Drept penal şi contravenţional

Aplicarea răspunderii penale pentru tentativa de viol: analiza practicii judiciare a Republicii Moldova
31.03.2020 | Serghei Brînza

Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. hab. Serghei Brînza

În conformitate cu art. 27 CP RM, „se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul”. Neproducerea efectului acţiunii sau inacţiunii nu se reduce la neproducerea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii. Drept urmare, etapa de tentativă este posibilă nu doar în cazul infracțiunilor materiale, dar și în cazul infracțiunilor formale. Important este ca infracțiunea formală să nu fie de executare instantanee (uno ictu). În acest sens, suntem de acord cu următoarea afirmație a lui S. Copețchi și I. Hadîrcă: „De exemplu, este posibilă tentativa la infracțiunile formale complexe (traficul de ființe umane, violul, acțiunile violente cu caracter sexual) ori la infracțiunile pasibile de a fi comise în mod etapizat (răpirea unei persoane)” [1, p. 285].

Infracțiunea de viol, prevăzută la art. 171 CP RM, este susceptibilă de tentativă. Aceasta deoarece violul este o infracțiune complexă, presupunând un proces de durată relativ lungă. În orice caz, violul implică o activitate care poate fi întreruptă. Executarea unei părți a laturii obiective a violului atestă săvârșirea tentativei la această infracțiune. Din perspectiva art. 27 CP RM, aceasta înseamnă următoarele: constrângerea fizică sau psihică exercitată asupra victimei, este îndreptată nemijlocit spre săvârşirea raportului sexual, însă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, această constrângere nu-şi produce efectul. În această ipoteză, constrângerea fizică sau psihică (acțiunea adiacentă) este antecedentă cauzal față de raportul sexual (acțiunea principală).

Accentuăm: constrângerea fizică sau psihică trebuie să fie antecedentă cauzal anume față de raportul sexual. În cazul în care constrângerea fizică sau psihică constituie premisa unei alte acțiuni, nu întotdeauna putem vorbi despre tentativa de viol. Astfel, într-o speță, T. V. a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 27 și alin. (1) art. 171 CP RM. În fapt, la 21.04.2015, în jurul orei 14.30, acesta se afla în casa de locuit a lui M. Z. În aceste împrejurări, T. V. i-a propus lui M. Z. să întrețină un raport sexual. Obținând un refuz, T. V. a dezbrăcat victima de haine și „a început raportul sexual forțat, introducând degetele în vaginul victimei”. Însă, acțiunea lui T. V. nu a fost dusă până la capăt, din cauza că M. Z. a opus rezistență și a sunat la poliție [2]. În primul rând, introducerea degetelor în vaginul victimei nu constituie începerea raportului sexual. În caz contrar, fapta lui T. V. ar fi trebuit calificată ca viol consumat. Introducerea degetelor în vaginul victimei nu poate constitui începerea raportului sexual, deoarece raportul sexual poate presupune doar introducerea – deplină sau parțială – a membrului viril (nu și a altor părți ale corpului făptuitorului) în vaginul victimei. În al doilea rând, din speță nu rezultă clar dacă introducerea degetelor în vaginul victimei a reprezentat scopul final urmărit de către T. V. sau scopul intermediar al acestuia. Dacă introducerea degetelor în vaginul victimei a reprezentat scopul final urmărit de către T. V., atunci fapta acestuia urma a fi calificată în baza alin. (1) art. 172 CP RM. Dacă însă introducerea degetelor în vaginul victimei a reprezentat scopul intermediar urmărit de către T. V. (scopul final constituindu-l săvârșirea raportului sexual), atunci calificarea poate fi făcută conform art. 27 și alin. (1) art. 171 CP RM. În concluzie, va exista tentativă la infracţiunea prevăzută la art. 171 CP RM în toate cazurile în care s-a realizat acţiunea de constrângere fizică sau psihică, dar nu a început raportul sexual din cauze independente de voinţa făptuitorului. Nu este exclus ca după săvârșirea acțiunii de constrângere fizică sau psihică sau concomitent cu aceasta, dar până la începerea raportului sexual, să fie săvârșită o altă acțiune. Important este ca această acțiune să nu reprezinte un scop în sine. Purtând un caracter precoital, această acțiune intermediară trebuie să urmărească scopul săvârșirii raportului sexual.

