Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

Introducere

Prin Legea nr.157 din 26.07.2018 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985/2002 [1], Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM) a fost completat cu art.222¹ „Cruzimea faţă de animale”. Conform acestui articol, tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor, care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 750 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an (alineatul (1)); aceleași fapte săvârșite a) în public sau în prezența minorilor, b) de o persoană responsabilă de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare, c) din motive sadice, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 1350 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani (alineatul (2)).

În Nota informativă la proiectul care a stat la baza legii în cauză găsim următoarele argumente în susținerea incriminării faptei de cruzime față de anumale: „Comportarea crudă cu animalele, potrivit lit.h) art.40 al Legii nr.439 din 27.04.1995 a regnului animal [2] (în continuare – Legii nr.439/1995 – n.a.), este pasibilă, după caz, de răspundere penală sau contravențională. Cazurile, semnalate prin petiții de cetățeni și mediatizate de mass-media, de ucidere cu cruzime a animalelor, indică asupra necesității intervenirii în legea penală pentru a asigura protecția animalelor. Tratarea cu cruzime a animalelor este încriminată în legislația penală a unor state precum: Lituania, Letonia, Bulgaria, Cehia, Franța, Ungaria etc.” [3]

Sub aspectul dreptului penal comparat, fapta de cruzime față de animale este incriminată, de asemenea, în legile penale ale: Canadei; Confederației Elvețiene; Federației Ruse; Regatului Danemarcei; Regatului Spaniei; Regatului Suediei; Regatului Thailandei; Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord; Republicii Austria; Republicii Algeriene Democratice și Populare; Republicii Belarus; Republicii Costa Rica; Republicii Côte d’Ivoire; Republicii Croația; Republicii Estonia; Republicii Federale Germania; Republicii Federale Nigeria; Republicii Finlanda; Republicii Georgia; Republicii Haiti; Republicii Indonezia; Republicii Islamice Afghanistan; Republicii italiene; Republicii Kazahstan; Republicii Kârgâze; Republicii Macedonia de Nord; Republicii Polone; Republicii San Marino; Republicii Slovace; Republicii Slovenia; Republicii Sudan; Republicii Turcia; Republicii Vanuatu; României; Statelor Unite ale Americii; Statului Israel; Ucrainei etc.*

*Cel puțin pentru dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM, ca model reglementar a servit, cel mai probabil, dispoziția de la alin.(1) art.259 din Codul penal al Republicii Georgia** („Cruzimea față de animale, care a dus la moartea sau mutilarea acestora, ori torturarea animalelor”), precum și alin.1 art.245 din Codul penal al Federației Ruse*** („Tratamentul cu cruzime al unui animal fie pentru a-i provoca dureri și (sau) suferințe, fie din motive huliganice, fie din interes material, care a dus la moartea sau mutilarea acestuia”).
** Criminal Code of Georgia. [Accesat: 03.09.2019] Disponibil: https://matsne.gov.ge/en/document/download/16426/157/en/pdf
*** Уголовный кодекс Российской Федерации. [Accesat: 03.09.2019] Disponibil:  pravo.gov.ru/proxy/ips/?docbody&nd=102041891

Printre factorii importanți care atestă condiționalitatea socială a incriminării faptei de cruzime față de animale se numără nu doar exemplul pozitiv al altor state, ci și instrumentele cu vocație internațională din care rezultă oportunitatea stabilirii răspunderii penale pentru o astfel de faptă: Convenția Europeană privind protecția animalelor de fermă, adoptată la Strasbourg la 10.03.1976 [4]; Convenţia Europeană pentru protecţia animalelor pentru sacrificare, adoptată la Strasbourg la 10.05.1979 [5]; Convenția Europeană pentru protecția animalelor vertebrate utilizate în experimente și alte scopuri științifice, adoptată la Strasbourg la 18.03.1986 [6]; Convenţia Europeană pentru protecţia animalelor de companie, adoptată la Strasbourg la 13.11.1987 [7]; Convenția Europeană privind protecția animalelor în timpul transportului internațional, adoptată la Paris la 13.12.1968 [8]; Directiva 98/58/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20.07.1998 privind protecția animalelor de fermă [9]; Directiva 1999/22/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29.03.1999 privind animalele sălbatice din grădini zoologice [10]; Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene din 22.09.2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice [11]; Regulamentul (CE) nr.1099/2009 al Consiliului Uniunii Europene din 24.09.2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii [12]; Regulamentul (UE) nr.576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 12.06.2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.998/2003 [13] etc.

Oportunitatea prevederii în legea penală autohtonă a răspunderii pentru cruzimea față de animale o confirmă și următoarea trăsătură a art.222¹ CP RM: bidirecționarea vectorului de prevenire a infracționalității. În primul rând, acest articol urmărește prevenția generală și cea specială a cruzimii față de animale. În al doilea rând, scopul art.222¹ CP RM este cel de prevenție generală a infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei, precum și a infracțiunilor contra ordinii publice și securității publice, asociate cu violența sau cruzimea deosebită față de alte persoane. Lui Pitagora îi sunt atribuite cuvintele: „Celui, care ucide calm un animal, nu-i este dificil să omoare un om”. Din această perspectivă, răspunderea penală pentru cruzimea față de animale este condiționată socialmente și reprezintă un mijloc important atât de prevenire a săvârșirii acestei infracțiuni, cât și de prevenire a comiterii unor infracțiuni mai grave. Subestimarea pericolului social al cruzimii față de animale ar putea contribui la răspândirea violenței și a cruzimii în forme mai grave.

Argumentul principal în favoarea incriminării faptei de cruzime față de animale l-ar reprezenta legătura cauză-efect dintre violența împotriva animalelor și violența împotriva persoanelor: Luke Woodham, care și-a omorât mama și doi colegi de clasă, înainte de aceasta a supus la rele tratamente și a ucis propriul câine. El a scris în agendă cum a ars de viu câinele și cum îl delecta urletul de agonie al acestuia. Andrew Golden a împușcat câini străini și propriul câine, înainte de a-și ataca colegii de clasă [14]. Albert DeSalvo (supranumit „Strangulatorul din Boston”), care a omorât 13 femei, în adolescență prindea câini și pisici, trăgând în ele cu săgeți. Ucigașul în serie Jeffrey Dahmer aduna câini, pisici și broaște și le înfigea țăruși în cap. Elevii din Columbine, Eric Harris și Dylan Klebold, care au omorât 13 persoane și au rănit alte 24 de persoane, înainte de aceasta le-au povestit colegilor de clasă cum mutilau animale [15, p.107].

După V.S. Miroșnicenko, „tratamentul aplicat animalelor este un aspect important al activității umane, afectând interesele și sentimentele multor oameni, reflectându-se asupra vieții morale, sociale și economice a societății. Cruzimea față de animale contribuie la formarea la făptuitori a sentimentului de indiferență în raport cu suferința unor ființe vii, generează agresivitate și violență față de ceilalți. Aceasta afectează conștiința atât a persoanelor care comit o astfel de faptă, cât și a persoanelor care sunt martori ai cruzimii față de animale. Psihologia și criminologia modernă relevă în mod convingător interdependența dintre manifestările de cruzime față de animale și violența îndreptată împotriva oamenilor” [16, p.3]. În opinia lui V.N. Kitaeva, pericolul social al cruzimii față de animale se datorează următoarelor aspecte: animalelor supuse cruzimii li se cauzează durere și suferință; conștiința subiectului infracțiunii se orientează spre aplicarea violenței asupra persoanelor; la subiecții adolescenți cu principii morale inconstante se formează dependența de actele de violență, ceea ce contribuie la dezvoltarea la ei a unor instincte josnice; sănătatea psihică a martorilor este afectată prin apariția stărilor de stres și a tulburărilor mentale [17, p.66].

Toate acestea ne permit să afirmăm că infracțiunea, prevăzută la art.222¹ CP RM, îndeplinește criteriile stabilite pentru incriminarea unei fapte: 1) prezența unui pericol social sporit; 2) recunoașterea de către societate a faptului că manifestarea cruzimii față de animale nu este conformă cu standardele etice și cu normele de comportament general acceptate; 3) oportunitatea de prevenire și combatere a unor astfel de manifestări pe calea aplicării, inter alia, a legii penale.

Rezultate obținute și discuții

Fapta de cruzime faţă de animale este incriminată în art.222¹ CP RM într-o variantă-tip şi o variantă agravată.

Cruzimea faţă de animale în varianta-tip este incriminată la alin.(1) art.222¹ CP RM: tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora.

La rândul său, cruzimea faţă de animale în varianta agravată este incriminat la alin.(2) art.222¹ CP RM, presupunând că infracțiunea prevăzută la alineatul (1) este săvârșită:

a) în public sau în prezența minorilor;
b) de o persoană responsabilă de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare;
c) din motive sadice.

Articolul 222¹ a fost inclus de legiuitor în Capitolul VIII „Infracţiuni contra sănătăţii publice și convieţuirii sociale” din partea specială a Codului penal. Aceasta înseamnă că relațiile sociale cu privire la sănătatea publică și convieţuirea socială constituie obiectul juridic generic al infracțiunii de cruzime față de animale.

Putem distinge următoarele trei tipuri de infracțiuni prevăzute în Capitolul VIII al părţii speciale a Codului penal: a) infracţiuni contra sănătăţii publice; b) infracţiuni legate de traficul de droguri, etnobotanice, analogi sau precursori ai acestora; c) infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială. Infracțiunea, prevăzută la art.222¹ CP RM, aparține celui de-al treilea tip.

