Dr. Stanislav Copețchi

Studierea experienţei legislative a unor state străine, inclusiv a celei penale, creează premise favorabile legislatorului autohton de a-şi orienta atenţia spre perfecţionarea cadrului normativ existent, lucru necesar dezvoltării ideilor de reformare a sistemului de drept naţional. Bunele practici în materie penală, învederate în legislaţia unor state străine, pot facilita procesul de îmbunătăţire continuă a cadrului incriminator. În acest sens, nu exclus (ba chiar, este benefic) ca conţinutul unor sau altor norme din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM) [2], să fie racordat la bunele practici încetăţenite în legislaţia unor state străine.

În cadrul prezentului demers ştiinţific intenţionăm să scoatem în evidenţă conţinutul infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova (art.237 CP RM) prin comparaţie cu faptele penale corespondente din legislaţiile penale ale unor state străine, fapt indispensabil pentru sublinierea aspectelor pozitive şi a celor negative ce decurg din actualul cadru incriminator, lucru necesar înaintării unor eventuale propuneri de lege ferenda menite să contribuie la desăvârşirea calitativă a textului art.327 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM).

1) Ab initio, precizăm că în CP RM regăsim doar un singur articol care să incrimineze fapta infracţională sus-indicată. În contrast, în legislaţiile penale ale unor state străine, învederăm mai multe articole care să reglementeze răspunderea penală pentru săvârşirea unor atare fapte infracţionale. Infra ne vom convinge de acest lucru.

2) În continuare, subliniem că infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false din CP RM este amplasată în cadrul Capitolului X al Părţii Speciale a Codului penal intitulat „Infracţiuni economice”. Prin urmare, în corespundere cu legislaţia penală a Republicii Moldova economia naţională este valoarea socială fundamentală pasibilă de lezare prin săvârşirea fabricării sau punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false.

Din perspectivă comparată, în legislaţiile penale ale unor state străine sesizăm şi alte optici de amplasare a infracţiunii analizate în cuprinsul secţiunilor, capitolelor din Partea Specială a Codului penal. De exemplu: în conformitate cu Codul penal al Lituaniei [11] infracţiunea analogică celei de la art.237 CP RM este amplasată în cadrul Capitolului Părţii Speciale destinat protecţiei sistemului financiar; în Codul penal al Bulgariei [17] infracţiuni similare celei de la art.237 CP RM întâlnim în Secţiunea IV „Infracţiuni împotriva sistemului monetar şi de creditare”; în corespundere cu Codul penal al Danemarcei [10] infracţiunea similară celei inserate la art.237 CP RM este amplasată în cadrul Capitolului XVIII „Infracţiuni legate de mijloacele de plată”; într-un capitol similar cu cel al Danemarcei sunt amplasate respectivele fapte în Codul penal al Finlandei [19]; potrivit Codului penal al Muntenegrului [12] infracţiunea corespondentă celei din CP RM este localizată în cadrul Capitolului XXIII „Infracţiuni împotriva tranzacţiilor de plată şi a operaţiunilor de business”; în Codul penal al Estoniei [18] şi în cel al Maltei [21] faptele penale analogice celei de la art.237 CP RM sunt amplasate în Capitolele Părţii Speciale dedicate protecţiei relaţiilor sociale cu privire la încrederea publicului; în fine, în corespundere cu legislaţia penală a României, faptele penale corespondente celei de la art.237 CP RM sunt inserate în Capitolul I „Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori” din cadrul Titlului VI „Infracţiuni de fals” din Partea Specială a Codului penal [4]. Este clară poziţia legiuitorului român de a amplasa infracţiunile examinate în cadrul segmentului Părţii Speciale destinat relevării tuturor infracţiunilor de fals, aceasta deoarece, comparativ cu Codul penal al Republicii Moldova, în cel al României lipseşte un capitol special dedicat protecţiei economiei naţionale, drept valoare socială fundamentală. Observăm că pentru legislaţia României este specific ca infracţiunile economice să fie incriminate în cadrul unor legi penale speciale. În legislaţia Republicii Moldova însă, lipsesc legi penale speciale, Codul penal fiind unica lege penală.

3) După această digresiune, vom puncta asupra unui alt aspect ce vizează tematica prezentului demers ştiinţific. Aşadar, sesizăm că legiuitorul moldav a mers pe calea incriminării în norme distincte a faptei de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false, pe de o parte, şi a celei de fabricare sau punere în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false. Cea din urmă faptă este consacrată la art.236 CP RM.

Din perspectivă comparată, sesizăm că potrivit Codului penal al Estoniei pe post de obiect material/produs al infracţiunii prevăzute la §333 (faptă similară cu cea de la art.237 CP RM) pot apărea atât cardurile şi alte instrumente de plată false, cât şi titlurile de valoare false. În acelaşi timp, în postura de obiect material/produs al infracţiunii prevăzute la §333¹ din Codul penal pot evolua doar banii falşi. Acelaşi lucru îl remarcăm în actualul Cod penal al României care, la art.310 stabileşte răspunderea penală pentru falsificarea de monedă, iar la art.311 – falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată.

