Dr. Stanislav Copețchi

Statul garantează dreptul persoanei la secretul corespondenței, indiferent de forma pe care o îmbracă aceasta. Fiind unul din drepturile fundamentale ale persoanei, predominant în statele democratice, acesta și-a găsit consfințire atât în cele mai importante instrumente juridice internaționale în materia drepturilor omului, cât și în legiuirile naționale ale statelor. Nu face excepție de la aceasta nici Republica Moldova care, a mers pe calea inserării dreptului la secretul corespondenței în legea supremă a statului. În acest sens, potrivit art.30 din Constituția Republicii Moldova [1], statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare. În același timp, asigurarea realizării dreptului persoanei la secretul corespondenței se face, inclusiv, prin mecanisme juridico-penale, cum este cazul art.178 CP RM [2] care stabilește răspunderea penală pentru violarea dreptului la secretul corespondenței.

Rezultate obţinute şi discuţii

1) Din titulatura art.178 CP RM desprindem că entitatea materială/imaterială susceptibilă de influențare infracțională îl formează corespondența. De fapt, noțiunea de corespondență este una generică pentru toate categoriile de entități înscrise în dispoziția normei de la art.178 CP RM, și anume: scrisorile, telegramele, coletele și alte trimiteri poștale, convorbirile telefonice și înștiințările telegrafice. Precizăm că convorbirile telefonice și înștiințările telegrafice, comparativ cu scrisorile, telegramele, coletele și alte trimiteri poștale constituie entități incorporale, motiv pentru care acestea formează categoria obiectelor imateriale.

Notabil este faptul că la data de 17.03.2016 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea comunicațiilor poștale [3], prin care a fost abrogată Legea poștei, nr.463 din 18.05.1995 [4]. De consemnat că noua lege nu mai conține noțiunea „telegramă”. Se pare că noțiunea în cauză este una desuetă, pentru ce și inutilizarea acesteia în noua reglementare. Drept consecință, în astfel de ipoteză este inaplicabilă norma de la art.178 CP RM. Or, norma extrapenală (de referință pentru cea de la art.178 CP RM) nu mai operează cu noțiunea „telegramă”. De asemenea, legea nu definește expresia „trimiteri poștale”, așa cum o făcea vechea reglementare, fapt ce creează dificultăți în determinarea conținutului locuțiunii „alte trimiteri poștale” din textul art.178 CP RM.

2) După această digresiune care, se impunea a fi făcută ab initio, consemnăm că în Parlamentul Republicii Moldova se află în examinare Proiectul Legii Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte legislative [5]. Potrivit art.2 al Proiectului de lege, se propune ca în locul cuvintelor „înștiințărilor telegrafice” să se introducă expresia „comunicărilor electronice”. În acord cu Nota Informativă la legea enunțată, odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale, comunicațiile prin telegraf au dispărut la nivel mondial, iar ținta violării dreptului la secretul corespondenței au devenit anume informațiile expediate și recepționate prin intermediul comunicărilor electronice.

Considerăm binevenită o atare modificare legislativă. Într-adevăr, sintagma „înștiințările telegrafice” fiind una desuetă, trebuie exclusă din textul legii penale. Or, astăzi, telegraful nu mai constituie un mijloc actual de comunicare, fiind practic inutilizabil.

Totodată, susţinem poziţia legiuitorului moldav de a atribui comunicările electronice la categoria obiectului imaterial al infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM, aceasta deoarece, în condiţiile modelului incriminator de astăzi pe care îl conferă art.178 CP RM violarea dreptului la secretul corespondenţei electronice scapă de sub incidenţa legii penale. Doar în anumite condiţii, fapta persoanei poate cădea sub incidenţa art.259 CP RM (accesul ilegal la informaţia computerizată, infracţiune amplasată în Cadrul Capitolului XI din Partea Specială a Codului penal – Infracţiuni informatice şi infracţiuni în domeniul telecomunicaţiilor), şi anume: dacă accesul la informaţia computerizată este unul ilegal, este însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice şi dacă a cauzat daune în proporţii mari.