Cu adevărat, infracțiunea în cauză afectează relațiile de conviețuire socială. În acest plan, E.V. Bogatova opinează: „Încălcând normele care determină relația dintre oameni și animale, făptuitorul ignoră astfel regulile generale de conviețuire socială cu privire la atitudinea umană față de creaturile mai vulnerabile” [18]. La rândul său, A.A. Malinovski relevă: „Problema constă în aceea că legea penală nu consideră animalele victime ale infracțiunilor. Prin urmare, în cazul cruzimii față de animale, se aduce atingere moralității publice, ale cărei norme interzic tratamentul cu cruzime al animalelor” [19]. Achiesând la aceste opinii, menționăm că relația dintre oameni și animale a evoluat de la apariția vieții pe pământ și continuă să evolueze până în prezent. Animalele sălbatice, cele domesticite și cele de companie sunt însoțitori ai omului, reprezintă o parte a vieții sale, aducând nu numai beneficii, ci și emoții pozitive. Cu toate acestea, cu regret, tratamentul acestor viețuitoare nu este în toate cazurile uman și nu întotdeauna respectă standardele etice. Cruzimea față de animale este o faptă care încalcă în mod grosolan normele etice și care dăunează relațiilor de conviețuire socială. Tocmai din necesitatea manifestării unei atitudini umane față de animale și a ocrotirii conștiinței morale a societății, în art.222¹ CP RM a fost stabilită răspunderea pentru cruzimea față de animale.

Totodată, suntem de acord cu R.B. Osokin și A.V. Cibizov că relațiile de conviețuire socială nu sunt afectate în cazul unor cutume acceptate de majoritatea membrilor societății: „De exemplu, se obișnuiește ca racii să fie gătiți prin coborârea lor de vii în lichidul care fierbe. Conviețuirea socială ca obiect de apărare penală nu este afectată nici atunci când o stridie vie aparținând familiei crustaceelor bivalve este udată cu suc de lămâie și mâncată într-o unitate de alimentație publică în prezența a numeroase persoane” [20]. Pe bună dreptate, în categoria de manifestări de convieţuire socială sunt incluse, printre altele, diferite atitudini de bună-cuviinţă şi comportament „civilizat”, formate sub presiunea grupului. Specificul comun al acestor atitudini este faptul că ele depind mai mult de uzanţe decât de morală sau de drept; ele se formează treptat, spontan şi nu sunt creaţia imediată a unei organizaţii.

După ce am stabilit obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM, este necesar să identificăm obiectul juridic special al acesteia.

Din punctul de vedere a lui N.Iu. Filatova, obiectul juridic special al infracțiunii de cruzime față de animale îl formează „moralitatea publică în domeniul tratamentului uman al animalelor” [21]. E.V. Bocearov consideră că acest obiect îl constituie „relațiile sociale în domeniul bunăstării animalelor” [22]. După A.V. Maslova, obiectul juridic special al infracțiunii de cruzime față de animale îl formează „moralitatea publică și relațiile sociale în domeniul bunăstării animalelor” [23].

Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) – care este o organizație interguvernamentalǎ responsabilǎ cu îmbunătățirea sănătății animale în lume – a oferit următoarea definiție a bunăstării animalelor: „Bunăstarea animalelor înseamnă starea fizică și psihică a unui animal în raport cu condițiile în care acesta trăiește și moare. Un animal este în bună stare dacă este sănătos, se bucură de confort, este bine hrănit, se află în siguranță, poate să-și manifeste comportamentul înnăscut (natural) și nu suferă din cauza unor stări neplăcute, precum durere, frică și stres” [24]. OIE stabilește „cinci libertăți fundamentale” care derivă din conceptul de bunăstare a animalelor: 1) libertatea față de senzațiile de foame și de sete; 2) libertatea față de discomfort; 3) libertatea față de durere și boală; 4) libertatea de a-și exprima comportamentul natural; 5) libertatea față de teamă şi stres [25]. Un animal în bună stare este un animal care dispune de toate aceste „cinci libertăți fundamentale”.

Totuși, este dificil a stabili derivația bunăstării animalelor, ca valoare socială specifică, din conviețuirea socială, ca valoare socială fundamentală. Bunăstarea animalelor constituie doar unul dintre aspectele ce caracterizează valoarea socială specifică apărată împotriva infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM. Considerăm că atitudinea umană față de animale reprezintă o astfel de valoare socială specifică. Această supoziție o confirmă definiția formulată în pct.2 din proiectul Regulamentului privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân în municipiul Chișinău: prin „atitudine umană față de animale” se înțelege „acțiunile care corespund cerințelor de protecție a animalelor împotriva tratamentului crud și presupun o atitudine binevoitoare față de animale, contribuție la bunăstarea lor, îmbunătățire a calității vieții lor etc.”[26] O altă confirmare a viziunii noastre o constituie poziția exprimată de K.P. Semionov: „În ceea ce privește animalele, relațiile sociale sunt posibile doar între persoane. Astfel de relații pot apărea și se pot desfășura, printre altele, cu privire la animale. Altfel spus, animalele pot reprezenta obiectul unor relații între persoane. Mai bine zis, nu animalele în sine constituie obiectul acestor relații, ci tratamentul acestora din partea unor persoane. Astfel de relații interumane pot avea un caracter uman sau inuman, aceasta fiind condiționat de conținutul respectivelor relații, care a apărut sub formă de exprimare a opiniei personale a fiecărui participant al relațiilor în cauză cu privire la tratamentul uman sau inuman al animalelor” [27].

De bună seamă, tratamentul uman al animalelor este unul dintre indicatorii unei societăți civilizate, dar și unul dintre aspectele conviețuirii sociale. Atitudinea unui individ față de animale reflectă pe deplin calitățile sale morale, iar cultura tratamentului de către oameni a „fraților noștri mai mici” este un indicator al nivelului de evoluare a societății în ansamblul său. În concluzie, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM îl formează relațiile sociale cu privire la atitudinea umană față de animale.

În alt context, menționăm că, de regulă, infracțiunea analizată nu are victimă*. În toate cazurile infracțiunea de cruzime față de animale are obiect material.

* Excepție la această regulă o constituie ipoteza consemnată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM, care presupune săvârșirea cruzimii față de animale în prezența minorilor.

Din dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM ar reieși că răspunderea penală se aplică pentru cruzimea nu față de anumite animale, dar față de orice animale. Din acest punct de vedere, nu este suficient de întemeiată ideea promovată de E.V. Bogatova: „Obiectul material al cruzimii față de animale îl reprezintă animalele sălbatice sau cele domestice. Se au în vedere vertebratele superioare, și anume – mamiferele și păsările, atât cele adulte, cât și cele tinere. Peștii, amfibienii, reptilele, nevertebratele nu pot să reprezinte, obiectul material al acestei infracțiuni” [18]. În replică, prezentăm opinia lui E.V. Bocearov: „Problema dacă, de exemplu, peștii sau reptilele, în cazul aplicării violenței asupra acestora, sunt capabile să simtă aceeași durere ca un om, a fost deja rezolvată de știință. Concluzia biologilor, bazată pe o serie de experimente inumane, este că schimbările profunde de comportament și de natură fiziologică, atestate la păstrăvul expus stimulilor externi, sunt comparabile cu cele înregistrate la mamiferele superioare” [22].

Această din urmă opinie este consonantă cu cea a lui A.A. Grișina. Autorul în cauză consideră că, prin „animal” ca obiect material al infracțiunii de cruzime față de animale, trebuie de înțeles „organismul viu care posedă capacitatea de a se mișca, de a se hrăni și, de asemenea, de a avea senzații” [28]. Or, conceptul de bunăstare a animalelor, consacrat în art.13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [29], recunoaște animalele ca ființe sensibile. Aceeași idee este consacrată în art.3 din Declaratia Universala privind Bunastarea Animalelor [30]. O astfel de abordare a obiectului material al infracțiunii, prevăzute art.222¹ CP RM, rezultă implicit chiar din dispoziția de la alineatul (1) al acestui articol. Or, așa cum vom stabili infra, fapta prejudiciabilă prevăzută de această normă – tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor – presupune cauzarea durerii sau suferinței*. Durerea sau suferința poate fi simțită doar de o ființă sensibilă, adică de o ființă care posedă sistem nervos.

*Prin „durere” trebuie de înţeles reacţia psihofiziologică a organismului, produsă ca urmare a unei puternice excitări a terminaţiilor nervoase din organe sau ţesuturi, exprimându-se în senzaţii fizice negative cu grad variat de pronunţare. La rândul său, prin „suferinţă” trebuie de înţeles trăirile negative profunde, condiţionate de excitanţi fizici sau psihici.
Cele două noţiuni – „durere” şi „suferinţă” – sunt strâns legate între ele. Astfel, suferinţa fizică se poate exprima nu doar în durerea propriu-zisă, dar şi în starea fizică proastă cu caracter extenuant, determinată de foame, sete, răcirea corpului etc. La suferinţa fizică urmează a fi raportată extenuarea nervoasă, condiţionată de introducerea repetată în organism a substanţelor psihoactive.
Cât priveşte suferinţa psihică, aceasta reprezintă efectul aplicării unor factori psihogeni care influenţează anume asupra psihicului, dar nu, de exemplu, asupra funcţiei de control-reglare a sistemului nervos.

În concluzie, obiectul material al infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM îl reprezintă orice animale care posedă sistem nervos și care sunt capabile să simtă durerea sau suferința.

L.V. Avdeeva, A.P. Emelianova și L.A. Kamalieva exprimă opinia că obiectul material al infracțiunii de cruzime față de animale îl reprezintă „animalele domestice sau animalele sălbatice ținute în captivitate sau în condiții libere (inclusiv cele care se află în proprietatea subiectului infracțiunii)” [31; 32]. Ne raliem acestui punct de vedere. Pentru calificarea faptei conform art.222¹ CP RM, nu contează statutul sau destinația animalului care reprezintă obiectul material al infracțiunii de cruzime față de animale. Acest obiect îl pot constitui animalele: domestice sau sălbatice; utilizate în scopuri agricole, sportive, de serviciu, de laborator, de divertisment, științific, de securitate, militar etc.; care formează obiectul unor relații de tip „marfă-bani” sau nu; care au posesor sau nu etc.

În dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM, obiectul material al infracțiunii este descris în forma plurală – „animalelor”. Cu toate acestea, considerăm că art.222¹ CP RM poate fi aplicat și în cazul în care a fost tratat cu cruzime sau torturat un singur animal, cauzându-se mutilarea ori moartea lui. Cu această ocazie, este util să reproducem argumentul care aparține lui N.Giurgiu: „Din punct de vedere sintactic, dacă folosirea singularului implică şi pluralul, nu înseamnă că folosirea pluralului „excede” singularul, ci, dimpotrivă, îl implică ori de câte ori legea le disciplinează separat, atât separarea, cât şi excluderea trebuind determinate explicit” [33, p.23].

În alt registru, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.222¹ CP RM are următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea sau inacțiunea de tratare cu cruzime sau torturare a animalelor;
2) urmările prejudiciabile, și anume – durerea sau suferința cauzată animalelor (în prezența modalității normative de tratare cu cruzime a acestora) și mutilarea ori moartea animalelor (în prezența modalității normative de torturare a acestora);
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.

Înainte de toate, vom analiza conținutul faptei prejudiciabile a infracţiunii specificate la art.222¹ CP RM. Această faptă prejudiciabilă cunoaște două modalități normative cu caracter alternativ*:

a) tratarea cu cruzime a animalelor;
b) torturarea animalelor.

*În alin.(2) art.222¹ CP RM este utilizat greșit cuvântul „fapte”. Acest articol incriminează o singură faptă.

Legiuitorul nu dezvăluie conținutul noțiunilor care desemnează aceste două modalități. Este clar că nu oricare ilegalitate, comisă asupra animalelor, se consideră tratare cu cruzime a animalelor sau torturare a lor. În consecință, ne asumăm sarcina stabilirii limitei care desparte semantismul noțiunilor „tratarea cu cruzime a animalelor” și „torturarea animalelor” de semantismul noțiunilor care desemnează alte ilegalități comise asupra animalelor.

În primul rând, noțiunile „tratarea cu cruzime a animalelor” și „torturarea animalelor” desemnează un anumit tratament al animalelor. În legislația autohtonă lipsește definiția noțiunii „tratamentul animalelor”. Găsim o astfel de definiție în Legea federală nr.498-ФЗ din 27.12.2018 privind tratarea cu responsabilitate a animalelor și modificarea anumitor acte legislative ale Federației Ruse: „tratament al animalelor – deținerea, folosirea animalelor, desfășurarea de activități de tratament al animalelor care nu au posesori, desfășurarea altor activități prevăzute de prezenta lege federală, precum și efectuarea altor acțiuni asupra animalelor, care le afectează viața sau sănătatea” [34]. Așadar, tratamentul animalelor afectează viața sau sănătatea acestora. Pentru ca aceste valori să nu fie afectate negativ, tratamentul animalelor trebuie să se bazeze pe următoarele principii: 1) atitudinea față de animale ca față de ființe capabile să aibă emoții și să suporte durere sau suferință; 2) responsabilitatea omului pentru soarta animalului; 3) educația bazată pe o atitudine umană față de animale; 4) concordarea fundamentată științific a intereselor morale, economice și sociale ale persoanei, societății și statului.

În al doilea rând, noțiunile „tratarea cu cruzime a animalelor” și „torturarea animalelor” sunt subordinate în raport cu noțiunea mai largă – „cruzimea față de animale”. Potrivit pct.2 din proiectul Regulamentului privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân în municipiul Chișinău, precum și pct.3.5 din proiectul Regulamentului privind capturarea, transportarea, evidența și îngrijirea câinilor și pisicilor fără supraveghere și fără stăpân din municipiul Chișinău, prin „cruzime față de animale” se înțelege „neasigurarea condițiilor zooigienice de întreținere a animalelor, fapt care ar putea pune în pericol viața sau sănătatea lor, precum și cauzarea intenţionată de dureri şi suferinţe animalului care nu se referă la autoapărare” [26].

În Legea României nr.205 din 26.05.2004 privind protecția animalelor [35] (în continuare – Legea României nr.205/2004) este folosită noțiunea „rău tratament”, asemănătoare cu noțiunea „cruzimea față de animale”. Astfel, alin.(1) art.6 al acestei legi stabilește: „În sensul prezentei legi, prin rău tratament se înțelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum și neasigurarea condițiilor prevăzute la alin.(1) art.5”. Potrivit alin.(1) art.5 al nr.205/2004, „deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție, următoarele: a) un adăpost corespunzător; b) hrană și apă suficiente; c) posibilitatea de mișcare suficientă; d) îngrijire și atenție; e) asistență medicală”.

După această notă de clarificare, ne întrebăm: în ce constă diferența dintre cele două modalități normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM – tratarea cu cruzime a animalelor și torturarea animalelor?

Pentru a răspunde la această întrebare, vom apela la comparația cu anumite concepte care se referă la faptele săvârșite asupra persoanelor. Astfel, pe de o parte, în corespundere cu pct.23.4 al Documentului final al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor Statelor participante la CSCE [36], statele participante „vor interzice tortura şi alte acte de cruzime (sublinierea ne aparține – n.a.)…”. După N.V. Borisenkova, „cruzimea ca trăsătură a faptei trebuie privită drept cauzare intenţionată a unor dureri şi suferinţe altei persoane” [37, p.8]. În sensul alin.(3) art.166¹ CP RM, tortura constituie „orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice (sublinierea ne aparține – n.a.)”. Pe de altă parte, în alin.(2) art.157 „Cruzimea faţă de animale” din Codul contravențional al Republicii Moldova (în continuare – CC RM) se menționează despre „aplicarea intenţionată a acțiunilor ce provoacă dureri sau suferinţă (sublinierea ne aparține – n.a.) animalelor”.

Așadar, cruzimea faţă de animale presupune cauzarea acestora a unei dureri sau suferinţe. Cele două modalități normative ale faptei prejudiciabile, prevăzute la art.222¹ CP RM, se deosebesc prin intensitatea durerii sau suferinţei cauzate. În prezența modalității normative de torturare a animalelor, durerea sau suferinţa cauzată este puternică. Dacă însă durerea sau suferinţa cauzată nu este suficient de intensă pentru a fi catalogată ca expresie a torturării, atestăm cealaltă modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM – tratarea cu cruzime a animalelor. De asemenea, despre această modalitate normativă trebuie să vorbim în cazul în care persistă îndoielile privind gradul de intensitate a durerii sau a suferinței cauzate animalelor.

După stabilirea deosebirii dintre cele două modalități normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM, vom stabili modalitățile faptice ale tratării cu cruzime a animalelor și ale torturării animalelor*.

*Indiferent de modalitățile faptice sub care se prezintă acțiunea sau inacțiunea de tratare cu cruzime a animalelor sau de torturare a acestora, este obligatoriu ca animalelor să le fie cauzată durere sau suferinţă.

Modalitățile faptice ale tratării cu cruzime a animalelor și ale torturării animalelor, care se referă la acțiune, sunt reliefate de L.V. Avdeeva: torturarea animalelor, exprimată în bătaie, biciuire, smulgerea firelor de păr, strangulare, legarea membrelor; utilizarea animalelor pentru experimente care nu au un caracter științific sau provocarea lor a suferinței nejustificate în timpul unor experimente științifice; folosirea animalelor în diferite tipuri de concursuri, caracterizate prin asmuțirea lor, ca urmare animalele adesea murind sau primind răni grave (de exemplu, luptele de câini sau de cocoși); folosirea unor animale ca instrumente de răfuire asupra altora; instruirea sau dresarea animalelor, asociată cu chinuirea lor; uciderea dureroasă (de exemplu, arderea de viu); actele sexuale comise asupra animalelor; tamponarea intenționată a animalului cu automobilul etc. [31]

Ca modalități faptice ale tratării cu cruzime a animalelor și ale torturării animalelor, care se referă la inacțiune, V.N. Kitaeva și L.V. Avdeeva specifică: privarea animalelor de apă sau de hrană; privarea acestora de îngrijire, inclusiv de îngrijirea veterinară; deținerea animalelor în condiții improprii sau care nu corespund necesităților acestora; lăsarea pentru mult timp a animalelor în ploaie, zăpadă, frig, arșiță sau în alte asemenea condiții dăunătoare etc. [17, p.79; 31]. Să nu uităm că inacțiunea poate fi considerată formă a conduitei infracționale doar în cazul în care făptuitorul avea posibilitatea și obligația de a acționa. În alți termeni, în cazul inacțiunii, obiectul material al infracțiunii de cruzime față de animale poate fi doar animalul care depinde de făptuitor (de exemplu, animalul agricol, animalul domestic sau animalul sălbatic ținut în captivitate).

În altă ordine de idei, pentru a fi pasibilă de răspundere în baza art.222¹ CP RM, acțiunea sau inacțiunea de tratare cu cruzime a animalelor sau de torturare a acestora trebuie să aibă, bineînțeles, un caracter ilegal. Ilegalitatea acțiunii sau inacțiunii în cauză reiese din încălcarea prevederilor următoarelor acte normative: Legea nr.211 din 19.10.2017 privind protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale sau în alte scopuri ştiinţifice [38]; Hotărârea Guvernului nr.677 din 06.06.2008 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia găinilor ouătoare [39]; Hotărârea Guvernului nr.1275 din 17.11.2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor de fermă [40]; Hotărârea Guvernului nr.664 din 06.09.2012 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind cerinţele de sănătate la mişcarea animalelor de circ [41]; Hotărârea Guvernului nr.793 din 22.10.2012 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului [42]; Hotărârea Guvernului nr.369 din 12.06.2015 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în momentul uciderii [43]* etc. În lipsa încălcării unei norme pe care făptuitorul era obligat să o respecte, acțiunea sau inacțiunea de tratare cu cruzime a animalelor sau de torturare nu poate atrage răspundere conform art.222¹ CP RM.