În ipoteza în care respectiva acțiune intermediară intră sub incidența unui articol care stabilește răspunderea pentru o altă infracțiune privind viața sexuală (de exemplu, art. 172 CP RM), tentativa de viol va forma concurs cu această altă infracțiune. În această ipoteză, este important ca acțiunea de constrângere fizică sau psihică se se afle în antecedență cauzală atât cu respectiva infracțiune, cât și cu tentativa de viol.

În cazul în care acțiunea adiacentă din cadrul violului constă în profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, antecedența cauzală față de raportul sexual nu este posibilă. Aceasta întrucât profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa este săvârșită concomitent cu raportul sexual. Crearea de către făptuitor a stării de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se face la etapa de pregătire a violului, deci se situează dincolo de limitele executării laturii obiective a acestei infracțiuni. În ipoteza săvârșirii paralele a acțiunii principale (raportul sexual) și a acțiunii adiacente (profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa), violul adoptă forma unei infracțiuni complexe, însă nu mai presupune executarea etapizată a laturii obiective. Începerea profitării de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa coincide cu începerea săvârșirii raportului sexual, deci atestă consumarea infracțiunii de viol. În concluzie, în cazul în care acțiunea adiacentă din cadrul violului se exprimă în profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, tentativa de viol nu poate presupune executarea parțială a laturii obiective a infracțiunii. În prezența unei astfel de modalități normative a acțiunii adiacente, tentativa de viol devine posibilă doar în cazul erorii cu privire la anumite semne constitutive relevante ale infracțiunii în cauză (obiectul juridic al infracțiunii, calitatea specială a victimei etc.).

Indiferent de modalitatea normativă sub care apare, acțiunea adiacentă din cadrul violului trebuie să urmărească scopul săvârșirii raportului sexual. În lipsa acestuia, acțiunea nu constituie tentativă de viol. Nerespectarea regulii în cauză poate avea ca efect confundarea tentativei de viol cu alte infracțiuni. Spre deosebire de tentativa de viol, astfel de infracțiuni nu au ca scop săvârșirea raportului sexual. De exemplu, într-o speță, Ș. V. a fost condamnat în baza art. 175 CP RM. În fapt, la 11.04.2010, între orele 20.00-21.00, acesta se afla pe imaşul din satul Pociumbeni, raionul Râşcani, împreună cu fiica sa în vârstă de patru ani. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, Ș. V. a doborât victima la pământ şi a săvârşit faţă de aceasta „acţiuni perverse ce constau în atingeri indecente”. Procurorul a declarat apel împotriva sentinţei în cauză, solicitând condamnarea făptuitorului conform art. 27 și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM. Este interesant că, în apelul său, procurorul a subliniat: instanţa de fond nu a stabilit circumstanţele care l-ar fi împiedicat pe făptuitor să săvârşească violul până la capăt. Instanţa de apel a menținut sentința instanței de fond. Ulterior, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de procuror, a casat decizia instanței de apel şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. Întrunită într-un alt complet de judecată, instanța de apel a susținut calificarea acțiunii lui Ș. V. în baza art. 27 și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM. Argumentarea acestei instanțe a fost următoarea: concluzia instanţei de fond privind lipsa probelor care ar dovedi vinovăţia făptuitorului în săvârșirea tentativei de viol este pripită şi vine în contradicţie cu probele examinate în cadrul cercetării judecătoreşti; cele comise de făptuitor nu pot fi calificate în baza art. 175 CP RM, întrucât fapta prevăzută la acest articol poate fi comisă doar cu consimţământul victimei [3].

