Dr. Veronica Mocanu

1. Introducere

În ultimii 30 de ani, societățile contemporane sunt implicate într-o activitate continuă de dezvoltare și promovare a utilizării tehnologiilor informaționale. Sunt promovate intensiv acțiunile de digitizare și automatizare a activității umane, astfel încât existența umană să fie eficientizată. Ca rezultat, constatăm că eforturile nu sunt în zadar, iar condițiile de trai într-adevăr s-au schimbat. Dacă, acum 30 de ani, utilizarea telefoanelor inteligente sau a dispozitivelor cu telecomandă părea utopică, astăzi acestea sunt o parte indispensabilă a activității umane.

Mai mult ca atît, nu numai condițiile de trai, ci și formele de percepție a realității și a dezvoltării afacerilor se schimbă. Astăzi, dacă aveți nevoie de un produs nu mai e nevoie să mergeți la magazin, produsul poate fi achiziționat online; dacă pregătiți o teză de licență și doriți să vă informați, internetul este cel mai utilizat mod de documentare, aici puteți găsi știri de ultimă oră, precum și informații din secolele anterioare; dacă doriți să mergeți în vacanță, dar nu știți ce destinație să alegeți, internetul vă oferă descrierea traseului, turul hotelului, fotografii în modul online și chiar impresiile reale ale turiștilor.

Prin existența sa, Internetul schimbă concepte, moduri de existență și practici stabilite de secole.

În condițiile unei vieți digitalizate, informația și comunicarea digitală s-au transformat în valori incontestabile ale activității umane contemporane. Astfel, prin posibilitățile, platformele și domeniile de activitate disponibile online, internetul a fost redimensionat și nu ar mai trebui interpretat doar ca un instrument de conectare, ci trebuie privit ca un nou mediu de activitate, a cărui existență este determinată de condițiile tehnologice, de voința umană, dar și de cadrul legal.

Activitatea on-line nu mai este o activitate virtuală, activitatea online a fost redimensionată semnificativ în ultimii ani, astfel încât activitatea online este o activitate reală care produce efecte reale.

Astfel, prin acest articol, spre deosebire de opiniile care promovează ideea unui Internet nereglementat, înaintăm propunerea reglementării domeniului online, indicând că reglementarea este absolut necesară sau doar prin reglementare poate fi asigurat un mediu liber, echitabil și egal pentru toate subiectele implicate în utilizarea noului mediu de activitate – internetul. Totuși, atragem atenția că noile reglementări trebuie dezvoltate doar pentru noile realități, iar în alte cazuri, regulile general acceptate pot fi aplicate prin analogie.

După cum s-a menţionat mai sus, domeniul online este un domeniu multidimensional care implică activitatea diferitor actori din diferite domenii. Totuși, prin acest articol, propunem să ne concentrăm asupra cercetării domeniului serviciilor on-line de telecomunicații, ca o provocare contemporană a societății informaționale de astăzi

2. Ce reprezintă serviciile on-line de telecomunicații?

În lumea gadgeturilor și infrastructurii informatice, serviciile on-line de telecomunicații sunt definite prin termenul de OTT. Conceptul de servicii over-the-top (OTT) a apărut în sectorul audiovizual în 2010 pentru a se referi la nouă gamă de servicii on-line, complimentare celor tradiționale, avînd în vedere televiziunea prin unde hertziene, prin satelit și prin cablu care presupune furnizarea conținutului audio și media prin intermediul Internetului. Astăzi, acest concept se referă în mod obișnuit la furnizarea de conținut și aplicații, inclusiv servicii de comunicații prin Internet (de exemplu, servicii de voce, servicii de găzduire, servicii de email, mesagerie instantanee, conținut web (site-uri de știri, platforme sociale etc.), motoare de căutare, conținut video și multimedia, etc.). Exemplele obișnuite de astfel de servicii sunt: WhatsApp pentru mesaje text, Skype pentru chat-ul video și servicii de voce vocală, YouTube pentru partajarea conținutului video, Netflix și HBO pentru servicii de streaming video, Spotify și Deezer pentru servicii de streaming de muzică etc. [7].

Cu toate că la nivel mondial există deja diferite practici de reglementare, la nivel european nu este încă o poziție oficială privind conceptul oficial, clasificarea și reglementarea noilor servicii OTT până în prezent, dar, în general, opiniile sunt împărțite în trei tabere. Reprezentanții companiilor de telecomunicații, afectați de apariția noilor servicii, au prezentat argumente pentru atribuirea OTT la categoria de servicii de comunicații electronice și pentru aplicarea acelorași reguli ca și pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice. Tehnicienii și dezvoltatorii atribuie în mare parte OTT-urile la categoria de servicii specifice societății informaționale, indicând că reglementările față de aceste servicii pot fi aplicate prin analogie conform Directivei privind comerțul electronic. Din ce în ce mai mulți sunt cei care susțin ideea apariției unei forme distincte de servicii la care trebuie aplicate reguli noi, iar OTT-urile trebuie considerate ca forme distincte de comunicare.

Termenul OTT a apărut sub presiunea dezvoltatorilor de astfel de servicii, care prin instituirea sintagmei ,,over the top,, au încercat de fapt să evadeze din spațiul de reglementare existent aplicabil comunicațiilor electronice, indicînd că serviciile OTT sunt niște servicii noi, oferite pe dea-a asupra spațiului on-line[6].

