Evenimentul a început cu un cuvânt de salut din partea Decanului Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Dl Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar care a mulțumit Profesorului Christopher Kelley pentru contribuția valoroasă pe care Dlui o aduce prin ținerea cursului de scriere și argumentare juridică în dezvoltarea abilităților profesionale juridice ale studenților Filierei Anglofone a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. Dl Decan, Serghei Brînza a menționat că cursul dat se predă în cadrul Facultăților de Drept a Universităților din Statele Unite ale Americii și sperăm că vom implementa un astfel de curs și la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. În contextul acesta a menționat și despre începutul colaborării îndelungate cu Profesorul Chritopher Kelley încă din anul 2009. Începând cu acel an, Facultatea de Drept a beneficiat de cursuri predate de Profesorul Chritopher Kelley, atât în cadrul Facultății de Drept cât și on-line, Facultatea de Drept fiind pioner în cadrul Facultăților de Drept din Moldova la capitolul lecțiilor predate on-line cu Universități de peste hotare. Profesorul Christopher Kelley, de asemenea a fost Profesor-Cercetător în cadrul programului Fulbright finanțat de Guvernul SUA la Facultatea de Drept a USM în anul 2011. Astfel, Profesorul Christopher Kelley a predat cursurile de Arbitraj, Dreptul mediului, Scrierea și Argumentarea Juridică, devenind un mentor pentru studenții Filierei Anglofone. Colaborarea fructuoasă a continuat pe parcursul anilor, astfel că, anul de învățământ 2017-2018 s-a arătat a fi unul prodigios pentru Filiera Anglofonă din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, acesta servind drep punct de pornire spre noi experiențe și cooperări pentru studenti și profesori. La data de 25 septembrie 2017, în cadrul Universității de Stat din Moldova a fost desfășurat un workshop, care presupunea instruirea studenților Filierei Anglofone în domeniul negocierilor. În calitate de mentor, a fost Profesorul Christopher Kelley, care a familiarizat participanții cu diverse tehnici de negociere și a evidențiat aplicabilitatea practică a acestora. Finalitatea proiectului rezidă în desfășurarea negocierilor on-line cu participarea studenților Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova și Universității Arkansas din SUA. Studenții ambelor universități au fost repartizați în echipe pentru studiul cazului și pregătirea poziției de negociere urmând să se confrunte online pentru aplicarea în practică a cunoștințelor acumulate și dobândirea de noi experiențe.
Parteneriatul transfrontalier a contribuit la dobândirea de către studenți a calităților de buni-negociatori dar și la fortificarea unor abilități care să îi ajute în cariera profesională de juriști.
Astfel, cursul predat de Profesorul Christopher Kelley în data de 27 ianuarie 2020, „Scrierea și Argumentarea Juridică” de care au beneficiat studenții Filierei Anglofone, s-a dovedit a fi util și foarte binevenit pentru formarea profesională a studenților. Studenții au mulțumit profesorului Christopher Kelley pentru contribuția acestuia și l-au rugat să revină cu cursuri noi atât în format on-line cât și în vizită la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.