Dr. Stanislav Copețchi

La adoptarea unor texte de lege, inclusiv a celor care reclamă catalogarea unor fapte drept infracţionale, legiuitorul este ţinut de principiul stabilirii pedepsei in abstracto pentru fapta săvârşită reieşind din caracterul şi gradul de pericol social pe care acestea le comportă. Este inadmisibil ca o faptă mai puţin socialmente peri­culoasă să fie sancţionată mai aspru, în timp ce o faptă mult mai periculoasă să fie pasibilă de aplicarea unei pedepsei mai blânde. O asemenea stare a lucrurilor este contrară principiului egalităţii tragerii la răspundere penală, creând premise pentru tratarea diferenţiată nejustificată a făptuitorilor. Tocmai o atare situaţie învederăm în cazul neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave (alin.(2) art.329 CP RM) în raport cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (lit.c) alin.(2) art.327 CP RM).

Rezultate şi discuţii

La o analiză atentă a sancţiunii normelor de incriminare consemnate la alin.(2) art.329 CP RM [1] (alineat sub egida căruia sunt incriminate faptele de neglijenţă în serviciu care a provocat i) decesul persoanei (lit.a) alin.(2) art.329 CP RM) sau ii) alte urmări grave (lit.b) alin.(2) art.329 CP RM)) sesizăm că aceasta are următorul conţinut: închisoare de la 2 la 6 ani şi pedeapsa sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Din perspectiva sancţiunii pasibile de aplicare pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave, considerăm că normele enunţate supra sunt contrare prevederilor constituţionale. Mai exact, sancţiunea normelor sus-indicate conferă neconstituţionalitate lit.a) şi b) alin.(2) art.329 CP RM. Iar acest raţionament este desprins din analiza comparativă a sancţiunii înscrise la alin.(2) art.329 CP RM şi a celei prevăzute la alin.(2) art.327 CP RM. Infra ne vom convinge de acest lucru.

De consemnat că la alin.(2) art.327 CP RM este prevăzută răspunderea penală, inter alia, pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (in concreto – lit.c) alin.(2) art.327 CP RM). În acelaşi timp, reiterăm că la lit.a) şi b) alin.(2) art.329 CP RM este incriminată fapta de neglijenţă în serviciu care a provocat decesul persoanei şi, corespunzător, fapta de neglijenţă în serviciu care a provocat alte urmări grave. Reieşind din explicaţiile cazuale oferite de Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin hotărârea sa în cauzele penale „Cu privire la aplicarea legislaţiei, referitoare la răspunderea penală pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi neglijenţa în serviciu”, nr.7 din 15.05.2017 [2], în sensul lit.c) alin.(2) art.327 CP RM şi al lit.b) alin.(2) art.329 CP RM, la categoria „alte urmări grave” trebuie de atribuit: „daunele manifestate în proporţii deosebit de mari; sistarea activităţii unei autorităţi, a unei instituţii ori întreprinderi; survenirea insolvabilităţii unei întreprinderi ori lichidarea acesteia; sinuciderea sau tentativa de sinucidere a victimei sau apropiaţilor ei; survenirea decesului victimei (cu excepţia lit.b) alin.(2) art. 329 CP RM, dat fiind incidenţa lit.a) alin.(2) art.329 CP); inundarea spaţiilor în care locuiesc persoane; provocarea unor accidente în transportul de persoane; provocarea prăbuşirii clădirilor şi construcţiilor locuite; provocarea alunecărilor de teren; pieirea în masă a animalelor; provocarea ruperii barajelor; provocarea unor contagieri; provocarea avariilor, catastrofelor; provocarea unui dezastru ecologic sau social etc.”

Aşadar, desprindem că unele şi aceleaşi rezultate infracţionale pot evolua pe post de urmări prejudiciabile ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu care a provocat alte urmări grave (lit.b) alin.(2) art.329 CP RM) şi ale abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave (lit.c) alin.(2) art.329 CP RM). În acelaşi timp, remarcăm că în cazul neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei legiuitorul a mers pe calea instituirii unei norme incriminatoare distincte (lit.a) alin.(2) art.329 CP RM). Per a contrario, în ipoteza abuzului de putere sau abuzului de serviciu, decesul persoanei cauzat din imprudenţă este înscris în calitate de urmare prejudiciabilă la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM (abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave). Corect observă A.Popenco că „neglijenţa în serviciu care a provocat decesul unei persoane (lit.a) alin.(2) art.329 CP RM), exact ca şi abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (lit.c) alin.(2) art.327 CP RM), lezează, în plan secundar, relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei. Totuşi, în cazul abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave, comparativ cu neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei, relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei formează obiectul juridic secundar alternativ” [3, p.20].