Wikipedia explică „… conținutul over-the-top (OTT) se referă la furnizarea de conținut audio, video și alte materiale media oferite prin intermediul Internetului fără implicarea unui operator de rețea în controlul sau distribuirea conținutului. Furnizorul de Internet poate fi conștient de conținutul pachetelor de protocol Internet, dar nu este responsabil și nu poate controla capacităţile de vizionare, drepturile de autor și / sau altă redistribuire a conținutului.

Fiind conștient de lacunele legislative, elaborînd un studiu privitor la operatorii OTT, Parlamentul European a menționat că este clar faptul că un serviciu OTT nu este o rețea de transport, ci este un serviciu care se desfășoară într-o rețea de internet; în plus, furnizorul de servicii OTT este de obicei diferit de operatorul rețelei de bază. Din perspectiva Parlamentului European, serviciul „OTT” reprezintă un serviciu online care poate fi considerat ca potențial de înlocuire a serviciilor tradiționale de telecomunicații și audiovizuale, cum ar fi telefonia vocală, SMS-urile și televiziunea[13].

Pentru a accelera în prezent unele clarificări, proiectând în ianuarie 2016 un raport privitor la serviciile OTT, Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice („OAREC”) definește OTT drept „conținut, serviciu sau aplicație care este furnizată utilizatorului final prin reţea de Internet deschisă” și introduce noțiunea de CAPs, în sensul prezentării noii categorii de actori în domeniul Internetului – furnizori de conținut și aplicații [2]. Includerea în definiție a faptului că ceea ce este furnizat poate fi fie conținut, un serviciu sau o aplicație, înseamnă că orice este furnizat printr-o reţea de Internet deschisă este un serviciu OTT. Această prevedere apare în general fără implicarea internet provider-ului în controlul sau distribuirea serviciului. Deoarece serviciul este furnizat prin Internet, această definiție indică că OTT se referă la conținutul care, de regulă, ajunge de la o parte terță (furnizor OTT) la utilizatorul final, fără implicarea internet providerului. Cu toate acestea, este posibil ca internet provider-ul să ofere propriile servicii OTT sau parteneri cu furnizori de OTT [2].

OAREC accentuează că definiția OTT nu are un statut juridic: OTT nu este un termen aprobat sau acceptat de comunitățile naționale sau internaționale de reglementare și din punct de vedere conceptual acest tip de servicii urmează a fi atribuit la categoria comunicațiilor electronice, urmînd a fi abordat drept o formă alternativă de comunicare.

Luînd în consideraţie definițiile menționate mai sus, vom reține că, la momentul actual, OTT se referă în general la conținuturi bazate pe Internet, aplicații și servicii care rulează „over-the-top”, adică pe de-asupra rețelelor și sunt accesate de utilizatorii finali printr-o conexiune la internet în bandă largă fără implicarea directă a unui operator de rețea sau a unui Furnizor de Servicii de Internet.

Cu toate acestea, pentru evitarea oricăror neînțelegeri, constatăm că furnizorii OTT indică faptul că frecvent, termenul „over-the-top” este folosit în mod greșit în lumea de telecomunicaţii pentru a descrie orice serviciu neadministrat livrat prin servicii online. În contradicţie cu poziția OAREC, aceștia promovează utilizarea noțiunii „over-the-top” pentru a descrie orice conținut, servicii sau aplicații furnizate printr-o infrastructură care nu se află sub controlul administrativ al furnizorului de conținut sau de servicii. Astfel, dacă un operator oferă un serviciu IP (de exemplu, IPTV) și acest serviciu este livrat prin infrastructura operatorului (mobil, fix sau altfel), acesta nu ar trebui considerat ca fiind OTT. Cu toate acestea, dacă același operator, după construirea unui model de conținut/serviciu, extinde serviciul la orice punct final IP din rețeaua unui alt operator, atunci acesta devine OTT. Cu alte cuvinte, furnizorii OTT promovează ideea că un operator care oferă un serviciu propriilor abonați nu poate fi considerat un actor OTT; mai degrabă dacă calitatea și lățimea de bandă vor fi aplicate, din punctul de vedere al furnizorului OTT, serviciul menționat va fi considerat ca un ECS* administrat și, dacă nu, va fi calificat ca un serviciu ECS neadministrat. Doar dacă este extinsă dincolo de limitele infrastructurii de telecomunicații, acesta va fi corect referit la un serviciu sau un actor OTT [6].

*Furnizarea ECS administrat se referă la furnizorii care oferind serviciul dețin controlul asupra rețelei de acces fix sau mobil utilizată pentru distribuirea acestuia. Furnizorul poate folosi acest control pentru a dimensiona rețeaua și, în multe cazuri, pentru a rezerva capacitatea rețelei pentru garantarea calității serviciului. Astfel, serviciile gestionate sunt strâns legate de rețeaua de bază. Exemple de astfel de servicii administrate sunt telefonia fixă și mobilă și serviciul IPTV oferit de mulți operatori de rețea.

Furnizarea serviciilor electronice de comunicare administrate se referă la furnizorii care oferind serviciul dețin controlul asupra rețelei de acces fix sau mobil utilizată pentru distribuirea acestuia. Furnizorul poate folosi acest control pentru a dimensiona rețeaua și, în multe cazuri, pentru a rezerva capacitatea rețelei pentru garantarea calității serviciului. Astfel, serviciile gestionate sunt strâns legate de rețeaua de bază. Exemple de astfel de servicii administrate sunt telefonia fixă și mobilă și serviciul IPTV oferit de mulți operatori de rețea.