*Este de menționat că, la etapa de dezbatere publică, se află: Regulamentul privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân în municipiul Chișinău; Regulamentul privind capturarea, transportarea, evidența și îngrijirea câinilor și pisicilor fără supraveghere și fără stăpân din municipiul Chișinău**.
**Dezbateri publice asupra proiectelor de „Regulament privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân în municipiul Chișinău” și „Regulament privind capturarea, transportarea, evidența și îngrijirea câinilor și pisicilor fără supraveghere și fără stăpân din municipiul Chișinău”. [Accesat: 30.08.2019] Disponibil:  https://www.chisinau.md/libtdview.php?l=ro&idc=1001&id=24600&t=/Informatii/Transparenta-decizionala/Dezbatere-publica/Dezbateri-publice-asupra-proiectelor-de-Regulament-privind-intretinerea-animalelor-de-companie-i-fara-stapan-in-municipiul-Chiinau-i-Regulament-privind-capturarea-transportarea-evidenta-i-ingrijirea-cainilor-i-pisicilor-fara-supraveghere-i-fara-stapan-din-municipiul-Chiinau

De asemenea, art.222¹ CP RM nu se aplică în ipoteza în care a existat o cauză care exclude caracterul penal al faptei. La o asemenea ipoteză se referă E.V. Bocearov: „Câinele atacă persoana care, protejându-și viața și sănătatea, îl ucide” [44]. În această ipoteză, în cazul în care animalul este folosit ca instrument de atac de către o altă persoană și sunt întrunite condițiile stabilite de art.36 CP RM, vorbim despre legitimă apărare. În cazul în care animalul acționează de sine stătător și sunt întrunite condițiile stabilite de art.38 CP RM, vorbim despre starea de extremă necesitate. De asemenea, nu se exclude ca riscul întemeiat (art.40 CP RM) și executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului (art.40¹ CP RM) să reprezinte cauze care exclud caracterul penal al faptei de cruzime față de animale.

În alt context, vom vorbi despre semnele secundare ale laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM. Acestea nu influențează asupra calificării faptei în baza articolului în cauză, însă pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.

De exemplu, locul săvârșirii infracțiunii analizate poate fi oricare (casa făptuitorului, stradă, parc, grădină zoologică, parc național, circ etc.). Caracteristicile unui asemenea loc sunt condiționate de statutul și destinația animalului care constituie obiectul material al infracțiunii, de statutul social și ocupațional al subiectului infracțiunii, de alte circumstanțe relevante de ordin obiectiv sau subiectiv.

Mijloacele și metodele de săvârșire a infracțiunii de cruzime față de animale prezintă un interes mai mare pentru doctrinari.

Astfel, V.N. Kitaeva distinge următoarele tipuri de mijloace de săvârșire a infracțiunii de cruzime față de animale: 1) mijloace de tăiere-înțepare (cuțit); 2) mijloace de despicare (topor, lopată); 3) mijloace de înțepare (furcă, rangă, șurubelniță); 4) mijloace de tăiere (ferăstrău); 5) arme de foc; 6) alte mijloace (funie, curea, lanț, sârmă, curent electric, foc, apă, substanțe chimice, alte animale) [45].

Același autor diferențiază tipurile de metode de săvârșire a infracțiunii de cruzime față de animale: 1) metoda mecanică (provocarea unor leziuni mecanice ale organelor vitale ale animalului cu ajutorul unor mijloace de tăiere-înțepare, de despicare, de înțepare sau de tăiere ori a unei arme de foc; lovirea animalui cu forță de diverse suprafețe; aruncarea animalului de la înălțime; utilizarea altor animale); 2) asfixiere: blocarea tractului respirator superior al animalului cu mâinile sau cu o funie; înecare; îngroparea animalului viu; compresia mecanică a plămânilor); 3) metoda chimică (otrăvire); 4) folosirea curentului electric; 5) aducerea animalului la starea de stres fizic (suprasoliciarea animalului până la epuizarea acestuia); 6) metoda combinată [46]. O abordare oarecum diferită și mai detaliată a tipurilor de metode de săvârșire a infracțiunii de cruzime față de animale îi aparține lui G.P. Volkova: 1) metoda chimică (otrăvirea cu substanțe toxice sau cu preparate medicinale); 2) metoda de expunere termică, care presupune utilizarea focului (ținerea animalului deasupra focului; plasarea animalului într-un cuptor încins; incenderea animalului care a fost stropit în prealabil cu un lichid inflamabil) sau a lichidelor încălzite la temperaturi ridicate; 3) metoda mecanică (asfixierea cu mâinile sau cu anumite mijloace; îngroparea animalului viu; înec; compresia corpului animalului); 4) utilizarea forței fizice (utilizarea forței musculare; aruncarea de la înălțime; lovirea de diverse obstacole sau obiecte; 5) utilizarea altor animale (asmuțirea unui animal împotriva altuia); 6) nerespectarea regulilor de alimentare, de exploatare, de întreținere (încălcarea regulilor de exploatare a animalului; alimentarea incorectă a animalului; întreținerea și transportarea inadecvată a animalului); 7) metoda combinată (asfixierea urmată fie de aplicarea de lovituri în organele vitale ale animalului, fie de tăierea gâtului acestuia; provocarea unor leziuni mecanice ale organelor vitale ale animalului cu ajutorul unor mijloace de tăiere-înțepare, de despicare, de înțepare sau de tăiere ori a unei arme de foc, urmată de arderea animalului) [47].

În context, apare întrebarea legată de posibilul concurs dintre infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM, pe de o parte, și una dintre infracțiunile specificate la art.233 și 234 CP RM, pe de altă parte. Or, vânatul cu unelte sau metode nepermise constituie una dintre modalitățile normative ale infracțiunii prevăzute la art.233 CP RM. Totodată, utilizarea substanţelor explozive sau otrăvitoare ori a altor mijloace de nimicire în masă a faunei reprezintă singura metodă posibilă de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art.234 CP RM.

Din punctul de vedere a lui B.V. Iațelenko [48, p.569-571] și R.B. Osokin [49], recurgerea, în cazul săvârșirii vânatului ilegal ori a îndeletnicirii ilegale cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, la mijloace sau metode care cauzează animalului durere sau suferință, urmează a fi calificată doar în baza normelor care incriminează astfel de fapte, fără reținerea la calificare a cruzimii față de animale.

În opinia noastră, se exclude concursul ideal dintre infracțiunile prevăzute la art.222¹ și art.233 CP RM. Noțiunea „[aplicarea de] unelte şi metode nepermise*” din art.233 CP RM este generică în raport cu noțiunea „tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor” din art.222¹ CP RM. În același timp, regula este că infracțiunea absorbantă trebuie să fie mai gravă decât infracțiunea absorbită. În ipoteza analizată, această regulă se respectă în majoritatea cazurilor în care se aplică art.233 CP RM, fără a se aplica art.222¹ CP RM. Doar în unele cazuri, se aplică exclusiv alin.(2) art.222¹ CP RM, fără a se aplica art.233 CP RM. Aceasta rezultă din compararea sancțiunilor din alin.(2) art.222¹ și art.233 CP RM.

* Se au în vedere uneltele şi metodele interzise de pct.35, 38, 39 şi 41 din anexa nr.1 la Legea nr.439/1995. 

Se exclude concursul ideal dintre infracțiunile prevăzute la art.222¹ și art.234 CP RM. În art.234 CP RM se utilizează noțiunea „utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei”. Utilizarea unor asemenea mijloace de săvâșire a infracțiunii este interzisă de lit.p) alin.(1) art.38 al Legii nr.149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura [50]. Pornind de la regula că infracțiunea absorbantă trebuie să fie mai gravă decât infracțiunea absorbită, se va aplica, după caz, fie doar art.222¹ CP RM, fie doar art.234 CP RM.

Infracțiunea specificată la art.222¹ CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată, după caz, din momentul: 1) producerii durerii sau suferinţei animalului (în prezența modalității normative de tratare cu cruzime a animalelor); 2) mutilării sau morții animalului (în prezența modalității normative de torturare a animalelor).

Astfel, remarcăm prezența a două urmări prejudiciabile. Prima dintre aceste urmări – durerea sau suferinţa animalului – se atestă în prezența ambelor modalități normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM. Cea de-a doua urmare prejudiciabilă – mutilarea sau moartea animalului – o atestăm doar în prezența modalității normative de torturare a animalelor.

Cu alte cuvinte, în prezența modalității normative de torturare a animalelor, vorbim despre urmarea prejudiciabilă primară (durerea sau suferinţa animalului) aflată în legătură de cauzalitate cu urmarea prejudiciabilă secundară (mutilarea sau moartea animalului). Dacă, în prezența modalității normative de torturare a animalelor, acestora li s-a cauzat durere sau suferinţă, însă, din cauze independente de voința făptuitorului, nu s-a reușit să li se cauzeze mutilarea sau moartea, calificarea se va face în baza art.27 și 222¹ CP RM.

O asemenea interpretare rezultă chiar din dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM: „Tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora”. Putem observa că între cuvintele „animalelor” și „care” lipsește virgula. Pentru comparație, prezentăm un exemplu de dispoziție incriminatoare în care este descrisă o infracțiune în care fapta prejudiciabilă presupune prezența câtorva modalități normative (ca în cazul infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM), al cărei text conține o astfel de virgulă: „Marcarea, comercializarea, importarea, exportarea, transportarea sau depozitarea ilegală a marcajelor de control, falsificarea acestora, (sublinierea ne aparține – n.a.) care au cauzat daune în proporţii mari” (alin.(2) art.185¹ CP RM)*. În acest exemplu, este clar că daunele în proporţii mari se află în legătură cauzală cu fapta prejudiciabilă exprimată în oricare dintre modalitățile sale normative. În opoziție, în cazul dispoziției de la alin.(1) art.222¹ CP RM, lucrurile stau altfel: urmările prejudiciabile sub formă de mutilare sau moarte a animalelor se află în legătură cauzală cu fapta prejudiciabilă doar în prezența celei de-a doua modalități normative – torturarea animalelor.