În Codul penal al Slovaciei învederăm un alt model legislativ. Mai exact, la art.219 din Codul penal [15] sunt prevăzute următoarele entităţi susceptibile să apară pe post de obiect material/produs al infracţiunii: banii falşi, titlurile de valoare false, cardurile sau alte instrumente de plată false. Un model analogic întâlnim şi în cazul legislaţiei Bulgariei care, la art.243 din Codul penal stabileşte răspunderea penală pentru fabricarea tuturor entităţilor sus-indicate. Observăm că legislatorul slovac şi cel bulgar au reunit în cadrul unei singure norme atât fabricarea semnelor băneşti false şi a titlurilor de valoare false, cât şi fabricarea cardurilor sau a altor instrumente de plată false. O situaţie similară se atesta în Codul penal al României în redacţia anului 1968 [3] care, la art.282 prevedea răspunderea penală pentru falsificarea monedei metalice, monedei de hârtie, titlurilor de credit public, cecurilor, titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor sau altor titluri de valori.

Nu în ultimul rând, observăm modele legislative în care entităţile sus-indicate sunt separate în articole diferite. De exemplu: în Codul penal al Serbiei [22] şi în cel al Muntenegrului manipulările ilegale realizate în privinţa semnelor băneşti false constituie infracţiune distinctă. La fel, sunt incriminate într-o normă aparte acţiunile ilegale realizate în privinţa titlurilor de valoare false. În fine, constituie infracţiune distinctă acţiunile ilegale orientate spre carduri sau alte instrumente de plată false.

4) În altă privinţă, subliniem că în postura de obiect material/produs al infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM pot figura toate tipurile de carduri. Or, analizând textul art.237 CP RM desprindem că legiuitorul foloseşte termenul generic „card” la desemnarea obiectului material/produsului infracţiunii. Important e ca acestea să confirme, să stabilească sau să acorde drepturi sau obligaţii patrimoniale. În caz contrar, acestea nu pot evolua pe post de obiect material/produs al infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM. De exemplu, pot constitui obiect material/produs al infracţiunii cardurile care oferă reduceri la comercializarea anumitor bunuri (carduri de discount). Aceasta deoarece asemenea carduri acordă drepturi patrimoniale. În contrast, nu pot să reprezinte obiect material/produs al infracţiunii consemnate la art.237 CP RM cardurile care permit intrarea într-o instituţie, întrucât acestea nu confirmă, stabilesc sau acordă drepturi ori obligaţii patrimoniale.

Comparativ cu legislaţia Republicii Moldova, în acord cu art.189 din Codul penal al Maltei pe post de obiect material/produs al infracţiunii pot apărea toate cardurile, indiferent de faptul dacă acestea constituie sau nu instrumente de plată ori dacă confirmă sau acordă drepturi ori obligaţii patrimoniale.

De asemenea, evidenţiem şi poziţii mult mai restrictive cu privire la conţinutul obiectului material/produsul infracţiunii analizate. De exemplu, în acord cu Codul penal al Republicii Belarus [9] şi cel al Estoniei doar cardurile bancare pot apărea pe post de obiect material/produs al infracţiunii. Potrivit Codului penal al Azerbaidjanului [8] nu toate cardurile bancare ci doar cele de credit sau de decontare pot figura în postura de obiect material/produs al infracţiunii examinate. La fel, în corespundere cu Codul penal al Serbiei şi cel al Albaniei [16] numai cardurile de credit, nu şi alte tipuri de carduri pot evolua în postura de obiect material/produs al infracţiunii. În Codul penal al Spaniei, la art.399 bis [13] este incriminată fabricarea şi punerea în circulaţie, inter alia, a cardurilor de credit sau a celor de debit.

5) Din punct de vedere al laturii obiective consemnăm că elementul material al infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM poate îmbrăca următoarele două modalităţi normative cu caracter alternativ: a) fabricarea, b) punerea în circulaţie. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca făptuitorul să săvârşească cel puţin una din cele două acţiuni. Săvârşirea unei acţiuni neurmate de cea dea doua (din cauze independente de voinţa făptuitorului) nu poate avea relevanţă la calificare. Fapta rămâne a fi consumată. Fabricarea acestora deja marchează momentul de consumare. Punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false constituie momentul epuizării infracţiunii, neavând relevanţă la calificare, ci la individualizarea pedepsei penale. Modele legislative similare întâlnim în cazul unor legislaţii penale străine (de exemplu: în cea a Serbiei, Cehiei [14], Muntenegrului etc.).