Spre deosebire de tentativa de viol, acțiunile perverse în sensul art. 175 CP RM nu urmăresc săvârșirea raportului sexual. Totodată, nu putem face abstracție de faptul că, pentru calificarea faptei în baza art.175 CP RM este obligatoriu să existe consimţământul univoc al victimei. Or, în sensul art. 175 CP RM, acţiunile perverse nu pot presupune nici constrângere, nici profitarea de dependenţa victimei ori de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. În caz contrar, fapta ar fi calificată conform art.171, 172 sau 173 CP RM. Totuși, lipsa consimțământului victimei nu înseamnă automat că a fost săvârșită o tentativă de viol. Nici una dintre instanțele, care au participat la examinarea cauzei împotriva lui Ș. V., nu a stabilit circumstanţele care l-ar fi împiedicat pe acesta să săvârşească violul până la capăt. Cu alte cuvinte, în rezultatul examinării acestei cauze s-a concluzionat corect că fapta lui Ș. V. nu poate fi calificată în baza art. 175 CP RM, însă nu s-a confirmat că acesta a comis o tentativă de viol.

Din art. 27 CP RM rezultă: tentativă de infracțiune există doar în cazul în care acţiunea sau inacţiunea intenţionată, îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni, nu-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. Dacă însă făptuitorul încetează acţiunile (inacţiunile) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii, fiind conştient de posibilitatea consumării infracţiunii, vom fi în prezența renunţării de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii (temei de liberare de răspundere penală prevăzut la art. 56 CP RM). De ce Ș. V. a fost condamnat în baza art. 27 și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM, odată ce instanțele de judecată au trecut cu vederea un criteriu extrem de important care permite delimitarea tentativei de infracțiune de renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii? Ne referim la criteriul (in)dependenței de voinţa făptuitorului a cauzelor de neproducere a efectului infracțiunii? Nu a fost analizată natura împrejurărilor în care s-a produs renunţarea la săvârşirea infracţiunii, pentru a se stabili dacă aceasta a fost benevolă sau nu. Or, dacă Ș. V. a renunțat la săvârșirea raportului sexual, fiind conştient de posibilitatea consumării infracţiunii de viol și nefiind constrâns de împrejurările care l-ar fi putut împiedica să săvârșească raportul sexual, acesta trebuia liberat de răspunderea penală. În mod regretabil, instanțele de judecată, care au examinat cauza împotriva lui Ș. V., au exclus o asemenea posibilitate, fără a oferi vreo explicație.

Luând în considerare cele menționate mai sus, apar dubii legate de corectitudinea calificării faptelor în spețele următoare: C. D. a fost condamnat în baza art. 27 și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM. În fapt, la 07.02.2014, între orele 19.30-19.50, acesta se afla în satul Răspopeni, raionul Șoldănești. Pentru a-și satisface pofta sexuală, C. D. a atras-o pe nepoata sa de șase ani în beciul unei case părăsite. Prin constrângere fizică și psihică, făptuitorul a dezbracat victima și a încercat să săvârșească cu ea un raport sexual. Însă, din cauze independente de voința sa, C. D. nu și-a dus intenția până la sfârșit. Aceasta deoarece victima a început să plângă, spunând că are dureri [4]; C. G. a fost condamnat conform art. 27 și alin. (1) art. 171 CP RM. În fapt, la 01.07.2012, aproximativ la ora 10.30, acesta se afla în pădurea dintre satele Risipeni şi Izvoare, raionul Făleşti. Urmărind satisfacerea poftei sexuale cu C. M., C. G. a atacat-o din spate comis şi a imobilizat-o, încercând să dezbrace victima și să întreţină cu ea un raport sexual. Din cauze independente de voinţa făptuitorului, acțiunea acestuia nu şi-a produs efectul. Aceasta întrucât victima a aruncat cu excremente în direcția făptuitorului [5].

