Astăzi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 9:00, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept a Universității din București, a avut loc deschiderea oficială a festivităților. În cadrul sesiunii comune s-au desfășurat următoarele evenimente: proiectarea unui film de prezentare a Facultății de Drept a Universității din București; lansarea volumului Albumul Decanilor; lansarea timbrului aniversar „160 de ani de excelență în învățământul juridic românesc”; ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor Jean Louis Baudouin – Universitatea din Montreal; lansarea proiectului de Tratat de drept civil (prof. Dr. Valeriu Stoica, prof. dr. Marian Nicolae).
Cu discursuri de deschidere a festivității au venit: Flavius A. Baias – Decan al Facultății de Drept a Universității din București; Mircea Dumitru – Rector al Universității din București; ES Michèle Ramis – Ambasadoarea Franței în România; ES Mihai Gribincea – Ambasador al Republicii Moldova în România; Cătălin Predoiu – Ministrul Justiției, precum și reprezentanții facultăților din Hexagon.
Mesajul de felicitare și salut din partea Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a fost transmis de către domnul Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova:
Domnule decan,
Stimați prodecani,
Mult stimați profesori – colegi de la Facultatea de Drept a Universității din București,
Doamnelor și Domnilor,
Distinsă audiență,
Este o onoare să mă aflu astăzi, împreună cu colegii mei – membri ai Consiliului Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, la această solemnitate cu semnificație istorică: aniversarea a 160 de ani a Facultății de Drept a Universității din București, context în care vă mulțumim cordial pentru invitație.
Trebuie să remarc că am avut o deosebită plăcere și bucurie să dăm curs invitației dumneavoastră de a participa la această emblematică manifestare, și zic aceasta cu toată sinceritatea. Nu ne aflăm pentru prima dată la Facultatea de Drept a Universității din București, de aceea pot să afirm cu certitudine că, aici, în acest mediu academic, ne simțim ca acasă.
Mă bucur să constat că invitațiile reciproce la diverse evenimente aniversare, și nu doar de acest gen, au devenit deja o tradiție frumoasă a instituțiilor universitare pe care le reprezentăm, tradiție fundamentată pe relații durabile de cooperare și prietenie.
Pe această cale, în mod special, țin să-i mulțumesc Domnului profesor universitar, doctor Flavius Antoniu Baias, Decanul Facultății de Drept a Universității din București, pentru invitația adresată la această sărbătoare dar, mai ales, pentru demersurile constante inițiate de Dumnealui în planul consolidării și dezvoltării relațiilor de parteneriat dintre facultățile noastre, inclusiv pentru receptivitatea manifestată pe diverse segmente educaționale și de cercetare.
Vă mulțumim foarte mult, Domnul Decan și ne exprimăm speranța de a continua și, de ce nu, de a intensifica relațiile de colaborare fructuoase.
Recent, la 1 octombrie, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a celebrat aniversarea a 60 de ani de la înființare și ne-am bucurat să îl avem alături de noi pe Domnul conferențiar universitar, doctor Claudiu-Paul Buglea, Prodecan al Facultății de Drept a Universității din București. Astăzi, Facultatea dumneavoastră împlinește 160 de ani și iată-ne aici, în acest loc în care se îmbină armonios tradiţia și inovaţia, trecutul și prezentul, prezentul și viitorul.
Din punct de vedere temporal, facultățile noastre se află la o distanță de 100 de ani. (a fost înființată în anul 1859 Facultatea de Drept a Universității din București, iar Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a fost fondată în anul 1959)
Din punct de vedere spațial, ambele facultăți sunt situate pe strada (bulevardul – în România) cu aceeași denumire Mihail Kogălniceanu, dar în capitalele a două state diferite, separate de râul Prut.
Deși legislația și practica judiciară din România diferă, esențialmente în anumite domenii, de cea a Republicii Moldova, s-a demonstrat că astfel de diferențe nu sunt o barieră în calea unei cooperări academice productive pe diverse dimensiuni: educațională, științifică, managerială. Or, cooperarea academică dintre instituțiile de învățământ cu profiluri educaționale similare reprezintă o necesitate în perspectiva globalizării de astăzi și o premisă a calității în învățământul universitar.
La acest ceas aniversar, vin cu un mesaj de felicitare către dumneavoastră, toți cei care reprezentați, într-un fel sau altul, „Facultatea de Drept a Universității din București”, mesaj pe care vi-l adresez din nume personal, dar și din numele Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Suntem convinși că 160 de ani împliniți ai Facultății de Drept a Universității din București reprezintă o vârstă a deplinei
maturități profesionale, segment în cadrul căreia s-a ajuns la prestigiul binemeritat, s-au realizat cu succes numeroase proiecte educaționale și științifice, astăzi fiind în curs de derulare și finalizare multe alte proiecte frumoase.
Vă dorim ani mulți înainte marcați de reușite frumoase, prosperare, entuziasm perpetuu în activitățile pe care le desfășurați, generații de absolvenți de succes, putere sa rezistați provocărilor din sfera învățământului juridic și să atingeți noi înălțimi!
La mulți ani, Facultatea de Drept a Universității din București!„