Deci, în cazul neglijenţei în serviciu urmarea prejudiciabilă sub forma decesului persoanei este prevăzută explicit în textul normei incriminatoare. În contrast, în situaţia abuzului de putere sau abuzului de serviciu respectiva urmare prejudiciabilă este stipulată în mod implicit. Mai exact, aceasta derivă din sintagma „urmări grave” consacrată la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM. Celelalte urmări prejudiciabile (altele decât cele prevăzute la alin.(1) art.329 CP RM şi la alin.(1) art.327 CP RM), în mod similar, sunt stipulate în mod deductibil, fiind desprinse din conţinutul expresiilor „alte urmări grave” (lit.b) alin.(2) art.329 CP RM) şi „urmări grave” (lit.c) alin.(2) art.327 CP RM). În orice caz, indiferent de tehnica legislativă de inserare în textul alin.(2) art.327 şi alin.(2) art.329 CP RM a unor sau altor urmări prejudiciabile (expres sau deductibil), constatăm prezenţa unor şi aceloraşi urmări prejudiciabile în textul celor două articole.

De asemenea, precizăm că, grosso modo, linia de bază de demarcaţie dintre abuzul de putere sau abuzul de serviciu şi neglijenţa în serviciu rezidă în atitudinea psihică a făptuitorului faţă de cele comise, adică faţă de faptă şi urmarea prejudiciabilă survenită. Cu alte cuvinte, latura subiectivă pare a fi elementul hotărâtor în delimitarea respectivelor infracţiuni. Infracţiunile de abuz de putere sau abuz de serviciu sunt fapte intenţionate. În contrast, infracţiunile de neglijenţă în serviciu sunt fapte imprudente.

La fel, este limpede că faptele infracţionale săvârşite cu intenţie sunt mai periculoase decât aceleaşi fapte prejudiciabile, dar comise din imprudenţă. De exemplu, omorul intenţionat reprezintă o faptă infracţională mult mai periculoasă ca lipsirea de viaţă din imprudenţă sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei comisă cu intenţie este mai prejudiciabilă în raport cu cea săvârşită din imprudenţă. Acest lucru rezultă foarte clar, inclusiv, din sancţiunea normelor de incriminare care cuprind faptele infracţionale sus-indicate. De exemplu: pentru fapta de omor intenţionat în varianta-tip (alin.(1) art.145 CP RM) legiuitorul a prevăzut pedeapsa sub forma închisorii de la 10 la 15 ani, în timp ce în cazul lipsirii de viaţă din imprudenţă în varianta-tip (alin.(1) art.149 CP RM) acesta a stabilit pedeapsa cu închisoare de până la 3 ani.

Nu acelaşi lucru îl învederăm în cazul abuzului de putere sau abuzului de serviciu versus neglijenţa în serviciu. În acest sens, notăm că sancţiunea normei de la alin.(2) art.327 CP RM are următorul conţinut: „amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani”.

Prin comparaţie, reiterăm că sancţiunea normelor înscrise la alin.(2) art.329 CP RM are următorul conţinut: „închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani”.

Analizând sancţiunile normelor de incriminare supuse comparaţiei, surprindem, fără echivoc, că sancţiunea normelor prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM este mai aspră în comparaţie cu sancţiunea normelor înscrise la alin.(2) art.327 CP RM.

In concreto, la alin.(2) art.329 CP RM legiuitorul a prevăzut: a) închisoarea de la 2 la 6 ani (în calitate de pedeapsă principală) şi b) pedeapsa sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de la 5 la 10 ani (în calitate de pedeapsă complementară obligatorie).

În contrast, la alin.(2) art.327 CP RM legiuitorul a prevăzut: a) pedeapsa sub forma amenzii (în calitate de pedeapsă principală alternativă închisorii); b) închisoarea de la 2 la 6 ani (în calitate de pedeapsă principală alternativă amenzii) şi c) pedeapsa sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de la 5 la 10 ani (în calitate de pedeapsă complimentară obligatorie).

Observăm că:

a) limitele pedepsei sub forma închisorii şi ale celei sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate sunt aceleaşi la ambele infracţiuni; în special, atragem atenţia asupra limitei maxime identice a pedepsei sub forma închisorii pasibile de aplicare pentru comiterea abuzului de putere sau a abuzului de serviciu, precum şi a neglijenţei în serviciu (lucru inadmisibil, avându-se în vedere forma vinovăţiei diferită cu care acţionează făptuitorul la săvârşirea numitelor infracţiuni);
b) la alin.(2) art.327 CP RM este prevăzută pedeapsa sub forma amenzii în calitate de pedeapsă principală alternativă pasibilă de aplicare.

Prima constatare, dar, în special, cea din urmă constatare, permite să conchidem că sancţiunea normelor înscrise la alin.(2) art.327 CP RM este mai blândă ca sancţiunea normelor prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM, fapt ce contravine principiului stabilirii pedepselor reieşind din gradul de pericol social pe care îl comportă fapta prejudiciabilă şi persoana făptuitorului.