După A. I. Plotnikov, nu atestăm starea de constrângere a făptuitorului condiționată de împrejurările, care l-ar putea împiedica să săvârșească infracțiunea până la capăt, în cazul în care astfel de împrejurări comportă pentru el un pericol abstract, nu unul real. În astfel de cazuri, nu este exclus ca decizia benevolă a făptuitorului de a înceta activitatea infracțională să aibă ca pretext conduita victimei (de exemplu, apelul acesteia la conștiința făptuitorului) [6]. La rândul său, G. Antoniu susține: „Deși se obișnuiește să se definească desistarea (adică renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii – n.a.) ca o abandonare voluntară a executării, iar tentativa ca o abandonare involuntară a executării, în realitate în toate aceste cazuri, de regulă există un act de voință a agentului (adică a făptuitorului – n.a.), numai că în cazul tentativei întrerupte voința agentului este o voință constrânsă (constrângere morală), pe când în cazul desistării voluntare este vorba de o voință liberă a agentului. […] În măsura în care cauzele exterioare au avut o influență preponderentă în luarea de către agent a hotărârii de a întrerupe executarea (de pildă, arestarea făptuitorului, riposta victimei, slăbiciunea fizică a agentului) nu va exista desistarea voluntară” [7, p. 241, 253].

Prin prisma acestor două opinii, considerăm că, în ultimele două spețe exemplificate mai sus, decizia de a înceta activitatea infracțională a fost una voluntară. În ambele spețe, conduita victimei (privită drept cauză exterioară) a reprezentat un pretext, nu un factor de influență preponderentă în luarea de către făptuitor a deciziei de a înceta activitatea infracțională. În aceste spețe, făptuitorul era conştient de posibilitatea consumării infracţiunii, însă, din anumite motive, a renunțat la această posibilitate.

Stabilirea motivelor în cauză poate contribui la delimitarea renunţării de bunăvoie la săvârşirea violului de tentativa la această infracțiune. După V. I. Crețul, ca motive ale renunţării de bunăvoie la săvârşirea infracțiunii pot apărea: conștientizarea de către făptuitor a caracterului imoral al acțiunii (inacțiunii) sale; remușcările acestuia; dorința făptuitorului de a se corecta; teama acestuia de a suporta răspunderea; compătimirea făptuitorului față de victimă; lipsa de avantaje pe care făptuitorul le-ar obține în rezultatul comiterii infracțiunii, etc. [8] În viziunea lui A. I. Sitnikova, printre astfel de motive se numără: rușinea făptuitorului; mustrarea de cuget a acestuia; mila acestuia față de victimă; indolența (lenea) acestuia; teama făptuitorului de a fi descoperit, etc. [9, p. 129] Luând în considerare particularitățile ce caracterizează violul, considerăm că renunțarea la săvârșirea acestei infracțiuni poate fi determinată și de alte motive: lipsa de pregătire psihologică pentru a săvârși infracțiunea până la capăt; dezgust; teama de a contacta o boală venerică sau maladia SIDA; teama de a compromite persoanele apropiate, etc.

În speța în care C. D. nu și-a dus intenția până la sfârșit deoarece victima a început să plângă, spunând că are dureri, motivul încetării activității infracționale l-a constituit, cel mai probabil, mila făptuitorului față de victimă. În speța în care acțiunea lui C. G. nu şi-a produs efectul întrucât victima a aruncat cu excremente în direcția făptuitorului, motivul încetării activității infracționale l-a reprezentat, cel mai probabil, dezgustul acestuia. Important este că, în ambele cazuri, făptuitorii au avut posibilitatea reală de a continua activitatea infracțională, însă au decis voluntar să o înceteze. Deci, a lipsit temeiul de aplicare a răspunderii pentru tentativa de viol.