* Exemple similare identificăm în alin.(1)-(6) art.185² CP RM.

Apropo, în varianta în limba rusă a alin.(1) art.222¹ CP RM, dispoziția este formulată altfel decât în varianta în limba română: „Жестокое обращение или пытки животных, (sublinierea ne aparține – n.a.) причинившие увечье или повлекшие смерть животных”. Din varianta rusă a alin.(1) art.222¹ CP RM, ar rezulta că urmările prejudiciabile sub formă de mutilare sau moarte a animalelor se află în legătură cauzală cu fapta prejudiciabilă în prezența ambelor sale modalități normative. Totuși, în virtutea art.13 al Constituției Republicii Moldova, vom acorda prioritate variantei în limba romănă a alin.(1) art.222¹ CP RM.

Efectul lipsei virgulei între cuvintele „animalelor” și „care” din dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM este următorul: tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea acțiunii, care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, urmează a fi calificată conform alin.(3) art.157 CC RM; tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea inacțiunii, care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, urmează a fi calificată conform art.197 CP RM sau art.104 CC RM.

Care este înțelesul noțiunilor „mutilarea animalelor” și „moartea animalelor”?

Cât privește înțelesul noțiunii „moartea animalelor”, ne alăturăm următoarelor opinii: „Momentul de producere a morții animalului este marcat de încetarea completă a funcționării organismului acestuia” [51, p.60]; „Moartea unui animal – distrugerea, decesul acestuia, adică stoparea definitivă a proceselor biologice și fiziologice din organismul animalului” [52, p.13].

Referitor la noțiunea „mutilarea animalelor”, Z.A. Neznamova o definește astfel: „mutilare – oricare deteriorare a animalului, asociată cu o lezare a integrității sale anatomice: tăierea cozii, a unui membru, extirparea ochiului etc.” [53, p.486] În legătură cu aceeași noțiune, V.S. Miroșnicenko opinează: „Interpretarea actuală a acestei noțiuni în teoria dreptului penal și în practica de aplicare a legii penale se reduce la înțelesul de deteriorare a organismului animalului, când este lezată integritatea anatomică a acestuia. O astfel de interpretare a noțiunii în cauză nu ne permite să considerăm mutilare acel prejudiciu adus organismului animalului, când integritatea anatomică a acestuia nu este lezată (de exemplu, otrăvire, expunerea la radiație etc.)” [16, p.9-10]. Așadar, nu oricare vătămare a sănătății animalului, ci doar acea care implică pierderea unei părți a organismului animalului, poate fi catalogată ca mutilare.

O asemenea interpretare a noțiunii „mutilarea animalelor” o confirmă implicit prevederile legislative referitoare la ocrotirea sănătății persoanei. De exemplu, art.3 al Legii nr.278 din 11.02.1999 privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu prevede: „Suma iniţială de compensare a pagubei se calculează în conformitate cu actele normative în vigoare privind compensarea de către întreprinderi, instituţii, organizaţii a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau altor vătămări ale sănătăţii (sublinierea ne aparține – n.a.) în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu. Această sumă se modifică ulterior numai în cazul schimbării procentului de pierdere a capacităţii de muncă sau al schimbării gradului de invaliditate” [54].

Atenționăm că, în alin.(3) art.157 CC RM, dispoziția este formulată în felul următor: „Acţiunile specificate la alin.(1) şi (2) care au avut drept urmare mutilarea sau moartea animalului”. Totodată, alin.(2) art.157 CC RM stabilește răspunderea pentru „aplicarea intenţionată a acțiunilor ce provoacă dureri sau suferinţă animalelor”. Observăm o anumită similitudine dintre fapta prevăzută la alin.(3) art.157 CC RM (coroborat cu alin.(2) al acestui articol) și cea specificată la art.222¹ CP RM (în prezența modalității normative de torturare a animalelor). Totuși, există și deosebiri dintre aceste fapte:

1) în ipoteza infracțiunii specificate la art.222¹ CP RM (în prezența modalității normative de torturare a animalelor), mutilarea sau moartea animalului se află în legătură cauzală cu acțiunea sau inacțiunea ce provoacă durere sau suferinţă animalelor. În cazul faptei prevăzute la alin.(3) art.157 CC RM (coroborat cu alin.(2) al acestui articol), mutilarea sau moartea animalului se poate afla în legătură cauzală doar cu acțiunea ce provoacă durere sau suferinţă animalelor;

2) în ipoteza infracțiunii specificate la art.222¹ CP RM (în prezența modalității normative de torturare a animalelor), durerea sau suferinţa cauzată animalelor trebuie să fie puternică. În cazul faptei prevăzute la alin.(3) art.157 CC RM (coroborat cu alin.(2) al acestui articol), nu este obligatoriu ca durerea sau suferinţa cauzată animalelor să fie puternică.

Practic, este imposibil a delimita infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM (în prezența modalității normative de tratare cu cruzime a animalelor), săvârșită pe calea acțiunii, de fapta prevăzută la alin.(2) art.157 CC RM. În această ipoteză, sintagma „tratarea cu cruzime” din art.222¹ CP RM nu corespunde cerințelor de accesibilitate și previzibilitate a legii, deci nu este conformă cu prevederile art.22 și 23 din Constituție. De lege lata, soluția este următoarea: tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea acțiunii, trebuie calificată în baza alin.(2) art.157 CC RM*. De lege ferenda, este imperioasă o remaniere legislativă al cărei scop ar fi disocierea precisă a sferei de aplicare a art.222¹ CP RM de sfera de aplicare a alin.(2) și (3) art.157 CC RM. În caz contrar, nesoluționarea problemei analizate ar putea duce la blocaje în practică, dar și la aplicarea mecanismului prevăzut la lit.d) alin.(2) art.65 al Legii nr.100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative: „Abrogarea intervine în următoarele cazuri: […] pentru evitarea paralelismelor în legislaţie” [55].

• Nu se exclude nici aplicarea altor prevederi din art.157 CC RM: încălcarea cerinţelor privind întreținerea animalelor, reglementate de legislația sanitar-veterinară, fapt ce poate periclita viaţa ori sănătatea acestora (alin.(1)); lăsarea în primejdie a animalului de companie sau ținerea acestuia fără hrană sau medicamentele necesare (alin.(4)); asmuțirea animalelor de companie la oameni sau la animale (alin.(10)).

Pe cale de consecință, propunem operarea următoarelor amendamente:

1) dispoziția de la alin.(1) art.222¹ CP RM să fie modificată din „Tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora” în „Uciderea ilegală intenționată a animalului prin provocarea acestuia a durerii sau a suferinţei evitabile*”;

2) dispoziția de la alin.(2) art.157 CC RM să fie modificată din „Aplicarea intenţionată a acțiunilor ce provoacă dureri sau suferinţă animalelor” în „Provocarea ilegală intenționată a durerii sau suferinţei evitabile animalului, dacă această faptă nu constituie infracţiune”;

3) dispoziția de la alin.(3) art.157 CC RM să fie modificată din „Acțiunile specificate la alin.(1) şi (2) care au avut drept urmare mutilarea sau moartea animalului” în „Cauzarea ilegală intenționată a vătămării sănătății animalului prin provocarea acestuia a durerii sau a suferinţei evitabile”.

* De exemplu, potrivit pct.(2) din Preambulul la Regulamentul (CE) nr.1099/2009 al Consiliului Uniunii Europene din 24.09.2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii, „[d]urerea, chinul sau suferința ar trebui să fie considerate ca evitabile, atunci când operatorii economici sau orice altă persoană implicată în uciderea animalelor nu respectă una dintre cerințele prezentului regulament sau utilizează practici permise fără să recurgă însă la cele mai moderne dintre acestea, provocându-le astfel animalelor, prin neglijență sau intenționat, durere, chin sau suferință”**.
** Regulamentul (CE) nr.1099/2009 al Consiliului Uniunii Europene din 24.09.2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: eur-lex.europa.eu/eli/reg/2009/1099/oj
Noțiunea „durere, chin sau suferinţă evitabile” este utilizată în Hotărârea Guvernului nr.369 din 12.06.2015 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în momentul uciderii. Însă, noțiunea în cauză nu este definită în acest act normativ.

În altă ordine de idei, vom aborda problema legăturii cauzale în contextul infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM.

Așa cum am susținut supra, în cazul acestei infracțiuni, urmările prejudiciabile sub formă de mutilare sau moarte a animalelor se poate afla în legătură cauzală doar cu acțiunea sau inacțiunea de torturare a animalelor. În situația în care astfel de urmări prejudiciabile se află în legătură cauzală cu altfel de acțiuni sau inacțiuni, se aplică alte norme din Codul penal: lit.b) art.192² (în cazul răpirii animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmate de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite); lit.c) art.223 (în ipoteza încălcării cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat pieirea în masă a animalelor); lit.d) alin.(2) art.224 (în situația încălcării regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, soldate cu pieirea în masă a animalelor); lit.b) alin.(1) art.225 (în cazul tăinuirii datelor sau prezentării intenţionatăe de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă pieirea în masă a animalelor); lit.b) alin.(1) art.226 (în ipoteza eschivării sau îndeplinirii necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă pieirea în masă a animalelor) etc.

Prezintă interes poziția exprimată de L.A. Ivanova: „Uciderea rapidă, aproape nedureroasă a unui animal nu formează componența infracțiunii de cruzime față de animale” [56]. Subscriem acestui punct de vedere. De aceea, dacă a fost cauzată mutilarea ori moartea animalelor, însă nu în rezultatul torturării acestora, lipsește temeiul aplicării art.222¹ CP RM. În această ipoteză – dacă lipsește temeiul aplicării lit.b) art.192², lit.c) art.223, lit.d) alin.(2) art.224, lit.b) alin.(1) art.225, lit.b) alin.(1) art.226 sau a altor asemenea norme din Codul penal – calificarea se poate face în baza art.197 CP RM sau art.104 CC RM.

Schimbând registrul, vom supune analizei latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM.