Fără îndoială, neglijenţa în serviciu soldată cu urmări grave este mai puţin periculoasă ca abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave.

Fiind infracţiuni comise din imprudenţă, neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave trebuie tratate sancţionator într-un mod mai blând ca abuzul de putere sau abuzul de serviciu care s-a soldat cu urmări grave. Este cu neputinţă ca o faptă comisă din imprudenţă să fie sancţionată mai aspru decât o faptă identică săvârşită cu intenţie. Acest lucru nu corespunde regulii privind stabilirea gradului prejudiciabil abstract prin pedeapsă penală.

În rezultat, în condiţiile legislative actuale apare drept discriminatoriu tratamentul sancţionator al persoanei învinuite de neglijenţă în serviciu care a provocat urmări grave, în comparaţie cu tratamentul sancţionator de care poate benefica persoana învinuită în săvârşirea abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave. Situaţia legislativă creată este contrară principiului egalităţii tragerii la răspundere penală.

Mai mult, se observă că legiuitorul nu a dat dovadă de consecvenţă la stabilirea pedepselor pentru neglijenţă în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave şi abuzul de putere sau abuzul de serviciu care s-a soldat cu urmări grave. În special, legiuitorul a omis să ţină cont de gradul prejudiciabil pe care îl compor­tă fiecare din faptele sus-indicate, recurgând la metamorfozarea gradului de pericol social pe care îl repre­zintă, realmente, neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave, din unul mai blând în unul mai aspru ca cel pe care îl comportă abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave.

De consemnat că în acord cu Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin.(2) Cod contravenţional, nr.10 din 10.05.2016 [4], „[…] individualizarea sancțiunii trebuie să reflecte relaţia dintre sancţiune (proporţia şi natura acesteia) și gradul pericolului social al faptei (pct.61)”; „[…] este dreptul legislatorului să stabilească sancţiunile contra­venţionale, dar respectând cu stricteţe proporţionalitatea dintre circumstanţele faptei, caracterul şi gradul de prejudiciabilitate (pct.65)”.

În plan comparativ lucrurile stau puţin altfel. De exemplu, în corespundere cu Codul penal al Armeniei [5], abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (alin.(2) art.308 din Codul penal) este pedepsit cu sancţiune sub forma închisorii pe un termen de la 2 la 6 ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii de răspundere sau de a practica o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani. În opoziţie, pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave (alin.(2) art.315 din Codul penal) făptuitorul riscă o pedeapsă sub forma închisorii nu mai mare de 5 ani.

De asemenea, potrivit art.308.2 din Codul penal al Republicii Azerbaidjan [6], abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave este sancţionat, inter alia, cu pedeapsa cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani, în timp ce fapta de neglijenţă în serviciu soldată cu decesul persoanei sau cu alte urmări grave (art.314.2 din Codul penal) este pasibilă de pedeapsă penală sub forma închisorii de până la 5 ani maximum.

La fel, potrivit alin.(3) art.314 din Codul penal al Tadjikistanului [7], pentru fapta de abuz de putere sau abuz de serviciu soldat cu urmări grave făptuitorul poate fi sancţionat, printre altele, cu pedeapsa sub forma închisorii de la 5 la 10 ani. În contrast, pentru neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave (alin.(2) art.322 din Codul penal) făptuitorului i se poate aplica maximum 5 ani închisoare. Surprindem că pedeapsa pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave este, practic, de două ori mai aspră decât pedeapsa pasibilă de aplicare pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave. Un asemenea tratament pare a fi cât se poate de justificat.

La pct.1) alin.(3) art.304 din Codul penal al Republicii Kârgâzstan [8] este stabilită răspunderea penală pentru abuzul de serviciu sau abuzul de putere care a provocat daune în proporţii deosebit de mari. Menţionăm că în cadrul acestui articol nu se regăseşte semnul „urmări grave” similar celui inserat la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM. Legiuitorul kârghâz a decis să instituie în calitate de urmare prejudiciabilă menită să agraveze răspun­derea penală „daunele în proporţii deosebit de mari”. O asemenea faptă penală este sancţionată, printre altele, cu pedeapsa sub forma închisorii de la 5 la 8 ani. Totodată, la alin.(2) art.316 din Codul penal este incriminată fapta de neglijenţă în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave, în calitate de pedeapsa penală fiind stabilită închisoarea de până la 5 ani.

În conformitate cu alin.(2) art.181 din Codul penal al Turkmenistanului [9], abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave se pedepseşte, inter alia, cu închisoare în mărime de până la 8 ani. În contrast, în acord cu alin.(2) art.188 din acelaşi Cod penal, pentru neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave poate fi aplicată, printre altele, pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani.

