Fortificarea integrității sistemului educațional și promovarea standardelor de integritate instituite printr-un nou acord de colaborare
24.01.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și Centrul Național Anticorupție (CNA) au semnat la 23 ianuarie curent, un Acord de colaborare privind fortificarea integrității sistemului educațional și promovarea standardelor de integritate în societate prin prevenirea şi combaterea plăţilor informale în sistemul educaţional şi coruperii cadrului didactic. Acordul de colaborare a fost semnat de către ministrul Corneliu POPOVICI și directorul CNA, Ruslan FLOCEA.

Documentul prevede crearea unui grup interdepartamental pentru monitorizarea procesului și a modului de examinare a petițiilor, în care sunt semnalate acte de corupție, informarea angajaţilor sistemului educaţional despre standardele de integritate, mecanismele şi instrumentele de prevenire (inclusiv Linia Naţională Anticorupţie şi liniile specializate ale instituţiilor), consecințele corupției şi dezvoltarea spiritului civic activ privind denunțarea corupției, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de instruire a părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copiilor privind rolul lor în eradicarea fenomenului corupţiei etc.

Totodată, în cadrul evenimentului oficialii au discutatși despre deplasarea colaboratorilor MECC și CNA în raioanele țării pentru desfăşurarea instruirilor şi campaniilor de sensibilizare anticorupţie în domeniul educației, acordarea suportului metodologic din partea CNA la elaborarea documentelor de politici educaționale și expertizarea acestora pentru a înlătura riscul de corupție, identificarea și denunțarea cazurilor sistemice de colectare a plăților informale în cadrul instituțiilor de învățământ etc.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.