Totuşi, în legislaţia unor state străine identificăm şi alte poziţii de amplasare a celor două acţiuni în textul normei incriminatoare. Bunăoară, în legislaţia României fapta de falsificare a titlurilor de credit sau a instrumentelor de plată este consacrată la art.311 din Codul penal, în timp ce punerea în circulaţie a numitelor obiecte este inserată la art.313 din Codul penal. Un model similar întâlnim în cazul legislaţiei Estoniei şi Bulgariei. Mai exact, în corespundere cu legislaţia Estoniei, fabricarea unor asemenea entităţi false este incriminată la §333 din Codul penal, iar folosirea lor propriu-zisă – la §334 din Codul penal. Corespunzător, în legislaţia Bulgariei la art.243 din Codul penal este stabilită răspunderea penală pentru fabricarea unor atare obiecte, iar la art.244 din Codul penal – pentru punerea lor în circulaţie. De aici tragem următoarea concluzie: potrivit celor din urmă legislaţii fabricarea instrumentelor de plată false urmată de punerea lor în circulaţie constituie concurs real de infracţiuni, cele comise urmând a fi încadrate în tiparul a două norme de incriminare, nu însă potrivit uneia, aşa cum este în cazul legislaţiei penale a Republicii Moldova.

De consemnat că în legislaţia României, la art.313 sunt incriminate două infracţiuni distincte de punere în circulaţie. Mai exact, la alin.(2) art.313 din Codul penal este prevăzută răspunderea penală, inter alia, pentru punerea în circulaţie a valorilor falsificate de către autor sau un alt participant la infracţiunea de falsificare. Iar la alin.(1) este incriminată fapta de punere în circulaţie a valorilor falsificate de către o altă persoană, decât cea care a falsificat sau a participat în alt mod la falsificarea valorilor puse în circulaţie. În cazul celei din urmă infracţiuni calitatea subiectului infracţiunii este dedusă implicit prin interpretarea sistemică a normei de la alin.(1) art.313 din Codul penal cu cea înscrisă la alin.(2) art.313 din Codul penal. Prin urmare, în corespundere cu cadrul incriminator al României vor intra în concurs normele de la art.311 şi alin.(2) art.313 din Codul penal.

De asemenea, şi legiuitorul spaniol deosebeşte punerea în circulaţie a instrumentelor de plată false de către cel care le-a fabricat sau a participat la fabricarea lor de punerea în circulaţie a aceloraşi obiecte false, dar de către o altă persoană, decât cea care le-a fabricat sau a participat în alt mod la fabricarea lor. Spre deosebire de legiuitorul român însă, cel spaniol incriminează, în cadrul unei norme distincte, punerea în circulaţie a valorilor falsificate atunci când făptuitorul nu a intervenit în procesul fabricării lor (alin.(3) art.399 bis din Codul penal). Punerea în circulaţie de către cel ce a fabricat în prealabil numitele obiecte nu este incriminată în cadrul unei norme aparte (aşa cum o face legiuitorul român). Respectiv, în atare ipoteză este aplicabilă o singură normă, şi anume: cea care sancţionează fabricarea unor atare valori false (alin.(1) art.399 bis din Codul penal). Punerea lor în circulaţie marchează momentul epuizării infracţiunii, neavând relevanţă la calificare, ci doar la aplicarea pedepsei (caz similar legislaţiei Republicii Moldova). În concluzie, relevăm că dacă în cazul Codului penal al României, Estoniei sau Bulgariei este posibil concurs între fabricarea (falsificarea) şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată false, atunci în cazul legislaţiei penale a Spaniei un atare concurs este imposibil, în condiţiile în care subiect al infracţiunii distincte de punere în circulaţie a valorilor falsificate poate fi doar o persoană care nu a participat în nici un mod la fabricarea acestora.

Un model legislativ interesant sesizăm în cazul Codului penal al Albaniei care, la art.184 incriminează în cadrul uneia şi aceleiaşi norme fabricarea şi punerea în circulaţie a cecurilor, cambiilor, cardurilor de credit, cecurilor de călătorie sau a altor instrumente de valoare. Observăm că legiuitorul albanez foloseşte conjuncţia „şi” în dispoziţia normei sugerând ideea, potrivit căreia cele două acţiuni prejudiciabile (fabricarea şi punerea în circulaţie) au caracter cumulativ, nu însă alternativ. Pe cale de consecinţă, pentru a fi în prezenţa infracţiunii sub forma unui fapt consumat este ineluctabil ca acţiunea de punere în circulaţie să urmeze acţiunea de fabricare. În caz contrar, cele săvârşite fie vor îmbrăca forma unui fapt tentat (în ipoteza în care făptuitorului nu-i reuşeşte punerea în circulaţie din motive independente de voinţa sa), fie nu vor constitui infracţiune (în ipoteza în care făptuitorul nici nu urmăreşte punerea lor în circulaţie). În ce ne priveşte, nu susţinem modelul albanez de incriminare a faptei supuse cercetării comparative, întrucât nesocoteşte efectul preventiv al unei legi penale. Mai mult, se pare că o atare poziţie legislativă subevaluează pericolul social al fabricării unor instrumente de plată false, punându-se accent, în special, pe punerea acestora în circulaţie.

