Flux noutăţi

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a aprobat „Regulamentul-cadru de organizare a învățământului profesional tehnic în perioada suspendării procesului educațional”
19.03.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării informează că a aprobat astăzi, 19 martie, „Regulamentul-cadru de organizare a învățământului profesional tehnic în perioada suspendării procesului educațional”. Documentul stabilește cadrul normativ și metodologic de organizare a formării profesionale în instituțiile de învățământ profesional tehnic în perioada în care accesul în instituții este restricționat urmare a răspândirii pandemiei COVID-19.

Instituțiile de învățământ vor identifica metode de predare-învățare-evaluare online pentru a asigura continuitatea procesului educațional. În vederea desfășurării procesului didactic online, pot fi create clase cu predare simultană – grupe mixte, procesul educațional fiind realizat în conformitate cu finalitățile  de studiu prevăzute la unitatea de curs (disciplina)/modulul respectiv.

Disciplinele/modulele pot fi realizate prin următoarele forme de învățământ: curs online, webinar, teleconferință, testare online, lucru individual, autoevaluare la calculator etc., desfășurate în cadrul unui mediu virtual de învățare.

Pentru programele de formare profesională tehnică prin învățământul dual, instituțiile de învățământ profesional tehnic în parteneriat cu agenții economici, pot realoca repartizarea orelor teoretice și practice în baza soluțiilor comune identificate prin modificarea/completarea Acordurilor de cooperare, în conformitate cu prevederile „Regulamentului-cadru de organizare a învățământului profesional tehnic în perioada suspendării procesului educațional”.

Evaluarea realizării sarcinilor elaborate de către elevi se va realiza de către cadrele didactice titulare în baza portofoliului digital / proiectului – online.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării încurajează personalul didactic din învățământul profesional tehnic să identifice metode interactive online ce ar asigura un proces educațional relevant pentru elevii din cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.