Personal, accept fenomenul noilor realități în cadrul rețelei de internet legate de conținutul, aplicațiile și serviciile bazate pe Internet, dar nu sunt de acord cu utilizarea noțiunii de OTT și cu necesitatea de a face diferențe între conținutul, aplicațiile și serviciile internet furnizate de IP și conținutul, aplicațiile și serviciile internet furnizate de terți. Analizând interpretarea furnizată, se pare că termenul OTT a fost introdus în mod artificial ca o modalitate de a evada de sub cadrul legal actual, de a împiedica asimilarea cu furnizorii clasici de comunicații electronice și de a evita asumarea obligațiilor.

Sunt de acord că conținutul, aplicațiile și serviciile bazate pe internet reprezintă realități noi și diferă prin comunicarea electronică clasică, dar accentele trebuie să fie evidențiate nu doar pe formele de livrare și statutul operatorilor, ci trebuie să ținem seama și de tipul informațiilor administrate de CAP, riscurile implicate în contextul administrării, drepturile utilizatorilor.

Revizuind cele menționate mai sus, am identificat trei tipuri de furnizori de servicii care exersează afaceri similare, dar pretind la diferite niveluri de reglementare, astfel am identificat furnizorii administratori de servicii de comunicații electronice – furnizorul care oferă serviciul, are controlul asupra rețelei de acces fix sau mobil utilizată pentru distribuirea acesteia. Furnizorul poate folosi acest control pentru a dimensiona rețeaua și, în multe cazuri, pentru a rezerva capacitatea rețelei pentru garantarea calității serviciului. Astfel, serviciile administrate sunt strâns legate de rețeaua de bază. Exemple de astfel de servicii administrate sunt telefonia fixă ​​și mobilă și serviciul IPTV oferit de mulți operatori de rețea; furnizorii de servicii online – furnizorii care se bazează pe internetul public cel puțin pentru o parte din distribuția lor. Furnizorul deține un control redus sau deloc asupra unei părți a rețelei de distribuție, în special a rețelelor de acces. Exemple bine cunoscute de servicii online sunt Skype și YouTube; și furnizorii OTT – furnizorii de aplicații și servicii bazate pe internet care navighează de-asupra rețelelor și sunt accesați de utilizatorii finali printr-o conexiune la Internet în bandă largă fără implicarea directă a operatorului de rețea sau a Furnizorului de Servicii de Internet.

Având în vedere cele menționate mai sus, este clar că posibilitățile de asigurare a calității serviciilor sunt diferite și că operatorul are obligații impuse de lege pentru a asigura calitatea serviciilor oferite, obligații de păstrare a confidențialității, neutralității și interoperabilității, dar furnizorilor OTT nu li se prescriu, pentru moment, nicu un fel de obligații,

Problema care apare este legată de conținut, și aplicațiile care permit introducerea unui conținut care nu este administrat. Astfel, apare o întrebare, ar fi corect să se distingă subiectele implicate în activitatea on-line numai după modul de operare a serviciilor, mă refer în acest sens la serviciile / conținutul / aplicațiile furnizate de operator prin propria sa rețea și servicii / conținut / aplicații de peste tot, adică prin intermediul unei rețele străine? Sau ar fi oportun, totuși, să diferențiem subiecții, de asemenea, în funcție de tipul de informație administrat, de drepturile care pot fi exercitate, de riscurile generate?

Ca răspuns la această întrebare, considerăm că, pentru a preveni confuziile, subiecții online trebuie diferențiați nu numai în funcție de modul în care sunt furnizate conținutul / aplicațiile / serviciile, ci și de tipul activității online efectuate. Ca rezultat, am putea distinge furnizorii de conținut, furnizorii de aplicații, furnizorii de servicii, furnizorii de internet etc., stabilind obligații și drepturi separate pentru fiecare categorie, indicând în același timp necesitatea de a cumula toate drepturile și obligațiile derivate din statutul subiectului (operatorului). Astfel, dacă operatorul este atât un furnizor de internet, cât și un furnizor de aplicații, acesta își asumă ambele categorii de drepturi și obligații.

Considerăm că printr-o astfel de interpretare ar putea fi eliminată inegalitatea ridicată în prezent de operatorii de internet care investesc în infrastructură, dar ale căror servicii sunt în scădere. În mod similar, această formă de reglementare ar aduce claritate cu privire la statutul juridic al fiecărui tip de subiect implicat în activitatea online, stimulând creșterea și competitivitatea.

3. Conținutul, aplicațiile și serviciile bazate pe Internet trebuie sau nu reglementate?

Reglementarea internetului este o altă problemă complicată, iar aici există de asemenea opinii diferite, domeniul tehnologic susține că internetul trebuie să rămână liber și că nu există nici un spațiu pentru normele guvernamentale, în state opuse să încerce să demonstreze că conținutul neregulat pe internet, aplicațiile și serviciile ar putea prezenta un pericol. La nivel european, autoritățile de reglementare confirmă necesitatea reglementării și precizează că cadrul de reglementare existent nu se aplică la OTT ca ansamblu.

Prin acest articol vom lua partea statului și vom pleda pentru reglementarea conținutului, aplicațiilor și serviciilor bazate pe Internet.

Lipsa reglementării lasă loc pentru interpretare și manevră, dar în același timp poate transforma internetul într-o gaură neagră care poate genera construcția unei lumi greșite, construită în contradicție cu normele morale, interesul comun și binele comun, concentrându-se doar asupra valorile comerciale și materiale.

