Jurisprudenţă

Petithory Lanzmann v. Franța. Refuzul de a autoriza exportarea gameților unui defunct la cererea unui părinte care dorește să devină bunic sau să asigure descendența familială. Inadmisibilă
20.01.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Curtea Constituțional a Republicii Moldova a publicat rezumatul tradus a Hotărârii în cauza Petithory Lanzmann v. Franța (dec.) 23038/19 . Încălcarea art. 8/ 8-1 CEDO.

În fapt – Fiul reclamantei a decedat în 2017 la vârsta de douăzeci și trei de ani, ca urmare a unei tumori cancerigene diagnosticată în 2014. Din momentul în care a fost informat despre boala sa, acesta a întreprins demersuri pentru a deveni tată și a avea un urmaș, inclusiv în eventualitatea decesului său. Astfel, acesta a purces la depozitarea de gameți într-un spital francez și a luat legătura cu o instituție medicală din străinătate pentru a putea efectua o inseminare artificială.

După decesul fiului ei, reclamanta s-a ciocnit cu refuzul autorităților medicale franceze de a autoriza transferul gameților fiului ei într-o țară care autorizează utilizarea lor post mortem în contextul unei reproduceri umane asistate medical sau chiar al gestației pentru alții.

Reclamanta a sesizat fără succes Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea), privind încălcarea „gravă și vădit ilegală” a unei libertăți fundamentale. Cererea sa fiind respinsă pentru că nu erau întrunite condițiile generale, reținând în special că interdicția legală, de a exporta gameți în asemenea cazuri urmărea scopul legitim al evitării eludării dreptului național și ținea de marja de apreciere de care dispune fiecare stat atunci când aplică Convenția. Mai mult, nu s-a demonstrat că dorința exprimată de fiul reclamantei fusese o parte a unui plan parental precis, nici că și-ar fi dat acordul la utilizarea gameților săi post mortem.

Deasemenea, Curtea a mai menționat că:

– Soarta gameților depuși de o persoană și problema respectării voinței acesteia de a le folosi după deces, țineau de dreptul ei de a decide asupra modului și timpului potrivit în care să devină părinte. Totuși, acest drept intra în categoria drepturilor care nu pot fi transferate. Astfel, reclamanta nu putea pretinde la statutul de victimă din numele fiului ei decedat.

– Conceptul de viață privată sau de familie cuprindea dreptul la respectarea deciziei de a deveni părinte, în sensul genetic al termenului; și dreptul cuplurilor de a recurge la RUAM constituia o formă de exprimare a acestor concepte. Totuși, articolul 8 din Convenție nu garanta dreptul de a forma o familie.

– Oricât de valoroasă ar fi aspirația sa personală de a continua descendența genetică, jurisprudența Curții nu deducea din articolul 8 din Convenție un drept de a deveni bunică.

Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.