Legiuitorul nu menționează forma de vinovăție în dispoziția acestui articol. Cu toate acestea, considerăm că intenția este singura formă de vinovăție posibilă în cazul infracțiunii de cruzime față de animale. Această supoziție o confirmă chiar autorii inițiativei legislative de completare a Codului penal cu art.222¹: „Acțiunea de tratare cu cruzime sau torturare a animalelor se comite cu intenție” [57]. Într-adevăr, cruzimea faţă de animale presupune prin definiție cauzarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe acestora. Cruzimea nu poate fi o expresie a manifestării imprudenței. Fiind o expresie a conștiinței pervertite, cruzimea nu este compatibilă cu formele de manifestare a imprudenței: nepricepere; nedibăcie; nebăgarea de seamă etc. Întrucât conceptul de cruzime se referă la infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM în ansamblul său, intenția trebuie manifestată nu doar față de fapta prejudiciabilă specificată în acest articol, ci față de urmările prejudiciabile aflate în legătură cauzală cu această faptă.

Dacă în rezultatul torturării animalelor se cauzează din imprudență mutilarea ori moartea acestora, se poate aplica alin.(2) art.157 CC RM.

Nu putem susține opinia lui A.P. Kiseliova [58], A.A. Iudina și A.Iu. Kozlova [59], potrivit căreia, în cazul infracțiunii de cruzime față de animale, intenția poate fi doar directă. Infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM nu este o infracțiune formală. De asemenea, scopul acestei infracțiuni nu este unul special. Drept urmare, săvârșind-o, făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii de tratare cu cruzime sau torturare a animalelor, prevede urmările ei prejudiciabile sub formă de durere sau suferință cauzată animalelor (și sub formă de mutilare ori moarte a animalelor), precum și dorește sau admite, în mod conştient, survenirea acestor urmări.

Motivele infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM sunt: răzbunare; ură; invidie; gelozie; interesul material; năzuința de satisfacere a necesității sexuale; motive huliganice etc. În cazul în care cruzimea față de animale este săvârșită din motive sadice, se aplică nu alin.(1) art.222¹ CP RM, dar lit.c) alin.(2) al acestui articol.

Subiectul infracţiunii prevăzute la art.222¹ CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.

În opinia lui R.V. Sviridov, „minorii, care au atins vârsta de 14 ani, dar care nu au atins vârsta de 16 ani, trebuie să-și dea seama că manifestările de cruzime față de animale sunt inacceptabile” [60]. La rândul lor, E.R. Abdrahmanova și I.S. Saveliev consemnează: „Adesea, animalele sunt supuse unui tratament cu cruzime de către persoanele care nu au atins vârsta de 16 ani. Prin urmare, cruzimea față de animale ar trebui inclusă în lista de componențe de infracțiuni pentru care răspunderea penală survine de la vârsta de 14 ani. Or, minorii percep standardele de tratament uman al animalelor încă din copilărie. Deci, ei conștientizează caracterul și gradul de pericol social al faptei de cruzime față de animale. Aceata este una dintre faptele care contribuie considerabil la dezvoltării cruzimii și a înclinațiilor sadice în personalitatea infractorului. Drept urmare, este necesară suprimarea oricărei manifestări de cruzime a copilului prin consolidarea statutului acestei norme ca normă cu dublă prevenție” [61].

Lista de infracțiuni, pentru a căror săvârșire sunt pasibile de răspundere persoanele care au vârsta între 14 şi 16 ani, este prezentată în alin.(2) art.21 CP RM. În mare parte, astfel de infracțiuni se caracterizează, după caz, prin: 1) frecvență sporită de săvârșire de către persoanele care au vârsta între 14 şi 16 ani (de exemplu, furt, jaf, tâlhărie etc.), remarcându-se prin tabietizare, deoarece caracterul rutinier pentru toate timpurile al unor astfel de infracțiuni ne permite să considerăm că pericolul lor social este evident pentru minorii din categoria de vârstă sus-menționată; 2) gravitate deosebită sau excepțională (de exemplu, omor, viol, act terorist, banditism etc.); 3) prevalență în rândul minorilor (de exemplu, huliganismul săvârșit cu circumstanțe agravante); 4) depășire a limitei de toleranță socială pentru comportamentul deviant al adolescenților (de exemplu, acțiuni perverse, comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism etc.).

În cazul infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM, ar putea să se ateste, cel mai probabil, unul dintre factorii specificați la pct.3 și 4). Însă, din cauza duratei prea scurte de aplicare a acestui articol, este încă prematur a se face o astfel de concluzie. Viitorul va demonstra dacă infracțiunea de cruzime față de animale poate fi inclusă sau nu în lista de infracțiuni pentru a căror săvârșire sunt pasibile de răspundere persoanele care au vârsta între 14 şi 16 ani.

Persoana juridică nu poate fi subiect al infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM. Însă, așa cum remarcă cu drept cuvânt E.R. Abdrahmanova și I.S. Saveliev, „persoanele juridice pot apărea, deseori, în calitate de organizatori ai cruzimii față de animale (de exemplu, asociaţiile de coproprietari în condominiu, restaurantele etc.” [61]

În altă ordine de idei, răspunderea se agravează conform lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM în cazul în care cruzimea față de animale este săvârșită în public sau în prezența minorilor.

Relativ la ipoteza cruzimii față de animale săvârșite în public, agravarea răspunderii penale este justificată datorită faptului că făptuitorul nu se mulțumește să manifeste oarecum cruzimea față de animale. El are intenția de a demonstra altora cruzimea pe care o manifestă față de animale, etalându-și astfel perversitatea fără a se neliniști de percepția altora.

Situațiile tipizate, care reprezintă modul public de comitere a infracțiunii, sunt nominalizate în art.131 CP RM: a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului; b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante; e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

Situația tipizată descrisă la lit.e) art.131 CP RM se referă, printre altele, la publicarea de către cel care a comis cruzimea față de animale a imaginilor sau clipurilor video cu privire la infracțiunea pe care a comis-o. În acest context, este de menționat că alin.(9) art.157 CC RM stabilește răspunderea pentru îndemnarea publică la cruzime față de animale sau justificarea acesteia. Nu oricare infracțiune de cruzime față de animale, săvârșită în public, implică îndemnarea publică la cruzime față de animale sau justificarea acesteia. Drept urmare, aplicarea lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a cruzimii față de animale în public) nu exclude reținerea la calificare a alin.(9) art.157 CC RM.

În alt registru, vom identifica răspunsul la următoarea întrebare: care este criteriul de delimitare dintre infracţiunea specificată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în public) și infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM)? Or, huliganismul este o infracțiune săvârșită în public. Totodată, tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora poate apărea ca expresie fie a încălcării grosolane a ordinii publice şi a exprimării unei vădite lipse de respect faţă de societate, fie a cinismului sau obrăzniciei deosebite. Prin prisma acestei constatări, putem oare postula că fapta specificată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în public) ar putea fi absorbită de infracţiunea de huliganism? Așa cum am afirmat anterior, regula este că infracţiunea absorbantă (cum este, în cazul nostru, infracțiunea de huliganism) nu poate avea un grad prejudiciabil mai redus decât cel al infracţiunii absorbite. Comparând sancţiunea din alin.(2) art.222¹ CP RM cu sancțiunea din art.287 CP RM, se poate susţine că infracţiunea de huliganism prevăzută la alin.(2) sau (3) art.287 CP RM absoarbe fapta specificată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în public). Cât privește infracțiunea de huliganism prevăzută la alin.(1) art.287 CP RM, în acest caz sancțiunile normelor comparate sunt aproximativ aceleași. De aceeea, în această ipoteză se aplică fie doar lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM, fie doar alin.(1) art.287 CP RM. În orice caz, nu este admisibilă aplicarea ambelor aceste norme.

Privitor la cruzimea față de animale săvârșită în prezența minorilor, suntem de acord cu argumentele autorilor care consideră oportună agravarea răspunderii într-o asemenea ipoteză.

S.T. Iksatova exprimă următorul punct de vedere referitor la pericolul pentru minori al săvârșirii cruzimii față de animale în prezența acestora: „Întrucât nu poate fi evaluată adecvat, cruzimea capătă un caracter stabil și se transformă treptat într-o trăsătură a personalității, ceea ce contribuie ulterior la săvârșirea altor acte antisociale, generează agresivitate, violență și vandalism, precum și poate facilita interesul minorului pentru modul criminal de viață” [62]. A.N. Șaglanov susține: „Chiar dacă un copil obișnuit nu denotă tendință spre violență, chinuirea unui animal văzută accidental de către el este suficientă pentru a cauza traume ireparabile psihicului său și pentru a-i predetermina viitoarele fapte” [63].

Sintagma „în prezența minorilor” din dispoziția de la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM arată că infracțiunea de cruzime față de animale trebuie să fie conștientizată, înțeleasă adecvat de către victima minoră. Doar în prezența acestei condiții, săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale poate avea un efect negativ asupra victimei minore. Drept urmare, sprijinim poziția exprimată de O.M. Aliohina: „Minorul poate avea o vârstă care nu-i permite să fie conștient de ceea ce se întâmplă (de exemplu, până la un an) sau poate să nu aibă capacitatea de a înțelege ceea ce se întâmplă din cauza prezenței unei boli mintale, a unei dizabilități etc. În asemenea cazuri, circumstanța agravantă analizată lipsește” [64].

Aplicarea lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în prezența minorilor) exclude aplicarea suplimentară a alin.(1) art.90¹ CC RM, care stabilește răspunderea pentru „difuzarea informaţiei publice cu impact negativ asupra minorilor şi/sau încălcarea legislaţiei privind protecţia minorilor de impactul negativ al informaţiei publice, altele decât cele prevăzute la alin.(2)*”.

* Alineatul (2) art.90¹ CC RM prevede răspunderea pentru „difuzarea informaţiei publice şi/sau săvârşirea unor fapte îndreptate spre propagarea prostituţiei, pedofiliei sau pornografiei”.