Sintetizând asupra tuturor modelelor legislative reliefate supra, conchidem că în ipoteza în care făptuitorul reuşeşte fabricarea instrumentelor de plată false, dar, din motive independente de voinţa sa nu izbuteşte să le pună în circulaţie atunci: a) în legislaţia penală a Republicii Moldova, a Cehiei, a Serbiei şi a Muntenegrului cele săvârşite trebuie catalogate drept faptă consumată, aceasta deoarece atât fabricarea, cât şi punerea în circulaţie i) sunt inserate în cadrul aceleiaşi norme şi ii) constituie acţiuni normative cu caracter alternativ; b) în legislaţia penală a României, a Estoniei şi a Bulgariei cele comise trebuie încadrate drept faptă consumată de fabricare a instrumentelor de plată în concurs cu pregătire la punerea acestora în circulaţie; c) în legislaţia Albaniei o atare faptă trebuie apreciată în calitate de tentativă la infracţiunea de fabricare şi punere în circulaţie a instrumentelor de plată false, întrucât pentru a fi în prezenţa faptului consumat este necesar cumularea celor două acţiuni prejudiciabile.

6) În altă ordine de idei, precizăm că la descrierea elementului material al infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM este utilizat termenul „fabricarea” care, grosso modo, înglobează două modalităţi faptice de exprimare a ilicitului penal: a) confecţionarea (fabricarea integrală) şi b) alterarea (fabricarea parţială). În plan comparat, în legislaţia unor state străine, cele două acţiuni sunt prevăzute explicit în textul normei incriminatoare în calitate de modalităţi normative cu caracter alternativ. De exemplu, în Codul penal al Serbiei, al Muntenegrului, al Cehiei şi în cel al Spaniei normele incriminatoare corespondente celei de la art.237 CP RM conţin referiri exprese la cele două acţiuni, în calitate de modalităţi normative de exprimare a elementului material. Aici legiuitorul nu mai foloseşte termenii „fabricare” („falsificare”), ci „confecţionare” şi „alterare”.

7) În altă privinţă, dar tot în conjunctura elementului material al infracţiunii, consemnăm că, comparativ cu cadrul incriminator al Republicii Moldova, în legislaţiile penale ale unor state străine, pe lângă fabricarea (falsificarea) instrumentelor de plată şi punerea lor în circulaţie, dispoziţia normei incriminatoare conţine şi alte modalităţi normative de exprimare a faptei prejudiciabile. Aşadar, potrivit Codului penal al Azerbaidjanului, norma corespondentă celei de la art.237 CP RM stabileşte răspunderea penală, inclusiv, pentru achiziţionarea instrumentelor de plată false (art.205). În Codul penal al Muntenegrului întâlnim următoarele acţiuni suplimentare fabricării şi punerii în circulaţie: achiziţionarea, păstrarea şi transmiterea (alin.(1) art.260). Pe o poziţie similară se situează legiuitorul român care, prevede următoarele acţiuni suplimentare: primirea, deţinerea sau transmiterea (alin.(1) art.313). De asemenea, surprindem şi alte modele: în Codul penal al Ucrainei sunt specificate următoarele acţiuni suplimentare: achiziţionarea, păstrarea, transportul, expedierea (art.200); în Codul penal al Ungariei [20] – distribuirea, exportul, importul (secţiunea 393); în Codul penal al Danemarcei – importul (§ 170); în Codul penal al Bulgariei – transportarea peste frontiera vamală (art.244); în Codul penal al Lituaniei – achiziționarea, depozitarea, transferul sau orice altă manipulare ilegală (art.214).

În context, se profilează logica întrebare în acord cu legislaţia Republicii Moldova: care trebuie să fie soluţia de calificare în situaţia în care făptuitorul achiziţionează, păstrează, transportă, expediază, importă, exportă etc. instrumentele de plată false pe care acesta nu le-a fabricat şi nici nu a participat în nici un alt mod la fabricarea acestora, dar care urmăreşte punerea lor în circulaţie? În literatura de specialitate se menţionează că se va aplica art.26 şi alin.(1) art.237 CP RM în cazul păstrării, procurării, transportării sau expedierii de către dobânditor (care nu este fabricant) a cardurilor sau a altor instrumente de plată false, provenite de la fabricantul acestora, în vederea punerii lor în circulaţie [1, p.41; 7, p.69]. În ce ne priveşte, considerăm că achiziţionarea, păstrarea, transportarea etc. a cardurilor sau a altor instrumente de plată false în scopul punerii lor în circulaţie grosso modo nu comportă pericol social substanţial mai mic ca fabricarea şi punerea în circulaţie a acestora. Persoana abilitată cu aplicarea legii penale ar putea ţine cont de acest lucru în procesul de individualizare a pedepsei penale, ţinând cont de faptul instituirii de către legiuitor în conţinutul normei suspuse analizei a unor sancţiuni alternative şi relativ-determinate. În orice caz, nu considerăm oportun ca achiziţionarea, păstrarea, transportarea, expedierea etc. a cardurilor sau a altor instrumente de plată false să fie considerată drept pregătire la infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM. O asemenea soluţie de încadrare promovată de legiuitor vine în contradicţie cu scopul pedepsei penale exprimat în restabilirea echităţii sociale, din moment ce gradul de pericol social al conduitei făptuitorului este nejustificat subevaluată.

