Dr. Irina Sîli

Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi informat, o modalitate de control asupra activităţii autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării banilor publici, de stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic( Toma, 2006, p. 65).

Noile realităţi juridice au oferit principiului libertăţii accesului la informaţie protecţie constituţională şi convenţională. Conform noilor prevederi din 10.11.2018 Legea RM nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie reglementează la art. 11 al.10 obligaţia furnizoului de informaţii ca să asigure furnizarea datelor din registrele de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate.

Trebuie de menţionat că accesul la informaţii are drept scop următoarele (Mocanu, 2012 p. 51-75):

a) crearea cadrului normativ general al accesului la informaţiile oficiale;
b) eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a controlului efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice şi a instituţiilor publice;
c) stimularea formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.

Legislaţia privind accesul la informaţie are la bază Constituţia Republicii Moldova, tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezenta lege include prevederile altor acte normative care reglementează raporturile ce ţin de accesul la informaţie.

Dreptul de acces liber la informaţiile oficiale constituie o obligaţie a autorităţilor publice, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 86 lit (c) din Codul administrativ al Republicii Moldova din 2018. Reieşind din caracterul special al reglementărilor Legii privind accesul la informaţie faţă de prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova, iar sub aspectul procedural al examinării litigiilor, inclusiv faţă de Legea contenciosului administrativ, se explică că prevederile Legii speciale respective se vor completa, în cadrul aplicării, de dispoziţiile celor două acte legislative enunţate, în măsura în care acestea nu contravin Legii speciale. Cu titlu de exemplu: termenul de 15 zile de furnizare a informaţiei, prevăzut de art.16 din Legea privind accesul la informaţie, este diferit în raport cu termenul de 30 de zile prevăzut în art.17 din Legea contenciosului administrativ ( nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri – refuzul de a primi o cerere sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către o autoritate publică, în cazul în care legea nu dispune altfel), astfel va fi aplicabil termenul de 15 zile.

Pentru a se determina incidenţa Legii, în privinţa raportului juridic litigios, se va verifica existenţa următoarelor elemente:

– subiecte ale raportului juridic sunt solicitantul informaţiei şi furnizorul de informaţii;
– conţinutul acestui raport implică existenţa dreptului solicitantului de acces la informaţia solicitată concretă şi a obligaţiei corelative a furnizorului de informaţie de a elibera informaţia solicitată;
– obiectul raportului juridic litigios ţine de furnizarea informaţiei solicitate cu varietăţile aferente (ex.: nerespectarea termenului de furnizare);

Este important ca la examinarea litigiilor instanţele judecătoreşti să confunde raporturile ce nu constituie obiect al Legii cu raporturile ce au ca obiect furnizarea informaţiilor cu accesibilitate limitată. Astfel, simpla constatare că raportul nu este reglementat de Lege nu poate fi considerată un motiv de refuz în furnizarea informaţiei, dacă această furnizare este impusă în baza altui raport obligaţional, însă constatarea faptului că informaţia se clasifică ca fiind cu accesibilitate limitată poate servi în calitate de motiv pentru refuzul de a furniza informaţia solicitată.

Pentru a dispune de legitimare procesuală activă sau pasivă, potenţialii solicitanţi şi furnizori de informaţii trebuie să se regăsească într-una din categoriile de subiecte ale Legii cu privire la accesul la informații, prevăzute de art.5 din Lege (Legea, 982, 2000).

Instanţele judecătoreşti pentru diferențierea noţiunilor de „informaţie oficială” si „informaţie de interes public”, ambele noţiuni avînd semnificaţia prevăzută la art.6 alin.1) din Lege. Acest fapt rezultă atît din interpretarea sistematică a Legii, cît şi din jurisprudenţa CEDO (ex.: cazul Sîrbu împotriva R. Moldova; cazul de Haes şi Gijsels împotriva Belgiei). Pentru consecvenţa, se recomandă aprecierea informaţiei sub aspectul „oficialităţii” ei în conformitate cu art.6 din Lege, aceasta figurînd în calitate de parte componentă a eventualului raport litigios(CEDO, 2012).