Este neclară poziţia legiuitorului moldav adoptată până la momentul avansării propunerii de lege ferenda sus-indicate, exprimată în manifestarea unei lipse de reacţii pentru contracararea fenomenului violării dreptului asupra secretului corespondenţei electronice.

Cu privire la acest aspect, în doctrină se menţionează că, în mod regretabil, dar în art.178 CP RM nu este specificată în mod expres violarea dreptului la secretul corespondenței electronice întreținute prin e-mail sau pe altă cale ce nu presupune efectuarea de convorbiri telefonice sau expedierea de înștiințări telegrafice, ceea ce reprezintă o lacună a legii penale, iar până la o eventuală completare a dispoziției art.178 CP RM, răspunderea penală este inaplicabilă în ipoteza violării dreptului la secretul corespondenței electronice întreținute prin e-mail sau pe altă cale ce nu presupune efectuarea de convorbiri telefonice sau expedierea de înștiințări telegrafice [6, p.656; 7, p.498].

Este paradoxal faptul că legiuitorul naţional nu a intervenit încă până acum în vederea înlăturării vidului legislativ existent. Considerăm lipsit de necesitate faptul prezentării unor date sau a unor probe care să confirme abundenţa comunicărilor electronice întreţinute la ziua de azi. Această formă a comunicărilor nu este practicată de o zi, de o lună sau de un an, ci mai bine de 20 de ani. În context, se profilează ca firească întrebarea: în ce mod statul protejează secretul unor astfel de comunicări, pe alocuri, substanţial mai importante ca celelalte? Răspunsul este clar: şi de această dată statul a dat dovadă de iresponsabilitate în executarea obligaţiilor cu care a fost investit atunci când a semnat acel „contract social” cu cetăţenii Republicii Moldova prin care şi-a asumat obligaţia de a asigura exercitarea nestingherită de către cetăţeni a drepturilor fundamentale (constituţionale) cu care aceştia au fost îndrituiţi. În acest sens, subliniem că în acord cu art.30 din Constituția Republicii Moldova „statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare (sublinierea ne aparține – n.a.)”. La fel, în acord cu alin.(1) art.14 din Codul de procedură penală [8], „dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare (sublinierea ne aparține – n.a.) este asigurat de stat.

De ce Constituţia Republicii Moldova conferă cetăţeanului dreptul la secretul tuturor formelor corespondenţei, inclusiv a celei întreţinute prin intermediul reţelelor electronice, în timp ce art.178 CP RM sancţionează doar fapta de violare a secretului scrisorilor, coletelor, telegramelor, trimiterilor poştale, convorbirilor telefonice şi a înştiinţărilor telegrafice, dar nu şi a secretului corespondenţei electronice? Oare legiuitorul moldav nu a considerat de cuviinţă protejarea pe cale juridico-penală a dreptului la secretul corespondenţei electronice? Poate. Nu este exclus că la acel moment, legiuitorul să nu fi considerat oportun conferirea protecţiei penale secretului corespondenţei electronice, deşi Codul penal a fost adoptat mult mai târziu ca Constituţia Republicii Moldova. Dacă nu s-a considerat oportun la momentul adoptării Codului penal, atunci de ce se lasă atât de mult aşteptată o asemenea completare legislativă?!

3) De remarcat că propunerea de lege ferenda privind introducerea răspunderii penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenţei electronice se regăseşte în acelaşi Proiect de lege prin care autorităţile intenţionează se legifereze interceptarea şi înregistrarea datelor informatice, percheziţia informatică, ridicarea obiectelor care conţin date informatice, livrarea controlată, precum şi reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea oricăror comunicări electronice sau mesagerii textuale.