Practica demonstează că infracțiunea de viol nu-și produce efectul din următoarele cauze: opunerea de către victimă a rezistenţei active [10, 11]; intervenția altor persoane [12, 13]; surprinderea făptuitorului de către o altă persoană [14]; apropierea altor persoane, fapt care-l sperie pe făptuitor [15]; fuga victimei de făptuitor [16, 17]; particilaritățile fiziologice ale făptuitorului, care au condiționat ejacularea ante portas [18]. Dintre aceste cauze, se evidențiază: intervenția altor persoane; surprinderea făptuitorului de către o altă persoană; apropierea altor persoane, fapt care-l sperie pe făptuitor. Considerăm că nu în toate cazurile apariția la locul faptei a unor terțe persoane poate fi privită drept cauză de calificare a faptei ca tentativă de viol. Nu este exclus ca apariția unor asemenea persoane să reprezinte cauza renunțării de bunăvoie la săvârșirea violului. În context, pentru delimitarea tentativei de viol de renunțarea de bunăvoie la săvârșirea violului, contează criteriul propus de A. I. Plotnikov, despre care am vorbit supra: nu atestăm starea de constrângere a făptuitorului condiționată de împrejurările, care l-ar putea împiedica să săvârșească infracțiunea până la capăt, în cazul în care astfel de împrejurări comportă pentru el nu un pericol real, dar un pericol abstract. Parafrazând, opinăm că, dacă apariția la locul faptei a unor terțe persoane prezintă un pericol abstract pentru făptuitor, vom fi în prezența renunțării de bunăvoie la săvârșirea violului. Dacă însă apariția la locul faptei a unor terțe persoane comportă un pericol real pentru făptuitor, vom fi în prezența tentativei de viol. Realitatea pericolului pentru făptuitor depinde de: distanța dintre acesta și persoanele terțe; existența unor obstacole dintre făptuitor și astfel de persoane; numărul de făptuitori raportat la numărul de persoane terțe, etc. Dacă, luând în considerare asemenea circumstanțe, făptuitorul înțelege că are posibilitatea reală de a săvârși raportul sexual până la intervenția persoanelor terțe, însă decide să nu o facă, vom fi în prezența renunțării de bunăvoie la săvârșirea violului. Dacă însă, luând în considerare circumstanțele sus-menționate, făptuitorul își dă seama că-i lipsește posibilitatea reală de a săvârși raportul sexual până la intervenția persoanelor terțe, atunci încetarea de către el a activității infracționale atestă prezența tentativei de viol.

În mod regretabil, în unele cazuri, în practică, nu sunt specificate cauzele datorită cărora infracțiunea de viol nu și-a produs efectul. De exemplu, într-o speță, C. I. a fost acuzat de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 27 și alin. (1) art. 171 CP RM. În fapt, la 12.05.2017, aproximativ la ora 23.00, acesta se afla pe teritoriul gimnaziului din satul Țaul, raionul Dondușeni. Urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, C. I. a doborât-o la pământ pe O. R. După ce a dezbrăcat victima de pantaloni și lenjeria intimă, făptuitorul a încercat să întrețină cu ea un raport sexual. Însă, din cauze independente de voința lui, nu i-a reușit [19]. Întrucât nu a fost stabilită cauza datorită căreia infracțiunea de viol nu și-a produs efectul, putem pune la îndoială faptul că această cauză nu a depins de voința făptuitorului. Deci, nu se exclude posibilitatea ca C. I. să fi renunțat benevol la săvârșirea violului.

În alte cazuri, formulările din sentințele de condamnare pentru tentativa de viol au un caracter ambiguu. De exemplu, într-o speță, P. I. și C. V. au fost condamnați în baza art. 27 și lit. b) alin. (3) art. 171 CP RM. Aceștia au încercat să introducă membrul viril în vaginul victimei, însă nu şi-au putut realiza intenţia până la sfârşit „din motivul stării fiziologice” [20]. Nu este clar a cui stare fiziologică a fost avută în vedere: a victimei sau a făptuitorilor. De asemenea, nu este clar în ce măsură respectiva stare fiziologică a influențat asupra deciziei făptuitorilor de a înceta activitatea infracțională: 1) a avut oare această stare o influență preponderentă în luarea de către făptuitori a deciziei de a înceta activitatea infracțională sau 2) a servit doar ca pretext pentru încetarea activității în cauză? Cel mai probabil, din cauza pudibonderiei (excesului de pudoare), în textul sentinței s-a omis să se răspundă la această întrebare extrem de importantă.

Ultima dintre spețele prezentate mai sus prezintă interes și dintr-un alt punct de vedere. În această ordine de idei, consemnăm că, de exemplu, în Codul penal al Ucrainei, în art. 15, se face distincție între tentativa terminată  (alineatul 2) și tentativa neterminată (alineatul 3). În mod regretabil, în art. 27 CP RM nu se face o asemenea diferențiere. Între timp, în comparație cu tentativa neterminată, tentativa terminată este mai apropiată de infracțiunea consumată. Din aceste considerente, tentativa terminată comportă un grad de pericol social mai sporit decât tentativa neterminată. Distingerea tentativei neterminate de tentativa terminată este relevantă în planul individualizării pedepsei. De asemenea, această distingere contează sub aspectul stabilirii prezenței sau lipsei renunțării de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii. Or, renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii este posibilă doar în cazul tentativei neterminate.

