Dr. Dorina Gurev

Pentru o încadrare juridică corectă a infracțiunii de răpire a unei persoane este absolut necesar de a stabili momentul de consumare a acesteia. Generaliter, infracţiunea se consumă în momentul în care fapta săvârşită produce rezultatul tipic, adică rezultatul necesar, potrivit legii, pentru existenţa infracţiunii în forma sa tip. Întrucât, însă, rezultatul faptei poate avea fie forma unei stări de pericol, fie forma unei vătămări materiale, forma de consumare a infracţiunilor este şi ea diferită în funcţie de natura infracțiunii.

În literatura de specialitate se polemizează asupra naturii formale sau materiale a infracțiunii de răpire a unei persoane. Astfel, unii autori [1], consideră că acestă infracţiune este concepută de legiuitor după modelul unei componențe materiale, deoarece pentru consumarea acesteia este absolut necesar ca persoana să fie scoasă din arealul ei de habilitare și adusă într-un alt loc unde să fie privată de libertate. Nu suntem de acord cu această aserţiune; or, pentru consumarea infracțiunilor cu componență materială este absolut indispensabil existența urmărilor prejudiciabile materiale care în forma tip a infracțiunii de răpire a unei persoane lipsesc. Din aceste considerente, ne aliniem concepției majorității dintre autori [2], care situează răpirea unei persoane la categoria infracțiunilor cu componențe formale.

De asemenea, este discutabil și momentul concret de consumare al infracțiunii analizate. În opinia unor autori [3], răpirea persoanei se consideră infracțiune consumată din momentul realizării laturii obiective, adică, capturarea victimei, luarea și deplasarea ei de la locul ei de habilitate și reținerea cu privarea de libertate. Asemănătoare prin esenţă este şi opinia, potrivit căreia, infracțiunea se consideră consumată din momentul deplasării de facto a victimei la locul destinat sau la locul ales de făptuitor în procesul răpirii [4]. Probabil s-a avut în vedere ipoteza, potrivit căreia, momentul consumării infracţiunilor cu componenţe formale este concomitent, cu momentul acțiunii ilicite, indiferent de întinderea și durata acestei acțiuni [5]. Se omite însă existența infracțiunilor atipice, cum este cazul infracțiunii de răpire a unei persoane, la care valoarea socială ocrotită de legea penală – libertatea fizică a persoanei, este pusă în pericol atât în momentul capturării, cât și în momentul luării și deplasării. Mai mult ca atât, în fiecare dintre etapele sus-menționate victima este reținută fără voința sa, în așa fel încât, reținerea persoanei cu privarea ei deplină de libertate este posibilă în toate etapele infracțiunii analizate.

Similare între ele, sunt viziunile autorilor care identifică momentul de consumare a infracțiunii de răpire a unei persoane în prima etapă de desfășurare a ei, și anume: este considerat momentul capturării, care lipsește victima de posibilitatea de a alege locul aflării după propria voinţă sau dorinţă [6]; este atunci când, persoana este deja capturată și un timp este reținută de făptuitor [7]; în primul moment de reținere ilegală a persoanei [8] (care poate fi și în momentul capturării – n.a.). Dacă, consumarea infracțiunii de răpire a unei persoane este în momentul capturării, atunci, prin ce se deosebește infracțiunea dată de infracțiunea de privarea ilegală de libertate (art.166 CP RM)? Considerăm că, este omisă o condiție principală fără de care nu este realizabilă infracțiunea de răpire a unei persoane, și anume: etapele obligatorii de realizare a infracțiunii, adică capturarea, luarea şi deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu și lipsirea ei deplină de libertate, ceea ce semnifică că, atât timp cât persoana se află în habitatul ei permanent sau provizoriu, infracțiunea nu poate fi consumată.

Potrivit altei accepțiuni [9], infracțiunea de răpire a unei persoane se consideră consumată în momentul luării persoanei din anturajul său obișnuit pentru ulterioara ei deplasare în locul determinat în vederea tăinuirii și reținerii forțate. În viziunea noastră, autorul omite etapele de deplasare și privare deplină de libertate.

Prezintă interes şi viziunea prin care se relevă că răpirea unei persoane începe în momentul capturării și se consumă în momentul începerii deplasării [10]. Apare însă întrebarea, dacă începutul deplasării va fi suficient pentru a scoate victima din habilitatul ei de aflare? Considerăm că este insuficient, deaceea ne alăturăm opticii autorilor [11], care identifică momentul de consumare a infracțiunii de răpire a unei persoane în etapa de deplasare a victimei. Aici venim însă cu o concretizare: durata de deplasare sau distanța parcursă, trebuie să fie suficientă pentru ca persoana să fie considerată ca extrasă din habilitatul ei de aflare, iar etapa de reținere a persoanei (cu privarea deplină de libertate) se suprapune cu etapa deplasării. Aceasta ne permite să afirmăm că lipsirea de libertate a persoanei, ca parte a acestei infracţiuni, are limite destul de neclare, prin urmare, importanță pentru calificarea faptei are faptul că, persoanei i s-a schimbat locul aflării fără voința acesteia și este lipsită total de posibilitatea de deplasare după propria sa voință și dorință. După esența sa, infracțiunea de răpire a unei persoane este o infracțiune continuă, deoarece, durata de privare de libertate, poate să dureze de la câteva minute la câteva ore, însă aceasta are relevanță la individualizarea pedepsei penale și nu la calificarea faptei.