Aşadar, este clară intenţia legiuitorului. De fapt se doreşte introducerea unor măsuri procesuale noi ce ar viza comunicările electronice, cu riscul admiterii unor ingerinţe în viaţa privată, şi totodată se doreşte instituirea unui instrument juridico-penal ce are drept scop evitarea abuzurilor organelor de drept în realizarea acestor acţiuni procesuale, astfel încât violarea dreptului la secretul corespondenţei electronice să constituie infracţiune. Cu alte cuvinte, realizarea percheziţiei informatice, interceptării şi înregistrării datelor informatice cu încălcarea procedurii legale ar constitui temei pentru tragerea colaboratorului organului de drept la răspundere penală pentru violarea secretului corespondenţei comise de o persoană în legătură cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.a) alin.(2) art.178 CP RM).

Nu intenţionăm să ne expunem asupra oportunităţii sau inoportunităţii legiferării percheziţiei informatice sau a altor acţiuni procesuale asemănătoare. În orice caz, salutăm iniţiativa legiuitorului de a conferi protecţie penală secretului corespondenţei electronice. Totuşi, reiterăm neclaritatea noastră în ceea ce priveşte conjunctura realităţilor sociale în care a venit această iniţiativă legislativă. S-ar părea că statul a venit cu această iniţiativă doar pentru a scădea din intensitatea dezacordului societăţii civile asupra introducerii percheziţiei informatice, interceptării şi înregistrării datelor informatice, drept procedee probatorii. Dar dacă statul nu venea cu propunerea de introducere legislativă a acţiunilor procesuale sus-indicate? Răspunsul este evident: pur şi simplu nu se venea cu iniţiativa de amendare a art.178 CP RM astfel încât violarea secretului corespondenţei electronice să constituie infracţiune. Aici se profilează o altă întrebare: oare nu este posibil ca o simplă persoană, nu însă un colaborator al organelor de drept, să admită o încălcare a dreptului unei persoane la secretul corespondenţei electronice? Şi de această dată răspunsul este unul evident: este clar că e posibil ca o asemenea persoană să încalce dreptul la secretul corespondenţei electronice. Şi dacă acest lucru e posibil, de ce propunerea de modificare a art.178 CP RM a venit în tandem cu iniţiativa legiuitorului de a introduce percheziţia informatică, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice, în calitate de procedee probatorii.

4) Din perspectivă comparată, desprindem două tendinţe legislative cu privire la incriminarea faptei de violare a dreptului la secretul corespondenţei electronice.

Într-o primă abordare, în legislaţia penală a unor state străine (de exemplu: în cea a Federaţiei Ruse [9], a Republicii Belarus [10], a Turkmenistanului [11], a Uzbekistanului [12], a Kazahstanului [13], a Tadjikistanului [14], a Armeniei [15], a Azerbaidjanului [16] şi a Estoniei [17]) corespondenţa electronică nu este indicată expres în calitate de obiect imaterial al infracţiunii de violare a dreptului asupra corespondenţei electronice, dar care rezultă însă, din formula „alte tipuri de comunicări”, inserată în textul normei de incriminare.

Potrivit unei alte tendinţe, corespondenţa electronică este prevăzută expres în dispoziţia normei în calitate de obiect imaterial al infracţiunii (este cazul Ucrainei, Georgiei, Kîrgîzstanului, Lituaniei, Letoniei, României, Bulgariei, Macedoniei etc.). Aşadar, spre exemplu, potrivit art.159 din Codul penal al Georgiei [18] constituie infracţiune dobândirea, deschiderea, luarea de cunoştinţă ilegală cu conţinutul sau păstrarea corespondenţei private sau a trimiterilor poştale, a înregistrărilor comunicărilor telefonice sau a comunicărilor primite sau transmise prin intermediul telegrafului, computerului (sublinierea ne aparţine – n.a.), faxului sau prin intermediul altui mijloc tehnic. La fel, în corespundere cu art.163 din Codul penal al Ucrainei [19] este pasibilă de pedeapsă penală fapta persoanei concretizate în încălcarea secretului corespondenţei, a convorbirilor telefonice, a corespondenţei telegrafice sau de alt gen, transmise prin intermediul mijloacelor de comunicaţie sau prin intermediul calculatorului (sublinierea ne aparţine – n.a.). Într-o manieră similară, la art.136 din Codul penal al Kîrgîzstanului [20] este incriminată fapta de violare a secretului corespondenţei, a convorbirilor telefonice sau de alt gen, a comunicărilor poştale, telegrafice, electronice (sublinierea ne aparţine – n.a.) sau a altor tipuri de comunicări. Potrivit art.166 din Codul penal al Lituaniei [21], este pasibilă de pedeapsă penală fapta persoanei exprimată în interceptarea ilegală a obiectelor poştale sau a coletelor expediate prin intermediul poştei sau a unui furnizor de servicii de curierat sau interceptarea, înregistrarea ori urmărirea ilegală a mesajelor unei persoane transmise prin reţele de comunicaţii electronice (sublinierea ne aparţine – n.a.) sau interceptarea, înregistrarea sau urmărirea ilegală a conversaţiilor unei persoane transmise prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice (sublinierea ne aparţine – n.a.) sau încălcarea în alt mod a inviolabilităţii corespondenţei unei persoane. De asemenea, potrivit secţiuni 144 din Codul penal al Letoniei [22], răspunderea penală survine, inter alia, pentru fapta de comitere intenţionată a violării confidenţialităţii informaţiei şi a programelor prevăzute pentru utilizare în legătură cu prelucrarea electronică a datelor.

