Jurisprudenţă

CEDO: Aplicarea măsurii preventive de arest în lipsa unor motive suficiente și relevante. Încălcare a articolelor  5 § 3 și 3 din Convenție.
16.11.2019 | JURIDICE MOLDOVA

Moscalciuc v. Republica Moldova – nr. 42921/10, Hotărârea din 1.10.2019 [Secţia a II-a]

  • Articolul 5- Dreptul la libertate şi siguranţă
  • Articolul 5-3– Arest preventiv motivat suficient

În 2003, reclamantul a fost plasat în detenţie, fiind condamnat pentru infracțiunea de furt. Pe 10 februarie 2010 a fost admisă cererea pe care a înaintat-o în baza legii cu privire la amnistie și a fost eliberat.

Imediat după ieșirea din sala de judecată, în urma eliberării sale, reclamantul a fost arestat de colaboratorii de poliție fiind bănui de crearea unui grup criminal organizat format din deținuți din diferite închisori din Republica Moldova, cu scopul obținerii unor sume de bani de la alți deținuți, precum și crearea unei rețele criminale paralele administrației închisorii.

Pe 12 februarie 2010, s-a dispus aplicarea măsurii de arest preventiv în privinţa reclamantului pe un termen de 30 de zile, acceptând argumentele procurorului că reclamantul s-ar putea eschiva sau ar putea influenţa martorii și victimele și că o astfel de măsură este necesară pentru protejarea ordinii publice.

Arestul preventiv al reclamantului a fost prelungit, de fiecare dată. Fiecare din ordonanţă fiind menținută de instanța superioară, motivele pentru prelungirea arestului reclamantului fiind întotdeauna aceleași ca cele prevăzute în încheierea inițială din 12 februarie 2010, iar arestul preventiv al reclamantului a durat până la 27 februarie 2012, când a fost emisă sentinţa de condamnare prin care a fost găsit vinovat.

Cu referire la încălcarea articolului 5§3:

Curtea a reiterat faptul că justificarea pentru orice perioadă de detenție, oricât de scurtă, trebuie motivată de autorități. Argumentele pentru și împotriva eliberării nu trebui să fie: „generale și abstracte”. Procurorul având obligația să prezinte motive relevante și suficiente pentru detenție – pe lângă persistența unei suspiciuni rezonabile – aplicate deja la primul act prin care s-a dispus arestarea preventivă, adică „imediat” după arestare. Mai mult, atunci când se decide dacă o persoană trebuie eliberată sau arestată, autoritățile sunt obligate să ia în considerare măsuri alternative de asigurare a prezenței sale în proces (Idalov v. Rusia [MC), nr. 5826/03, § 140, 22 mai 2012                       

Cu privire la prezenta cauză, Curtea a constatat că reclamantul a fost deținut în mod repetat – din aceleași motive de fiecare dată – mai mult de doi ani. Motivele prezentate par să fi parafrazat doar temeiurile reținerii prevăzute în Codul de procedură penală, fără a explica modul în care au fost aplicate în cauza reclamantului.

Cu toate acestea, în opinia Curții, deținerea reclamantului în arest preventiv mai mult de doi ani a fost contrar articolului 25 § 4 din Constituție, cu depășirea termenului de 12 luni (Savca v. Republica Moldova, nr. 17963/08, § 50, 15 martie 2016). Întrucât detenția reclamantului a devenit, în orice caz, ilegală în conformitate cu dreptul intern, deoarece depășise douăsprezece luni, niciun motiv pentru prelungirea acestuia nu ar fi putut fi considerat relevant și suficient. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție

Concluzieîncălcarea art. 5 § 3 din Convenţie (unanimitate).

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Moscalciuc v. Republica Moldova de pe siteul hudoc. Traducere- Curtea Supremă de Justiţie. 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.