Probabil din aceste raţiuni, în următoarea speţă din practica judiciară a Republicii Moldova, acuzatorul de stat a ales să încadreze cele săvârşite potrivit alin.(1) art.237 CP RM, în formă consumată, deşi, de facto, activitatea infracţională a făptuitorului a fost întreruptă la etapa actelor preparatorii: „C.V. acționând prin înțelegere prealabilă cu persoane neidentificate de către organul de urmărire penală, în scopul fabricării și punerii în circulație a cardurilor bancare, în perioada anului 2012, dintr-o sursă neidentificată, a obținut (sublinierea ne aparţine – n.a.) trei carduri bancare false, pe care le deținea și le păstra (sublinierea ne aparţine – n.a.) la domiciliul său în or. Florești str. Păcii, 23” [6]. De consemnat că acțiunile lui C.V. au fost încadrate şi de către instanţa de judecată în baza alin.(1) art.237 CP RM în formă consumată.

Putem afirma cu certitudine că o asemenea soluţie de încadrare este incorectă. Observăm că instanţa de judecată a reţinut în conduita inculpatului C.V. acţiunea de obţinere (alias procurare), precum şi cea de păstrare a cardurilor false, nu însă acţiunea de fabricare şi/sau de punere în circulaţie a cardurilor false. Reiterăm că procurarea şi păstrarea unor asemenea entităţi nu sunt prevăzute de legiuitor în calitate de modalităţi normative alternative de exprimare a faptei prejudiciabile consemnate la art.237 CP RM. De asemenea, acestea nu pot fi considerate nici modalităţi faptice ale acţiunii de fabricare sau ale celei de punere în circulaţie. Acestea au un conţinut diferit.

În aceste condiţii, în conjunctura infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM procurarea şi/sau păstrarea cardurilor false, chiar dacă făptuitorul urmăreşte punerea lor în circulaţie, nu constituie acte de executare propriu-zise. Lipsa actelor de executare desemnează lipsa laturii obiective, motiv pentru care fapta infracţională specificată la art.237 CP RM nu poate fi considerată consumată. Mai mult, în lipsa actelor de executare, o atare faptă nu poate fi calificată nici ca tentativă la infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM. Prin urmare, procurarea şi păstrarea cardurilor false trebuie catalogate drept acţiuni de pregătire a punerii în circulaţie a respectivelor entităţi. Corespunzător, la calificare trebuie reţinută norma de la art.26 CP RM raportat la norma de la art.237 CP RM. Evident, cu condiţia că făptuitorul urmăreşte drept finalitate punerea în circulaţie a acestor obiecte. În caz contrar, cele comise nu pot cădea sub incidenţa art.26 raportat la art.237 CP RM [5, p.216].

Subliniem deci, că legiuitorul moldav ar trebui să-şi revadă poziţia faţă de textul incriminator consemnat la art.237 CP RM, şi, în special, în ceea ce priveşte cercul modalităţilor normative de exprimare a faptei prejudiciabile. Suntem de părere că procurarea şi păstrarea cardurilor sau a altor instrumente de plată false, alături de alte acţiuni prejudiciabile (de ce nu?) ar trebui inserate în textul art.237 CP RM în calitate de modalităţi normative cu caracter alternativ de exprimare a ilicitului penal. Supra am evocat mai multe modele legislative străine care stabilesc acest lucru. Legiuitorului moldav nu-i rămâne decât să se inspire şi să preia bunele practici legislative.

În definitivă, avansăm propunerea de lege ferenda de a insera în textul art.237 CP RM în calitate de modalităţi normative de exprimare a faptei prejudiciabile a următoarelor acţiuni: procurarea, păstrarea, transportarea şi expedierea cardurilor sau a altor instrumente de plată false.

8) În alt registru, consemnăm că în acord cu legislaţia penală a Republicii Moldova achiziţionarea, pregătirea sau păstrarea materiei prime în vederea fabricării instrumentelor de plată false trebuie catalogată drept pregătire la infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM.

În legislaţia altor state situaţia este diferită. In concreto, se observă tendinţa de incriminare în cadrul unei nomen juris distincte pregătirea fabricării instrumentelor de plată false. De exemplu, în Codul penal al Serbiei, la alin.(2) art.225 este stabilită răspunderea penală pentru achiziţionarea materiei prime în vederea fabricării cardurilor de credit. Acelaşi conţinut îl are art.394 din Codul penal al Ungariei. De asemenea, la art.314 din Codul penal al României este sancţionată fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor, sau a oricăror alte titluri ori valori asemănătoare. Un conţinut similar desprindem în cazul art.248 din Codul penal al Sloveniei.

