Gheorghe Reniță

În Republica Moldova regimul juridic al jocurilor de noroc a oscilat dintr-o extremă în alta. Mai întâi, cadrul normativ privind organizarea şi desfășurarea jocurilor de noroc a fost configurat de Legea nr. 285 din 18 februarie 1999 cu privire la jocurile de noroc (în continuare – Legea nr. 285/1999)[1].

Această lege distingea între: 1) jocuri de şansă – al căror rezultat este generat în întregime de elemente aleatorii, când cifrele întâmplătoare şi combinaţiile lor distribuite egal, de care depinde rezultatul jocului, se determină cu ajutorul cărţilor de joc, ruletei, zarurilor, biletelor de loterie, automatelor de joc sau în alt mod; 2) pariuri – al căror rezultat este generat parţial de elemente aleatorii, când jucătorul mizează pe caracterul real sau ireal al unui oarecare eveniment, iar organizatorul jocului se obligă să plătească câștigătorului suma câștigului; și 3) jocuri de abilitate – al căror rezultat depinde parţial de abilitatea fizică a jucătorului, iar câștigul minim nu poate fi mai mic decât miza.

Activitatea legată de jocurile de noroc era percepută ca o activitate de întreprinzător și era supusă licențierii. Această activitate putea fi desfășurată de orice persoană juridică constituită sub forma societății cu răspundere limitată sau, după caz, societății pe acțiuni, care achita taxa pentru licență[2] și deținea capitalul statutar cerut de lege[3]. În baza legii menționate, doar desfășurarea loteriilor naţionale constituia monopolul statului. Această activitate a fost permisă în exclusivitate Loteriei Naționale a Moldovei. Așadar, în esență, Legea nr. 285/1999 reglementa, în prezența anumitor condiții, o piață deschisă pentru organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc pe teritoriul Republicii Moldova.

Ulterior, lucrurile au luat o altă întorsătură. In concreto, la 16 decembrie 2016 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 291 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc[4] (în continuare – Legea nr. 291/2016). Această lege a înlocuit, începând cu 6 ianuarie 2017 – data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și, corespunzător, data intrării în vigoare, Legea nr. 285/1999.

Potrivit art. 3 al Legii nr. 291/2016, organizarea şi desfășurarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția întreținerii cazinourilor, constituie monopol de stat şi are loc în condiţiile Legii nr. 291/2016. Gestionarea activității în domeniul jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat este realizată de către stat prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei. Mai mult, activitatea organizatorului jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat – Loteria Națională a Moldovei – nu este supusă licențierii.

Loteria Națională a Moldovei este o Societate pe Acțiuni creată de către Guvernul Republicii Moldova. Ea este o societate cu capital statutar alimentat în întregime de stat[5].

Conform art. 6 al Legii nr. 291/2016, este considerată activitate în domeniul jocurilor de noroc: a) întreținerea cazinourilor; b) organizarea şi desfăşurarea loteriilor; c) organizarea funcţionării sălilor de joc cu automate de joc cu câștiguri băneşti; d) organizarea şi desfăşurarea pariurilor pentru competiţiile/evenimentele sportive; e) organizarea jocurilor de noroc prin intermediul rețelelor de comunicaţii electronice. Însă, numai sectorul ce vizează întreținerea cazinourilor nu a fost supus monopolizării de către stat. Prin urmare, doar acest sector este licențiat.

Astfel, rezultă că, actualmente, orice altă entitate, în afară de Loteria Națională a Moldovei care s-ar încumeta să organizeze și să desfășoare jocuri de noroc ce constituie monopol de stat alunecă pe terenul ilegalității. Lucrurile devin și mai anevoioase în cazul jocurilor de noroc on-line, care ar putea fi accesate din orice colț al lumii de pe un telefon mobil sau un alt dispozitiv. Jucătorul poate paria fără a-și părăsi domiciliul și în orice moment. Pentru rezolvarea acestei probleme unele state încearcă să blocheze, spre exemplu, site-urile care oferă ocazii de a paria on-line (e.g. Olanda[6]), nu însă și Republica Moldova. O banală culegere a textului „pariuri.md” pe motoarele de căutare pe internet ne oferă posibilitatea de a miza pe evenimente sportive la două case de pariuri on-line.

În acest sens, în cauza C-42/07, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare – CJUE, numită sugestiv și „Curtea de la Luxembourg”) a reținut că Liga Portuguesa de Futebol Profissional (în continuare – „Liga”; persoană juridică de drept privat, cu structură asociativă și cu scop nelucrativ, care grupează toate cluburile ce participă la competiții de fotbal profesionist în Portugalia) și Bwin International Ltd (în continuare – „Bwin”; o întreprindere de jocuri de noroc on-line cu sediul în Gibraltar, având licență eliberată de acest stat) au fost sancționați (contravențional) cu amendă în mărime de 75 000 de euro și, respectiv, de 74 500 de euro pentru promovarea, organizarea și exploatarea, prin internet, a pariurilor mutuale ce constituie monopol de stat în Portugalia, precum și pentru publicitatea realizată pentru jocurile respective.

În fapt, CJUE a constatat că în baza unui contract de sponsorizare pentru patru sezoane sportive „Bwin” a dobândit drepturi care îi permit să aplice logoul „betandwin.com” pe echipamentele sportive purtate de jucătorii cluburilor ale căror echipe participă la campionatul organizat de către „Liga”, precum și de a afișa logoul în discuție pe stadioanele acestor cluburi; mai mult, site-ul internet al „Liga” a inclus referințe și un link către site-ul internet al „Bwin”. Pe acest din urmă site (adică, al „Bwin”) se putea paria on-line pe evenimente sportive, inclusiv desfășurate în Portugalia.

