Marți, 4 februarie 2020, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a articolului 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii și a articolului 33 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 1129 din 7 iulie 2000.

Analiza Curții:

Curtea a stabilit că rolul sindicatului la încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului reprezintă o garanție pentru salariat, care se află în relații de subordonare față de angajator și care reclamă o protecție specială pentru a evita concedierea abuzivă. Măsura de protecție a mandatului exercitat de reprezentanții salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatelor are caracterul unei garanții împotriva eventualelor acțiuni de constrângere sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului.

Totodată, analizând articolul 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii, Curtea a observat că dispozițiile contestate stabilesc o interdicție absolută și generală de concediere a conducătorilor organizațiilor sindicale fără acordul prealabil al organului sindical corespunzător. Acordul organului sindical constituie o condiție obligatorie, în lipsa căruia angajatorul fiind în imposibilitatea de a dispune concedierea funcționarului sindical.

Normele contestate se referă în egală măsură la toate temeiurile de concediere prevăzute de articolul 86 alin. (1) din Codul muncii, indiferent dacă aceste temeiuri au sau nu au legătură cu activitatea sindicală. Acestea sunt formulate astfel, încât nu acordă nici o posibilitate angajatorului să concedieze salariatul – funcționar sindical fără acordul organului sindical pentru motive care nu țin de activitatea sindicală.

Curtea a considerat că dependența absolută a concedierii salariatului-funcționar sindical de acordul organului sindical îngrădește dreptul angajatorului de a-și organiza în plan intern activitatea. Prin urmare, imposibilitatea de a concedia salariații-funcționari sindicali în baza temeiurilor prevăzute de lege reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate și o limitare a libertății activității de întreprinzător, prin îngrădirea prerogativei angajatorului de a hotărî de sine stătător în privința organizării activității întreprinderii sale, limitare evidentă, de exemplu, în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal.

Curtea a considerat că protecția salariaților-funcționari sindicali nu poate fi asigurată prin neglijarea totală a intereselor angajatorului, care, în limitele stabilite de lege, trebuie să dispună de o anumită autonomie în organizarea și funcționarea propriei întreprinderi. Prin menținerea prevederilor contestate angajatorul ar putea fi obligat să mențină un salariat și să plătească remunerație unei persoane activitatea căruia pentru întreprindere nu reprezintă o necesitate obiectivă.

Dreptul exclusiv al angajatorului de a decide asupra activității sale în funcție de conjunctura economică, comercială în care acesta își desfășoară activitatea aducătoare de profit, este susceptibil de a fi obstrucționat. Astfel, condiționarea concedierii salariatului funcționar sindical de acordul organului sindical poate afecta mecanismele economice și financiare ale întreprinderii, cum ar fi structura de producție, bugetul de venituri și cheltuieli, natura și volumul contractelor comerciale încheiate de unitate.

Curtea a reținut că scopul urmărit al prevederilor contestate este acela de a proteja activitatea sindicală prin instituirea unor măsuri de protecție a mandatului exercitat de reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor, dar acesta nu poate veni în coliziune cu interesele angajatorului, care, respectând dispozițiile criticate, este pus în situația de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta dreptul de proprietate. Prin urmare, soluția legislativă criticată din articolul 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii nu este proporțională cu obiectivul urmărit, deoarece limitează activitatea economică a angajatorului.

Prin urmare, prevederile contestate din articolul 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii, regăsite și în articolul 33 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 1129 din 7 iulie 2000, nu sunt proporționale cu scopul urmărit, deoarece, așa cum Curtea a mai statuat în HCC nr. 34 din 8 decembrie 2017, § 76, conduc la limitarea activității economice a angajatorului.

Curtea a constatat că dispozițiile criticate prin interzicerea de a concedia salariații membri și conducători ai organelor sindicale fără acordul organelor sindicale, în cazurile în care concedierea nu are legătură cu activitatea sindicală, contravin dispozițiilor constituționale ale articolelor 9, 46 și 126 din Constituție.

Curtea a reținut că prin anularea normelor criticate, salariaților funcționari sindicali li se păstrează, în continuare, suficiente garanții legale, care le vor asigura protecția drepturilor și intereselor. În acest sens, Codul muncii prevede că „concedierea salariaților membri de sindicat se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate” (articolul 87 alin. (1)); activitățile funcționarilor sindicali care își îndeplinesc obligațiile și își realizează drepturile indicate la articolul 387 alineatele (1)-(5) nu pot servi pentru angajator drept temei de concediere a acestora ori de aplicare a altor sancțiuni ce le-ar afecta drepturile și interesele ce decurg din raporturile de muncă (articolul 387 alin. (6)); funcționarii sindicali beneficiază de dreptul de acces în justiție, pentru a-și apăra drepturile lor în eventualitatea unor abuzuri care au stat la originea concedierii lor (articolul 355), iar la examinarea litigiului individual de muncă de către instanța de judecată, angajatorul este obligat să demonstreze legalitatea și să indice temeiurile eliberării din serviciu a salariatului (articolul 89 alin. (2)). Prin urmare, legislatorul a instituit garanții împotriva concedierii abuzive de către angajator de care pot beneficia salariații-funcționari sindicali.

Curtea remarcă faptul că declararea neconstituționalității prevederilor articolelor 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii și 33 alin. (3) din Legea sindicatelor nu împiedică Parlamentul să reglementeze procedura de consultare prealabilă a organului sindical corespunzător în cazul concedierii persoanelor alese în organul sindical și a conducătorilor sindicali neeliberați de la locul de muncă de bază.

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea:

1. A admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către dl Vitalie Ungureanu, administratorul S.A. „Servicii Comunale Florești”, parte în dosarul nr. 2ra-1360/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.

2. A declarat neconstituționale articolele 87 alin. (2) și alin. (3) din Codul muncii și 33 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 1129 din 7 iulie 2000.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/.