De consemnat că norma de la alin.(2) art.314 din Codul penal al României stabileşte răspunderea penală pentru fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

La fel, §340 din Codul penal al Estoniei prevede drept infracţiune distinctă, în formă consumată, fapta de pregătire a contrafacerii cardurilor bancare sau a altor instrumente de plată. Secţiunea 394 din Codul penal al Ungariei incriminează păstrarea, importul, exportul, transportul de materiale, mijloace, echipament, programe de calculatoare cu scopul contrafacerii instrumentelor de plată false.

Norme similare învederăm la art.246 din Codul penal al Bulgariei, art.262 din Codul penal al Muntenegrului, art.185 din Codul penal al Albaniei.

Considerăm binevenită existenţa unei norme de incriminare similară şi în Codul penal al Republicii Moldova. Pentru a preveni mai eficient fenomenul fabricării instrumentelor de plată false se impune ca pregătirea fabricării unor asemenea obiecte să fie incriminată, cu titlu de nomen juris distinctă, sub forma unui fapt consumat. Urmând poziţia legislativă a statelor sus-indicate, avansăm propunerea de lege ferenda de a completa Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu un nou articol – 237¹ – care să prevadă răspunderea penală pentru pregătirea fabricării cardurilor sau a altor instrumente de plată false. La moment, pregătirea fabricării instrumentelor de plată false este sancţionată doar fragmentar. De exemplu, art.260 CP RM stabileşte răspunderea penală pentru producerea, importul, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, în mod ilegal, a mijloacelor tehnice sau a produselor program, concepute sau adaptate, în scopul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM. De consemnat că norma în cauză este amplasată în cadrul Capitolului XI al Părţii Speciale a Codului penal „Infracţiuni informatice şi infracţiuni în domeniul telecomunicaţiilor”. Pentru asigurarea unei protecţii plenare a relaţiilor sociale cu privire la încrederea publicului în autenticitatea instrumentelor de plată se impune adoptarea unei norme generale care să prevadă răspunderea penală pentru toate cazurile de pregătire a fabricării instrumentelor de plată false, urmând ca respectivă normă să fie amplasată în cadrul Capitolului X din Partea Specială a Codului penal intitulat „Infracţiuni economice”.

9) În altă ordine de idei, subliniem că din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM, în ipoteza în care elementul material se exprimă în fabricarea instrumentelor de plată false, presupune prezenţa un scop special. La concret, este necesar ca făptuitorul să urmărească scopul punerii acestora în circulaţie. În caz contrar, în lipsa unui atare scop fabricarea instrumentelor de plată false nu poate fi încadrată în tiparul art.237 CP RM.

În plan comparat, şi de această dată atestăm poziţii legislative diferenţiate. De pildă, art.189 din Codul penal al Maltei nu conţine referire la scopul pe care trebuie să-l urmărească făptuitorul în urma fabricării instrumentelor de plată. La fel, potrivit art.205 din Codul penal al Azerbaidjanului nu se cere ca cel ce procură (achiziţionează) instrumentele de plată false să urmărească scopul punerii acestora în circulaţie. Un asemenea scop este aferent doar faptei de fabricare. Rezultă că dacă făptuitorul achiziţionează aceste obiecte în alt scop, decât în vederea punerii lor în circulaţie, fapta va constitui infracţiune. În ce ne priveşte, considerăm că unei atare fapte îi lipseşte pericolul social caracteristic unei infracţiuni. Prin achiziţionarea unor instrumente de plată false, în lipsa scopului de punere în circulaţie, nu se atentează la relaţiile sociale aflate în derivaţie organică cu economia naţională. Aceasta din urmă valoare socială fundamentală poate fi lezată doar în ipoteza în care făptuitorul urmăreşte punerea în circulaţie a unor asemenea obiecte. Prin urmare, considerăm că în ipoteza fabricării sau al realizării altor acţiuni ilegale cu instrumente de plată false făptuitorul trebuie să urmărească scopul punerii acestora în circulaţie. Or, tocmai urmărirea unei asemenea finalităţi de către făptuitor conferă acţiunilor sus-indicate grad prejudiciabil caracteristic unei infracţiuni.

10) În altă privinţă, menţionăm că spre deosebire de cadrul incriminator de la art.237 CP RM, în legislaţia unor state străine, nu „punerea în circulaţie”, ci „folosirea instrumentelor de plată false” constituie finalitatea care trebuie atinsă de făptuitor prin fabricarea, achiziţionarea, păstrarea etc. a respectivelor obiecte. De exemplu: cel din urmă scop întâlnim în Codul penal al Muntenegrului, al Estoniei, al Serbiei, al Cehiei.

Subliniem că între expresiile „punerea în circulaţie” şi „folosirea instrumentelor de plată false” se atestă o relaţie de tipul întreg-parte. Locuţiunea „punerea în circulaţie” absoarbe expresia „folosirea instrumentelor de plată”. Folosirea instrumentelor de plată false reprezintă un caz particular al punerii acestora în circulaţie. Pe lângă folosirea instrumentelor de plată false, punerea lor în circulaţie mai cuprinde şi înstrăinarea acestora (vânzare, schimb, donaţie etc.). Optăm pentru varianta de legiferare desprinsă din textul art.237 CP RM, întrucât asigură o protecţie penală mai cuprinzătoare a relaţiilor sociale pasibile de lezare prin săvârşirea infracţiunii analizate.