Conținutul viral, problemele de securitate și confidențialitate, lipsa serviciilor de calitate, aplicațiile periculoase și jocurile necontrolate, manipularea psihologică, știrile false, discursul de ură, încălcările drepturilor de autor sunt puținele din consecințe care ne-ar putea afecta într-un mediu nereglementat. În astfel de circumstanțe, îmi propun să mă gândesc la câteva întrebări: „Internetul nereglementat” înseamnă într-adevăr Internetul gratuit? Internetul gratuit este într-adevăr miza? Dețin operatorii de internet suficiente calități morale pentru a se putea opune noilor provocări? Cred că nu, de aceea cred că prin stabilirea unor reguli clare, adoptarea de standarde comune și prin introducerea de tehnici și autorități de control am putea preveni răul și reglementarea OTT ar putea fi impusă ca o modalitate de combatere a criminalității informatice.

Pentru a fi mai convingător cu privire la necesitatea de a adopta reguli de reglementare pentru OTT, voi sublinia doar câteva dintre potențialele impacturi și riscuri care ar putea apărea din cauza lipsei de reglementare.

3.1. Problemele de securitate

O serie de soluții de comunicare OTT nu acceptă criptarea. Acest lucru implică faptul că atacatorii pot trage cu ușurință într-un serviciu OTT (cum ar fi conversația prin VoIP și serviciile de mesagerie instantanee). Deoarece astfel de aplicații se bazează pe numere de telefon, o mulțime de specialiști explorează fezabilitatea, automatizarea și scalabilitatea atacurilor de tip phishing care pot fi efectuate prin abuzarea unui număr de telefon. Ca rezultat, se demonstrează că noul sistem ia ca număr de intrare un număr de telefon al unei victime, utilizează informații de la aplicații cum ar fi Truecaller și Facebook despre victimă și rețeaua sa socială, verifică prezența proprietarului numărului de telefon (victimă) pe canale de atac (aplicații de mesagerie Over-the-Top sau OTT, voce, e-mail sau SMS) și, în final, vizează victima pe canalul ales. Ca dovadă a conceptului, luând un număr de 1,16 milioane de numere de telefon aleatorii, s-a prezentat faptul că în 51,409 cazuri au fost lansate atacuri de phishing social și ca efect 180,000 de utilizatori au suferit. În plus, s-a stabilit că din cele 1,16 milioane de numere de telefon aleatorii selectate, s-au depistat 722.696 cazuri de atacuri vocale împotriva utilizatorilor. În plus, s-a stabilit că atacurile de phishing social (69,2%) și spear-phishing (54,3%) au mai mult succes decât atacurile de phishing neadecvate (35,5%) asupra aplicațiilor de mesagerie OTT. Totodată, s-a constatat că odată cu creșterea numărului de utilizări a serviciilor OTT cresc și riscurile de atac.

3.2. Fraudă prin rerutare către Over-The-Top (OTT)

Fraudă prin rerutare către Over-the-Top (OTT) este o formă recentă de fraudă în sectorul telecomunicațiilor. În procesul de rerutare către Over-the-Top (OTT), un apel telefonic normal este redirecționat către un OTT provider și în loc să fie terminat peste infrastructura normală de telecomunicații, acesta este finalizat prin utilizarea infrastructurii on-line. Această rerutare (sau deturnare) este efectuată de un operator de tranzit internațional în coordonare cu furnizorul de servicii OTT, dar fără autorizația expresă a apelantului, și a operatorilor acestuia. În acest fel, aceștia colectează o mare parte din taxa pentru apeluri și generează o pierdere semnificativă de venit operatorilor ocoliți. În plus, această practică degradează calitatea serviciului fără a aduce beneficii utilizatorilor [15].

Prin acest articol, menționăm că rerutare către Over-The-Top ca acțiune are un character prejudiciabil, fapt pentru care ar fi trebuitt să capete și contur juridic penal de încriminare. În primul rând, apelul către un anumit număr de telefon trebuie să fie direcționat către operatorul căruia i-a fost alocat numărul de telefon de către Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) sau autoritățile naționale de reglementare. În plus, majoritatea țărilor impun impozite și taxe de reglementare pentru apelurile internaționale primite. Acestea sunt plătite de apelant, dar sunt deturnate de operatorul ocolitor. Serviciile la nivel de acorduri între operatori sunt, de asemenea, încălcate atunci când un operator plătește un traseu de calitate premium, dar apelurile sale sunt ocolite prin rețeaua OTT. Spre deosebire de multe servicii OTT, evitarea OTT nu are aproape nici un beneficiu pentru utilizatori. În practică, evitarea OTT este similară (în efectele sale) altor tipuri de fraude de ocolire a interconectării, cum ar fi by-pass-ul simbox [16]. Mai mult decât atât, ITU a creat recent un grup de lucru pentru studierea evitării OTT, unde evitarea OTT este în mod clar raportată ca o fraudă [17].

3.3. Confidențialitatea comunicării

Analiza traficului, utilizată de operatorii OTT, ar putea ajuta la determinarea subiecților implicați în comunicații. Astfel de informații pot fi benefice pentru infractorii cibernetici care pregătesc un atac, de exemplu pentru comiterea de spionaj corporativ sau atac personal [3].

