Drept penal şi contravenţional

Violența împotriva femeilor: Evaluarea compatibilității cadrului normativ penal cu prevederile Convenției de la Istanbul
23.01.2020 | Mihaela Botnarenco

Dr. Mihaela Botnarenco

Violența împotriva femeii se circumscrie violenţei de gen, referindu-se în particular la acele infracţiuni în virtutea sexului ori cu impact disproporţionat asupra femeilor. Potrivit Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice din 11.05.2011 (în continuareConvenţia de la Istanbul) [1], termenul „gen” desemnează rolurile, comportamentele, activităţile şi atribuţiile construite social, pe care o societate le consideră adecvate femeilor şi bărbaţilor.

În înţelesul art. 3 pct. a) din Convenţia de la Istanbul „violenţa împotriva femeilor” constituie o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi desemnează toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă sau care sunt probabile a rezulta în, vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată. În particular, conform Convenţiei de la Istanbul, următoarele fapte se circumscriu violenţei contra femeilor şi trebuie să fie incriminate: violenţa fizică; violenţa psihologică; urmărirea; violenţa sexuală, inclusiv violul; hărţuirea sexuală; căsătoria forţată; mutilarea genitală a femeilor; avortul forţat şi sterilizarea forţată.

Raportându-ne la reglementările cadrului normativ penal autohton, trebuie de remarcat că, deşi violenţa apare în mecanismul de săvârşire a mai multor infracţiuni, o exegeză legală a acestei noţiuni nu există. Analiza în sistem a normelor de drept penal, ne demonstrează că legiuitorul nu a adoptat o consecvenţă terminologică în planul operării cu noţiunea de violenţă în contextul diferitelor norme penale. Astfel, după modalitatea de descriere în diferite norme, violenţa apare în cel puţin câteva ipostaze: neconcretizată [de exemplu, violenţă (ca noţiune generică) – art. 321 Codul penal al RM; constrângere, ameninţare (ca forme ale violenţei) – art.173 CP RM; acte de violenţă – art.146 CP RM]; concretizată prin prisma formei de exprimare [de exemplu, violenţă psihică și/sau fizică – art. 206 alin. (2) lit. a) CP RM; constrângere fizică sau psihică – art. 171 alin. (1) CP RM] sau prin prisma intensităţii sale [de exemplu, violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei – art.166 alin.(2) lit.e) CP RM; violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe – art.1921 alin.(2) lit.a) CP RM]; descrisă prin intermediul unor acţiuni violente (maltratare, intimidare, privare de mijloace economice – art.2011 CP RM) ori prin punerea în evidenţă a obiectului la care atentează [de exemplu, violenţă sexuală – art.206 alin.(2) lit.b.) CP RM]. Se apreciază a fi criticabilă lipsa de consecvenţă a legiuitorului în astfel de cazuri, fiindcă potenţează aplicarea arbitrară a legii penale. Bunăoară, constrângerea fizică şi psihică apar în postură de modalităţi ale acţiunii adiacente ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.171 CP RM – violul (inclusiv la art.172 CP RM – acţiuni violente cu caracter sexual), deopotrivă constrângerea (neconcretizată) constituie o modalitate a acţiunii adiacente ale faptei de hărţuire sexuală (art.173 CP RM). În realitate, ne aflăm în prezenţa unor norme penale în conţinutul cărora „constrângerea” comportă semnificaţie diferită. Interpretarea constrângerii specificate la art.173 CP RM în sensul constrângerii fizice şi psihice prevăzute la art.171 CP RM (inclusiv art.172 CP RM) ar însemna admiterea unei „suprapuneri” nejustificate între art.173 CP RM, pe de o parte, şi art.171 şi 172 CP RM, pe de altă parte. În mod regretabil, în practica judiciară s-a aderat tocmai la o asemenea concepţie [2, p. 146].

Cu atât mai mult, în Codul penal al Republicii Moldova (inclusiv în legislaţia extrapenală) nu este prevăzută o noţiune a violenţei contra femeilor. Raţionamentul pare a fi firesc (prin raportare la legea penală), or, aşa cum rezultă din scopul legii penale înscris la alm.(1) art.2 Cod penal: „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana (sublinierea ne aparţine – n.a), drepturile şi libertăţile acesteia… ”. Deopotrivă, din prevederile alm.(1) art.5 CP RM se deprinde principiul egalităţii persoanelor în faţa legii penale. Pentru încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor poate surveni răspunderea penală în condiţiile art.176 CP RM. Inserarea noţiunii de violenţă împotriva femeilor în ordinea juridică naţională şi-ar găsi, probabil, temeinicia în legislaţia extrapenală (cum ar fi, în Legea nr.5 din 09.02.2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi).

