Dr. Mihaela Botnarenco

Experienţa legislativă a unor state europene a îndemnat legiuitorul moldovean să modifice conţinutul art.173 CP RM (prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.167 din 09.07.2010 [1]), astfel încât ceea ce anterior era denumit ,,constrânge­rea la acţiuni cu caracter sexual a devenit ,,hărţuirea sexuală, evident cu unele ajustări şi completări.

Ca rezultat, constatăm că, pe de o parte, conţinutul acestei norme este neinteligibil şi suscită o serie de neclarităţi, pe de altă parte, un şir de întrebări au la bază viziunea sceptică a societăţii cu privire la oportunitatea incriminării acestei fapte. Unul dintre motivele care pun la îndoială necesitatea penalizării hărţuirii sexuale constă în confuzia care se admite între hărţuirea sexuală – ca faptă socialmente periculoasă incriminată de Codul penal, şi hărţuirea sexuală – într-o abordare care contravine moralităţii. Iată de ce, cel mai frecvent, bărbaţii (mai rar şi femeile) formulează întrebări de genul: ,,Care este raţiunea incriminării hărţuirii sexuale? Ar trebui să-mi fie frică că orice privire tendenţioasă sau orice glumă cu conotaţie sexuală atrage răspunderea penală?

Dificultatea delimitării hărţuirii sexuale de unele conduite de seducţie, curtare, flirt (chiar şi nepotrivite sau impudice) poate să apară mai ales atunci când făptuitorul subestimează caracterul acţiunilor sale, sau victima supraevaluează conduita făptuitorului. Cu drept cuvânt, se arată în doctrină că ,,atunci când făptuitorul nu apreciază pe deplin situaţia aşa cum este percepută de către victimă poate fi surprins sau confuz de reacţia aparent exagerată a victimei şi interpretarea greşită a acesteia [2]_. Într-adevăr, hărţuirea sexuală este o formă insidioasă de manifestare a infracţionalităţii. Iată de ce este important a trasa o linie clară de demarcaţie între ceea ce se numeşte hărţuire sexuală şi ceea ce stă în afara acestui concept.

În acest context, este justă afirmaţia expusă de autorii spanioli C.Sanchez de Lara şi E.Chicano Javega [3]_, potrivit căreia noţiunea de hărțuire sexuală în legea penală este mai restrictivă decât conceptul generalizat al acestei fapte recunoscut de societate. Într-adevăr, conceptul social al hărţuirii sexuale (care pretinde să raporteze la această faptă orice conduită cu caracter sexual: glumă, privire insistentă, solicitare a unor acţiuni cu caracter sexual etc., nedorite de către destinatar la noţiunea de hărţuire sexuală) este diferit de conceptul juridico-penal al acestei fapte. Pe această cale, este bine­venită următoarea notă de clarificare: ,,Hărţuirea sexuală este ilegală atunci când constituie o violare a postulatului dogmatic al libertăţii sexuale (sau al inviolabilităţii sexuale – n.a.), nefiind suficient să fie privită ca o meschină ,,ofensă morală, chiar dacă în cadrul relaţiilor sociale, limitele de legalitate şi moralitate sunt foarte rarefiate [4].

În sensul legii penale naţionale, nu orice comportament amoral cu tentă sexuală este hărţuire sexuală. În orice caz, un flirt, un act de seducţie, un avans sexual nu pot fi considerate a priori hărţuire sexuală. Deşi, trebuie să admitem că flirtul sau actele de seducţie sunt acte potenţiale a se transforma în hărţuire sexuală, în condiţiile în care una dintre persoane nu mai doreşte să fie implicată în respectiva relaţie sau nu doreşte să meargă dincolo de flirt, iar făptuitorul recurge la constrângerea psihică pentru a-i ,,schimba” voinţa. În orice caz, în lipsa constrângerii psihice (alta decât cea specificată la art.171 şi 172 CP RM), chiar dacă comportamentul unei persoane de manifestare a seducţiei sau de pretindere a unor acţiuni cu caracter sexual este lipsit de tact sau este impertinent, nu poate fi calificat în temeiul art.173 CP RM.