3.4. Riscurile la adresa confidențialității

Unele servicii OTT colectează informații personale ale utilizatorilor îm scop de obținere a unui profit comercial, fără a-i face pe consumatori să fie pe deplin conștienți de detaliile exacte. Există, de asemenea, o lipsă de control aprofundat asupra evaluării riscurilor și a nivelurilor de vulnerabilitate a aplicațiilor dezvoltate pentru piața OTT [3].

O problemă care ar trebui să se refere la toți utilizatorii OTT sunt condițiile de utilizare și politica de confidențialitate. Un studiu arată că aproape 70% dintre participanți nu acordă niciodată atenție condițiilor de utilizare și politicilor de confidențialitate în timp ce instalează aplicații pe telefoanele lor [18]. Mai mult decât atât, este impracticabil ca utilizatorii să citească și să înțeleagă termenii contractului de prestări servicii pentru toate aplicațiile pe care le utilizează. În consecință, utilizatorii OTT pot accepta în mod inconștient condiții de utilizare fără ca să le înțeleagă esența și riscurile, drept urmare impunerea unor cerințe minime în contractile cu prestatorii de servicii on-line ar fi o formă de soluționare a problemei expuse.

3.5. Manipularea pe internet

Manipularea pe Internet poate fi efectuată prin intermediul conținutului, aplicațiilor sau serviciilor bazate pe internet în scopuri de propagandă, discretizare, rănire a concurenților corporativi sau politici, îmbunătățirea reputației personale sau a mărcii sau a trollingului simplu, printre altele. Pentru a atinge aceste obiective, pot fi utilizați influențatori online, profesioniști angajați și / sau programe software – de obicei roboți de Internet, cum ar fi roboți sociali, buletine de vot și clickuri [5].

3.6. Jocurile online necontrolate

Indiferent dacă sunt jucate pe un dispozitiv mobil, pe o consolă de jocuri sau pe computer, jocurile video au devenit oarecum un ritual zilnic pentru mulți oameni. Din păcate, nu toți oamenii înțeleg că jocurile online pot prezenta riscuri reale pentru personalitatea, sănătatea sau relațiile sociale. Din ce în ce mai multe opinii spun că utilizarea prelungită și necontrolată a jocurilor video poate determina jucători să experimenteze efecte psihologice și fizice grave, inclusiv iritabilitate, insomnie, tristețe, anxietate, agresivitate, depresie, oboseală, pierderea apetitului și disconfort. În plus, victimele zilnice confirmă în viitorul apropiat predicțiile psihologilor. Jocul albastru de balene, jocul Roblox, prietenul meu Cayla Doll sunt doar cateva din jocurile care pot fi catalogate ca jocuri de pericol fatal.

Mai mult decât atât, trebuie să luăm în considerare construcția psihologică a ființei umane și, ca o consecință, construirea unui mediu de internet. Oamenii tind să fie manipulați și atrași de lucruri interzise, ​​astfel încât internetul este o copie paralelă a lumii reale, nu reglementează, se poate transforma în zona întunecată. Cu condiția ca teza să fie confirmată nu numai din punct de vedere filosofic, ci și din punct de vedere psihologic, ultimele studii, menționate mai frecvent, conținutul care evocă mai multă furie sau distracție este mai probabil să fie împărțit și acest lucru este determinat de nivelul de activare pe care îl provoacă [9].

Furnizarea de conținut în timp real, conținut interactiv bazat pe Internet, aplicații și servicii pentru diferiți jucători și medii este o mare provocare pentru timpul nostru. Recunoaștem că, în mediul de informare actual, OTT joacă un rol important în facilitarea comunicării, furnizarea de servicii și accesarea conținutului în viața noastră de zi cu zi. În anumite circumstanțe, totuși, recunoaștem că riscul unor actori rău intenționați care doresc să utilizeze conținut, aplicații și servicii bazate pe Internet pentru a induce în eroare persoane sau a promova în alt mod comunicări inutile poate fi mai mare.

Operațiunile de informare pot afecta întregul ecosistem informatic, de la consumatorii individuali de informații și de la partidele politice la guverne, organizații ale societății civile și companii media. Prin urmare, un răspuns eficient necesită o abordare a întregii societăți, care implică colaborarea în materie de securitate, educație, guvernare și alfabetizare în domeniul mass-media [8].

Ca o consecință a celor menționate mai sus, am putea considera că, împreună cu dezvoltarea tehnică, reglementarea OTT ar putea fi impusă ca o modalitate de combatere a criminalității informatice.

4. Ce avem acum cu privire la reglementările OTT?

4.1. Eforturile Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU)

Recunoscând rolul mondial al conținutului, aplicațiilor și serviciilor bazate pe Internet, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) a inițiat primele etape în furnizarea de reguli generale pentru reglementările OTT. În consecință, în 2016, grupul de studiu desemnat, a adoptat o comunicare care încurajează guvernele să elaboreze măsuri pentru a obține un „echilibru efectiv” între serviciile de comunicații OTT și serviciile tradiționale de comunicații, pentru a asigura „condiții egale de concurență” , tarifarea și taxarea, serviciul universal, calitatea serviciului, securitatea și protecția datelor, interconectarea și interoperabilitatea, interceptarea juridică, impozitarea și protecția consumatorilor.

Acestea au solicitat condiții echitabile de concurență și că jucătorii OTT trebuie să fie impuși acelorași reglementări ca și cele ale sectorului telecomunicațiilor atunci când oferă servicii echivalente.

