La 23 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală (definiția noțiunii de „eroare gravă de fapt”).

Analiza Curții:

Curtea a reținut că dacă instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt, ca urmare a judecării unei cauze penale, atunci participanții la proces ar putea contesta cu recurs decizia în discuție.

Articolul 6 pct. 11¹) teza I din Codul de procedură penală redă definiția noțiunii de „eroare gravă de fapt”, i.e. stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Totodată, același articol prevede la pct. 11¹) teza II că „eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor”.

Curtea a subliniat că eroarea gravă de fapt vizează stabilirea eronată a faptelor și constă în confirmarea eronată a existenţei sau inexistenţei lor. În esență, stabilirea faptelor urmărește aflarea adevărului. Aceasta este posibil ca urmare a aprecierii probelor din perspectiva veridicității lor. Prin urmare, stabilirea faptelor se află într-o legătură indisolubilă cu aprecierea probelor.

Legislatorul a prevăzut două modalități de comitere a erorii grave de fapt: 1) neluarea în considerare a probelor; și 2) denaturarea probelor.

Cu privire la neluarea în considerare a probelor, Curtea a reținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel ar putea admite sau, după caz, respinge cererile de administrare a probelor. Neluarea în considerare a probelor poate presupune, între altele, respingerea nejustificată a probelor propuse de către părți. Acest aspect a fost suficient pentru Curte să constate că prima modalitate de comitere a erorii grave de fapt poate avea legătură cu aprecierea greșită a probelor, din perspectiva pertinenței acestora.

Cu privire la denaturarea probelor, această formă de comitere a unei erori grave de fapt are la bază schimbarea intenționată a înțelesului, naturii sau caracterului unor elemente factuale. Prin urmare, denaturarea conținutului probei, comisă de către instanță, nu poate avea loc decât în procesul de apreciere a acesteia.

În aceste condiții, Curtea a constatat că există o incoerență între teza a doua din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală (conform căreia „eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor”) și teza întâi din același articol (potrivit căreia eroarea gravă de fapt semnifică „stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora”). Această incoerență normativă creează o incertitudine juridică și este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil al persoanei.

Așadar, Curtea a conchis că textul „eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greşită a probelor” din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală contravine articolului 20 coroborat cu articolul 23 din Constituție.

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea:

1. A admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl avocat Radu Dumneanu, în dosarele nr. 1ra-960/2019 și, respectiv, nr. 1ra-1134/2019, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.
2. A declarat neconstituțional textul „eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greşită a probelor” din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/.