Tentativa de infracțiune poate fi o tentativă neterminată (imperfectă; simplă; întreruptă; îndepărtată), dacă subiectul nu a putut să-şi continue fapta, intervenind anumiţi factori care l-au împiedicat să-şi desfăşoare mai departe activitatea infracţională. În alți termeni, tentativa neterminată presupune că făptuitorul nu a depus toate eforturile necesare pentru ca infracțiunea să se consume, el conștientizând aceasta. În contrast, tentativa terminată (perfectă; fără efect; fără rezultat; completă) se atestă atunci când făptuitorul depune toate eforturile pe care le consideră necesare pentru consumarea infracțiunii şi care în realitate au fost necesare pentru aceasta, fără ca fapta să-şi fi produs efectul. În acest caz, în viziunea făptuitorului, infracțiunea ar trebui să se consume automat, fără eforturi suplimentare. Totuși, din cauze independente de voința lui, consumarea infracțiunii nu se produce.

Unii autori sunt de părerea că în cazul infracțiunilor formale e posibilă doar tentativa neterminată, în timp ce tentativa terminată e posibilă atât în cazul infracțiunilor formale, cât și al infracțiunilor materiale [21, p. 377, 22, p. 288]. În opoziție, S. Copețchi și I. Hadîrcă afirmă că tentativa terminată este posibilă în cazul infracțiunilor formale [1, p. 293]. O poziție similară are A. S. Gorelik: de regulă, este posibilă doar tentativa neterminată de viol. În cazuri mai rare, este posibilă tentativa terminată de viol (de exemplu, dacă în procesul de înfrângere a rezistenței victimei acesteia i s-a cauzat moartea, iar făptuitorul, fără a conștientiza aceasta, a săvârșit raportul sexual cu cadavrul victimei) [23, p. 506]. Într-adevăr, în exemplul enunțat de către A. S. Gorelik, făptuitorul a depus toate eforturile pe care le-a considerat necesare pentru ca violul să se consume. Cu toate acestea, din cauze independente de voința făptuitorului, consumarea infracțiunii nu s-a putut produce. Mai mult, făptuitorul a considerat eronat că infracțiunea de viol s-a consumat, deși în realitate aceasta nu avea cum să se consume. Or, la momentul săvârșirii raportului sexual, lipsea persoana împotriva căreia s-a îndreptat infracțiunea. În ultimă instanță, lipsea obiectul juridic – principal, generic, suprageneric și general – al infracțiunii de viol.

Revenind la speța în care P. I. și C. V. nu și-au realizat integral intenţia infracțională „din motivul stării fiziologice”, în eventualitatea în care ar fi îndeplinite condițiile cerute pentru tentativa de infracțiune, ar putea fi oare considerată terminată această tentativă? Putem admite că, datorită vârstei fragede a victimei, prin „stare fiziologică” a acesteia s-a avut în vedere canalul vaginal prea îngust. În aceste condiții, tentativa terminată ar fi posibilă dacă făptuitorii ar fi depus toate eforturile pe care le-au considerat necesare în vederea introducerii parțiale a membrului viril în vaginul victimei. Mai mult, făptuitorii ar fi trebuit să considere eronat că le-a reușit introducerea parțială a membrului viril în vaginul victimei (deși în realitate aceasta nu s-a întâmplat). În prezența unui anumit concurs de împrejurări (săvârșirea infracțiunii pe întuneric; starea de ebrietate a făptuitorilor, care să aibă ca efect modificarea considerabilă a perceptiilor senzoriale ale acestora; ejacularea precoce, etc.), nu este exclus ca făptuitorii să aibă o astfel de reprezentare eronată. Totuși, trebuie să recunoaștem că o astfel de posibilitate este foarte redusă. Mai degrabă ar fi posibilă situația când făptuitorii conștientizează că nu pot începe raportul sexual din cauza diametrului prea mic al canalului vaginal al victimei. În astfel de împrejurări, făptuitorii ar conștientiza că nu au depus toate eforturile necesare pentru ca infracțiunea de viol să se consume. Deci, ne-am afla în prezența tentativei neterminate de viol.

*Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире: ХХХІІ Междунар. научн. конф., 26-27 декабря 2017 г., Переяслав Хмельницкий. // Сб. научных трудов. Переяслав Хмельницкий, 2017, Вып. 12, ч. 6, p. 51-60.

Referințe bibliografice:

  1. Copețchi S., Hadîrcă I. Calificarea infracțiunilor. – Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. – 352 p.
  2. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 17.02.2016. Dosarul nr. 1a-394/2016. Disponibil: https://cab.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  3. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14.11.2017. Dosarul nr. 4-1re-199/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=1384
  4. Sentința Judecătoriei raionului Șoldănești din 30.12.2014. Dosarul nr. 1-121/2014. Disponibil: https://jor.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2&page=1
  5. Sentința Judecătoriei raionului Fălești din 25.01.2013. Dosarul nr. 1-32/2013. Disponibil: https://jbl.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2&page=1
  6. Плотников А. И. Отграничение добровольного отказа от вынужденного прекращения преступления // Актуальные проблемы российского права. – 2007. – № 2. – С. 313-317.
  7. Antoniu G. Tentativa (doctrină, jurisprudență, drept comparat). – București: Tempus, 1996. – 314 p.
  8. Крецул В. І. Добровільна відмова від злочину // Новітні кримінально-правові дослідження: Збірник наукових праць / Відп. ред. О. В. Козаченко. – Миколаїв: Іліон, 2015. – С. 34-37.
  9. Ситникова А. И. Приготовление к преступлению и покушение на преступление. – Москва: Ось-89, 2006. – 160 с.
  10. Sentința Judecătoriei raionului Dondușeni din 18.12.2009. Dosarul nr. 1-75/2009. Disponibil: https://jed.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  11. Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 17.11.2017. Dosarul nr. 1-289/2017. Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  12. Sentința Judecătoriei raionului Nisporeni din 04.05.2016. Dosarul nr. 1-82/2016. Disponibil: https://jun.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  13. Sentința Judecătoriei sectorului Buiucani, mun. Chișinău, din 02.12.2016. Dosarul nr. 1-1596/2016. Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  14. Sentința Judecătoriei raionului Nisporeni din 12.10.2016. Dosarul nr. 1-146/2016. Disponibil: https://jun.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  15. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17.10.2017. Dosarul nr. 1a-1264/2017. Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  16. Sentința Judecătoriei Hâncești (sediul Central) din 06.04.2017. Dosarul nr. 1-342/2016. Disponibil: https://jhn.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  17. Sentința Judecătoriei raionului Orhei din 22.02.2010. Dosarul nr. 1-64/2010. Disponibil: https://jor.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2&page=1
  18. Sentința Judecătoriei raionului Orhei din 03.02.2011. Dosarul nr. 1-64/2011. Disponibil: https://jor.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2&page=2
  19. Sentința Judecătoriei Edineț (sediul Dondușeni) din 25.10.2017. Dosarul nr. 1-105/2017. Disponibil: https://jed.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  20. Sentința Judecătoriei raionului Criuleni din 30.06.2014. Dosarul nr. 1-19/2014. Disponibil: https://jcr.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&DenumireDosar=&Tematica=171&solr_document_3=2
  21. Mitrache C., Stănoiu R., Molnar I. et al. Noul Cod penal comentat / Sub red lui G. Antoniu. Vol. I . – București: C. H. Beck, 2006. – 600 p.
  22. Grama M., Botnaru S., Șavga A. et al. Drept penal: partea generală. – Chișinău: Tipografia Centrală, 2012. – 328 p.
  23. Полный курс уголовного права в 5-ти томах. Том 2. Преступления против личности / Под ред. А. И. Коробеева. – Санкт-Петербург: Издательство Р. Асланова «Юридический центр Пресс», 2008. – 680 с.

Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.