O finalitate mult mai îngustă sesizăm în cazul alin.(2) art.399 bis din Codul penal al Spaniei, normă care stabileşte răspunderea penală pentru posesia cardurilor de debit sau de credit ori a cecurilor de călătorie atunci când făptuitorul urmăreşte, în exclusivitate, scopul distribuirii sau comercializării acestora. Nu susţinem o asemenea optică legislativă, deoarece exclude aplicarea normei incriminatoare în cauză în ipoteza în care făptuitorul urmăreşte un alt scop infracţional. Nu vedem de ce legiuitorul spaniol ar fi trebuit să îngusteze cercul finalităţilor pasibile de urmărit prin posesia acestor obiecte.

11) În fine, dar nu în ultimul rând, punctăm că în acord cu art.248 din Codul penal al Bulgariei este stabilită răspunderea penală pentru nedenunţarea săvârşirii fabricării, punerii în circulaţie, achiziţionării, transportării peste frontiera vamală, deţinerii în proporţii mari a instrumentelor de plată false. Potrivit aceluiaşi articol, nu constituie infracţiune dacă denunţarea nu este făcută de soț, soţie, rudă descendentă sau ascendentă, frate, soră, precum şi de soţul/soţia acestora. Remarcăm politica acerbă a statului bulgar de luptă cu fenomenul fabricării şi punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false care, a decis să incrimineze, inclusiv, fapta de nedenunţare a unor asemenea ilegalităţi (model legislativ rar întâlnit în legislaţia unor state străine).

În rezultatul studiului întreprins formulăm următoarele concluzii generale:

1) În Codul penal al Republicii Moldova regăsim doar un singur articol care să incrimineze fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false. În contrast, în legislaţiile penale ale unor state străine, învederăm mai multe articole care să reglementeze răspunderea penală pentru săvârşirea unor atare fapte infracţionale.

2) Este clară poziţia legiuitorului român de a amplasa infracţiunile examinate în cadrul segmentului Părţii Speciale destinat relevării tuturor infracţiunilor de fals, aceasta deoarece, comparativ cu Codul penal al Republicii Moldova, în cel al României lipseşte un capitol special dedicat protecţiei economiei naţionale, drept valoare socială fundamentală.

3) Legislatorul slovac şi cel bulgar au reunit în cadrul unei singure norme atât fabricarea semnelor băneşti false şi a titlurilor de valoare false, cât şi fabricarea cardurilor sau a altor instrumente de plată false.

4) Pe post de obiect material/produs al infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM pot apărea toate cardurile care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. În opoziţie, în acord cu art.189 din Codul penal al Maltei pe post de obiect material/produs al infracţiunii pot apărea toate cardurile, indiferent de faptul dacă confirmă sau acordă drepturi ori obligaţii patrimoniale. De asemenea, evidenţiem şi poziţii mult mai restrictive cu privire la conţinutul obiectului material/produsul infracţiunii analizate. De exemplu, în acord cu Codul penal al Republicii Belarus şi cel al Estoniei doar cardurile bancare pot apărea pe post de obiect material/produs al infracţiunii. Potrivit Codului penal al Azerbaidjanului nu toate cardurile bancare ci doar cele de credit sau de decontare pot figura în postura de obiect material/produs al infracţiunii examinate.

5) Comparativ cu legislaţia Republicii Moldova, a Cehiei, Serbiei şi Muntenegrului în care fabricarea şi punerea în circulaţie sunt inserate în textul normei de incriminare în calitate de modalităţi normative alternative de exprimare a faptei prejudiciabile, în legislaţia României, Estoniei şi Bulgariei fapta de falsificare a instrumentelor de plată este consacrată într-o normă, iar cea de punere în circulaţie a numitelor obiecte – în altă normă incriminatoare. Potrivit celor din urmă legislaţii fabricarea instrumentelor de plată false urmată de punerea lor în circulaţie constituie concurs real de infracţiuni, cele comise urmând a fi încadrate în tiparul a două norme de incriminare, nu însă potrivit uneia, aşa cum este în cazul legislaţiei penale a Republicii Moldova.

6) Dacă în cazul Codului penal al României, Estoniei sau Bulgariei este posibil concurs între fabricarea (falsificarea) şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată false, atunci în cazul legislaţiei penale a Spaniei un atare concurs este imposibil, în condiţiile în care subiect al infracţiunii distincte de punere în circulaţie a valorilor falsificate poate fi doar o persoană care nu a participat în nici un mod la fabricarea acestora.

7) Potrivit legislaţiei penale a Albaniei pentru a fi în prezenţa infracţiunii analizate sub forma unui fapt consumat este ineluctabil ca acţiunea de punere în circulaţie să urmeze acţiunea de fabricare, aceasta deoarece legiuitorul foloseşte conjuncţia „şi” în dispoziţia normei sugerând ideea, potrivit căreia cele două acţiuni prejudiciabile (fabricarea şi punerea în circulaţie) au caracter cumulativ, nu însă alternativ.