Informaţia susceptibilă de a fi furnizată poate fi:

– documentată
– nedocumentată

Informaţie documentată constituie informaţia care este fixată pe un anumit purtător informaţional: scris, electronic etc. Spre exemplu: hotărîrea judecătorească este o informaţie documentată.

Informaţie nedocumentată constituie informaţia nefixată pe un suport informaţional, dar despre care furnizorul de informaţie are cunoştinţă, adică este posesor al acesteia. Nu poate fi refuzată cererea de furnizare a informaţiei pe motiv că aceasta este nedocumentată. Pot constitui exemple de informaţie nedocumentată: uzanţa aplicată în cadrul activităţii furnizorului de informaţii; dispoziţiile nescrise ale administraţiei furnizorului cu privire la soluţionarea unor probleme incidente sferei de activitate a acestuia; indicaţiile verbale ale conducătorului furnizorului de informaţii date unui angajat etc (Legea, 982, 2000).

Limitarea accesului la informaţiile oficiale constituie o încălcare a principiului generale ale dreptului şi se va considera contrară Constituţiei R. Moldova. Ca exemplu, CEDO a considerat că anumite dispoziţii din legea internă a statului pîrît nu îndeplinesc cerinţele unei „legi” prin faptul că le lipseşte caracterul previzibil (cazul Rotaru împotriva României, soluţionat prin Hotărîrea CEDO din 04.05.2000). De asemenea, Curtea a reamintit că o normă este redactată cu o suficientă previzibilitate numai atunci, când aceasta are un caracter clar, precis, în aşa fel încît să permită oricărei persoane, care la nevoie poate apela la consultanţă specializată, să îşi corecteze conduita (cazul Amann împotriva Elveţiei), în acelaşi context, la pct. 55 din Hotărîrea CEDO din 04.05.2000, pronunţată în cazul menţionat mai sus, s-a subliniat că expresia „prevăzut de lege” nu se referă numai la prevederile legii naţionale, dar şi la calitatea acesteia, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului, principiu menţionat expres în preambulul Convenţiei, astfel că, în cazul unor restrîngeri arbitrare, care, cu toate că sînt prevăzute de legea internă, contravin principiului supremaţiei dreptului, se vor aplica stipulaţiile Convenţiei;

Limitarea accesului la informaţii poate fi determinată de un interes legitim care se referă la scopul restricţiei (art.7 alin.(1) din Legea privind accesul la informaţie a Republicii Moldova), şi care constă în respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane, protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, a ocrotirii sănătăţii şi moralei societăţii;

În literatura de specialitate unii autori consideră ca limitarea accesului la informaţii este admisibilă dacă acest lucru e necesar într-o societate democratică, cum ar fi în cazul luptei cu terorismul. Astfel, considerăm că ca pentru a fi considerată necesară într-o societate democratică, aceasta trebuie să fie indispensabilă şi convingătoare, reieşind din raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului (Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), iar scopul urmărit să argumenteze atingerea care se aduce dreptului de acces liber la informaţia oficială. Dacă studiem jurisprudenţa CEDO, balanţa proporţionalităţii a fost apreciată nu doar prin prisma cererii solicitantului de a se constata limitarea accesului la informaţie, dar şi prin prisma cererii furnizorului de informaţii de constatare a nelegalităţii obligării sale, de către instanţa naţională, de a furniza informaţiile solicitate, cu motivaţia că această restricţie este proporţională cu scopul legitim urmărit (Goodwin împotriva Regatului Unit).

Concomitent, se subliniază că orice limitare de acces la informaţiile oficiale este relativă şi orice limitare invocată se va aprecia prin prisma legii, întotdeauna când se pretinde că informaţia este cu accesibilitate limitată, instanţa va aprecia circumstanţele concrete şi se va expune argumentat prin prisma textului de lege enunţat.

Informaţiile care deghizează sau favorizează încălcarea legislaţiei de către autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de către persoanele fizice şi juridice ce prestează servicii publice, dacă încălcările se referă la serviciile respective, nu pot fi categorisite ca informaţii cu accesibilitate limitată, acestea fiind informaţii oficiale de interes public (Fatianov, 1998, p.117).