În mai 2017, Grupul de Lucru al Consiliului ITU pentru problemele de politică publică internațională (CWG-Internet) a lansat o consultare deschisă și fizică deschisă cu privire la OTT. Grupul de lucru a evaluat oportunitățile și implicațiile asociate cu OTT, inclusiv aspectele legate de politică și reglementare. Ea consideră abordările de reglementare pentru OTT-uri care asigură siguranța, securitatea și confidențialitatea consumatorului și vor contribui la elaborarea unor modele de acorduri de parteneriat pentru cooperare la nivel local și internațional.

Consultarea fizică a avut loc în septembrie și a primit informații de la o gamă largă de părți interesate. În cadrul Conferinței Mondiale de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (WTDC) – principala conferință a sectorului ITU-D, care a avut loc în Argentina în octombrie 2017, mai multe guverne au căutat să extindă mandatul ITU pe Internet. Pe măsură ce abordăm Conferința plenipotențiară a UIT din 2018 sau „Plenipot”, putem aștepta ca conversațiile privind cadrele de reglementare să se escaladeze în UIT [10].

4.2. O imagine în ansamblu a Uniunii Europene asupra reglementărilor OTT

La nivel european, până în prezent, nu avem o înțelegere comună și o reglementare unică concepută pentru domeniul OTT. Cu toate acestea, în cadrul strategiei sale privind piața unică digitală, Comisia Europeană revizuiește în prezent cadrul UE în domeniul telecomunicațiilor. În septembrie 2015, Comisia a lansat o consultare publică, invitând părțile interesate să își prezinte punctele de vedere cu privire la normele existente și la eventualele modificări. Ca o încercare de clarificare, OAREC prezintă în 2015 un raport privind serviciile OTT, prin care oferă o anumită clasificare a OTT și oferă unele opinii cu privire la eventualele reglementări viitoare. Pentru moment, OAREC refuză să accepte complet, ideea că OTT prezintă realități cu totul noi și nu au putut fi asimilate altor servicii. Există pentru acestea, ele prezintă o clasificare a OTT-urilor, care a fost propusă a fi pusă pe baza unor reglementări viitoare. Având în vedere ideea echității și a reglementării egale, OAREC propune să se facă distincția între varietățile OTT după cum urmează:

OTT-0: un serviciu OTT care este calificat ca ECS;

OTT-1: un serviciu OTT care nu este ECS dar poate concura cu un ECS;

OTT-2: alte servicii OTT.

Cu toate acestea, din ce în ce mai multe dintre voci indică faptul că taxonomia propusă de OAREC este deja depășită și ar crea mai multe probleme de interpretare decât ECS depășite în prezent. Calea de urmat se bazează pe IAS și ISS [4].

Mai mult decât atât, confuzia este generată de un cadru național de reglementare diferit dezvoltat. La nivel european, anumite tipuri de servicii OTT sunt calificate de către autoritățile naționale de reglementare drept ECS (disponibile în mod public) și, ca atare, fac obiectul reglementării în conformitate cu legile actuale ale UE în domeniul telecomunicațiilor. De exemplu, în majoritatea statelor membre UE (dacă nu în toate), serviciile Voice over IP (VoIP) care oferă o ieșire la rețeaua publică de telefonie (PSTN) sunt considerate servicii reglementate de telecomunicații. OAREC califică aceste servicii ca fiind OTT-0. Raportul OTT observă totuși că domeniul de aplicare al definiției ECS prevăzut în Directiva-cadru (2002/21 / CE) nu este suficient de clar. Prin urmare, OAREC sugerează să se clarifice definiția ECS pentru a se asigura că aceasta „ține pasul cu evoluțiile actuale”. De asemenea, OAREC observă că lipsa de claritate care să permită interpretări diferite ale definiției ECS duce la o lipsă de armonizare între statele membre în ceea ce privește evaluarea serviciilor OTT care constituie ECS. Clasificarea drept ECS declanșează aplicabilitatea obligațiilor, cum ar fi apelurile de urgență, protejarea secretului telecomunicațiilor și normele specifice privind protecția consumatorilor în domeniul telecomunicațiilor [1].

Spre deosebire de OAREC, Agenția Federală a Rețelelor din Germania deține cadrul de reglementare existent pentru ECS este încă aplicabil anumitor tipuri de servicii OTT. În procedurile de la Köln, autoritatea germană de reglementare a argumentat că Google este implicat în stabilirea legăturii și, prin urmare, este responsabil de transmiterea semnalelor.

Mai mult decât atât, Germania, precum și Rusia, propune o legislație care să impună rețelelor și mesagerilor companiilor sociale de media să elimine orice „conținut ilegal” în 24 de ore sau să se confrunte cu amenzi foarte mari. În cazurile în care conținutul nu este în mod clar ilegal, rețelele sociale pot dura până la o săptămână pentru a revizui o reclamație. Companiile media sociale se confruntă cu amenzi de până la 57 milioane de dolari dacă nu respectă noua lege.

În presă se anunță că Franța este următoarea țară care este gata să adopte o nouă lege pentru rețelele sociale în următoarea perioadă. În aceste condiții, Comisia Europeană ar putea fi forțată să întreprindă acțiuni și să îndeplinească reglementările privind conținutul, aplicațiile și serviciile bazate pe internet.