8) În conjunctura infracţiunii prevăzute la art.237 CP RM procurarea şi/sau păstrarea cardurilor false, atunci când dacă făptuitorul urmăreşte punerea lor în circulaţie trebuie catalogate drept acţiuni de pregătire a punerii în circulaţie a respectivelor entităţi. Corespunzător, la calificare trebuie reţinută norma de la art.26 CP RM raportat la norma de la art.237 CP RM.

9) Ţinând cont de bunele practici în materie considerăm binevenit ca textul art.237 CP RM să prevadă în calitate de modalităţi normative de exprimare a faptei prejudiciabile a următoarelor acţiuni: procurarea, păstrarea, transportarea şi expedierea cardurilor sau a altor instrumente de plată false.

10) În acord cu legislaţia penală a Republicii Moldova achiziţionarea, pregătirea sau păstrarea materiei prime în vederea fabricării instrumentelor de plată false trebuie catalogată drept pregătire la infracţiunea prevăzută la art.237 CP RM. În legislaţia Serbiei, Sloveniei, Ungariei, României, Estoniei, Bulgariei, Albaniei şi Muntenegrului observăm tendinţa de incriminare în cadrul unei nomen juris distincte pregătirea fabricării instrumentelor de plată false.

11) Spre deosebire de cadrul incriminator de la art.237 CP RM, în legislaţia unor state străine, nu „punerea în circulaţie”, ci „folosirea instrumentelor de plată false” constituie finalitatea care trebuie atinsă de făptuitor prin fabricarea, achiziţionarea, păstrarea etc. a respectivelor obiecte. De exemplu: cel din urmă scop întâlnim în Codul penal al Muntenegrului, al Estoniei, al Serbiei, al Cehiei.

*Acest articol a fost publicat în: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2019, nr.1(48), p.30-36.

Referinţe bibliografice:

[1] Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015. 1300 p.
[2] Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985 din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74. În vigoare din 12 iunie 2003.
[3] Codul penal al României în redacţia anului 1968. În: Buletinul Oficial al României, 1968, nr.79-79 bis.
[4] Codul penal al României în redacţia anului 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
[5] Copeţchi S. Articolul 237 CP RM: probleme de aplicare şi soluţii de perfecţionare a cadrului incriminator. În: Rezumatele Conferinţei ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Integrare prin cercetare şi inovare”, 8-9 noiembrie 2018, p.215-219.
[6] Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 04 noiembrie 2015. Dosarul nr. Dosarul nr.1ra-1359/2015 http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5072 (vizitat la 10.10.2018)
[7] Stati V. Infracţiuni economice. Note de curs. Ediţia a II-a, revizuită şi actualizată până la data de 1 iunie 2016. Chişinău: CEP USM, 2016.
[8] Уголовный кодекс Азербайджанской Республики https://online.zakon.kz/Document/?doc_id=30420353 (vizitat la10.2018)
[9] Уголовный кодекс Республики Беларусь http://xn–-ctbcgfviccvibf9bq8k.xn--90ais/ (vizitat la10.2018)
[10] Criminal Code of Denmark https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6372/file/Denmark_Criminal_Code_am2005_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[11] Criminal Code of Lithuania https://www.legislationline.org/download/action/download/id/7723/file/Lithuania_CC_2000_am2015_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[12] Criminal Code of Montenegro https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6411/file/Montenegro_CC_am2011_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
Criminal Code of the Kingdom of Spain https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6443/file/Spain_CC_am2013_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[13] Criminal Code of the Czech Republic https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6370/file/Czech%20Republic_CC_2009_am2011_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[14] Criminal Code of the Slovak Republic https://www.legislationline.org/download/action/download/id/3763/file/Slovakia_CC_2005_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[15] Criminal Code of the Republic of Albania https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6355/file/Albania_CC_1995_am2015_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[16] Criminal Code of the Republic of Bulgaria https://www.legislationline.org/download/action/download/id/7578/file/Bulgaria_Criminal_Code_1968_am2017_ENG.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[17] Criminal Code of the Republic of Estonia https://www.legislationline.org/download/action/download/id/7574/file/Estonia_CC_amDec2017_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[18] Criminal Code of the Republic of Finland https://www.legislationline.org/download/action/download/id/6375/file/Finland_CC_1889_am2015_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[19] Criminal Code of the Republic of Hungary https://www.legislationline.org/download/action/download/id/5619/file/HUngary_Criminal_Code_of_2012_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[20] Criminal Code of the Republic of Malta https://www.legislationline.org/download/action/download/id/7938/file/Malta_Criminal_Code_am2018_en.pdf (vizitat la 10.10.2018)
[21] Criminal Code of the Republic of Serbia https://www.legislationline.org/documents/action/popup/id/20071/preview (vizitat la 10.10.2018)