Potrivit pct.3 alin.(4) art.361 din Codul penal al Kazahstanului [10], cea mai aspră pedeapsă pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave este închisoarea de până la 7 ani. În opoziţie, cea mai aspră pedeapsă pentru neglijenţa în serviciu care a provocat urmări grave (alin.(2) art.371 din Codul penal) este închisoarea de până la 4 ani. Precizăm că, alături de pedeapsa cu închisoarea, sancţiunea normei înscrise la alin.(2) art.371 din Codul penal al Kazahstanului conţine şi alte pedepse principale alternative pedepsei cu închisoarea şi care îi conferă neglijenţei în serviciu caracter şi grad prejudiciabil mai redus comparativ cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave. Avem în vedere aşa tipuri de pedeapsă ca: amenda, munca corecţională, munca în folosul comunităţii.

Legiuitorul moldav, însă, în condiţii neclare, a decis să instituie pedepse alternative închisorii doar în cazul abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave, nu şi în cazul neglijenţei în serviciu prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM. După cum am argumentat supra, dar şi ţinând cont de simpla esenţă juridică a neglijenţei în serviciu, precum şi a abuzului de putere sau a abuzului de serviciu, se desprinde cu claritate că infracţiunile de neglijenţă în serviciu sunt mai puţin socialmente periculoase comparativ cu infrac­ţiunile prevăzute la art.327 CP RM. În acelaşi timp, pedeapsa sub forma amenzii este cea mai blândă sancţiune din tot sistemul pedepselor penale consacrate în Codul penal al Republicii Moldova. Şi dacă pedeapsa sub forma amenzii este prevăzută pentru comiterea unei fapte mai periculoase, reieşind din raţionamentul a fortiori, de ce o atare pedeapsă nu este prevăzută pentru o infracţiune mai puţin periculoasă? Nu intenţionăm să sugerăm ideea introducerii unei asemenea pedepse şi în cazul neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave. Intenţia noastră este alta. Dorim să atragem atenţia asupra inadvertenţei admise de legiuitor la stabilirea pedepselor penale pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave prin raportare la pedepsele penale instituite pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu care a provocat urmări grave. În mod normal, legiuitorul naţional trebuia să procedeze, cel puţin invers, la stabilirea pedepselor penale pentru săvârşirea faptelor infracţionale sus-indicate.

În altă privinţă, evidenţiem că în legislaţiile penale ale unor state străine (ce-i drept, aflate în minoritate) abuzul de putere sau abuzul de serviciu şi neglijenţa în serviciu sunt reunite în cadrul aceluiaşi articol. Mai exact, aceste două fapte constituie forme alternative de exprimare a ilicitului penal. De exemplu, potrivit art.324 din Codul penal al Norvegiei [11], constituie infracţiune „fapta funcţionarului public exprimată în neîndeplinirea intenţionată (sublinierea ne aparţine – n.a.) a unei obligaţii oficiale sau în încălcarea în alt mod a obligaţiilor sale oficiale ori în îndeplinirea acestor obligaţii din neatenţie sau din neglijenţă (sublinierea ne aparţine – n.a.)”. De asemenea, potrivit art.1 din Capitolul XX „Despre abuzul de serviciu şi altele” din Partea specială a Codului penal suedez [12], constituie abuz în serviciu „fapta persoanei care, în procesul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, prin acţiune sau omisiune, intenţionat sau din imprudenţă (sublinierea ne aparţine – n.a.), nu-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu”. Observăm că legiuitorul suedez şi cel norvegian incriminează în cadrul unei singure norme aceeaşi faptă săvârşită cu intenţie, precum şi din imprudenţă. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu distinge neglijenţa în serviciu de abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Doar la stabilirea pedepsei se va ţine cont de faptul săvârşirii infracţiunii cu intenţie sau din imprudenţă.

Nu putem îmbrăţişa un asemenea punct de vedere legislativ. Considerăm substanţial diferite faptele de negli­­jenţă în serviciu şi cele de abuz de putere sau abuz de serviciu, din perspectiva gradului prejudiciabil pe care acestea le comportă. E inadmisibil ca unele şi aceleaşi fapte, dar comise cu diferite forme de vinovăţie, să fie amplasate sub egida aceleiaşi norme de incriminare. Corect notează I.Serbinov referindu-se la tehnica legiuito­rului moldav: „Cele două forme de vinovăţie sunt diferenţiate tocmai pentru că implică un grad preju­diciabil diferit. Această diferenţiere trebuie promovată în toate normele din Partea specială a legii penale” [13, p.220].

Deşi legiuitorul naţional a mers pe calea (pe care o susţinem) de defalcare a celor două fapte şi amplasare în cadrul unor norme incriminatoare diferite, totuşi acesta nu a respectat regula de stabilire a pedepsei penale reieşind din gradul prejudiciabil pe care îl posedă fiecare din aceste fapte.