Ce ţine de litigiile privind accesul la informaţia cu caracter personal se vor soluţiona cu aplicarea prevederilor art.8 din Lege cu privire la accesul la informații şi prin prisma art.8 şi 10 din Convenţie. Pentru ca informaţia să fie considerată cu caracter personal, este necesară existenţa următoarelor condiţii:

– informaţia să se atribuie la o persoană privată. Dreptul la viaţă privată aparţine numai persoanelor fizice, dar nu şi persoanelor juridice. Astfel, reieşind din raţionamentul CEDO, persoanele „publice” trebuie să accepte ingerinţe în viaţa lor privată în mai mare măsură decît persoanele obişnuite;
– persoana privată la care se atribuie informaţia să fie identificată sau identificabilă. Se consideră că persoana este identificabilă atunci când se cunosc datele de identificare ale acesteia (nume, prenume, patronimic). Se consideră identificabilă persoana în privinţa căreia există suficiente indicii pentru a fi identificată;
– dezvăluirea informaţiei să constituie o violare a intimităţii persoanei, prin care se înţelege că divulgarea informaţiei deţinută de posesor ar fi în măsură să aducă atingere vieţii particulare şi de familie a persoanei fizice vizate.

Informaţia ce se referă strict la datele de identificare ale persoanei nu constituie informaţie confidenţială, fiind pasibilă de a fi divulgată. Această informaţie nu ţine exclusiv de identificare în cazul în care este însoţită de alte împrejurări, care oferă datelor de identificare un caracter confidenţial (spre exemplu: secretul referitor la datele de identificare ale adoptatorilor, conform art.134 C.F. RM)

Informaţiile despre viaţa privată a persoanelor publice şi a persoanelor care exercită funcţii publice pot fi dezvăluite dacă acestea constituie un subiect de interes public, legat direct de modul în care ei şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile. Răspîndirea acestor informaţii nu trebuie să aducă prejudicii inutile terţilor (Grigore, 2004, p.33).

Oricărei persoane îi este asigurat dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine. Acest drept include posibilităţile stabilite de art.8 alin.(5) din Lege, care sînt modalităţi de realizare a acestui drept.

Dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine, de regulă, nu poate fi limitat de către posesorul informaţiei. Spre exemplu: CEDO a considerat limitarea accesului reclamantului la dosarul său, în care se conţineau precizări în privinţa copilăriei, educaţiei şi antecedentelor sale, ca fiind o încălcare a art.8 din Convenţie, deoarece altă sursă de informaţie în privinţa trecutului şi a formării sale nu exista (Gaskin împotriva Regatului Unit), în acelaşi context, Curtea Europeană a relevat că, totuşi, accesul la informaţia despre sine, al persoanei la care se referă informaţia, poate fi limitat în cazul în care interesul general este preeminent faţă de interesul personal de accesare a informaţiei, iar această preeminenţă este controlată de un organ independent (Leander împotriva Suediei).

Dacă persoana la care se referă informaţia cu caracter personal nu consimte divulgarea informaţiei, accesul la această informaţie poate fi permis doar prin hotărîre judecătorească. Instanţa de judecată va admite cererea de furnizare numai dacă va stabili că divulgarea este în interes public, adică se referă la ocrotirea sănătăţii populaţiei, securitatea publică şi protecţia mediului înconjurător. În acest context, se va analiza balanţa dintre prejudiciul adus persoanei prin divulgare şi interesul public pentru informaţia respectivă, prin prisma „testului proporţionalităţii”. Dacă interesul public devansează prejudiciul adus persoanei, acţiunea de furnizare a informaţiei va fi admisă, în caz contrar, soluţia fiind respingerea acţiunii.

Solicitantul este degrevat de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru care solicită informaţia, verificarea de către furnizor a împuternicirilor, în cazul în care solicitantul cere informaţia în numele său, dar pentru o altă persoană, este inoportună, aceasta fiind relevantă, sub aspect juridic, numai în cazul în care se referă la informaţia cu caracter personal.

Prin “ justificare a interesului ” se înţelege explicarea şi dovada scopului pentru care se cere informaţia. Solicitantul nu este obligat să dea explicaţii referitor la scopul utilizării ulterioare a informaţiei, iar furnizorul nu este în drept să ceară asemenea explicaţii. Prin urmare, în documentele ce conţin informaţia solicitată, este inoportună indicarea scopului pentru care este eliberată (ex.: „pentru prezentare la locul de muncă” etc.).