Tot aşa şi legiuitorul bulgar la pct.3 alin.(1) art.171 din Codul penal [23], incriminează fapta de violare a secretului corespondenţei electronice exprimată în aflarea conţinutului unui mesaj electronic (sublinierea ne aparţine – n.a.) care nu îi este adresat făptuitorului, precum şi împiedicarea ajungerii mesajului electronic la adevăratul destinatar.

Corespondenţa electronică constituie obiect imaterial şi în corespundere cu legislaţia penală a Macedoniei. Aşadar, în conformitate cu alin.(1) art.147 din Codul penal [24], comite o infracţiune cel ce, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti sau în lipsa consimțământului persoanei căreia îi este expediată, deschide o scrisoare, o telegramă, un alt mesaj în scris ori un mesaj expediat prin intermediul poștei electronice securizate sau încalcă în alt mod confidențialitatea acestora, sau reține, acoperă, distruge ori predă unei terțe persoane scrisoarea, telegrama, un alt mesaj în scris sau mesajul expediat prin intermediul poștei electronice securizate.

În fine, în acord cu art.302 din Codul penal al României [25], constituie infracţiune interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii (sublinierea ne aparţine – n.a.).

De remarcat că din toate statele foste membre ale Uniunii Sovietice, doar Republica Moldova a mers pe calea să nu stipuleze corespondenţa electronică pe post de obiect imaterial al infracţiunii de violare a dreptului la secretul corespondenţei. Astfel, legiuitorul moldav, în condiţii neclare, în general a evitat să reflecte în conţinutul art.178 din Codul penal, explicit sau implicit, corespondenţa electronică pe post de obiect imaterial al infracţiunii.

5) Revenind la chestiunea privind introducerea răspunderii penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenţei electronice, deși susținem de principiu remanierea legislativă sus-indicată, totuși, suntem de părere că textul normei de la art.178 CP RM trebuie să aibă un alt conținut decât cel propus de autorii Proiectului de lege. Făcând trimitere la bunele practici ale statelor străine, considerăm reușită formularea tehnico-legislativă la care au recurs legiuitorii statelor din prima categorie (enunţaţi supra) atunci când au reflectat categoriile obiectelor materiale/imateriale ale infracțiunilor similare celei de la art.178 CP RM. In concreto, susţinem poziţia acelor legiuitori care au decis să opereze cu formula „alte tipuri de comunicări” ca fiind expresia ce cuprinde şi corespondenţa electronică. De exemplu, în acord cu art.138 din Codul penal al Federaţiei Ruse, este pedepsită penal fapta persoanei exprimată în încălcarea secretului corespondenţei, a convorbirilor telefonice, a comunicărilor poştale, telegrafice sau a altor tipuri de comunicări (sublinierea ne aparţine – n.a.). De asemenea, la art.203 din Codul penal al Republicii Belarus este incriminată fapta de violare a secretului corespondenţei, a convorbirilor telefonice, a comunicărilor telegrafice sau a altor tipuri comunicări (sublinierea ne aparţine – n.a.). De consemnat că, expresia „alte tipuri de comunicări”, din textele de lege sus-enunţate, presupunând un semn estimativ, permite adaptarea textului de lege la realitățile înconjurătoare. Modele legislative similare au și alte state, ca: Republica Armenia, Republica Azerbaidjan etc.