Așadar, s-a stabilit că persoanele vizate au încălcat dreptul exclusiv acordat potrivit legislației unei entități de stat (Departamento de Jogos da Santa Casa da Misericórdia de Lisboa, un organism multisecular cu scop nelucrativ responsabil de finanțarea unor cauze de interes public) de a organiza și de a exploata jocuri de noroc pe teritoriul Portugaliei.

În opinia noastră, în acest caz, persoanele sancționate nu au organizat și desfășurat pariuri sportive pe teritoriul Portugaliei, ci doar au promovat și, deci, au făcut publicitate pentru un site de pariuri sportive. Indicarea pe un site găzduit de serverele dintr-un stat a unui link către site-ul internet al unui operator de jocuri de noroc din alt stat, eo ipso, nu echivalează cu organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc pe teritoriul primului stat. Prin absurd, diseminarea unui link privind site-ul unui operator de jocuri de noroc pe o rețea de socializare nu presupune că acea persoană a organizat și desfășurat jocurile de noroc în cauză. Pentru aceasta mai este necesar ca alte persoane să acceseze acel din urmă site și să parieze. Totuși, CJUE a fost chemată să decidă în privința altui aspect: dacă regimul de exclusivitate acordat unei singure entități contravine dreptului Uniunii Europene (în continuare – UE).

Curtea de la Luxembourg și-a început analiza prin a sublinia că împrejurarea precum că un stat membru al UE a ales un sistem de protecție diferit de cel adoptat de un alt stat membru al UE nu poate avea incidență asupra aprecierii necesității și proporționalității dispozițiilor adoptate în materie. Acestea trebuie să fie apreciate numai în raport cu obiectivele urmărite de autoritățile competente ale statului membru în cauză al UE și cu nivelul de protecție pe care acestea intenționează să îl asigure. Autorizarea limitată a jocurilor de noroc într-un cadru exclusiv prezintă avantajul de a canaliza exploatarea acestora într-un circuit controlat și de a preveni riscurile unei asemenea exploatări în scopuri frauduloase și infracționale. Lupta împotriva criminalității poate constitui un imperativ de interes general de natură să justifice restricții privind operatorii autorizați să propună servicii în sectorul jocurilor de noroc. Așadar, un stat membru al UE este îndreptățit să considere că simplul fapt că un operator precum „Bwin” propune în mod legal servicii din acest sector prin internet într-un alt stat membru al UE, în care este stabilit și în care este în principiu supus deja unor condiții legale și unor controale din partea autorităților competente ale acestui din urmă stat, nu poate reprezenta o garanție suficientă de protecție a consumatorilor naționali împotriva riscurilor de fraudă și de criminalitate, având în vedere dificultățile pe care autoritățile statului membru de stabilire le pot întâlni în contextul evaluării calităților și a probității profesionale a operatorilor străini.

În consecință, CJUE a decis că legislația UE, în special principiul liberei prestări a serviciilor, nu se opune unei reglementări a unui stat membru al UE, care supune organizarea și promovarea jocurilor de noroc unui regim de exclusivitate în favoarea unui singur operator și care interzice oricărui alt operator, inclusiv unui operator stabilit în alt stat membru al UE, să ofere, prin internet, pe teritoriul primului stat membru al UE servicii care sunt supuse regimului menționat[7]. Această abordare a fost confirmată și în alte cauze judecate de Curtea de la Luxembourg[8].

Din analiza acestui verdict deducem că statele care au instituit monopolul de stat asupra jocurilor de noroc pot să stabilească răspunderea pentru fapta de organizare și desfășurare a jocurilor de noroc neavând acest drept. Cum a procedat Republica Moldova?

Astfel, s-ar părea că organizarea și desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat, soldată cu obținerea unui profit în proporţii mari, poate să atragă răspunderea în baza lit. a) alin. (1) art. 241 din Codul penal al Republicii Moldova[9] (în continuare – CP RM), normă care incriminează practicarea ilegală a activității de întreprinzător, i.e. în modalitatea normativă de desfăşurare a activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. Dacă fapta în discuție nu ar genera un profit în proporţii mari[10], atunci, aparent, ar trebui să survină răspunderea conform alin. (1) art. 263 din Codul contravențional al Republicii Moldova.

Am recurs la formulele „s-ar părea”, „aparent”, deoarece pentru a reține în sarcina făptuitorului desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate el trebuie să aibă posibilitatea legislativă să facă acest lucru. Însă, în condițiile în care activitatea de organizare și desfășurare a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat a fost atribuită în mod exclusiv Loteriei Naționale a Moldovei, orice alt operator nu ar putea pretinde înregistrarea în vederea desfășurării acestei activități. O astfel de cerere va fi respinsă ab initio, pentru că legea nu conferă dreptul de a desfășura această activitate altor operatori. În același sens a statuat și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare – CtEDO, numită sugestiv și „Curtea de la Strasbourg”) în cauza Ladbrokes Worldwide Betting v. Suedia[11]. În această speță, CtEDO a reținut că reclamanta, o companie britanică, a solicitat guvernului suedez eliberarea unei autorizaţii care să-i permită să organizeze servicii de pariuri şi jocuri de noroc în Suedia. Guvernul a respins cererea, argumentând că pariurile şi jocurile de noroc în Suedia sunt rezervate statului şi că profiturile rezultate din aceste activităţi trebuie să fie în beneficiul publicului sau de utilitate publică. Curtea de la Strasbourg a considerat că era necesar, la caz, să stabilească dacă a existat la acel moment un drept despre care s-ar fi putut spune că era recunoscut de legea suedeză. Sub acest aspect, s-a reținut că, potrivit cadrului normativ din Suedia, pariurile şi alte jocuri de noroc sunt supuse unei autorizaţii rezervate asociaţiilor suedeze non-profit care îndeplinesc anumite condiţii. În plus, s-a remarcat că legislația Suediei conferă guvernului puterea de a emite autorizaţia privind organizarea de jocuri de noroc în situaţiile în care acesta consideră că este cazul, fără a specifica condiţiile exercitării acestei puteri. Această putere discreționară dată fiind unei autorități publice, CtEDO a decis că reclamanta nu putea să pretindă la un drept recunoscut de legea internă și, prin urmare, a respins cererea ca fiind incompatibilă ratione materiae[12]. Așadar, în cazul organizării și desfășurării fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat nu poate fi aplicată răspunderea conform lit. a) alin. (1) art. 241 CP RM. Această concluzie este valabilă atât în contextul Legii nr. 285/1999, cât și în contextul Legii nr. 291/2016.