După această digresiune, subliniem că, din perspectivă istorică, în corespundere cu art.184 din Codul penal al RSSM în redacţia anului 1961 [14], fapta de abuz de putere sau abuz de serviciu soldată cu urmări grave era sancţionată, inter alia, cu privaţiunea de libertate pe un termen de la 3 la 8 ani. În contrast, potrivit art.184 din acelaşi act normativ, pentru neglijenţa în serviciu concretizată în cauzarea unor urmări grave sau în pierderea de vieţi omeneşti făptuitorul putea fi sancţionat cu privaţiune de libertate pe un termen de la 3 la 7 ani. Surprindem, deci, poziţia diferită, dar corectă, a legiuitorului autohton exprimată în sancţionarea celor două infracţiuni, reflectată în vechiul Cod penal.

Subliniem că până la intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.326 din 23.12.2013 (în continuare – Legea RM nr.326/2013) [15], sancţiunea normelor înscrise la alin.(2) art.329 CP RM cuprindea pedeapsa sub forma amenzii, în calitate de pedeapsă principală şi alternativă pedepsei cu închisoarea. De menţionat că mărimea pedepsei sub forma amenzii se cifra între 300 şi 800 unităţi convenţionale. Pedeapsa sub forma amenzii era cuprinsă şi de sancţiunea prevăzută la alin.(2) art.327 CP RM. Iar cuantumul acesteia (până la intrarea în vigoare a Legii RM nr.326/2013) se afla între 500 şi 1000 unităţi convenţionale. În acelaşi timp, atât abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave, cât şi neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave se sancţiona cu închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani.

Astfel, observăm că până la adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii RM nr.326/2013 infracţiunile de negli­jenţă în serviciu prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM erau catalogate de legiuitor, pe bună dreptate, ca infrac­ţiuni mai puţin periculoase în comparaţie cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave.

Ulterior, după intrarea în vigoare a Legii RM nr.326/2013 în sancţiunea de la alin.(2) art.327 CP RM textul „de la 500 la 1000 unităţi convenţionale” a fost substituit cu textul „de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale”. Totodată, prin aceeaşi lege a fost exclusă pedeapsa sub forma amenzii înscrise anterior în sancţiunea fixată la alin.(2) art.329 CP RM. De consemnat că, în ambele cazuri, limitele pedepsei sub forma închisorii stabilite în textul sancţiunii stipulate la alin.(2) art.327 şi la alin.(2) art.329 CP RM au rămas intacte: de la 2 la 6 ani.

Surprindem intenţia legiuitorului îndreptată spre înăsprirea pedepselor penale pasibile de aplicare pentru săvârşirea abuzului de putere sau abuzului de serviciu, precum şi a neglijenţei în serviciu. Acelaşi lucru îl observăm în raport cu celelalte infracţiuni amplasate în Capitolul XV din Partea specială a Codului penal. De altfel, esenţa Legii RM nr.326/2013 a constat, printre altele, în înăsprirea pedepselor penale pentru comiterea infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul amplasate în Capitolele XV şi XVI din Partea specială a Codului penal, în incriminarea unor noi fapte, precum şi în introducerea unor noi mecanisme apte să contribuie la proliferarea fenomenului corupţiei în societatea moldavă.

Totuşi, sesizăm că cel din urmă deziderat s-a încercat a fi atins prin desconsiderarea (cel mai probabil, involuntară) a principiului egalităţii tragerii la răspundere penală, în condiţiile în care persoana învinuită de săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave beneficiază de un tratament sancţionator mai aspru în comparaţie cu o altă persoană învinuită în săvârşirea abuzului de putere sau a abuzului de serviciu soldat cu urmări grave, în pofida faptului că cea din urmă infracţiune comportă un grad socialmente periculos mult mai pronunţat comparativ cu infracţiunile de neglijenţă în serviciu consemnate la alin.(2) art.329 CP RM. Tocmai la o asemenea situaţie asistăm astăzi. Apare neclară intenţia legiuitorului de a mări pedeapsa sub forma amenzii pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave şi de a exclude, în acelaşi timp, o atare pedeapsă din textul sancţiunii de la alin.(2) art.329 CP RM. Cert este că legiuitorul nu a dat dovadă de coerenţă la stabilirea pedepselor penale pentru săvârşirea faptelor enunţate.

Majorarea pedepsei sub forma amenzii pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave, ca consecinţă logică, urma a fi însoţită de majorarea aceleiaşi pedepse prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM (evident, într-un cuantum mai mic). Şi viceversa: excluderea pedepsei sub forma amenzii din textul alin.(2) art.329 CP RM trebuia să fie secundată de excluderea aceleiaşi pedepse din textul alin.(2) art.327 CP RM. Doar în asemenea condiţii legiuitorul putea asigura un tratament sancţionator echitabil pentru săvârşirea infracţiunilor analizate.