În cele din urmă, legiuitorul moldav, pentru a nu stagna procesul de prevenire și combatere a infracțiunilor legate de violarea dreptului la secretul corespondenței, pe bună dreptate încearcă să înlăture golul legislativ existent, astfel încât să fie posibilă aplicarea art.178 CP RM în ipoteza în care activitatea infracțională a făptuitorului este îndreptată către alte entități materiale/imateriale decât cele specificate expres în dispoziția normei (bunăoară, corespondența prin e-mail, prin fax etc.). Însă, pentru a nu încărca textul legii penale, dar și ținând cont de progresul tehnico-științific (care permite evaluarea tot mai mult și mai mult a mijloacelor de comunicare) considerăm oportună completarea cu titlu de lege ferenda a listei obiectelor materiale/imateriale asupra cărora se îndreaptă fapta infracțională prevăzută la art.178 CP RM cu expresia „și a altor tipuri de comunicări”.

Considerăm mai reușită o astfel de formulă legislativă, decât cea propusă și conținută în Proiectul de lege enunțat supra. Aceasta deoarece, pe de o parte, cuprinde comunicările electronice, iar, pe de altă parte, fiind adaptabilă la realitățile înconjurătoare și, drept consecință, în stare să cuprindă oricare alt tip de comunicare, nu va permite evitarea răspunderii penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenței întreținute prin intermediul unui alt mijloc de comunicare, decât prin cele desprinse din dispoziția art.178 CP RM. Mai mult, recomandarea propusă este în unison cu prevederile art.30 din Constituția Republicii Moldova în conformitate cu care „statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare (sublinierea ne aparține – n.a.)”.

S-ar putea ca unii doctrinari şi, mai cu seamă, practicieni, să obiecteze asupra propunerii legislative avansate de noi, argumentând că expresia „alte tipuri de comunicări”, fiind un semn estimativ, poate crea premise pentru interpretarea extensivă şi defavorabilă a legii penale, şi, drept consecinţă, îndemnând persoana abilitată cu aplicarea legii penale să aplice arbitrar normele incriminatoare prevăzute la art.178 CP RM.

În ce ne priveşte însă, cu titlu de replică faţă de o atare eventuală obiecţie, subliniem că inserarea în textul legii penale a unui asemenea semn estimativ concordă perfect cu principiul legalităţii incriminării sub aspectul respectării clarităţii şi previzibilităţii legii penale.

În primul rând, destinatarul legii penale este în măsură să prevadă care alte tipuri de comunicări (din cele care nu sunt prevăzute expres în dispoziția normei de incriminare) pot cădea sub incidența noțiunii „alte tipuri de comunicări” reieșind din realitățile înconjurătoare și, asupra cărora se poate îndrepta comportamentul infracțional. Posibilitatea prevederii comunicărilor neprevăzute expres în dispoziţia art.178 CP RM, dar protejate prin normele incriminatoare înscrise în acest articol, este dictată de esenţa juridică a unor asemenea comportamente infracţionale. Natura juridică a infracţiunii de violare a secretului corespondenţei determină posibilitatea destinatarului legii penale să aprecieze aria corespondenţei pasibile de protecţie prin normele de incriminare specificate la art.178 CP RM. Grosso modo, asupra acestui fapt a statuat şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei [26], în corespundere cu care gradul de precizie a unei norme de drept depinde într-o mare măsură de conţinutul textului în cauză, de domeniul pe care urmează să-l guverneze, precum şi de numărul şi statutul destinatarilor săi.