Atragem atenţia că Codul penal al Republicii Moldova conţine prevederi corespunzătoare prin care este protejată orice persoană contra: violenţei psihice (de exemplu, art.155 CP RM); violenţei fizice (de exemplu, ’ art.145 CP RM; art.151 CP RM; art.152 Cp RM); violenţelor sexuale (de exemplu, art.171 CP RM; art.1751 CP RM) şi exploatării sexuale (de exemplu, art.165 CP RM, art.206 CP RM); hărţuirii sexuale (art.173 CP RM); violenţei în familie (art.2011 CP RM); căsătoriei forţate (art.167 CP RM).

Deşi nu îşi găsesc corespondent în Codul penal în contextul unei incriminări distincte, sub imperiul răspunderii penale intră şi faptele de mutilare genitală a femeii, avortul forţat şi sterilizarea forţată – fapte ce pot fi săvârşite numai în privinţa femeilor (şi fetelor). In concreto, avortul forţat şi sterilizarea forţată (art.39 Convenţia de la Istanbul) se includ sub auspiciul prevederilor art.151 CP RM [cu precizarea că sterilizarea forţată îşi găseşte corespondent şi la art.1351 alin.(1) lit.e) CP RM şi art.137 alin.(3) lit.c)], iar mutilarea genitală descrisă în Convenţia de la Istanbul (art.38) se pretează prevederilor art.151 sau, după caz, a art. 152 CP RM.

Nu îşi găseşte corespondent în legea penală, dar este sancţionată contravenţional fapta de urmărire a unei persoane (art.34 Convenţia de la Istanbul). In concreto, la art. 782 Cod contravenţional (acte de persecuţie) este stabilită răspunderea contravenţională pentru: „Persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranţa proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă să-şi modifice conduita de viaţă, săvârşită prin: a) urmărirea persoanei; b) contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane…”.

În concluzie, apreciem că Republica Moldova dispune de mecanisme legislative de protecţie a femeii împotriva faptelor specificate în Convenţia de la Istanbul. Totuşi, suntem înclinaţi să credem că, în frecvente cazuri, autoritatea legislativă autohtonă în intenţia de a racorda cât mai prompt legislaţia naţională la exigenţele europene ori internaţionale în materie, omite să evalueze în prealabil, în măsură riguroasă, legislaţia autohtonă, astfel încât unele amendamente legislative devin ulterior criticabile. Exemplificativă în acest sens este norma specificată la art.173 CP RM care, aşa cum arătat mai sus, conţine concepte împrumutate din alte norme, dar cu alte semnificaţii şi, în plus, se mai şi caracterizează printr-o terminologie sofisticată şi improprie legii penale. Nu este lipsită de critici nici norma specificată la art.2011 CP RM, astfel încât, justificat, se insistă în literatura de specialitate pentru completarea art.150-152 şi 155 CP RM cu prevederi referitoare la săvârşirea infracţiunii asupra unui membru de familie. O astfel de concepţie este promovată în dispoziţiile de la lit.e1) alin.(2) art.145, lit.b2) alin.(2) art.171 şi lit.b2) alin.(2) art.172 CP RM, precum şi ale art.781 Cod contravenţional. Existenţa unor asemenea dispoziţii compromite maniera de incriminare din art.2011 CP RM. Completarea propusă ar face inutil art.2011 CP RM, care ar trebui abrogat [3, p. 55].

În cele din urmă, atragem atenţia că compatibilizarea legislaţiei autohtone cu acquis-ul comunitar nu presupune obligaţia statului de a transpune literă cu literă prevederile actelor UE (mai ales în domeniul penal). Or, misiunea legiuitorului nu se rezumă numai la preluarea incriminărilor prevăzute de instrumentele internaţionale (şi europene) a căror semnatar este statul nostru, dar şi de a le trece prin filtrul reg­lementărilor existente, astfel încât legislaţia naţională să fie racordată la cadrul internaţional şi european, fără a se genera suprapuneri de norme penale şi fără a se compromite consecvenţa tehnicii legislative.

Referințe bibliografice

[1] Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice din 11.05.2011. [Accesat 10.09.2019] Disponibil: https://rm.coe.int/168046253e
[2] BOTNARENCO, M. Răspunderea penală pentru hărţuirea sexuală. Monografie. Chişinău: Tipografia Centrală, 2016.
[3] BRÎNZA, S., STATI, V. Infracţiunile de violenţă în familie (art. 2011 CP RM) în lumina prevederilor legii nr.196/2016. În: Studia Universitatis Moldaviae, 2017, nr.8 (108).


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.