În concluzie, reiterăm că după adoptarea Legii RM nr.326/2013 ne-am pomenit în situaţia în care infrac­ţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu soldat cu urmări grave să fie sancţionată mai blând ca neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave. Prin urmare, în mod artificial, legiuitorul a decis (contrar bunelor practici legislative în această materie) că neglijenţa în serviciu prevăzută la alin.(2) art.329 CP RM prezintă un mai mare pericol social în comparaţie cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (lit.c) alin.(2) art.327 CP RM).

O atare situaţie pare a fi discriminatorie, deoarece pune într-o lumină nefavorabilă persoanele învi­nuite de săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave, în raport cu persoanele învinuite de săvârşirea abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave. De ce discriminatorie? Deoarece pentru un comportament care per se este unul mai puţin socialmente periculos făptuitorul riscă o pedeapsă mai aspră, în timp ce pentru un comportament infracţional mai periculos făptuitorul riscă o pedeapsă mai blândă.

Situaţia creată este contrară art.16 din Constituţia Republicii Moldova [16], în corespundere cu care „toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”. Acelaşi principiu este consacrat la art.5 din Codul penal.

Precizăm că interzicerea discriminării este reglementată și de art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950 [17], în acord cu care „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.

Reieşind din jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (în continuare – CtEDO), nu constituie discriminare tratamentul diferențiat manifestat față de o persoană sau o anumită categorie de persoane, atunci când acest lucru se impune din motive justificative, obiective și rezonabile [18, p.22]. Oare la reglementarea cadrului sancţionator al neglijenţei în serviciu prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM prin raportare la cel consemnat la alin.(2) art.327 CP RM legiuitorul a identificat careva din motivele sus-indicate? Nu vedem ce motive ar fi determinat legiuitorul moldav să sancţioneze în asemenea mod faptele infracţionale enunţate supra. Vom încerca să argumentăm acest lucru prin prisma practicii Curţii de la Strasbourg.

De menţionat că în hotărârea pronunțată de CtEDO în cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord [19] Curtea a statuat: „În sensul art.14 din Convenția Europeană, noțiunea de discriminare cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul”.

CtEDO acceptă o justificare generală atât în cazul discriminării directe, cât și în cazul discriminării indirecte, cu condiția ca tratamentul diferențiat să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă, să urmărească un interes legitim și să treacă un test de proporționalitate. Astfel, în cauza Asnar contra Franței [20] CtEDO a statuat că pentru a exista discriminare trebuie ca diferența de tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă și obiectivă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Jurisprudența CtEDO a confirmat că se permit acțiuni pozitive pentru a promova egalitatea deplină și efectivă. În cauza Thlimmenos contra Greciei [21] CtEDO a statuat că art.14 din Convenție nu interzice unui stat membru să trateze grupurile diferit, în scopul de a corecta „inegalitățile factuale” dintre ele.  Regula enunțată este desprinsă și din Preambulul Protocolului nr.12 la CEDO, potrivit căruia „…principiul nediscriminării nu împiedică statele părți să ia măsuri pentru promovarea unei egalități depline și efective, cu condiția existenței unei justificări obiective și rezonabile a acestor măsuri” [22]. Același lucru rezultă din prevederile art.2 din Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității, nr.121 din 25.05.2012 [23], în corespundere cu care „măsurile pozitive sunt acțiunile speciale provizorii luate de autoritățile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități”.

Nu vedem ce inegalităţi ar putea exista între subiecţii neglijenţei în serviciu soldate cu decesul persoanei sau cu alte urmări grave şi subiecţii abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave, astfel încât legiuitorul moldav să instituie măsuri pozitive prin sancţionarea mai blândă a celei din urmă fapte infrac­ţionale. Mai mult, atât infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM, cât şi cea înscrisă la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM sunt: a) infracţiuni comise de unul şi acelaşi subiect special – persoana publică; b) sunt infracţiuni conexe corupţiei (alin.(2) art.45 din Legea Republicii Moldova a integrităţii, nr.82 din 25.05.2017) [24]. Deci, din perspectiva calităţilor cerute de lege pe care trebuie să le deţină subiectul infracţiunilor nominalizate atestăm o situaţie comparabilă, motiv pentru care şi lipsa raţiunii instituirii unor măsuri pozitive în ceea ce priveşte sancţionarea mai blândă a abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave în raport cu sancţionarea neglijenţei în serviciu prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM.

În acelaşi timp, faptele infracţionale enunţate diferă după gradul lor prejudiciabil, fapt dictat de atitudinea psihică diferită a făptuitorului faţă de faptă şi urmarea prejudiciabilă. În context, potrivit pct.78 din Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, nr.20 din 04.07.2018 (Sesizarea nr.53g/2018) [25], „[…] principiul egalității de tratament este încălcat atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situații diferite sunt tratate în același mod (sublinierea ne aparţine – n.a.), cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv”.

