consecința recunoașterii statutului de judecător. Așadar, dată fiind această concluzie și ținând cont de faptul că dispozițiile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar operează tratamentul diferențiat în discuție în baza criteriului apartenenței persoanei la corpul magistraților, Curtea a examinat, în continuare, constituționalitatea acestei distincții.
Curtea a precizat că remunerația judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, constituie una din componentele de bază ale independenței lui, reprezentând o contrapondere față de restricțiile, interdicțiile și responsabilitățile impuse acestora în virtutea funcțiilor. Mai mult, Curtea a precizat că statul are obligația de a stabili remunerația judecătorului astfel încât aceasta să compenseze efortul și responsabilitățile lui și să fie pe măsura statutului și a funcțiilor pe care le exercită. Astfel, incompatibilitățile și interdicțiile stabilite pentru judecători prin Legea fundamentală și dezvoltate prin legea specială, precum și responsabilitățile și riscurile aferente profesiei, impun stabilirea unui cuantum al remunerației judecătorului corespunzător statutului lor (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 24 din 2 octombrie 2018, §§ 38-40).
În continuare, Curtea a menționat că legislatorul se bucură de o marjă discreționară amplă în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, precum și în materie de definire a măsurilor susceptibile să realizeze acest obiectiv. Această marjă discreționară cuprinde inclusiv libertatea organizării instituțiilor statului și a serviciilor sale publice.
Mai mult, Curtea a avut în vedere și faptul că membrii de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt remunerați în baza altor reguli decât cele aplicabile față de membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, legislatorul a prevăzut în conținutul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar că remunerarea acestora se realizează în baza coeficientului de salarizare – 13,94, așa cum rezultă din datele tabelului nr. 1 la Anexa nr. 3, în cazul Ministrului Justiției (i.e. codul funcției B1003), și din datele tabelului nr. 1 la Anexa nr. 4, în cazul președintelui Curții Supreme de Justiție și al Procurorului General (i.e. codurile funcției B1003 și, respectiv, B1008).
Așadar, pornind de la aceste premise, Curtea a constatat că tratamentul diferențiat în discuție în prezentul caz nu încalcă articolele 16 și 43 din Constituție, care garantează principiul egalității și dreptul la muncă și la protecția muncii.
Concluziile Curții
Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial sesizarea pentru controlul constituționalității poziției cu numărul patru din compartimentul alte funcții de demnitate publică la nivel central din Tabelul nr. 1 la Anexa nr. 3 din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Ea a recunoscut constituțională poziția cu numărul patru (desemnată cu codul A1034) din compartimentul alte funcții de demnitate publică la nivel central din Tabelul nr. 1 la Anexa nr. 3 din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care se aplică și membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleși din rândul profesorilor titulari de drept.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
SURSĂ: constcourt.md