În acest plan, este semnificativă precizarea expusă de V.Dobrinoiu, potrivit căreia ,,în principiu manifestările de apreciere pornite dintr-un sentiment de admiraţie, glumele tradiţionale între colegii de birou sau de muncă, răspunsurile la unele observaţii provocatoare, incitante, strângerile de cot, îmbrăţişările ocazionale, izolate, orice manifestări care nu cuprind elemente de constrângere a voinţei victimei sau şicanare a acesteia nu vor putea fi reţinute ca manifestări infracţionale, neexistând elementul subiectiv corespunzător [5]_. Este relevantă şi aserţiunea lui M.Udroiu: ,,Nu se poate reţine comiterea infracţinnii de hărţuire sexuală, dacă actele făptuitorului se cantonează exclusiv în sfera unor simple acte amoroase, de seducţie (de pildă, prin oferirea de flori, prin realizarea unor declaraţii de dragoste etc.)” [6].

În realitate este dificil a delimita acţiunea principală a faptei prejudiciabile prevăzută la art.173 CP RM* [7] de unele comportamente de seducţie, flirt, cochetare. Reiterăm însă că deşi eventual fixarea cu privirea a unei părţi de corp a persoanei, demonstrarea unor semne obscene cu ajutorul mâinilor, gesturi de mimare, precum imitarea copulaţiei, pot prezenta exemple elocvente de comportament caracte­ristic acţiunii principale a hărţuirii sexuale (în astfel de exemple: com­portament nonverbal – n.a.), în absenţa acţiunii adiacente a faptei pre­judiciabile prevăzută la art.173 CP RM, nu vom fi în prezenţa hărţuirii sexuale. Ameninţarea, constrângerea, şantajul în ipoteza faptei examinate se realizează pentru a fortifica avansul cu caracter sexual care rezultă din acţiunea principală a faptei prejudiciabile; incidenţa a cel puţin uneia dintre modalităţile acţiunii adiacente a faptei prejudiciabile de hărţuire sexuală este o condiţie sine qua non pentru calificarea faptei în corespundere cu art. 173 CP RM.

*Adică, manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal care lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare în scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori alte acțiuni cu caracter sexual.

Poate fi mai anevoios de demarcat hărţuirea sexuală de unele con­duite de seducţie, flirt, curtare şi atunci când modalitatea acţiunii adia­cente a faptei prejudiciabile prevăzută la art.173 CP RM se manifestă sub formă de constrângere, adică prin profitarea făptuitorului de starea de dependenţă a victimei. În acest caz, comportamentul făptuitorului poate fi voalat de raportul de dependenţă existent. Drept urmare, este esenţial să se urmărească nu doar atitudinea psihică sau conduita făptuitorului, dar şi atitudinea psihică şi conduita victimei.

Vom fi în prezenţa hărţuirii sexuale, dacă din comportamentul infracţional al făptuitorului rezultă, explicit sau implicit, scopul de a determina victima la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. Concomitent, solicitările cu tentă sexuală în ipoteza faptei examinate sunt absolut indezirabile pentru victimă. Dimpotrivă, în cazul comportamentului de seducţie, propunerile cu semnificaţie sexuală se înfăţişează ca fiind complementare. În prezenţa hărţuirii sexuale, victima se simte rău, stigmatizată, umilită, îi este redusă stima de sine, se simte fără putere în faţa făptuitorului. Per a contrario, în cazul flirtului sau seducţiei, victima trăieşte sentimente pozitive, este flatată, încrezută în propria persoană; în acest caz, ambele părţi deţin situaţia sub control. De cele mai multe ori, flirtul (sau alte acte de seducţie, curtare) este mutual, în contrast hărţuirea sexuală de fiecare dată se manifestă unilateral şi abuziv.

Este important de reţinut că profitarea de starea de dependenţă a victimei, în sensul art.173 CP RM, nu trebuie doar să-i provoace jenă sau disconfort victimei – aceste efecte corespund cu acţiunea principală a faptei. În cazul modalităţii acţiunii adiacente sub formă de constrângere, trebuie să existe o astfel de influenţare în privinţa victimei, susceptibilă să-i provoace o temere în privinţa posibilităţii survenirii reale a unor consecinţe nefaste. Sau trebuie să existe cel puţin convingerea că unica soluţie de a înceta acţiunile insuportabile ale făptuitorului este să-i cedeze.