Supra am arătat că tratamentul sancţionator aproape similar al faptelor prejudiciabile examinate nu este justificat în niciun mod. În atare condiţii, judecătorul se află în situaţia de imposibilitate de a aplica o pedeapsă mai blândă pentru neglijenţa în serviciu prevăzută la alin.(2) art.329 CP RM, în condiţiile în care acesta observă cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (fiind per se o infracţiune mai gravă) este sancţionat mai blând ca faptele penale consemnate la alin.(2) art.329 CP RM. Însă, aşa cum a subliniat, cu drept cuvânt, instanţa de contencios constituţional în Hotărârea privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi în art.10 pct.4 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi între­prinderi (Sesizarea nr.154/2017) [26]: „Imposibilitatea de a se pronunța în mod independent asupra anumitor aspecte cruciale pentru soluționarea litigiului, cu care a fost sesizată, ar putea constitui o încălcare a art.6 §1 din Convenția Europeană; „[…] limitarea rolului instanței de judecată lipsește de substanță garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat de articolele 20 din Constituție și 6 din Convenția Europeană”.

În definitivă, aplicarea unei sancţiuni mai aspre comparativ cu cea corespunzătoare gradului de pericol social pe care îl comportă neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave este în stare să conducă la încălcarea criteriilor de apreciere Engel deduse din jurisprudenţa Curţii Europene (Engel și alții vs Olanda) [27], fapt ce contravine dreptului la un proces echitabil.

Cele evocate mai sus demonstrează că legiuitorul naţional a ignorat principiul egalităţii persoanei la stabilirea pedepsei pentru faptele penale sus-enunţate, o asemenea practică legislativă fiind discriminatorie. Dar, după cum notează Curtea Constituţională a Republicii Moldova în Hotărârea sa privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1 alin.(2) lit.c) din Legea Republicii Moldova nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii, nr.14 din 16.05.2016 (Sesizarea nr.28g/2016) [28], „provenit din postulatul general al demnităţii egale a tuturor fiinţelor umane, enunţat de articolul 1 al Declaraţiei Universale a Drep­tu­rilor Omului, principiul nediscriminării este un principiu matricial al protecţiei internaţionale a drepturilor omului, afirmat de către toate instrumentele internaţionale de proclamare a drepturilor omului la care Republica Moldova este parte”.

Pentru înlăturarea carenţei legislative depistate se impune luarea uneia dintre următoarele măsuri: a) reintro­ducerea pedepsei sub forma amenzii în sancţiunea de la alin.(2) art.329 CP RM, în calitate de pedeapsă prin­cipală alternativă închisorii. În condiţiile în care pedeapsa sub forma închisorii din textul alin.(2) art.327 şi alin.(2) art.329 CP RM va rămâne aceeaşi (2-6 ani), se impune ca limitele pedepsei sub forma amenzii (în special, pragul maxim) prevăzute de sancţiunea fixată la alin.(2) art.329 CP RM să fie mai mici ca limitele aceleiaşi pedepse înscrise la alin.(2) art.327 CP RM sau; b) excluderea pedepsei sub forma amenzii din sancţi­unea stipulată la alin.(2) art.327 CP RM urmată de: i) majorarea pedepsei cu închisoarea din cadrul aceleiaşi norme sau ii) micşorarea pedepsei cu închisoarea prevăzute de sancţiunea fixată la alin.(2) art.329 CP RM.

Considerăm că până la o eventuală remaniere legislativă, avându-se în vedere caracterul neconstituţional al normelor prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM privite din perspectiva sancţiunii acestora, instanţa de judecată urmează să aplice pedeapsa penală înscrisă la alin.(1) art.329 CP RM pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave. O altă soluţie este contrară principiului egalităţii tragerii la răspundere penală.