4.3. Alte practice de reglementare a OTT

În august 2017, guvernul indonezian, prin intermediul Ministerului Comunicării și Informaticii (MCI), a prezentat un cadru de răspundere pentru furnizorii OTT. Reglementările generale acoperă o întreagă serie de companii, printre care se numără serviciile SMS și apelurile vocale și serviciile de e-mail, platformele de chat și de mesagerie instantanee, furnizorii de servicii de tranzacții financiare și comerciale, motoarele de căutare, rețeaua socială și rețelele media de livrare online, și companiile care stochează și filtrează datele. Regulamentul, care este în prezent în curs de revizuire, impune obligativitatea întreprinderilor offshore de a crea o „reprezentanță permanentă” fie prin intermediul unor sedii locale fixe, fie prin angajarea localnicilor în operațiunile lor din Indonezia. De asemenea, companiile transnaționale trebuie să aibă un acord cu un furnizor de rețea indonezian și să utilizeze numerele IP locale și portalurile de plată naționale pentru serviciile lor [10].

Eforturi similare pentru reglementarea platformelor online sunt în curs de desfășurare în Thailanda. Comisia Națională pentru Radiodifuziune și Telecomunicații (NBTC) s-a angajat să creeze „condiții de concurență echitabile” între furnizorii de servicii OTT și industriile tradiționale de radiodifuziune și telecomunicații. În aprilie 2017, a sugerat introducerea unor taxe de bandă pentru furnizorii de conținut online și, de asemenea, a propus ca furnizorii de servicii OTT să beneficieze de un cadru de licență de operare, impunându-i tranzacțiile comercianților locali și făcându-i răspunzători pentru conținut ilegal. În iulie 2017, guvernul thailandez a emis un ultimatum pentru serviciile OTT de a se înregistra la autoritatea națională de reglementare în domeniul telecomunicațiilor sau de a se confrunta cu sancțiuni precum interzicerea publicității care ar amenința creșterea veniturilor [10].

În America Latină, mai multe țări, inclusiv Uruguay, Costa Rica, Columbia, Argentina și Brazilia, au în vedere modificări legislative pentru a permite impozitarea operatorilor OTT. În Argentina, guvernul a emis un set de principii pentru reglementarea telecomunicațiilor care creează obligații pentru înregistrarea intermediarilor de internet. Înaintea alegerilor prezidențiale din 2018 și cu opoziția din ce în ce mai mare față de regimul său, președintele Zimbabwe, Robert Mugabe, a creat un serviciu de detecție a riscurilor, detectarea amenințărilor și un minister de atenuare, care să domine în amenințările care provin din comunicarea socială. Guvernul continuă, de asemenea, să adopte un proiect de lege privind computerele și criminalitatea informatică, o legislație cuprinzătoare care să permită poliției să intercepteze date, să profite de echipamente electronice și să aresteze persoane cu acuzații de „insurgență” și „terorism” [10].

5. Perspective de viitor

Informațiile prezentate mai sus arată că reglementarea conținutului, aplicațiilor și serviciilor pe internet se prezintă ca o discuție reală cu multe întrebări, dar puține răspunsuri. Cu toate acestea, avem multe opinii evocate, nu avem o imagine clară a conținutului, aplicațiilor și serviciilor bazate pe internet pe care trebuie să le reglementăm. Pentru moment, avem o mare varietate de servicii și aplicații și forme de furnizare a conținutului (servicii de voce, servicii de găzduire, servicii de mesagerie instantanee prin servicii de e-mail, conținut web, site-uri de știri, social media, motoare de căutare, conținut video și multimedia) nu avem o înțelegere comună a clasificării și asimilării acestora. În acest fel, identificarea clară a conținutului, aplicațiilor și serviciilor pe care intenționăm să le reglementăm trebuie să fie stabilită ca o prioritate în succesiunea acțiunilor pe care le propunem să le facem.

Este clar că serviciile OTT sunt realități noi, care vor afecta viitoarea noastră existență și munca, de aceea să construim un viitor în modul în care făceam până acum, cred că este greșit, este mai bine să creezi ceva nou, care va lucra pentru viitor decît să creezi ceva ce va fi o soluție doar pentru moment. Ar trebui să promovăm noi reglementări, care vor fi concepute special pentru noile realități și apoi vor fi adaptate la noile provocări în cazul în care vor apărea în timp. Mai mult decât atât, trebuie să ținem cont de faptul că însumarea tuturor conținuturilor, aplicațiilor și serviciilor bazate pe internet într-o realitate mare ar putea fi impusă ca un exercițiu imposibil, grație diversității lor, de aceea, atunci când ne gândim la o nouă reglementare, trebuie să ne gândim la diferiți operatori de internet care se ocupă cu administrarea de conținut, aplicații și diferite servicii. Reglementările trebuie să ia în considerare tipul de serviciu și drepturile care trebuie protejate într-un mod diferențiat și specific. Serviciile oferite de agențiile de turism, instituțiile financiare, închirierea de proprietăți sau cele care oferă servicii de transport local alternative considerate servicii publice nu ar trebui să fie reglementate în același mod. Cu toate acestea, trebuie să creăm o bază juridică comună pentru întregul domeniu bazat pe internet, aplicații și servicii prin introducerea unor principii generale legate de asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, securitatea și contribuția la dezvoltarea egală a tuturor operatorilor de internet.

Dacă nu avem o jurisdicție unică a internetului, trebuie să ne concentrăm eforturile noastre și a tuturor părților interesate în aceeași direcție, indiferent de țară sau autoritate. Noua legislație nu ar trebui să separe interesele companiilor de comunicații de cele ale OTT, ci trebuie să se concentreze pe interesele utilizatorilor finali, șși să se dezvolte în vederea promovării cooperării între toți operatorii de internet. Cu toate acestea, autoreglementarea, certificarea, standardizarea, inclusiv certificarea filologică, ar trebui promovate la toate nivelurile astfel încît prin instituirea acestor mecanisme să fie posibil de acționat în vederea contracarării și prevenirii abuzurilor și daunelor.