Dreptului persoanelor de a solicita informaţia oficială îi corespunde obligaţia corelativă a furnizorului de a-i remite informaţia solicitată.

Obligaţiile furnizorului, prevăzute de art.11 din Lege, constituie particularităţi sau mijloace de îndeplinire a obligaţiei generale de furnizare a informaţiei oficiale, din oficiu sau la cerere.

Asigurarea accesului la informaţiile oficiale de către furnizorii de informaţii se efectuează din oficiu (informarea activă) sau la cerere (informarea pasivă).  Pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti, prezintă importanţă atît informarea activă, cît şi informarea pasivă, ambele modalităţi de informare fiind susceptibile de a provoca depunerea de acţiuni în instanţa de contencios administrativ competentă. Se va considera ilegal refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta este disponibilă în mod public, adică informaţia a fost deja publicată.

Se subliniază că răspunsul trebuie să fie concret şi să se refere nemijlocit la obiectul cererii, fiind inadmisibil un răspuns evaziv, incomplet sau numai diriguitor, dar nu concretizat. Spre exemplu: dreptul de acces la informaţiile oficiale se va considera lezat dacă furnizorul indică în răspunsul oferit solicitantului doar anumite repere, în baza cărora solicitantul ar putea să apropie informaţia respectivă ulterior, după efectuarea unor investigaţii suplimentare, în pofida faptului că furnizorul posedă informaţia solicitată în forma, întinderea şi calitatea cerută (caz concretizat: se solicită informaţia despre salariul primit de către primarul unei localităţi, iar Primăria răspunde că salariul primarului se calculează conform Legii despre salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar).

Informaţia oficială poate fi solicitată prin două modalităţi, la alegerea solicitantului: cererea scrisă sau cererea verbală, conform art.12 alin.(1) din Lege.

Reprezentantul abilitat al furnizorului de informaţii nu este în drept de a refuza înregistrarea cererii verbale, cu excepţia situaţiilor în care:

– nu este posibil un răspuns pozitiv privind furnizarea informaţiei;
– informaţia este indisponibilă momentan, astfel că cererea nu poate fi satisfăcută imediat.

În cele două situaţii, concomitent cu refuzul de înregistrare a cererii, funcţionarul va explica solicitantului cauza refuzului, precum şi posibilitatea depunerii unei cereri scrise (art.12 alin.(4) din Lege).

Pentru probarea refuzului neîntemeiat de înregistrare a cererii, reieşind din elementele faptice necesare de dovedit, va fi admisibil orice mijloc legal de probă, inclusiv proba cu martori, imprimările sonore etc.

Solicitantul de informaţii va oferi, în cadrul cererii scrise, detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate. Această obligaţie nu include necesitatea specificării titlului şi/sau numărului de identificare al documentului, în care este inserată informaţia respectivă. Astfel, este ilegal refuzul de înregistrare a cererii sau de furnizare a informaţiei după înregistrarea cererii motivat pe neindicarea în cerere a elementelor menţionate. Suficienţa şi concludenta detaliilor oferite de către solicitant trebuie să permită furnizorului informaţiei posibilitatea de a identifica ca acţionînd cu diligentă, informaţia solicitată.

Conştientizarea constă în înţelegerea de către solicitant a conţinutului răspunsului oferit de către furnizor, astfel că acesta trebuie să fie prezentat într-o formă cît mai clară şi accesibilă. Claritatea şi accesibilitatea informaţiei oferite se va aprecia de către instanţa de judecată de la caz la caz.

Se va considera furnizare necorespunzătoare a informaţiei cazul în care dreptul de liber acces la informaţie este lezat total sau parţial, prin următoarele modalităţi:

– furnizarea unei alte informaţii decît cea solicitată;
– furnizarea numai a unei părţi din informaţia solicitată;
– eliberarea unui extras dintr-un document, în cazul în care acesta nu conţine esenţa informaţiei solicitate, esenţă disponibilă şi care se află în posesia furnizorului;
– alte situaţii, în care informaţia este furnizată, dar într-un mod neadecvat, care nu asigură finalitatea exercitării dreptului de acces la informaţie.