În cazul în care cruzimea față de animale săvârșită în prezența minorilor este insoțită sau urmată de instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii de cruzime față de anumale, calificarea trebuie făcută în baza art.208 și 222¹ CP RM.

În virtutea prevederii de la alin.(2) art.77 CP RM, circumstanța agravantă „săvârşirea infracţiunii în prezenţa minorilor” (lit.g) alin.(1) art.77 CP RM) nu trebuie luată în considerare la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea specificată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în prezența minorilor).

În altă privință, răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(2) art.222¹ CP RM în cazul în care infracțiunea de cruzime față de animale este săvârșită de o persoană responsabilă de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare.

În ipoteza examinată, efectul agravant al circumstanței, în a cărei prezență este comisă infracțiunea, este condiționat de calitatea specială a subiectului infracțiunii. Subiectului în cauză îi revine obligația de îngrijire, de protecţie, de asigurare a bunăstării animalelor, de dresare sau de acordare a asistenței medicale veterinare acestora. Abuzând de statutul profesional pe care îl posedă, subiectul infracțiunii decide să nu îndeplinească astfel de obligații, tratând cu cruzime sau torturând animalele ce depind de el, cauzând mutilarea ori moartea acestora. Un alt factor care justifică agravarea răspunderii în această ipoteză este că, în cazul animalului ce se află în posesia unei persoane, subiectul infracțiunii profită de încrederea pe care i-a acordat-o persoana respectivă.

Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.222¹ CP RM, este obligatoriu de fiecare dată să fie stabilit că subiectul infracțiunii era responsabil de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare. În alți termeni, la calificarea faptei este necesar a se determina cu precizie: care anume prevedere normativă, prin care subiectului i se stabilește o asemenea responsabilitate, a fost încălcată de către acesta? Era oare obligat subiectul să asigure respectarea respectivei prevederi normative?

În fine, răspunderea se agravează conform lit.c) alin.(2) art.222¹ CP RM în cazul în care infracțiunea de cruzime față de animale este săvârșită din motive sadice.

Cruzimea față de animale nu întotdeauna este generată de motive sadice. Așa cum am menționat supra, această infracțiune poate avea la bază şi alte motive: răzbunare; ură; invidie; gelozie; interesul material; năzuința de satisfacere a necesității sexuale; motive huliganice etc. Motivele sadice se deosebesc de toate celelalte motive, atestând periculozitatea socială sporită a făptuitorului. Tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, săvârșită din motive sadice, constituie dovada unei adânci pervertiri a conştiinţei făptuitorului.

Cruzimea faţă de animale, săvârşită din motive sadice, reprezintă una dintre manifestările extreme ale sadismului. În acest caz, plăcerea şi satisfacţia sunt atinse pe calea tratării cu cruzime sau a torturării animalului, fiind cauzată mutilarea ori moartea acestuia. Nu este exclus ca cruzimea faţă de animale, săvârşită din motive sadice, să reprezinte o repetiție sui generis pentru comiterea în viitor a unor infracțiuni mai grave: omorul săvârșit din motive sadice (lit.j) alin.(2) art.145 CP RM); vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârșită din motive sadice (lit.e) alin.(2) art.151 CP RM); vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârșită din motive sadice (lit.f) alin.(2) art.152 CP RM); violul săvârșit din motive sadice (lit.f) alin.(2) art.171 CP RM); acțiunile violente cu caracter sexual, săvârșite din motive sadice (lit.g) alin.(2) art.172 CP RM).

În sensul lit.c) alin.(2) art.222¹ CP RM, motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea suferind animalul, care reprezintă obiectul material al infracțiunii, sau de a-i pricinui suferinţe.

Sadismul în raport cu animalele se poate exprima în două forme: 1) sadismul sexual, care se exprimă în obținerea excitației sau a satisfacției sexuale în rezultatul tratării cu cruzime sau al torturării animalelor; 2) sadismul non-sexual, care presupune obținerea altei plăceri decât cea sexuală în rezultatul tratării cu cruzime sau al torturării animalelor. Această diferențiere a formelor sadismului nu influențează asupra calificării faptei în baza lit.c) alin.(2) art.222¹ CP RM, însă poate fi luat în considerare la individualizarea pedepsei.

Concluzii

Făcând parte din grupul de infracţiuni contra sănătăţii publice și convieţuirii sociale, infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM aparține tipului de infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială. Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl formează relațiile sociale cu privire la atitudinea umană față de animale. De regulă, infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM nu are victimă. În toate cazurile infracțiunea analizată are obiect material. Acest obiect îl reprezintă orice animale care posedă sistem nervos și care sunt capabile să simtă durerea sau suferința.

Cele două modalități normative ale faptei prejudiciabile, prevăzute la art.222¹ CP RM, se deosebesc prin intensitatea durerii sau suferinţei cauzate. În prezența modalității normative de torturare a animalelor, durerea sau suferinţa cauzată este puternică. În caz contrar, atestăm cealaltă modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM – tratarea cu cruzime a animalelor. În cazul infracțiunii specificate la art.222¹ CP RM, remarcăm prezența a două urmări prejudiciabile. Prima dintre aceste urmări – durerea sau suferinţa animalului – se atestă în prezența ambelor modalități normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.222¹ CP RM. Cea de-a doua urmare prejudiciabilă – mutilarea sau moartea animalului – o atestăm doar în prezența modalității normative de torturare a animalelor. Nu oricare vătămare a sănătății animalului, ci doar acea care implică pierderea unei părți a organismului animalului, poate fi catalogată ca mutilare.

Este exclus concursul ideal dintre infracțiunea prevăzută la art.222¹ CP RM, pe de o parte, și una dintre infracțiunile specificate la art.233 și 234 CP RM, pe de altă parte. Tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea acțiunii, trebuie calificată în baza alin.(2) art.157 CC RM; tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea acțiunii, care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, urmează a fi calificată conform alin.(3) art.157 CC RM; tratarea cu cruzime a animalelor, săvârșită pe calea inacțiunii, care a cauzat mutilarea ori moartea acestora, urmează a fi calificată conform art.197 CP RM sau art.104 CC RM. Dacă a fost cauzată mutilarea ori moartea animalelor, însă nu în rezultatul torturării acestora, lipsește temeiul aplicării art.222¹ CP RM. În această ipoteză – dacă lipsește temeiul aplicării lit.b) art.192², lit.c) art.223, lit.d) alin.(2) art.224, lit.b) alin.(1) art.225, lit.b) alin.(1) art.226 sau a altor asemenea norme din Codul penal – calificarea se face în baza art.197 CP RM sau art.104 CC RM.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.222¹ CP RM se caracterizează prin intenție directă sau indirectă. Dacă în rezultatul torturării animalelor se cauzează din imprudență mutilarea ori moartea acestora, se poate aplica alin.(2) art.157 CC RM. Motivele infracțiunii prevăzute la art.222¹ CP RM sunt: răzbunare; ură; invidie; gelozie; interesul material; năzuința de satisfacere a necesității sexuale; motive huliganice etc. În cazul în care cruzimea față de animale este săvârșită din motive sadice, se aplică nu alin.(1) art.222¹ CP RM, dar lit.c) alin.(2) al acestui articol. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.222¹ CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.

Aplicarea lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a cruzimii față de animale în public) nu exclude reținerea la calificare a alin.(9) art.157 CC RM. Infracţiunea de huliganism prevăzută la alin.(2) sau (3) art.287 CP RM absoarbe fapta specificată la lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM (în ipoteza de săvârșire a acestei infracțiuni în public). Cât privește infracțiunea de huliganism prevăzută la alin.(1) art.287 CP RM, în acest caz sancțiunile normelor comparate sunt aproximativ aceleași. De aceeea, în această ipoteză se aplică fie doar lit.a) alin.(2) art.222¹ CP RM, fie doar alin.(1) art.287 CP RM. În cazul în care cruzimea față de animale săvârșită în prezența minorilor este insoțită sau urmată de instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii de cruzime față de anumale, calificarea trebuie făcută în baza art.208 și 222¹ CP RM. Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.222¹ CP RM, este obligatoriu de fiecare dată să fie stabilit că subiectul infracțiunii era responsabil de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare. În sensul lit.c) alin.(2) art.222¹ CP RM, motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea suferind animalul, care reprezintă obiectul material al infracțiunii, sau de a-i pricinui suferinţe.

Referințe bibliografie:

[1] Legea nr.157 din 26.07.2018 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985/2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.347-357.
[2] Legea nr.439 din 27.04.1995 a regnului animal. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63.
[3]  Nota informativă la proiectul de legea pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002. [Accesat: 27.08.2019] Disponibil: http://parlament.md/Законодательныйпроцесс/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/4257/language/ro-RO/Default.aspx
[4] European Convention for the Protection of Animals kept for Farming Purposes. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/087
[5] European Convention for the Protection of Animals for Slaughter. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/102
[6] European Convention for the Protection of Vertebrate Animals used for Experimental and Other Scientific Purposes. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://rm.coe.int/168007a67b
[7] European Convention for the Protection of Pet Animals. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/125
[8] European Convention for the Protection of Animals during International Transport. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/065
[9] Directiva 98/58/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20.07.1998 privind protecția animalelor de fermă. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:31998L0058
[10] Directiva 1999/22/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29.03.1999 privind animalele sălbatice din grădini zoologice. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:31999L0022
[11] Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 22.09.2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A32010L0063
[12] Regulamentul (CE) nr.1099/2009 al Consiliului Uniunii Europene din 24.09.2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: eur-lex.europa.eu/eli/reg/2009/1099/oj
[13] Regulamentul (UE) nr.576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 12.06.2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.998/2003. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32013R0576
[14] RANDOUR, M.L. What We Know about the Link between Animal Abuse and Human Violence. [Accesat: 27.08.2019] Disponibil: http://www.21stcenturycares.org/links.htm
[15] LEVITT, L., PATRONEK, G., GRISSO, TH. Animal Maltreatment: Forensic Mental Health Issues and Evaluations. New York: Oxford University Press, 2015. 400 p. ISBN 978-0-19-936090-1
[16] МИРОШНИЧЕНКО, В.С. Жестокое обращение с животными (уголовно-правовые и криминологические аспекты) / Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2013. 30 p.
[17] КИТАЕВА, В.Н. Животные и преступления: уголовно-правовое и криминалистическое исследование. Иркутск: БГУЭП, 2010. 282 p. ISBN 978-5-7253-2122-7
[18] БОГАТОВА, Е.В. Ответственность за жестокое обращение с животными. În: Вестник Московского университета МВД России, 2008, № 11, p.71-73. ISSN 2073-0454
[19] МАЛИНОВСКИЙ, А.А. Вред как юридическая категория. În: Юрист, 2006, № 2, p.4-7. ISSN 1812-3929
[20] ОСОКИН, Р.Б., ЧИБИЗОВ, А.В. К вопросу о предмете жестокого обращения с животными. În: Вестник Тамбовского университета. Серия: Гуманитарные науки, 2011, Том 101, № 9, р.361-365. ISSN 1810-0201
[21] ФИЛАТОВА, Н.Ю. Общественная нравственность как объект в составе преступления, предусмотренном статьей 245 УК РФ. În: Уголовная политика и правоприменительная практика. Сборник статей по материалам IV Всероссийской научно-практической конференции. Санкт-Петербург: Петрополис, 2016, p.353-358. ISBN 978-5-9676-0825-4
[22] БОЧАРОВ, Е.В. Объект и предмет состава жестокого обращения с животными. În: Вестник Тамбовского университета. Серия: Гуманитарные науки, 2013, № 11, p.405-409. ISSN 1810-0201
[23] МАСЛОВА, А.В. Проблемы привлечения к уголовной ответственности за жестокое обращение с животными. În: Молодой ученый, 2017, № 5, p.294-296. ISSN 2072-0297
[24] Terrestrial Animal Health Code. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://www.oie.int/en/standard-setting/terrestrial-code/access-online/?htmfile=chapitre_aw_introduction.htm
[25] The OIE definition of animal welfare. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://www.oie.int/en/animal-welfare/animal-welfare-at-a-glance/
[26] Dezbateri publice asupra proiectelor de „Regulament privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân în municipiul Chișinău” și „Regulament privind capturarea, transportarea, evidența și îngrijirea câinilor și pisicilor fără supraveghere și fără stăpân din municipiul Chișinău”. [Accesat: 30.08.2019] Disponibil: https://www.chisinau.md/libtdview.php?l=ro&idc=1001&id=24600&t=/Informatii/Transparenta-decizionala/Dezbatere-publica/Dezbateri-publice-asupra-proiectelor-de-Regulament-privind-intretinerea-animalelor-de-companie-i-fara-stapan-in-municipiul-Chiinau-i-Regulament-privind-capturarea-transportarea-evidenta-i-ingrijirea-cainilor-i-pisicilor-fara-supraveghere-i-fara-stapan-din-municipiul-Chiinau
[27] СЕМЕНОВ, К.П. К вопросу об объекте преступления, предусмотренного ст.245 УК РФ «Жестокое обращение с животными». În: Уголовное законодательство: вчера, сегодня, завтра (памяти профессора С.Ф. Кравцова). Материалы ежегодной всероссийской научно-практической конференции. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский университет МВД России, 2017, р.149-154.
[28] ГРИШИНА, А.А. Уголовная ответственность за жестокое обращение с животными. În: Современные научные исследования и разработки, 2018, Т.2, № 11, p.847-849. ISSN 2415-8402
[29] Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. [Accesat: 29.08.2019] Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT
[30] Universal Declaration on Animal Welfare (UDAW). [Accesat: 31.08.2019] Disponibil: https://www.globalanimallaw.org/database/universal.html
[31] АВДЕЕВА, Л.В. Уголовно-правовая характеристика жестокого обращения с животными. În: Вестник РГГУ. Серия «Экономика. Управление. Право», 2013, №3, p.232-240. ISSN 2073-6304
[32] ЕМЕЛЬЯНОВА А.П., КАМАЛИЕВА, Л.А. Ответственность за жестокое обращение с животными. În: Актуальные проблемы гуманитарных и естественных наук, 2016, № 4-4, p.40-41. ISSN 2073-0071
[33] GIURGIU, N. Legea penală şi infracţiunea (doctrină, legislaţie, practică judiciară). Iaşi: Gama, 1996. 446 p. ISBN 973-96339-0-0
[34] Федеральный закон от 27 декабря 2018 г. № 498-ФЗ «Об ответственном обращении с животными и о внесении изменений в отдельные законодательные акты Российской Федерации». [Accesat: 27.08.2019] Disponibil: https://rg.ru/2018/12/29/fz-498-dok.html
[35] Legea României nr.205 din 26.05.2004 privind protecția animalelor. În: Monitorul Oficial al României, 2004, nr.531.
[36] Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor Statelor participante la CSCE. În: Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.I. Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.202-206. 390 p. ISBN 9975-73-022-1
[37] БОРИСЕНКОВА, Н.В. Уголовно-правовая оценка жестокости / Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2005. 29 p.
[38] Legea nr.211 din 19.10.2017 privind protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale sau în alte scopuri ştiinţifice. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.1-6.
[39] Hotărârea Guvernului nr.677 din 06.06.2008 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia găinilor ouătoare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.106.
[40] Hotărârea Guvernului nr.1275 din 17.11.2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor de fermă. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.210.
[41] Hotărârea Guvernului nr.664 din 06.09.2012 entru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind cerinţele de sănătate la mişcarea animalelor de circ. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.190-192.
[42] Hotărârea Guvernului nr.793 din 22.10.2012 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.222-227.
[43] Hotărârea Guvernului nr.369 din 12.06.2015 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în momentul uciderii. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159.
[44] БОЧАРОВ, Е.В. Объективная сторона состава жестокого обращения с животными. În: Социально-экономические явления и процессы, 2013, № 8, p.155-159. ISSN 1819-8813
[45] КИТАЕВА, В.Н. Криминалистическая характеристика жестокого обращения с животными. În: Сибирские уголовно-процессуальные и криминалистические чтения, 2015, № 1, p.127-134. ISSN 2411-6122
[46] КИТАЕВА, В.Н. Некоторые аспекты противодействия жестокому обращению с животными. În: Всероссийский криминологический журнал, 2016, Т.10, № 3, p.568-578. ISSN 2500-1442
[47] ВОЛКОВА, Г.П. Криминалистическая характеристика жестокого обращения с животными. În: Вестник Московского университета МВД России, 2015, № 4, p.151-153. ISSN 2073-0454
[48] Уголовное право России. Части Общая и Особенная / Под ред. А.И. Рарога. Москва: Проспект, 2012. 728 р. ISBN 978-5-392-02655-5
[49] ОСОКИН, Р.Б. Отграничение жестокого обращения с животными от преступлений и правонарушений, смежных с ним по составу. În: Вестник Московского университета МВД России, 2014, № 2, p.91-97. ISSN 2073-0454
[50] Legea nr.149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126-130.
[51] МИРОШНИЧЕНКО, В.С. Жестокое обращение с животными (уголовно-правовые и криминологические аспекты) / Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2013. 218 р.
[52] СВИРИДОВ, Р.В. Жестокое обращение с животными: уголовно-правовая квалификация и отграничение от иных правонарушений / Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2019. 250 p.
[53]Уголовное право. Особенная часть / Отв. ред. И.Я. Козаченко, Г.П. Новоселов. Москва: Норма-Инфра•М, 1998. 768 р. ISBN 5-89123-134-4
[54] Legea nr.278 din 11.02.1999 privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.24-25.
[55] Legea nr.100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17.
[56] ИВАНОВА, Л.А. Запрет жестокого обращения с животными и принцип гуманности. În: Публичное и частное право, 2016, № 3, p.206-217. ISSN 2073-8501
[57] Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002. Sinteza obiecțiilor și propunerilor. [Accesat: 30.08.2019] Disponibil: www.justice.gov.md/public/files/2018/transparenta_in_procesul_decizional/iunie/7/SO_P985.pdf
[58] КИСЕЛЕВА, А.П. Уголовно-правовая ответственность за жестокое обращение с животными. În: Via scientiarum – Дорога знаний, 2016, № 3, p.61-66. ISSN 2306-5362
[59] ЮДИНА, А.А., КОЗЛОВА, А.Ю. Уголовная ответственность за жестокое обращение с животными: проблемы и перспективы. În: Современная юриспруденция: актуальные вопросы, достижения и инновации. Cборник статей XIX Международной научно-практической конференции. Пенза: Наука и Просвещение, 2019, p.179-182. ISBN 978-5-907204-38-6
[60] СВИРИДОВ, Р.В. К вопросу о субъекте преступления, предусмотренного ст.245 УК РФ. În: Евразийская адвокатура, 2019, № 2, p.83-86. ISSN 2304-9839
[61] АБДРАХМАНОВА, Е.Р., САВЕЛЬЕВ, И.С. Юридическая ответственность за жестокое обращение с животными: проблемы и перспективы. În: Бизнес в законе. Экономико-юридический журнал, 2015, № 2, p.76-79. ISSN 2310-7030
[62] ИКСАТОВА, С.Т. Привлечение к уголовной ответственности за жестокое обращение с животными. În: Вестник Читинского государственного университета, 2010, № 7, p.50-54. ISSN 2071-7938
[63] ШАГЛАНОВ, А.Н. Вивисекция и жестокое обращение с животными: за гранью гуманизма, права и добра. În: Наука и современность, 2011, № 13-3, p.240-246.
[64] АЛЕХИНА, О.М. Животные как предмет правовой охраны: вопросы законодательства и практики его применения. În: Вестник Московского университета МВД России, 2018, № 6, p.64-68. ISSN 2073-045