În concluzie, putem menționa cu siguranță, că pentru moment, ne confruntăm cu noi realități sociale dar și juridice legate de apariția și utilizarea în masa a internetului, publicarea conținutului on-line, utilizarea aplicații și serviciilor interneconectate. Suntem de acord că, în ultima perioadă, înțelegerea noastră comună despre internet a fost schimbată și construcția comună a World Wide Web este distrusă, avem noi realități, noi operatori, noi cerințe și noi provocări și, ca urmare, trebuie să găsim noi concepte, noi reguli și noi forme de control și cooperare și, astfel, să contribui la contracararea și prevenirea noilor formăe de riscuri și încălcări.

Referințe bibliografice:

[1] BACKER, MCKENZIE, UE intenționează să reglementeze serviciile Over-the-Top („OTT”), Germania 2016. Disponibil la: http://www.bakermckenzie.com/-/media/files/insight/publications/2016/03/eu-intends-to-regulate-over-the-top-ott-services/al_germany_regulateottservices_mar16.pdf?la = en [Accesat 14 Dec 2017].
[2] OAREC, Raport privind serviciile OTT, 2016.BoR (16) 35. Disponibil la: http://berec.europa.eu/eng/document_register/subject_matter/berec/reports/5751-berec-report-on-ott-services [Accesat la 14 decembrie 2017].
[3] ORGANIZAȚIA TELECOMUNICAȚIILOR COMMONWEALTH, Studiu de cercetare, Serviciul dinamica serviciilor over-the-top (OTT), 2016. Disponibil la: http://www.cto.int/media/CTOOTTStudyPaperFinal_ReviewedDraft04Oct2016.pdf [Accesat 14 Dec 2017] .
[4] Răspunsul ETNO la consultarea publică privind proiectul Raportul OAREC privind serviciile OTT BoR (15) 142, 2015. Disponibil la: https://etno.eu/datas/positions-papers/2015/Reflection-Documents/RD418% 20-% 20BEREC% 20OTT% 20services.pdf [Accesat 14 Dec 2017].
[5] „Manipularea pe Internet”. Wikipedia. Wikimedia Foundation,  Disponibil la adresa: https://en.wikipedia.org/wiki/Internet_manipulation[Accessed 14 Dec. 2017].
[6] „Introducere în OTT”, Sursa OTT. N.p., 22 martie 2013. Web. Disponibil la: http://ottsource.com/ott-tutorials/introduction-to-ott/ [Accesat 14 Dec 2017].
[7] PALLERO J., JIT SINGH CHIMA R., Propuneri de reglementare a aplicațiilor și serviciilor pe internet: înțelegerea impactului drepturilor digitale ale „Over-the-top”, 2017. Disponibil la: https://www.accessnow.org /cms/assets/uploads/2017/08/Access_Now_OTT-position%E2%80%93paper.pdf [Accesat 14 Dec 2017].
[8] WEEDON J., NULAND W., STAMOS A., Operațiuni de informare și Facebook, în: Operațiuni de informare și Facebook, 2017. Disponibil la: https://fbnewsroomus.files.wordpress.com/2017/04/facebook- and-information-operations-v1.pdf [A accesat 14 decembrie 2017].
[9] BERGER J., MILKMAN K.L., Ce face Conținutul online viral? în: Journal of Marketing Research, 2012. Disponibil la: http://jonahberger.com/wp-content/uploads/2013/02/ViralityB.pdf [Accesat 14 Dec 2017].
[10] PANDAY J., O abordare superioară a reglementării internetului în țările în curs de dezvoltare, în: 2017 proiectul revizuit al regulamentului OTT (Indonezia), 2017. Disponibil la: https://www.eff.org/deeplinks/2017 / 10 / over-top-approach-internet-regulation-developing-countries [Accesat 14 Dec 2017].
[11] LI, W., & ANTHONY, B. (În presă), Dependența de jocuri pe internet și video, în: Oxford Bibliographies in Social Work. Ed. Edward J. Mullen. New York: Oxford University Press.
[12]„Serviciile media de ultimă oră”, Wikipedia. Wikimedia Foundation. Disponibil la: https://en.wikipedia.org/wiki/Over-the-top_media_services [Accesat 14 Dec 2017].
[13] Departamentul tematic A: Politica economică și științifică, operatorii OTT-uri, Direcția Generală Politici Interne, Parlamentul European, 2015. PE 569.979.
[14] S. Gupta, P. Gupta, M. Ahamad și P. Kumaraguru, Numerele de telefon abuzive și caracteristicile încrucișate pentru prelucrare, atacuri direcționate, în CoRR, abs / 1512.07330, 2015. Disponibil la: https: // arxiv.org/abs/1512.07330v1[Accessed 14 Dec. 2017].
[15] Merve Sahin, Over-The-Top Bypass: Studiul unei fraude telefonice recente. Disponibil la: http://s3.eurecom.fr/docs/ccs16_sahin.pdf [Accesat la 14 decembrie 2017].
[16] B. Reaves, E. Shernan, A. Bates, H. Carter și P. Traynor., Blocarea fraudei by-pass de interconectare celulară la marginea rețelei, în USENIX Security, 2015