Pentru a face posibil acest lucru însă, este necesar ca legiuitorul moldav să includă un semn estimativ (de tipul celui indicat mai sus) în dispoziţia alin.(1) art.178 CP RM, care se desemneze lista neexhaustivă a entităţilor materiale sau imateriale susceptibile de influenţare infracţională. De remarcat că sintagma „alte tipuri de comunicări” răspunde acestei rigori, fiind în stare să cuprindă comunicările întreţinute prin intermediul reţelelor electronice, precum şi altele, nespecificate expres în textul normei de la alin.(1) art.178 CP RM.

Specificarea unei liste exhaustive a entităţilor materiale/imateriale pasibile de influenţare prin comiterea infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM, nu permite persoanei abilitate cu aplicarea legii penale să atribuie la această listă a comunicărilor întreţinute prin intermediul reţelelor electronice, chiar şi în condiţiile în care legiuitorul autohton utilizează termenul generic „corespondenţă” în titulatura articolului. Or, aşa cum se susţine în doctrina de specialitate, rolul denumirii unui articol se rezumă doar la exprimarea esenţei juridice a comportamentelor ilegale incriminate [27, p.94]. Aşadar, titulatura articolului redă natura juridică a fapte infracţionale înscrise în tiparul unei norme de incriminare. În nici un caz, denumirea articolului nu descrie cu perfectă exactitate conţinutul normei incriminatoare înscrise în cadrul acestuia.

Corespondenţa electronică este şi ea corespondenţă. De aceea, din punct de vedere al titulaturii art.178 CP RM, corespondenţa electronică pare a fi protejată de legea penală. Acest lucru constituie doar o aparenţă, întrucât din perspectiva conţinutului normei incriminatoare, corespondenţa electronică scapă de sub incidenţa art.178 CP RM. O atare corespondenţă nu este stipulată nici explicit, nici implicit în textul normei investigate, motiv pentru care, în condiţiile actuale, tragerea la răspundere penală, în baza art.178 CP RM, pentru violarea dreptului asupra secretului corespondenţei electronice, implică automat interpretarea extensivă şi defavorabilă a legii penale şi, drept consecinţă, ignorarea principiului legalităţii incriminării.

În al doilea rând, expresia „alte tipuri de comunicări” vine să asigure caracterul general al normei de drept. Or, norma de drept, în special cea penală, trebuie să se bucure de generalitate. Tocmai o asemenea trăsătură a normei de incriminare este în stare să confere accesibilitate legii penale. Specificarea unei liste exhaustive a tipurilor corespondenţei pasibile de violare nu conferă accesibilitate legii penale, ci din contra, încarcă inutil textul legii penale. Mai mult, pare a fi imposibil instituirea unei liste exhaustive a comunicărilor protejate de legea penală, în conjunctura în care, asupra dezvoltării relaţiilor sociale şi, implicit, asupra noilor tipuri de comunicări care, sunt într-o permanentă evoluţie, îşi pune amprenta progresul tehnico-ştiinţific.

Concluzii

1) În general, susţinem iniţiativa legiuitorului moldav de a atribui comunicările electronice la categoria obiectului imaterial al infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM, aceasta deoarece, în condiţiile modelului incriminator de astăzi pe care îl conferă art.178 CP RM violarea dreptului la secretul corespondenţei electronice scapă de sub incidenţa legii penale. Totuşi, suscită semne de întrebare conjunctura realităţilor sociale în care a venit această iniţiativă legislativă.

2) Din perspectivă comparată, desprindem două tendinţe legislative cu privire la incriminarea faptei de violare a dreptului la secretul corespondenţei electronice. Într-o primă abordare, în legislaţia penală a unor state străine (de exemplu: în cea a Federaţiei Ruse, a Republicii Belarus, a Turkmenistanului, a Armeniei, a Azerbaidjanului, a Estoniei etc.) corespondenţa electronică nu este indicată expres în calitate de obiect imaterial al infracţiunii de violare a dreptului asupra corespondenţei electronice, dar care rezultă însă, din formula „alte tipuri de comunicări”, inserată în textul normei de incriminare. Potrivit unei alte tendinţe, corespondenţa electronică este prevăzută expres în dispoziţia normei în calitate de obiect imaterial al infracţiunii (este cazul Ucrainei, Georgiei, Kîrgîzstanului, Lituaniei, Letoniei, României, Bulgariei, Macedoniei etc.). Din toate statele foste membre ale Uniunii Sovietice, doar Republica Moldova a mers pe calea să nu stipuleze corespondenţa electronică, nici explicit, nici implicit, pe post de obiect imaterial al infracţiunii de violare a dreptului la secretul corespondenţei.