Concluzii

Sancţiunea normelor prevăzute la lit.a) şi b) alin.(2) art.329 CP RM conferă acestora neconstituţionalitate, raţionament desprins din analiza comparativă a sancţiunii înscrise la alin.(2) art.329 CP RM în raport cu cea stipulată la alin.(2) art.327 CP RM. Mai exact, sancţiunea normelor consemnate la alin.(2) art.327 CP RM care, inter alia, stabileşte răspunderea penală pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave, este mai blândă ca sancţiunea normelor prevăzute la alin.(2) art.329 CP RM (neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave), fapt ce contravine principiului stabilirii pedepselor reieşind din gradul de pericol social pe care îl comportă fapta prejudiciabilă şi persoana făptuitorului. Fiind infracţiuni comise din imprudenţă, neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave trebuie tratată sancţionator într-un mod mai blând ca abuzul de putere sau abuzul de serviciu care s-a soldat cu urmări grave. Este cu neputinţă ca o faptă comisă din imprudenţă să fie sancţionată mai aspru decât o faptă identică săvârşită cu intenţie. Acest lucru nu corespunde regulii privind stabilirea gradului prejudiciabil abstract prin pedeapsă penală. În rezultat, în condiţiile legislative actuale apare drept discriminatoriu trata­mentul sancţionator al persoanei învinuite de neglijenţă în serviciu care a provocat urmări grave, în comparaţie cu tratamentul sancţionator de care poate benefica persoana învinuită în săvârşirea abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave. Situaţia legislativă creată este contrară principiului egalităţii tragerii la răspundere penală. După adoptarea Legii RM nr.326/2013 ne-am pomenit în situaţia în care infracţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu soldat cu urmări grave să fie sancţionată mai blând ca neglijenţa în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave. Prin urmare, în mod artificial, legiuitorul a decis (contrar bunelor practici legislative în această materie) că neglijenţa în serviciu prevăzută la alin.(2) art.329 CP RM prezintă un mai mare pericol social în comparaţie cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave (lit.c) alin.(2) art.327 CP RM). O atare situaţie pare a fi discriminatorie, deoarece pune într-o lumină nefavorabilă persoanele învinuite de săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave, în raport cu persoanele învinuite de săvârşirea abuzului de putere sau abuzului de serviciu soldat cu urmări grave. Pentru înlăturarea problemei create se impune modi­ficarea sancţiunii normelor de incriminare consemnate la lit.c) alin.(2) art.327 şi la lit.a), b) alin.(2) art.329 CP RM. Până la o eventuală remaniere legislativă, în vederea neadmiterii ignorării principiului egalităţii tragerii la răspundere penală, instanţa de judecată urmează să aplice pedeapsa penală înscrisă la alin.(1) art.329 CP RM pentru săvârşirea neglijenţei în serviciu care a provocat decesul persoanei sau alte urmări grave.

*Acest articol a fost publica în: STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, nr. 11, 2019.

Referinţe:

1. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-7
2. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la aplicarea legislaţiei, referitoare la răspunderea pe­­nală pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi neglijenţa în serviciu”, nr.7 din 15.05.2017. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_ hot_expl.php?id=216
3. POPENCO, A. Neglijenţa în serviciu (art.329 CP RM): delimitarea de unele fapte penale similare (I). În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2017, nr.2(41), p.19-25.
4. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin.(2) Cod contravenţional, nr.10 din 10.05.2016. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: http://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=hotariri&docid=582&l=ro
5. Уголовный кодекс Республики Армения. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: http://www.parliament.am/legislation.php?ID=1349&lang=rus&sel=show#11a
6. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://online.zakon.kz/document/?doc_id=30420353#pos=3565;-35
7. Уголовный кодекс Республики Таджикистан. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: http://www.wipo.int/wipolex/ru/text.jsp?file_id=237375#_Toc435091939
8. Уголовный кодекс Кыргызской Республики. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://www.auca.kg
9. Уголовный кодекс Туркменистана. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ru/tm/tm015ru.pdf
10. Уголовный кодекс Республики Казахстан. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://online.zakon.kz/document/?doc_id=31575252#pos=4920;-46
11. Criminal Code of The Kingdom of Norway. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://www.legislationline.org/download/action/download/id/3523/file/Norway_General_Civil_Penal_Code_1902_amended_2005-eng.pdf
12. Criminal Code of The Kingdom of Sweden. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://www.legislationline.org/download/action/download/id/1700/file/4c405aed10fb48cc256dd3732d76.pdf
13. SERBINOV, I. Răspunderea penală pentru neglijenţă în serviciu. Chişinău: Tipografia Centrală, 2018. 280 p.
14. Codul penal, adoptat de Sovietul Suprem al RSSM la 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РССМ, 1961, №10.
15. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.326 din 23.12.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.47-48.
16. Constituţia Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.
17. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
18. MARTIN, D., COPEŢCHI, S. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor (art.176 CP RM) vs discriminarea în câmpul muncii în baza criteriului de sex. În: Revista Naţională de Drept, 2015, nr.12, p.21-25.
19. Case of Abdulaziz, Cabales and Balkandali v. The United Kingdom (28 May 1985). [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-57416%22]}
20. Affaire Asnar c. France (18 Octobre 2007). [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-82789%22]}
21. Case of Thlimmenos vs Greece (6 Aprilie 2000). [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-58561%22]}
22. Protocolul nr.12 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://jurisprudentacedo.com/Conventia-CEDO/Protocolul-12.html
23. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității, nr.121 din 25.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103.
24. Legea Republicii Moldova a integrităţii, nr.82 din 25.05.2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.229-243.
25. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, nr.20 din 04.07.2018 (Sesizarea nr.53g/2018). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.267-275.
26. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi in 10 pct. 4 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (Sesizarea nr.154/2017). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.108-112.
27. Case of Engel and others vs the Netherlands (23 November 1976). [Accesat: 24.09.2018] Disponibil: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-57478%22]}
28. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1 alin. (2) lit. c) din Legea Republicii Moldova nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii, 14 din 16.05.2016 (Sesizarea nr.28g/2016). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.217-229.