 Conform art.16 alin.(1) din Lege, informaţia va fi furnizată, de regulă, în momentul în care aceasta va fi disponibilă, adică atunci când informaţia se va afla în posesia furnizorului şi va fi susceptibilă de a fi remisă solicitantului, conform modalităţii alese. Conform art.3 din Legea presei, accesul mass-media la informaţiile oficiale trebuie să fie operativ.

Refuzul de a furniza informaţia deţinută este justificat în următoarele cazuri:

– informaţia este cu accesibilitate limitată, iar interesul public nu depăşeşte interesul legitim protejat;
– informaţia este cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor prevăzute în lege
– există o hotărîre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acces la informaţie, iar solicitantul se adresează cu aceeaşi cerere, în mod repetat, în privinţa aceleiaşi informaţii;
– furnizorul a oferit recent informaţia solicitată aceluiaşi solicitant;
– alte cazuri, în care se dovedeşte reaua-credinţă a solicitantului în sensul art.9 CC.

Refuzul de a furniza informaţia va putea fi exercitat, fără a se indica faptul dacă furnizorul deţine sau nu informaţia cu accesibilitate limitată, numai în anumite circumstanţe, când se poate presupune în mod rezonabil că recunoaşterea existenţei sau inexistenţei acestor informaţii, prin sine, poate constitui o dezvăluire periculoasă pentru interesele legitim protejate.

Persoana care se consideră lezată de către furnizorul de informaţii într-un drept sau interes legitim al său, într-una din formele prevăzute de art.21 alin.(3) din Lege, dispune de dreptul de a ataca acţiunile furnizorului, atît pe cale extrajudiciară, cît şi direct în instanţa de judecată. Excepţie constituie situaţia prevăzută la art.22 alin.(3) din Lege, în prezenţa căreia este imposibilă procedura extrajudiciară, cererea fiind adresată numai direct în instanţa de judecată.

Dacă tratatul sau acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte norme decît cele cuprinse în legislaţia naţională, se aplică normele tratatului sau acordului internaţional.

La nivel normativ sunt identificate o serie de principiile politicii statului în domeniu accesului la informaţiile oficiale, astfel:

– Oricine, în condiţiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale.
– Exercitarea drepturilor de acces la informație poate fi supusă unor restricţii pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internaţional, inclusiv pentru apărarea securităţii naţionale sau vieţii private a persoanei.
–  Exercitarea drepturilor de acces la informație nu va implica în nici un caz discriminarea bazată pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau pe origine socială.

Accesul la informaţii secrete de stat este permis, cu respectarea principiului necesitaţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Legea prevede posibilitatea solicitării accesului la secretul de stat, astfel autorităţile publice şi alte persoane juridice care solicită furnizarea unor informaţii atribuite la secret de stat sînt obligate să creeze condiţii ce ar asigura protecţia acestor informaţii. Conducătorii lor poartă răspundere personală pentru încălcarea restricţiilor privind familiarizarea cu informaţii atribuite la secret de stat.

Drept condiţie obligatorie de transmitere a informaţiilor atribuite la secret de stat autorităţilor publice este îndeplinirea de către acestea a cerinţelor de asigurare a securității acestuia, iar în cazul celorlalte persoane juridice – prezenţa certificatului de securitate pentru efectuarea lucrărilor cu utilizarea informaţiilor atribuite la secret de stat.

Modul de transmitere reciprocă a informaţiilor atribuite la secret de stat între autorităţile publice şi alte persoane juridice este stabilit de Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în autorităţile publice şi alte persoane juridice.

Pentru a fi adoptată decizia privind transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat altor state sau organizaţiilor internaţionale, autoritatea publică prezintă Comisiei interdepartamentale pentru protecţia secretului de stat o propunere motivată, avizată de către Serviciul de Informaţii şi Securitate şi de autoritatea publică cu împuterniciri de dispoziţie asupra acestor informaţii.

Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat adoptă o concluzie de expertiză privind posibilitatea şi oportunitatea transmiterii informaţiilor atribuite la secret de stat.

Decizia privind transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat altor state sau organizaţiilor internaţionale se adoptă de Guvern în baza concluziei de expertiză a Comisiei interdepartamentale pentru protecţia secretului de stat, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.