Fără a întrerupe firul logic, considerăm că organizarea și desfășurarea fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat nu ar putea să se circumscrie nici dispoziției de la lit. b) alin. (1) art. 241 CP RM – desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. Această activitate nu este interzisă, ci conferită prin efectul legii doar unui operator de jocuri de noroc (i.e. Loteria Națională a Moldovei). În doctrina juridică s-a demonstrat că ipoteza de desfăşurare a unor genuri de activitate, permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, nu se regăsește în dispoziţia de la art. 241 CP RM[13]. Această teză este valabilă pentru desfăşurarea unor genuri de activitate asupra cărora statul a instituit monopolul de stat. Astfel, orice persoană сare ar organiza și desfășura jocuri de noroc fără conferirea acestui drept nu poate fi trasă la răspundere penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător.

Mai mult, fapta în discuție nu se circumscrie nici alin. (1) art. 356 „Jocurile de noroc şi ghicitul în locuri publice” din Codul contravențional al Republicii Moldova[14], normă care sancționează fapta de desfăşurare a jocurilor de noroc neautorizate cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale[15] sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore. Ne bazăm pe următorul argument: genul de activitate (de întreprinzător) – organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat – nu este suspus autorizării în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător[16].

Totuși, într-un prim reflex, unii practicieni ai dreptului vor fi tentați să aplice, pentru organizarea și desfășurarea fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat, răspunderea în baza alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova nr. 845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi[17]: „[p]entru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Servicii Publice sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei aplică amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate” [evid. ns.].

Prin prisma criteriilor Engel[18], denumite astfel după cauza eponimă (Engel și alții v. Olanda[19], judecată de CtEDO în anul 1976) în care acestea au fost formulate pentru prima dată, considerăm că aceasta normă ar putea fi considerată de natură „penală” în sensul autonom al conceptului conturat de jurisprudența CtEDO. Cu certitudine, „amenda în mărimea venitului brut, obţinut în urma activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova [precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat], menționată la alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, reprezintă o sancțiune care corespunde (sau, chiar, depășește), după gradul de severitate, pedeapsa amenzii în sensul art. 64 CP RM”[20]. Amenda aplicată nu are drept scop compensarea unui prejudiciu, ci urmărește să împiedice, în esență, repetarea unor acțiuni similare. Astfel, bazându-ne pe jurisprudența CtEDO[21], apreciem că fapta sancționată de alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi face parte, prin natura și prin gravitatea sa, din „materia penală”. Avem în vedere, în special, confirmarea scopului preventiv și represiv al sancțiunii, precum și aplicabilitatea ius puniendi de către stat, în cazul reprimării încălcării menționate.

Am spus „într-un prim reflex”, pentru că între noțiunea „întreprindere de stat” și noțiunea „societate pe acțiuni în care statul are cotă-parte” (fie chiar și integrală, așa cum este în cazul Loteriei Naționale a Moldovei) nu poate fi pus semnul egalității; ele nu se confundă, ci, din contra, au individualitatea lor și trebuie deosebite după următoarele criterii[22]: 1) forma organizatorico-juridică de desfășurare a activității de întreprinzător: din alin. (1) art. 13 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi reiese că întreprinderea de stat și societatea pe acțiuni sunt forme organizatorico-juridice diferite de desfășurare a activității de întreprinzător; 2) tipul societății: din alin. (2) art. 106 din Codul civil al Republicii Moldova[23] deducem că societatea pe acțiuni este o societate comercială, în timp ce întreprinderea de stat – nu; 3) proporția capitalului social deținut de stat: din alin. (1) art. 1 al Legii Republicii Moldova nr. 246 din 23 noiembrie 2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală[24], aflăm că întreprinderea de stat este persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător în baza bunurilor proprietate de stat transmise ei în administrare și/sau ca aport în capitalul social și în baza proprietății obținute de aceasta în rezultatul activității economico-financiare, dimpotrivă, în cazul societății pe acțiuni (create de către stat) capitalul statutar poate fi alimentat în totalitate sau parțial de stat.

Echivalarea acestor două noțiuni ar însemna nu altceva decât aplicarea legii prin analogie în detrimentul persoanei, ceea ce este interzis de art. 22 din Constituția Republicii Moldova[25] și de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[26] (în continuare – CEDO), prevederi care garantează principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege). În subsidiar, conform alin. (2) art. 3 CP RM, „[i]nterpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise”. Cerinţa interpretării stricte a normei penale, ca şi interdicţia analogiei în aplicarea legii penale urmăresc protecţia persoanei împotriva arbitrarului[27]. A fost constatată încălcarea art. 7 CEDO, spre exemplu, în cazul Başkaya și Okçuoğlu v. Turcia[28], unde pedeapsa cu închisoarea pentru diseminarea propagandei împotriva caracterului indivizibil al statului i-a fost impusă unui redactor de editură în baza unei prevederi aplicabile editorilor. Pentru a evita nu doar rușinea, pe plan internațional, ci și probabilitatea plății de compensații (materiale și/sau morale) trebuie să învățăm din greșelile altora și să nu așteptăm o condamnare din partea Curții de la Strasbourg.