Aparent ar fi diferit momentul de consumare al infracțiunii de răpire a unei persoane, dacă acțiunea adiacentă va lua forma abuzului de încredere sau înșelăciunii. Această aparenţă dispare pe fundalul faptului că, în realitate, în momentul deplasării libertatea manifestării de voinţă a victimei este viciată, și deci ea nu se deplasează după propria voință și dorință, dar în conformitate cu voința făptuitorului.

Pentru o abordare completă a studiului este necesar de analizat și momentul de consumare a semnelor calificative ale răpirii unei persoane. Potrivit prevederilor legale, modalitățile agravantelor prevăzute la alin.(2) art.164 CP RM și lit.a) alin.(3) art.164 CP RM, indiferent de faptul dacă ele vizează obiectul infracţiunii (lit.c) la alin.(2) art.164 CP RM (calitatea specială a victimei), lit.b) la alin.(2) art.164 CP RM (pluralitatea de victime)), sau latura obiectivă (lit.g) la alin.(2) art.164 CP RM), ori latura subiectivă (lit.f) la alin.(2) art.164 CP RM) și în cele din urmă subiectul (lit.e) la alin.(2) art.164 CP RM și lit.a) alin.(3) art.164 CP RM), au forma unor componențe de infracțiune formale, astfel, momentul de consumare a acestor agravante este identic cu momentul de consumare a variantei tip a infracțiunii de răpire a unei persoane.

Cât privește circumstanța agravantă prevăzută la lit.a) alin.(3) art.164 CP RM, ea se consumă din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub formă de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori deces al victimei, care au fost cauzate din imprudență, motiv din care doar în această ipoteză infracțiunea este una materială.

În concluzie specificăm că, infracțiunea prevăzută la art.164 CP RM este una formală și totodată continuă, care începe în momentul capturării victimei și se consumă în momentul deplasării, când persoana este deplin lipsită de libertate și nu are posibilitatea reală de a se deplasa după propria sa dorință și voință, rămănând fără relevanță dacă făptuitorul a reușit sau nu de a aduce victima în locul destinat reținerii.

 *Acest articol a fost publica în: Rezumatele comunicărilor Conferinţei ştiinţifice cu participare internaţională cu genericul: „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare”,Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, 25-26 septembie 2012. Rezumatele comunicărilor, p.123-126.

Referințe bibliografice:

[1] Курс уголовного права. Том 3. Особенная часть / Под ред. Борзенкова Г.Н., Комисcарова В.С. – Москва: Зерцало-М, 2002, p.215; Гаджиев С.Н. Ответственность за преступления, посягающие на личную свободу человека // Право: Теория и Практика, №7, 2003, p.50.
[2] Brînză S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Volumul I. – Chișinău: E.-P. „Tipografia Centrală”, 2011, p.328; Гырла Л., Табарча Ю. Уголовное право Республики Молдова. Часть Особенная. Том 1. – Кишинэу: „Cardidact” SRL, 2010, p.181; Казамиров А.И. Уголовно-правовая защита прав человека на свободу: Дис. …канд. юрид. наук.  – Москва, 2003, р.93; Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть. Учебник. / Под ред. Иногамовой-Хегай Л.В., Комисарова В.С., Рарога А.И. – Москва: Проспект, 2007,p.78; Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. / Под ред.  Козаченко И.Я., Незнамова З.А. – Москва: НОРМА-ИНФРА, 2001, p.140; Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть. 3-е издание. / Под ред.  Рарога А.И. – Москва: Эксимо, 2009, p.83 etc.
[3] Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu / Sub red. A.Barbăneagră. Chișinău: Sarmis, 2009, p.317; Попов И.А. Борьба с организованными формами похищения людей: Дис. …канд. юрид. наук. – Москва; 2003, р.22; Особенная часть Уголовного кодекса Российской Федерации: комментарий, судебная практика, статистика / Под общ.ред. Лебедева В.М.; отв.ред. ГалаховаB. – Москва: Горец, 2009, р.99.; Казамиров А.И. Op.cit., р.93.
[4] Сверчков В.B. Уголовное право. Особенная часть: Краткий курс лекций. – 5-изд., перераб. и доп. – Москва: Высшее образование, Юрайт-Издат, 2009, p.39.
[5] Giurgiu N. Legea penală și infracțiunea. Legislație, doctrină, practică judiciară. – Iași: Gama, 1994,209.
[6] Гаджиеменов Б. Уголовно-правовые и криминологические проблемы похищения человека: По материалам Республики Дагестан: Дис. …канд. юрид. наук. – Москва, 2003,  р.47.
[7] Курс российского уголовного права. Особенная часть / Под ред. Кудрявцева В.Н., Наумова А.И. – Москва: Спарк, 2002, 205.
[8] Хашум Назих. Ответственность за похищение человека: Дис. …канд. юрид. наук. – Москва, 2008,  р.94.
[9] Новикова О.В. Уголовно-правовая и криминологическая характеристика похищения людей: По материалам Северного Кавказа: Автореф. дис. …канд. юрид. наук. – Москва, 2006, р.1
[10] Сулеймaновa Г.Ж. Уголовно-прaвовaя ответственность зa похищение человекa: Автореф. дис. …канд. юрид. наук. – Караганда, 2009, р.1
[11] Ситников Д.А. Уголовно-правовая и криминологическая характеристика похищения человека: Автореф. дис. …канд. юрид. наук. – Москва, 2001, р.15; Габибибова Г.В. Похищение человека: уголовно-правовой и криминологический аспект: По материалам Азербаджанской Республики: Дис. …канд. юрид. наук. – Москва, 2003,  р.94.