Obligaţiile părţii care primeşte informaţiile atribuite la secret de stat privind protecţia acestora sînt stipulate în acordul (contractul) încheiat.

Legea româna ce ține de accesul la informația secret de stat prevede obligatoriu obținerea unei autorizații/certificate, conducătorului unităţii solicitante se va elibera certificatul de securitate sau autorizaţia de acces persoanei în cauză, după notificarea prealabila la organul competent.

Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora cât şi periodic, cu privire la conţinutul reglementarilor privind protecţia informaţiilor clasificate. Instruirea va fi efectuată de către structura/funcţionarul de securitate. Valabilitatea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces eliberate unei persoane este de până la patru ani, în această perioadă verificările putând fi reluate oricând, în situaţii care impun revalidarea avizului privind accesul la informaţii secrete de stat.

Literatura de specialitate (Lopatin, 1998, p.137)  diferențiază accesul temporar la informaţii secrete de stat, acesta poate avea loc în cazuri excepţionale, determinate de situaţii de criză, calamităţi sau evenimente imprevizibile, conducătorul unităţii poate acorda acces temporar la informaţii clasificate anumitor persoane care nu deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, cu condiţia asigurării unui sistem corespunzător de evidenţă. În cazul informaţiilor strict secrete de importanţă deosebită, accesul temporar va fi acordat, pe cât posibil, persoanelor care deţin deja certificate de securitate pentru acces la informaţii strict secrete sau secrete.

Cît și accesul cetăţenilor străini la informaţii secrete de stat, cetăţenii străini, cetăţenia altui stat, precum şi persoanele apatride pot avea acces la informaţii secrete de stat, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte şi a convenţiilor, protocoalelor, contractelor şi altor înţelegeri încheiate în condiţiile legii.

La categoria documentelor internaţionale care reglementează accesul la informaţiile de interes public trebuie să menţionăm: – Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19: „Orice persoană are dreptul la libertatea opiniei şi a expresiei; acest drept include libertatea de a susţine opinii fără nici o interferenţă şi de a căuta, a primi şi a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace, indiferent de frontiere.”; – Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, art. 10: „Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”; – Principiile de la Johannesburg, Principiul I: „Oricine are dreptul la libertatea de exprimare, care include libertatea de a căuta, a primi şi a face cunoscute informaţii şi idei de toate genurile, indiferent de frontiere, fie oral, în scris sau sub formă tipărită, sub formă de artă, sau prin orice alt mijloc de comunicare în masă pe care îl alege.”

Cert este faptul că accesul la informaţiile protejate de stat trebuie să fie bine reglementat, atît procedura de acces, cît şi restricţionarea acestui drept, ori deschiderea și transparența sunt recunoscute drept parte esențială a guvernărilor moderne. Transparența fiind vitală pentru supravegherea activității autorităților și instituțiilor publice și are dimensiuni constituționale de aşa natură în cît să influențează cultura juridică a societăţii. Astfel, în contextul luptei împotriva terorismului şi corupției, garanțiile juridice a  dreptului de acces la informație încurajează transparența, iar transparența atenuează viciile societăţii. Din acest motiv, un guvern care acționează în umbra secretelor, în interes de partid, atunci când este vorba de un interes public care nu justifică această secretizare se află în opoziție totală cu principiile statului de drept și valorile societăţii proiectate de către adunarea constituantă.

* Acest articol a fost publicat în culegerea materialelor de la CONFERINŢA ŞTIINŢIFICO-PRACTICĂ INTERNAŢIONALĂ „STATUL, SECURITATEA ŞI DREPTURILE OMULUI ÎN CONDIŢIILE SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE”, eveniment organizat în contextul a 70 de ani de la adoptarea DUDO, 13-14 decembrie, Chişinău

Referințe bibliografice:

1. Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 07.2018 Publicat : 17.08.2018 în Monitorul Oficial Nr. 309-320     art Nr : 466     Data intrarii in vigoare : 01.04.2019
2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225 din 30 mai 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12 iunie 2003, nr. 111-115 (art Nr : 451)
3. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme De Justiţie A Republicii Moldova Cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 02.04.2007 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.5, pag.4
4. Legea Republicii Moldova privind accesul la informaţie. Nr. 982 din 11.05.2000 Publicat: 28.07.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 88/90
5. Mocanu V. The field of personal data protection-specific regulatory design. În: Journal of Legal Studies published on behalf of  „Petre Andrei” University, Faculty of Law, Iași, 2012, nr. 3-4, p. 59-75.
6. Toma Gheorghe, Securitatea naţională din perspectiva noilor arhitecturi de securitate ale începutului de secol, Editura A.N.I, București, 2006. p. 65
7. Лопатин В.Н. Доктрина информационной безопасности Российской Федерации (2000): Концепция развития законодательства в сфере обеспечения информационной безопасности. Издательство Государственной Думы. Мocква, 1998, с. 137
8. Фатьянов А.А. Тайна и право (основные системы ограничения на доступ к информации в российском праве). Москва: МИФИ, 1998 – с. 117
9. Amann contra Elveţia – Supravegherea persoanei Condiţiile legii interne http://ju risprudentacedo.com/Amann-contra-Elvetia-Supravegherea-persoanei-Conditiile-legii-interne.html (vizualizat 14.12.2018)
10. Convenţia Europeană cu privire la drepturile omului http://www.cedo.com/ (vizualizat 10.11.2018)
11. Gaskin contra Regatului Unit – Refuz de a da acces deplin la dosarul său unei persoane luate în îngrijire în timpul copilăriei de către serviciile sociale http://jurisprudentacedo.com/GASKIN-c.-REGATULUI-UNIT-Refuz-de-a-da-acces-deplin-la-dosarul-sau-unei-persoane-luate-in-ingrijire-in-timpul-copilariei-de-catre-serviciile-sociale.html (vizualizat 14.12.2018)
12. Ghid practic pentru accesul la informaţiile de interes public http://www.mnir.ro/wp-content/uploads/PDF/interes_public/386-GDinfo-publice-544_aiip.pdf (vizualizat 14.12.2018)
13. Goodwin contra Marea Britanie – Sursa jurnalistică Rolul în libertatea presei http://jurisprudentacedo.com/Goodwin-contra-Marea-Britanie-Sursa-jurnalistica-Rolul-in-libertatea-presei.html (vizualizat 14.12.2018)
14. Hotărâre din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva Romaniei Emitent: Curtea Europeana A Drepturilor Omului Publicata In: Monitorul Oficial nr.19 din 11ianuarie 2001 http://www.legi-internet.ro/legi-si-practica-judiciara-straina/jurisprudenta /decizii-cedo/rotaru-vs-romania-decizie-cedo.html) (vizualizat 14.12.2018)
15. JurisClasor CEDO *revista online* Copyright © 2013 Editura Universitarã http://www. hotararicedo.ro/fi les/files/Revista%20 Jurisclasor%202012.pdf (vizualizat 20.11.2018)
16. Leander contra Suediei – Dreptul la un remediu intern http://jurispr udentacedo.com/ Leander-contra-Suediei-Dreptul-la-un-remediu-intern.html (vizalizat 10.10.2017)
17. Legea Parlamentului Romaniei privind liberul acces la informaţiile de interes public. Nr.544 din 12.10.2001. Publicat: octombrie 2001 în Monitorul Oficial 663/23 http://www.cdep.ro /pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=3060 (vizualizat 21.10.2018)
18. Memorandum privind proiectul de lege a Republicii Moldova cu privire la secretul de stat Londra, 2008 https://www.ar ti cle 19.org/pdfs/nanalysis/moldova-memorandum-privind-proiectul-de-lege-cu-privire-la-secretul-de-stat-.pdf.(vizualizat 14.12.2018)
19. Securitatea naţională şi accesul la informaţie în Republica Moldova, Raport de compatibilitate a legislaţiei Republicii Moldova cu principiile globale privind securitatea naţională şi dreptul la informare, Chişinău, 2015 http://soros.md (vizualizat 07.11.2017)
20. Britanie – Libertatea de exprimare Conditii de aplicare http://jurisprudentacedo.com/Sunday-Times-contra-Marea-Britanie-Libertatea-de-exprimare-Conditii-de-aplicare.html (vizualizat 14.12.2018)