Așadar, de lege lata, în Republica Moldova nu există un mijloc represiv (de drept penal) pentru fapta de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc asupra cărora a fost instituit monopolul de stat. Se atestă o lacună legislativă. Doar în cazul prevăzut la lit. a) alin. (2) art. 54 al Legii nr. 291/2016 – organizarea și desfășurarea unui joc de noroc interzis[29] – poate fi aplicată răspunderea penală în baza lit. b) alin. (1) art. 241 CP RM[30]. Concretizăm: în această situație se exclude aplicarea, în subsecvent, pentru activităţile interzise pe teritoriul Republicii Moldova, a sancțiunii stabilite la alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Ca atare, „[o] astfel de răspundere poate fi aplicată doar pentru desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie, care nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub forma obţinerii unui profit în proporţii mari”[31]. Soluția derivă din respectarea principiului neadmiterii tragerii la răspundere de două (sau mai multe) ori pentru una și aceeași faptă. Mai mult, în raport cu alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi poate fi aplicată, mutatis mutandis, regula stabilită de alin. (1) art. 233 din Codul fiscal al Republicii Moldova: „[t]ragerea la răspundere pentru încălcarea fiscală se face în temeiul legislaţiei fiscale în vigoare în timpul şi la locul săvârşirii încălcării, cu excepţia situațiilor când legea nouă prevede sancţiuni mai blânde, cu condiţia că încălcarea fiscală, prin caracterul ei, nu atrage după sine, în condiţiile legii, răspunderea penală”[32] [evid. ns.]. Astfel, este inadmisibilă cumularea răspunderii în baza lit. b) alin. (1) art. 241 CP RM și în baza alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi pentru una și aceeași faptă; ele se exclud reciproc.

Revenind la subiectul analizat, reținem că celelalte activități ilegale în domeniul jocurilor de noroc specificate în alin. (2) art. 54 al Legii nr.291/2016[33] scapă incidenței art. 241 CP RM, rămânând în afara ariei de acoperire a legii penale. Pentru suplinirea acestui vacuum legislativ, C. Chihai[34] a recomandat completarea Codului penal al Republicii Moldova cu art. 241² „Încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc”, cu următorul conținut normativ:

„(1) Încălcarea legislaţiei privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc interzise, fără licență sau într-un loc interzis, dacă prin aceasta a fost obţinut un profit în proporții mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 3000 unităţi convenţionale, cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune:

1. a) soldată cu obţinerea unui profit în proporții deosebit de mari;
2. b) săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,

se pedepsește cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale”.

Totuși, această propunere de lege ferenda nu eclipsează lacuna legislativă decelată de noi. Aici pot fi profilate două soluții alternative: 1) completarea alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, astfel încât această normă să-și extindă raza de acțiune și în cazul desfăşurării activităţii permise în mod exclusiv societăților pe acțiuni în care statul deține cotă-parte; sau 2) ajustarea recomandării privind completarea Codului penal al Republicii Moldova cu art. 241² „Încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc”, astfel încât acest articol să devină aplicabil și în ipoteza de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc asupra cărora a fost instituit monopolul de stat.

Anterior am pledat pentru prima opțiune[35]. Pe parcursul acestei cercetări ne-am reconsiderat punctul de vedere și apreciem că a doua variantă este mai oportună, pentru argumentele prezentate infra.

În primul rând, legea penală ar asigura un răspuns juridic adecvat și proporțional pentru inhibarea efectivă (în viitor) a conduitei persoanelor care vor avea cutezanța, în lipsa unui drept conferit de legislație, să organizeze și să desfășoare jocuri de noroc asupra cărora a fost instituit monopolul de stat, mai ales atunci când această activitate implică obținerea unui venit în proporții mari sau deosebit de mari. Datorită veniturilor pe care le poate genera, astfel de fapte vor capta atenția grupărilor de criminalitate organizată, ceea ce și justifică intervenția dreptului penal ca ultima ratio.

