Normele din dreptul național care au făcut obiectul analizei CJUE sunt cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Conform articolului 653 alineatul (1) litera i) din acest act normativ, neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera română a obligației prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1889/2005 de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută sau în moneda națională care este egal sau depășește limita stabilită prin acest regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoțite sau neînsoțite, precum și în colete, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3 000 la 8 000 de lei românești (RON) (aproximativ 633-1 685 de euro). Această dispoziție precizează că numerarul nedeclarat care depășește limita stabilită de Regulamentul nr. 1889/2005 se confiscă.
Efectul Ordonanței Curții este înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor de drept național declarate neconforme.
Este clar că, pe viitor, nu vor mai putea fi emise procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor care să cuprindă sancțiunea contravențională complementară a confiscării sumelor nedeclarate la frontieră care depășesc limita de 10.000 Euro.
De asemenea, efectele soluției pronunțate de instanța Uniunii se vor produce și în cauzele pendinte având ca obiect plângere contravențională împotriva actelor emise în aplicarea dispozițiilor de drept național mai sus menționate.
Cu privire la actele administrative al căror control jurisdicțional a fost epuizat până la data pronunțării ordonanței Curții, este greu de precizat în ce măsură s-ar putea obține revizuirea administrativă sau judiciară a acestora, ca remedii pentru încălcarea dispozițiilor de drept unional.
Revizuirea administrativă nu este un concept recunoscut de dreptul național – cu excepția reverificării în materie fiscală -, deși jurisprudența CJUE reține că principiul cooperării care decurge din Tratat impune ca un organ administrativ sesizat cu o cerere în acest sens să reexamineze o decizie administrativă definitivă pentru a ține cont de interpretarea dispoziției relevante adoptate între timp de CJUE, în anumite condiții.
Pornind de la hotărârea pronunțată în Cauza C-453/00 (Kühne & Heitz NV vs. Produktschap voor Pluimvee en Eieren), jurisprudența evolutivă a instanței Uniunii a nuanțat condițiile redeschiderii procedurilor administrative până la aprecierea că astfel de condiții nu trebuie să facă imposibilă revizuirea administrativă atunci când măsura dispusă prin actul administrativ este vădit contrară dreptului Uniunii (Cauza C-249/11 Hristo Byankov vs. Glaven sekretar na Ministerstvo na vatreshnite raboti).
Într-o altă cauză C-2/06 (Willy Kempter KG vs Hauptzollamt Hamburg-Jonas) Curtea a declarat că dreptul Uniunii nu impune condiția ca reexaminarea unei decizii administrative să fi fost precedată de invocarea acestuia în fața instanței de ultim grad care a soluționat calea de atac împotriva deciziei administrative a cărei reexaminare se solicită și nici nu impune o limită de timp pentru introducerea unei astfel de cereri de reexaminare a unei decizii administrative rămasă definitivă.
Revizuirea hotărârilor judecătorești pentru motivul încălcării priorității dreptului Uniunii Europene, deși este reglementată la nivel național prin dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pare a fi inaccesibilă în situația în care a fost depășit un termen de o lună de la data la care a fost comunicată hotărârea supusă revizuirii.
Calea de atac a fost analizată recent din perspectiva principiilor echivalenței și efectivității în cauza C-676/17 Oana Mădălina Călin vs. Direcția Regionale a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, CJUE constatând că termenul de 1 lună răspunde exigențelor de conformitate.
În egală măsură, la punctele 39, 40 și 41 din Hotărârea pronunțată, s-a reținut că principiul echivalenței trebuie analizat de instanța națională, Curtea nefiind în măsură să se pronunțe cu privire la lipsa unei căi de atac similare celei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C.pr.civ. pentru situația apariției unei decizii a Curții Constituționale prin care se declară neconstituționalitatea unei prevederi naționale relevante.
Altfel spus, termenul de 1 lună este aplicabil în situația hotărârilor CJUE preexistente momentului soluționării cauzei prin hotărârea supusă revizuirii, iar în ipoteza unor hotărâri CJUE ulterioare soluționării definitive a cauzei, instanța națională trebuie să admită, în lumina principiului echivalenței, revizuirea deciziilor definitive naționale aplicând prioritar dreptul Uniunii Europene.
De altfel, CJUE menționează la punctul 41 din această ultimă hotărâre analizată că „instanța menționată păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de decizie preliminară atunci când va fi în măsură să furnizeze Curții toate elementele care să îi permită acesteia să se pronunțe cu privire la aspectul respectării principiului echivalenței”.
Concluzionând, de principiu, este sau ar trebui să fie posibilă revizuirea administrativă sau revizuirea hotărârilor judecătorești pronunțate anterior Ordonanței CJUE în cauza C – 679/19 în temeiul dispozițiilor C.pr.civ. (art. 509) interpretate în lumina principiului echivalenței conform căruia procedurile și regulile naționale ce se aplică drepturilor conferite justițiabililor de legea națională trebuie să se aplice în același fel și celor care decurg din dreptul Uniunii.