3) Făcând trimitere la bunele practici ale statelor străine, pare a fi mai reușită formularea tehnico-legislativă la care au recurs legiuitorii statelor din prima categorie atunci când au reflectat categoriile obiectelor materiale/imateriale ale infracțiunilor similare celei de la art.178 CP RM, adică a celei unde legiuitorii au decis să opereze cu formula „alte tipuri de comunicări”. O asemenea formulă legislativă este mai reuşită, întrucât cuprinde comunicările electronice şi, totodată, este adaptabilă la realitățile înconjurătoare, fiind în stare să cuprindă oricare alt tip de comunicare, nepermiţând evitarea răspunderii penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenței întreținute prin intermediul unui alt mijloc de comunicare, decât prin cele înscrise în dispoziția art.178 CP RM. În acelaşi timp, recomandarea propusă este în unison cu prevederile Constituției Republicii Moldova.

4) Sintagma „alte tipuri de comunicări” propusă spre completarea art.178 CP RM concordă cu principiul legalităţii incriminării sub aspectul respectării clarităţii şi previzibilităţii legii penale. Mai mult, o atare sintagmă este expresia caracterului general al normei de drept.

*Acest articol a fost publlicat în: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2017, nr.8(108), p.116-122.

Referinţe bibliografice:

1. Constituția Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.
2. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74.
3. Legea comunicațiilor poștale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 17.03.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.114-122.
4. Legea poștei, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.05.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.65-66.
5. Proiectul Legii Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte legislative http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3183/language/ro-RO/Default.aspx
6. BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 1328 p.
7. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011. 1062 p.
8. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.
9. Уголовный кодекс Российской Федерации: Закон Российской Федерации №63-Ф3 от 13 июня 1996 г., принят Государственной Думой 24 мая 1996 г., одобрен Советом Федерации 5 июня 1996 г., введен в силу с 1 января 1997 г. În: Собрание Законодательства Российской Федерации, 1996, №25.
10. Уголовный кодекс Республики Беларусь. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://xn—-ctbcgfviccvibf9bq8k.xn--90ais/
11. Уголовный Кодекс Туркменистана. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: https://www.unodc.org/tldb/pdf/TurkmenistanCriminalCode_Russian.pdf
12. Уголовный кодекс Республики Узбекистан. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://www.lex.uz/pages/GetAct.aspx?lact_id=111457
13. Уголовный кодекс Республики Казахстан. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: https://online.zakon.kz/Document/?doc_id=31575252
14. Уголовный кодекс Республики Таджикистан. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ru/tj/tj023ru.pdf
15. Уголовный кодекс Республики Армения. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://www.parliament.am/php?sel= show&ID= 1349&lang=rus
16. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://www.taxes.gov.az/ uploads/qanun/ 2011/ mecelleler/cinayet_mecellesi_rus.pdf
17. Criminal Code of the Republic of Estonia. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
18. Criminal Code of Georgia. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
19. Кримінальний кодекс України. În: Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.
20. Criminal Code of the Kyrgyz Republic. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes
21. Criminal Code of Lithuania. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
22. Criminal Law of the Republic of Latvia. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
23. Criminal Code of the Republic of Bulgaria. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
24. Criminal Code of the former Yugoslav Republic of Macedonia. [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes
25. Codul penal al României în redacţia din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
26. Groppera Radio AG and others versus [Accesat: 12.09.2017] Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng#{“itemid”:[“001-57623”]}
27. COPEŢCHI, ST. Răspunderea penală pentru atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale. Chişinău: Foxtrot, 2014. 346 p.