În al doilea rând, legiuitorul trebuie să pună în competența judecătorului aplicarea pedepsei în anumite limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei, precum și să prevadă, pentru același judecător, instrumentele care să-i permită alegerea şi determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana care a comis o contravenție sau o infracțiune[36]. Incriminarea faptei de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat va acorda posibilitatea individualizării efective a pedepsei, în dependență de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, de personalitatea făptuitorului, precum și de circumstanțele care atenuează sau care agravează răspunderea. În schimb, sancțiunea stabilită la alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi este fixă și se aplică în mărimea venitului brut obținut. Lipsa mecanismelor prin care ar fi posibilă realizarea individualizării judiciare denaturează caracterul efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunilor. Legiuitorul nu poate determina sancţiunea pentru fiecare situaţie posibilă de facto în viitor, el trebuie să fixeze doar anumite criterii, în limita cărora autoritatea abilitată stabilește şi aplică sancţiunea concretă[37]. Fiind anterior sesizată în vederea controlului constituționalității unor prevederi din alin. (4) art. 10 al legii enunțate, în Hotărârea sa nr. 2 din 30 ianuarie 2018 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că: ,,55. […] alin. (4) art. 10 al Legii [Republicii Moldova] cu privire la antreprenoriat și întreprinderi instituie amenda într-o formă absolut determinată. 56. Astfel, […] rezultă că instanța de judecată nu are posibilitatea individualizării sancțiunii, rolul său fiind redus la o simplă formalitate de validare a actului de constatare. […] 59. Prin urmare, […] limitarea rolului instanței de judecată lipsește de substanță garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat de articolele 20 din Constituție și 6 CEDO”[38]. Prin această hotărâre, între altele, a fost declarat neconstituțional textul „amendă în mărimea venitului brut” din alin. (4) art. 10 al legii enunțate. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale a Republicii Moldova în materie de individualizare a sancțiunilor[39], considerăm că această stare de lucruri (declararea neconstituțională a textului menționat) nu „încătușează” aplicabilitatea în continuare a alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, cu corectivul că autoritățile abilitate trebuie să individualizeze sancțiunea în fiecare caz concret, iar amenda în mărimea venitului brut va reprezenta limita maximă a sancțiunii. Însă, nu este clar: care este limita minimă a sancțiunii și cum va fi ea dedusă, ceea ce deschide teren pentru decizii arbitrare, incertitudine și insecuritate juridică pentru destinatarii legii. Drept reacție, la scurt timp după pronunțarea verdictului instanței de contencios constituțional, Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova a elaborat un proiect de lege[40], în care a propus în genere abrogarea alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Abrogarea acestei prevederi neînsoțită de alte amendamente corespunzătoare va crea un vid legislativ intolerabil. Este suficient să amintim, spre exemplu, că în baza alin. (4) art. 263 din Codul contravențional al Republicii Moldova (normă care prevede răspunderea pentru desfășurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licență sau certificat, eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii) nu poate fi sancționată și persoana juridică; lipsește o altă normă decât alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi care ar stabili răspunderea pentru desfășurarea activității atribuite exclusiv întreprinderilor de stat etc. O asemenea abordare este dovada ignoranţei, amatorismului, improvizaţiei sau a indiferenţei profesionale.

În al treilea rând, incriminarea faptei de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc asupra cărora a fost instituit monopolul de stat va permite aplicarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială (art. 106 CP RM) a bunurilor utilizate sau destinate pentru organizarea și desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc ori rezultate din astfel de fapte, precum și a oricăror venituri din valorificarea acestor bunuri. Comiterea unor astfel de fapte se poate dovedi o activitate generatoare de venituri pentru făptuitor. Făptuitorul trebuie privat de acele bunuri care i-au facilitat sau i-au servit la comiterea acestei fapte ori care au fost obținute în urma conduitei sale ilicite. Neluarea măsurii de confiscare a bunurilor în discuție ar putea fi interpretată ca un imbold, o încurajare la comiterea în viitor a unor fapte similare și, prin urmare, ar compromite aspirațiile privind combaterea eficientă a încălcărilor legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.

În al patrulea rând, incriminarea faptei de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat va asigura aplicarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil cu toată rigoarea lor. Supra am afirmat că dispoziția de la alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi ar putea fi considerată de natură „penală” în sensul autonom al acestei noțiuni conturate de jurisprudența CtEDO. Totuși, în cauza Jussila v. Finlanda CtEDO a stabilit că: „[…] este evident că [unele proceduri penale] nu conțin niciun caracter infamant pentru cei cărora le sunt destinate și că nu toate «acuzațiile penale» au aceeași greutate. Mai mult, prin adoptarea unei interpretări autonome a noțiunii «acuzație penală» prin aplicarea criteriilor Engel, organele Convenției au pus bazele pentru o extindere progresivă a aplicării aspectului penal al articolului 6 în domenii care nu se încadrează în mod oficial în categoria tradițională a dreptului penal, cum ar fi contravențiile […], pedepsele pentru încălcarea disciplinei în penitenciar […], încălcările vamale […], penalitățile financiare impuse pentru încălcarea dreptului concurenței […], precum și amenzile impuse de jurisdicțiile financiare […]. Creșterile taxelor nu face parte din nucleul dur al dreptului penal, garanțiile oferite de articolul 6 nu ar trebui să se aplice în mod necesar cu toată rigoarea lor […]”[41]. Această abordare a fost reiterată în cauza Segame SA v. Franța[42], precum și în cauza Chap Ltd v. Armenia[43]. Așadar, rezultă că toate normele care nu se regăsesc în legea penală și care ar putea fi considerate de natură „penală” în sensul autonom al acestei noțiuni conturate de jurisprudența CtEDO fac parte din „perifieria dreptului penal”. În cadrul acuzației în materie penală cerințele dreptului la un proces echitabil sunt aplicabile în mod diferit, în funcție de apartenența ilicitului la nucleul dreptului penal sau la periferia sa. În cazul situațiilor care nu afectează „nucleul dur al dreptului penal” (se pare că acest concept a fost preluat de către CtEDO de la G.P. Fletcher[44]), garanțiile prevăzute la art. 6 CEDO nu trebuie să se aplice în mod necesar cu aceeași rigoare. Această concluzie este împărtășită și de Curtea Constituțională a Republicii Moldova în Hotărârea sa privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal (Sesizarea nr. 53g/2018), nr. 20 din 4 iulie 2018[45]. În consecință, chiar dacă norma prevăzută la alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi ar putea fi considerată (sub cupola teoriei „conceptului autonom”) de natură „penală”, ea face parte din „perifieria dreptului penal”, pentru simplul motiv că nu este inclusă în legea penală. Astfel, propunem ca fapta de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat să facă parte din nucleul dreptului penal, adică răspunderea pentru această faptă să fie stabilită de Codul penal. Procesul penal oferă garanţii efective participanților la el și se desfășoară conform unor reguli previzibile și clare[46] instituite de Codul de procedură penală. Aplicarea răspunderii conform alin. (4) art. 10 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nu poate oferi astfel de garanţii. Nu este clar: după care reguli de procedură se ghidează autoritățile desemnate la alin. (4) art. 10 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, atunci când ele aplică sancțiunea prevăzută de această normă? Același lucru a fost accentuat, cu drept cuvânt, și de către V. Stati în raport cu alin. (1) art. 77 al Legii concurenţei[47] (normă care instituie, prin derogare de la legea penală, răspunderea pentru concurența neloială), care a propus abrogarea acestei norme. De fapt, trebuie să recunoaștem că anume argumentele acestui autor ne-au determinat să reconsiderăm punctul nostru de vedere exprimat anterior.

