Dr. hab. Serghei Brînza

La 23.02.2015, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat Hotărârea nr.1 [1] (în continuare – Hotărârea nr.1/2015). Prin aceasta a fost modificată și completată Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012 [2] (în continuare – Hotărârea nr.11/2012). Iată textul Hotărârii nr.1/2015: „Ţinând cont de erorile strecurate în hotărârea supusă modificării…, Plenul Curţii Supreme de Justiţie hotărăște: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012, se modifică, după cum urmează: „La punctul 5.6, în alineatul cinci, sintagma „art.27 CP RM” se substituie cu sintagma „tentativă de omor, după caz, simplu sau calificat, aflate în concurs”.”

Precizăm că, înainte de modificare, alineatul cinci din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012 avea următorul conținut: „Dacă făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), calificarea se efectuează pentru fapta de omor săvârşită, în conformitate cu art.27 și lit.g) alin.(2) art.145 CP RM”. Respectiv, după modificare, explicația în cauză are următorul conținut: „Dacă făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), calificarea se efectuează pentru fapta de omor săvârşită, în conformitate cu lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, și tentativă de omor, după caz, simplu sau calificat, aflate în concurs”.

Nu putem sprijini o asemenea modificare. Ea nu are la bază niciun suport normativ. Astfel, în primul rând, nu este clar: care omor „simplu sau calificat” nu-și găsește consumarea? Considerăm că doar infracțiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM nu-și găsește consumarea. Fundamentarea acestei afirmații o găsim chiar în premisa explicației reproduse mai sus: „Dacă făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.)…”. În ipoteza examinată, nu poate exista un alt omor – consumat sau neconsumat – care să formeze concurs cu infracțiunea specificată la art.27 și lit.g) alin.(2) art.145 CP RM”. Nu poate exista un concurs de infracţiuni, când infracţiunea are la bază o singură intenție. Or, neconsumarea infracţiunii din cauze independente de voinţa făptuitorului nu ne dă motive să disjungem artificial activitatea lui infracţională. Să creăm pe hârtie două intenţii infracţionale. Când în realitate, în conştiinţa făptuitorului, nu a fost decât una singură.

În al doilea rând, din explicația în varianta modificată de la alineatul cinci din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012, reiese că ar exista un concurs de intenții infracționale în cazul în care făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.). Însă, o asemenea abordare intră în vădită contradicție cu alte explicații din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012: „Pentru aplicarea circumstanţei agravante prevăzute la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar ca… făptuitorul să manifeste o intenţie unică (sublinierea ne aparține – n.a.)… de omor a două sau mai multe persoane… Intenţia în cauză se poate realiza simultan în raport cu toate victimele. Însă, este posibil ca intenţia de omor a două sau mai multor persoane să nu se realizeze simultan, ci etapizat, parcurgând mai multe episoade. În acest caz, va fi prezentă o infracţiune unică (sublinierea ne aparține – n.a.) prelungită de omor, având la bază intenţia unică (sublinierea ne aparține – n.a.) de omor a două sau mai multor persoane. Important este ca intenţia de omor a două sau mai multor persoane să se formeze fie până la omorul a primei victime, fie în procesul de realizare a acţiunii (inacţiunii) de omor a primei victime. Nu însă după aceasta. În caz contrar, cele săvârşite vor forma concursul dintre două sau mai multe infracţiuni de omor (sublinierea ne aparține – n.a.)”.

În ultima propoziție precitată, chiar autorii Hotărârii nr.11/2012 recunosc: concursul dintre două sau mai multe infracţiuni de omor poate exista doar atunci când intenţia de omor a două sau mai multor persoane se formează după realizarea acţiunii (inacţiunii) de omor a primei victime. Nu însă până la aceasta, nici în procesul de realizare a acţiunii (inacţiunii) de omor a primei victime.

Din aceasta rezultă că explicația în varianta modificată de la alineatul cinci din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012 contravine în mod flagrant prevederii de la alin.(2) art.30 CP RM: „Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale”. Or, din această explicație reiese că infracțiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM (în cazul în care este o infracțiune prelungită) se consumă nu din din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale, dar înainte de aceasta. Ceea ce nu poate fi acceptat. Or, ignorând voința legiuitorului, instanța supremă ne sugerează că se substituie acestuia. Arogându-și funcția de creație legislativă prin adoptarea de norme „paralele”, instanța supremă sfidează principiul separației puterilor în stat și promovează nihilismul juridic.

Nu în ultimul rând, este de menționat că soluţia de calificare, propusă în varianta modificată de la alineatul cinci din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012,  se bazează pe incriminarea obiectivă: se ia în considerare numai aspectul obiectiv al faptei săvârşite, făcându-se abstracţie de orientarea intenţiei făptuitorului. Atunci când făptuitorul îşi propune să lipsească de viaţă trei persoane, manifestând intenţie directă determinată vizavi de acest număr de victime, nu putem afirma că îi era indiferent câte victime vor deceda: una, două sau trei. Faptul că legiuitorul utilizează din motive tehnico-juridice formularea generalizată „asupra a două sau mai multor persoane”, nu înseamnă deloc că şi făptuitorul manifestă o intenţie generalizată.

Dacă intenţia este determinată (concretizată) referitor la numărul de victime, iar rezultatul infracţional este unul parţial, nu putem afirma că calificarea celor săvârşite trebuie făcută după regulile aplicabile unei infracţiuni săvârşite cu intenţie indeterminată (neconcretizată). Ceea ce ne propun autorii a căror poziţie o criticăm, este să efectuăm calificarea în funcţie de rezultatul real survenit, ignorând aceea că făptuitorul manifestă o intenţie determinată (concretizată). Deci, de fapt, ne propun să admitem o excepţie lipsită de orice fundamentare. Înţelegem confuzia acestor autori, care, probabil, raționează în felul următor: „făptuitorul doreşte să omoare, de exemplu, zece persoane; din cauze independente de voinţa lui, decedează nouă persoane. Şi oare, într-o asemenea situaţie, putem să calificăm fapta ca tentativă la omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane?” Da, putem. Pentru că suntem în prezenţa necoincidenţei dintre rezultatul râvnit de făptuitor şi rezultatul care s-a produs efectiv. Pentru că s-a realizat doar în parte intenţia infracţională. Pentru că, indiferent de numărul de victime, latura subiectivă rămâne a fi unul din elementele constitutive, deci indispensabile, ale infracţiunii.

Așadar, în situația analizată, numai atunci atestăm comiterea omorului săvârşit a două sau mai multor persoane în formă consumată, când făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru persoane, sau patru din cinci persoane etc.), stabilindu-se că făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată. În opoziţie, răspunderea se aplică în conformitate cu art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, în cazul în care făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), stabilindu-se că făptuitorul a manifestat intenţie directă determinată.

În concluzie, propunem abrogarea Hotărârii nr.1/2015 și revenirea la varianta inițială a explicației de la alineatul cinci din pct.5.6 al Hotărârii nr.11/2012.

*Acest articol a fost publicat în: Integrare prin cercetare și inovare. Conferință științifică națională cu participare internațională: Științe juridice. Științe economice: Rezumate ale comunicărilor. Chișinău: CEP USM, 2015, p. 3-5.

Referinţe bibliografice:

[1] Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție Pentru modificarea şi completarea Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012. [Accesat 17.06.2015] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=201
[2] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012. [Accesat 17.06.2015] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=44