În altă ordine de idei, se impune întrebarea, dacă propunerea de privilegii victimei în schimbul unui raport sexual ori a unei alte acţiuni cu caracter sexual se încadrează în temeiul art.173 CP RM?

În literatura rusă, se arată că realizarea unor raporturi sexuale ca rezultat al promisiunii făptuitorului de a recompensa victima (avansarea în funcţie, bani, asigurarea cu locuinţă) se încadrează în acte de prostituţie, şi nu în temeiul art.133 CP FR (,,Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual). Aceeaşi autori susţin că situaţia este calitativ diferită în cazul hărţuirii sexuale [8]_. Probabil, autorii se referă la şantajul sexual (quid pro quo, sau ,,ceva pentru ceva), aşa cum este reglementat în SUA** [9]_.

* Șantajul sexual presupune supunerea victimei la unele avansuri sexuale nedorite, cereri privind favoruri sexuale și alte genuri de conduită verbală sau fizică de natură sexuală; fiind, explicit sau implicit, obligatorii pentru obținerea sau menținerea unor avantaje la locul de muncă.

Din dispoziţia art.173 CP RM se desprinde clar că hărţuirea sexua­lă nu presupune un schimb de ,,privilegii” dintre făptuitor şi victimă. În situaţia în care victima acceptă condiţiile înaintate de subiectul infracțiunii pentru a obţine anumite avantaje, nu putem raporta acest caz la constrângere. Pe această cale este relevantă o maximă latină: volenti non fit injuria. Or, în atare caz nu se atentează, în plan subsidiar, la libertatea psihică a persoanei.

În contextul celor enunţate supra, nu putem să nu fim de acord cu alegaţia, potrivit căreia ,,de multe ori intenţia (indiferent de natura ei) nu este clară, neînţelegerile au deci şansa să apară din ambele direcţii. Un act care în sinea lui era prietenos poate să fie exagerat, poate fi scos din context şi considerat a fi un act de hărţuire. Există tăişuri de ambele părţi [10]. De aceea, în cazul în care există incertitudine legată de aprecierea intenţiei făptuitorului, trebuie abordată în folosul acestuia (în acord cu principiul in dubio pro reo).

Referințe bibliografice:

[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158.
[2] GORDON, ANNE K., COHEN, MELISSA A., GRUER, EYAL, ROGELBERG, STEVEN. Innocent Flirting or Sexual arrassment? Perceptions of Ambiguous Work-Place Situations. In: Representative Research in Social Psychology, 2005, vol. 28, p.47-58.
[3] SANCHEZ DE LARA, C., CHICANO JAVEGA, E. Del acoso sexual. Aspectos penales. Cizur Menor (Spain): Aranzadi, 2010. 409 p.
[4] PAMPLONA FILHO, R. Assdio Sexual: questăes conceituais. [Accesat 06.05.2016] Disponibil: http://egov.ufsc.br/portal/sites/default/files/anexos/31041-33968-1-PB.pdf.
[5] DOBRINOIU, V. ş.a. Noul Cod penal comentat. Partea specială. Bucureşti: Universul Juridic, 2014. 1154 p.
[6] UDROIU, M. Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal.Bucureşti: C.H. Beck, 2015. 490 p.
[7] Adică, manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal care lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare în scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual.
[8] Полный курс уголовного права. В 5-ти томах. Том 2.  Под ред. КОРОБЕЕВА, А.И.. Том П: Преступления против личности. Санкт-Ркткербург: Юридический центр Пресс, 2008. 682 с.
[9] Şantajul sexual presupune supunerea victimei la unele avansuri sexuale nedorite, cereri privind favoruri sexuale şi alte genuri de conduită verbală sau fizică de natură sexuală; fiind, explicit sau implicit, obligatorii pentru obţinerea sau menţinerea unor avantaje la locul de muncă.
[10] NEACŞIU, C.M. La limita dintre atracţie şi hărţuire sexuală. În: Revista Transilvană de Ştiinţe ale Comunicării, 2009, nr.8, p. 27-34.