În al cincilea rând, în legislația altor state este stabilită răspunderea penală în cazul organizării și desfășurării fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat (e.g. art. 168 din Codul penal al Austriei[48] pedepsește cu închisoarea de până la 6 luni sau până la 360 de zile-amendă orice persoană care organizează un joc interzis în mod expres sau al cărui rezultat favorabil ori defavorabil depinde exclusiv sau în principal de hazard, precum și orice persoană care favorizează o reuniune în vederea organizării unui astfel de joc în scopul obținerii unui avantaj material din această organizare sau din această reuniune ori în scopul obținerii unui avantaj material pentru un terț; art. 284 din Codul penal al Germaniei[49] prevede că orice persoană care, fără autorizație administrativă, organizează sau desfășoară în mod public un joc de noroc ori furnizează instalațiile necesare în acest scop se pedepsește cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă; organizarea jocurilor de noroc, inclusiv pe cale telematică sau telefonică, fără a fi titularul unei concesiuni sau al unei autorizații eliberate de poliție, care sunt obligatorii potrivit legii, constituie infracțiune, sancționată cu pedeapsa închisorii de până la trei ani, în conformitate cu art. 4 al Legii Italiei privind intervențiile în sectorul jocurilor și al pariurilor clandestine și protejarea bunei desfășurări a competițiilor sportive[50]; etc.).

Nu în ultimul rând, stabilirea răspunderii penale pentru organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat ar putea atrage după sine, în prezența unor condiții suficiente, aplicarea măsurilor speciale de investigație și a întregului arsenal procesual-penal. Ceea ce va impulsiona acumularea de probe și, în consecință, constatarea acestor fapte, având în vedere caracterul lor latent.

Răspunderea penală pentru organizarea și desfășurarea fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat trebuie să survină în ipoteza obținerii unui venit în proporții mari, nu a unui profit în proporții mari. Din punct de vedere conceptual, potrivit alin. (2) art. 47 al Legii Republicii Moldova nr. 1134 din 2 aprilie 1997 privind societățile pe acţiuni[51], „[p]rofitul net se formează după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia societăţii”. De asemenea, pct. 13 al Compartimentului I din Capitolul I al anexei nr. 2 la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al Republicii Moldova privind aprobarea Dării de seamă fiscale unificate (Declaraţie) (Forma UNIF14), nr. 1804 din 30 decembrie 2014[52], stabilește: „[î]n rândul 010 „Profitul (pierderea) perioadei de gestiune curente până la impozitare (rândul 0101-rândul 0102)” se indică rezultatul obţinut, conform datelor evidenţei financiare (profit, pierdere), până la impozitare, prin diferenţa dintre valoarea indicată în rândul 0101 şi valoarea indicată în rândul 0102”. Prin „valoarea indicată în rândul 0101” se are în vedere suma totală a veniturilor constatate conform datelor contabilităţii financiare (suma clasei „Venituri”). Iar prin „valoarea indicată în rândul 0102” se înțelege suma totală a cheltuielilor constatate conform datelor contabilităţii financiare (suma clasei „Cheltuieli”). Activitatea de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat nu poate genera în privința făptuitorului obligația legislativă de achitare a impozitelor şi altor plăţi impuse de lege pentru a se crea profitul. O astfel de obligație li se incumbă doar acelor persoane care sunt antrenate, în mod legal, în activități aducătoare de venituri. Nu este clar: după care algoritm organul de urmărire penală, procurorul sau instanța de judecată va stabili profitul din activitatea de organizare și desfășurare fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat, de vreme ce de pe urma acestei conduite ilicite nu este posibilă achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii pentru a se forma profitul. În afară de aceasta, amintim că în definiția legislativă a noțiunii „activitate de întreprinzător” desprinsă din art. 1 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi se conține cuvântul „venituri”.

Din aceste motive și în vederea asigurării unei coerențe normative și terminologice între legea penală și art. 1 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi considerăm că termenul „venituri” trebuie să desemneze urmările prejudiciabile al infracțiunii proiectate. În mod similar, s-a pronunțat și D. Băbălău[53] în contextul infracțiunilor reunite sub denumirea marginală de practicare ilegală a activității de întreprinzător (art. 241 CP RM), precum și N. Sîrbu[54] în raport cu infracțiunea de pseudoactivitate de întreprinzător (art. 242 CP RM), care au argumentat că termenul „profit” ar trebui să cedeze celui de „venit”, pentru că primul nu-și are locul în legea penală.

Astfel, optăm pentru ajustarea recomandării de a completa Codul penal al Republicii Moldova cu art. 241² „Organizarea și desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc”, astfel încât alin. (1) al acestui articol să fie formulat în felul următor: organizarea și desfășurarea fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat, a jocurilor de noroc interzise, fără licență sau într-un loc interzis, soldată cu obținerea un venit în proporții mari. Totodată, considerăm că norma proiectată trebuie să prevadă pentru persoana juridică, inclusiv, pedeapsa sub forma lichidării acesteia. În rest, susținem propunerea de lege ferenda formulată de către C. Chihai[55].

În sfârșit, pentru asigurarea unei diferențieri a răspunderii în dependenţă de urmările survenite, propunem o nouă redacție a alin. (2) art. 277¹ din Codul contravențional al Republicii Moldova: organizarea și desfășurarea fără drept a jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat, a jocurilor de noroc interzise, fără licență sau într-un loc interzis, se sancţionează cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la un an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 120 la 180 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate de până la un an. Această normă va îndeplini rolul unui ilicit contravențional complinitor și, deci, va deveni aplicabilă atunci când fapta comisă nu va atinge pragul proporțiilor mari ale venitului obținut.

*Acest articol a fost publicat în „Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor și a zonelor transfrontaliere, Vol. XXXII: Conferință internațională, ediția a XIV-a”. Iași: Performantica, 2018, pp. 226-238;

Referințe bibliografice

[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 50-52.
[2] Solicitantul licenței pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc urma să achite o taxă, după cum urmează: 1) exploatarea automatelor de joc cu câştiguri băneşti – 23 100 de lei pentru fiecare unitate; 2) exploatarea automatelor de joc cu câștiguri băneşti de tipul American Roulette – 1 280 000 de lei pentru fiecare unitate; 3) depunerea mizelor la competiţii sportive şi de alta natură – 28 % din suma totală a mizelor acceptate; 4) organizarea şi desfăşurarea loteriilor: a) momentane – 28 % din costul total anunţat al biletelor de loterie; b) cifrice – 28 % din costul total al biletelor de loterie vândute; 5) întreţinerea cazinourilor – 576 000 de lei pentru fiecare masă de joc.
[3] Persoana juridică trebuia să aibă un capital statutar (la data solicitării licenței) în mărime de: 600 000 de lei pentru cazinouri; 250 000 de lei pentru loteriile naţionale; 200 000 de lei pentru pariuri, sălile cu automate de joc; 150 000 de lei pentru loteriile regionale; 50 000 de lei pentru jocurile de abilitate; 25 000 de lei pentru automatele de joc. Precizăm că un leu moldovenesc echivalează cu aproximativ 0,25 RON sau cu aproximativ 0,05 euro (EUR).
[4] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 2-8.
[5] Hotărârea Guvernului cu privire la crearea Societăţii pe Acţiuni „Loteria Naţională a Moldovei”, nr. 371 din 24 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 87-90.
[6] Judgment of 3 June 2010, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Case C-258/08, EU:C:2010:308, § 11. Disponibil: https://goo.gl/oraQqP
[7] Judgment of 8 September 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional, Case C-42/07, EU:C:2009:519, §§ 25-26, 58, 63, 73. Disponibil: https://goo.gl/EugFUT
[8] Judgment of 3 June 2010, Sporting Exchange Ltd, Case C-203/08, EU:C:2010:307, § 37. Disponibil: https://goo.gl/A2nYr7; Judgment of 3 June 2010, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Case C-258/08, EU:C:2010:308, § 58. Disponibil: https://goo.gl/oraQqP; Judgment of 8 July 2010, Otto Sjöberg and Anders Gerdin, Joined Cases C-447/08 and C-448/08, EU:C:2010:415, § 57. Disponibil: https://goo.gl/q7Pkhm
[9] Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18 aprilie 2002, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74.
[10] Potrivit alin. (1) art. 126 CP RM, se consideră proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Precizăm că în Republica Moldova, pentru anul 2018, salariului mediu lunar pe economie a fost prognozat în mărime de 6 150 de lei (MDL).
[11] Ladbrokes Worldwide Betting v. Sweden (dec.), no. 27968/05, 6 May 2008, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/Fafdic
[12] Ibidem.
[13] Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător. Chișinău: Tipografia Centrală, 2016, p. 168-172.
[14] Codul contravențional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24 octombrie 2008, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3-6.
[15] Potrivit alin. (1) art. 34 din Codul contravențional al Republicii Moldova, o unitate convenţională este egală cu 50 de lei.
[16] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 170-175.
[17] Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr. 2.
[18] Se are în vedere: calificarea faptei conform dreptului național, natura juridică a încălcării, precum și gradul de severitate al sancțiunii de care este pasibilă persoana. Aceste criterii sunt alternative, și nu cumulative, fără a exclude însă o examinare deplină a acestora, atunci când analiza separată a fiecărui criteriu nu permite o concluzie clară cu privire la existența unei acuzații în materie penală.
[19] Engel and others v. The Netherlands, no. 5100/71; 5101/71; 5102/71; 5354/72; 5370/72, §§ 80-86, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/X5nWH1
[20] Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător, p. 209.
[21] Jussila v. Finland [GC], no. 73053/01, 23 November 2006, §§ 30-38, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/MzQEes; Grande Stevens v. Italy, no. 18640/10, 4 March 2014, §§ 94-101, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/7Yquys; Nykänen v. Finland, no. 11828/11, 20 May 2014, §§ 38-41, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/2NEJY8; Kiiveri v. Finland, no. 53753/12, 10 February 2015, §§ 29-30, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/U9hHC2; etc.
[22] Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător, p. 172.
[23] Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 6 iunie 2002, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 82-86.
[24] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 441-450.
[25] Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.
[26] Convenţia de la Roma pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298 din 24 iulie 1997), publicată în Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), vol. I. Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Chişinău, 1998.
[27] Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 125 lit. b) din Codul penal, a articolelor 7 alin. (7), 39 pct. 5), 313 alin. (6) din Codul de procedură penală și a unor prevederi din articolele 2 lit. d) și 16 lit. c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție (faptele care constituie practicarea ilegală a activității de întreprinzător) (Sesizarea nr. 37g/2016), nr. 21 din 22 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 355-359; Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 173g/2017 și nr. 37g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 din Codul penal și a articolului 89 din Codul contravențional (proxenetismul și practicarea prostituției), nr. 36 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 195-209.
[28] Başkaya and Okçuoğlu v. Turkey [GC], nos. 23536/94 and 24408/94, 8 July 1999, §§ 42-43, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/G738DP
[29] Se are în vedere: a) pariurile încheiate pe rezultatele unor concursuri clandestine; b) jocurile ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea organizatorului de joc, a mânuitorului mijloacelor de joc (precum cauciucurile cu timbre, capacele cu bile etc.); c) jocurile de tip pariu, indiferent de forma de organizare şi mijloacele de joc utilizate, care folosesc ca suport (obiect) de joc rezultatele loteriilor, indiferent de modul în care se organizează aceste jocuri şi în care participanţii au posibilitatea să indice (pronosticheze) rezultatele acestor evenimente; d) alte jocuri de noroc care nu sunt prevăzute de Legea nr. 291/2016.
[30] Стати В.А. Ответственность за занятие игорным бизнесом по законодательству Украины и Республики Молдова. În: Пріоритетні напрями наукових досліджень: Матеріали ІІ Міжнародної науково-практичної конференції (м. Київ, 17-18 вересня 2016 року). Київ: МЦНД, 2016, с. 44.
[31] Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător. Chișinău: Tipografia Centrală, 2016, p. 208.
[32] În același sens, a se vedea: Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător, p. 208.
[33] Se are în vedere: 1) încălcarea regulilor jocurilor de noroc sau organizarea jocurilor de noroc conform regulilor care nu corespund cerințelor Legii nr. 291/2016 sau altor acte normative; 2) împiedicarea exercitării de către organele de control a funcțiilor lor; 3) refuzul de a prezenta documentele care reflectă activitatea financiar-economică a organizatorului de jocuri de noroc; 4) prezentarea datelor false; 5) nerespectarea prescripțiilor organelor de control; 6) admiterea accesului la jocurile de noroc (cu excepția loteriilor, a pariurilor și a jocurilor de abilitate) al persoanelor cu vârsta sub 21 de ani; 7) organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc cu încălcarea cerințelor de introducere a informațiilor în sistemul electronic unic de monitorizare de stat a jocurilor de noroc; 8) folosirea mijloacelor și a utilajului de joc care nu corespunde cerințelor Legii nr. 291/2016.
[34] Chihai C. Răspunderea penală pentru încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc – propunere de lege ferenda. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2018, nr. 3, p. 98.
[35] Reniță Gh. Organizarea și desfășurarea pariurilor în condiții de legalitate – premisă sine qua non pentru aplicarea răspunderii conform art. 242¹ și 242² din Codul penal al Republicii Moldova. În: Proceedings of the IV International Scientific and Practical Conference „Social and Economic Aspects of Education in Modern Society”, Vol. 4, July 19, 2018, Warsaw, Poland. Warsaw: RS Global, p. 10.
[36] Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional (individualizarea sancțiunii) (Sesizările nr. 26g/2016 și nr.34g/2016), nr. 10 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 204-205.
[37] Ibidem.
[38] Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art. 10 pct. 4 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (Sesizarea nr. 154g/2017), nr. 2 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 108-112.
[39] De exemplu, în Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional (individualizarea sancțiunii) (Sesizările nr. 26g/2016 și nr.34g/2016), nr. 10 din 10 mai 2016*, se menționează că, până la modificarea cadrului legal, pentru contravențiile care prevăd o sancțiune în mărime fixă se va aplica o sancțiune între limita minimă stabilită de Partea generală și până la mărimea sancțiunii de la articolul respectiv din Partea specială a Codului contravențional, care va constitui limita maximă.
De asemenea, prin Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal (Sesizarea nr. 53g/2018), nr. 20 din 4 iulie 2018**, a fost declarat neconstituțional textul „amendă în mărime de 3 600 lei pentru fiecare factură” din alin. (4) art. 260 din Codul fiscal. Totodată, Curtea Constituțională a precizat că, până la modificarea textului de lege declarat neconstituțional, la aplicarea sancțiunii poate fi stabilită o amendă de până la 3 600 lei pentru fiecare factură neprezentată, efectuându-se un control de proporționalitate în funcție de circumstanțele concrete ale cazului.
[40] Proiectul de lege pentru modificarea articolului 10 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Disponibil: https://goo.gl/dme4QX
[41] Jussila v. Finland [GC], no. 73053/01, 23 November 2006, § 43, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/MzQEes
[42] Segame SA v. France, no. 4837/06, 7 June 2012, § 59, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/Aaruxz
[43] Chap Ltd v. Armenia, no. 15485/09, 4 May 2017, § 41, ECHR. Disponibil: https://goo.gl/vMaLUR
[44] Fletcher G.P. Rethinking Criminal Law. New York: Oxford University Press, 2000, p. 223; Husak D. Crimes outside the core. În: Tulsa Law Review, 2004, vol. 39, p. 755-789.
[45] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 267-275.
[46] Stati V. Reflecţii cu privire la oportunitatea anulării derogării stabilite în alin. (1) art. 77 al Legii concurenţei. În: Intellectus, 2017, nr. 2, p. 11.
[47] Ibidem.
[48] Strafgesetzbuch (StGB). Disponibil: https://goo.gl/AZvnmL
[49] Strafgesetzbuch (StGB). Austria (AUT-1974-L-93674). Disponibil: https://goo.gl/CEjRLx
[50] Legge 13 dicembre 1989, n. 401, interventi nel settore del giuoco e delle scommesse clandestini e tutela della correttezza nello svolgimento di manifestazioni sportive. Disponibil: https://goo.gl/NYfzK3
[51] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 38-39.
[52] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 11-21.
[53] Băbălău D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător, p. 231.
[54] Sîrbu N. Răspunderea penală pentru pseudoactivitatea de întreprinzător. Chișinău: CEP USM, 2013, p. 136.
[55] Chihai C. Răspunderea penală pentru încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc – propunere de lege ferenda, p. 98.